Am primit azi prin email interviul lui Dan Puric acordat Frontnews (cu ceva vreme in urma), despre provocarile morale ale societatii romanesti in prezent. Si pentru ca orice intalnire cu Dan Puric este o mare bucurie, o oaza de confort al mintii (adica te face sa-ti simti creierul, sa realizezi ca-l mai ai), am vrut sa impartasesc acest moment.
Cum s-a nascut "Cine suntem"?
Eu cred ca este un reflex de minima toaleta identitara, intr-un context in care nu se mai poarta diferentele, ci se traieste hipnotizat, intr-o mare orizontala, in care toti suntem unul si acelasi lucru. Ceea ce nu este adevarat: Nu suntem toti egali, asa cum se zice in drepturile omului, decat prin drepturile juridice. Ne nastem inegali si murim inegali. Iar singura chestie de egalitate este in fata mortii si in fata lui Dumnezeu. Cata vreme suntem pe pamant avem diferente. Una dintre ele este si aceasta esenta a poporului roman. El este o unicitate. Unicitatea aceasta inseamna o intimitate. Despre aceasta intimitate calcata in picioare am vrut eu sa vorbesc.
Cum trebuie sa fie perceputa de cititori?
Eu nu pot sa impun acest lucru fiecaruia. Vorba lui Shakespeare: “Soarta unei glume nu sta in gura celui care o spune, tine de urechea celor care o asculta”. Pana in clipa de fata s-au vandut peste 60.000 de exemplare, in cinci luni si jumatate. Ceea ce arata ca nu curiozitatea i-a facut pe spectatori sa citeasca ce mai zice Dan Puric in prima sa carte, ci o necesitate si o sete extraordinare. Rezulta ca poporul roman nu a murit. Poporul roman are nevoie de autentic si de lucruri cinstite, are nevoie sa se vada, sa se recunoasca.
Ati vorbit despre ce anume are nevoie poporul roman. In momentul de fata insa, care este identitatea acestui popor?
Depinde cine intreaba. Daca intreaba un securist, ii spunem ca suntem o tara inca buna de furat pentru el si neamul lui, adica mama, soacra si nepoti. Daca intreaba rusul, spunem ca suntem un fel de gubernie, oricand putem accesa la ei. Daca intreaba americanul, ii spunem ca ne putem situa in zona de portavion in orice directie si in orice pozitie doreste el. Daca intreaba comunitatea europeana ii spunem ca suntem un hipermarket plin cu brand-uri, nu cu intimitati si identitati. Daca intreaba un bun crestin ii spun ca Romania este o intimitate ca orice alt popor de pe fata pamantului, cu o taina a existentei. Si ca este un popor ingenunchiat, dar nu in genunchi, ci un popor care se va ridica. Cum? Urmeaza emisiunea “Surprize, surprize”...
Sunt multi tineri care va citesc, va privesc si va asculta conferintele, intr-un moment in care Romania nu sta pe roze si nici nu are modele. Are sansa un filosof crestin sa creeze un curent dominant? Cum reusiti sa ii apropiati de dumneavoastra?
Nu este vorba de asta. Eu nu leg filozofia de crestinism. Crestinismul nu este un concept, este calea adevarului in viata, este viata adevarata. In jurul crestinismului, daca te apuci sa filozofezi prea mult, il pierzi. Ca si cum eu sunt indragostit de o fata si incep sa ii vorbesc despre dragoste. Eu o iubesc, ma manifest cum imi da bunul Dumnezeu. Nu o conceptie filozofica crestina restabileste Romania, ci o marturisire crestina si o indrazneala de tip fizic. “Indrazniti si am biruit lumea!” In jurul acestei indrazneli, nu in jurul tupeului, acolo se aduna securistii cu neamurile lor, bestiile comuniste care inca ne conduc.
In jurul indraznelii hristice se aduna si toti acesti copii cu suflet curat. In timpul loviturii de stat si a revolutiei din 1989 - aceasta ciorba nenorocita, cei care spuneau manifeste printre cartusele ucigatoare erau copii de 14-18 ani care indrazneau, iar securistii trageau. Ei au indraznit. Indrazneala aceasta este de substanta fizica, nu este o ideologie, un concept sau o doctrina. Ea poate sa creeze o resuscitare, care este dincolo de curent. Curentul nu are ideologii. Este o stare de a fi autentic. Tinerii de asta citesc, se recunosc. In lumea asta aiurita, nenorocita, confuza, nenorocita, ipocrita, o lume de ghetou internationalist, isi traiesc darul de la Dumnezeu.
Sunteti unul din putinii intelectuali romani care realizeaza magnitudinea cu care fiinta poporului roman a fost schimbata de catre comunism. Ce e de facut, domnule Puric? Mai avem ce salva? Mai exista valoare?
In primul rand e vorba de o intoarcere a noastra cu capul spre trecut. Nu in sensul buzeistic, pasunist sau paseist, asa cum noua intelectualitate de serviciu ne acuza. Zicea Nicolae Iorga ca intoarcerea ta catre trecut iti da forta de azi. Este vorba de o asumare a trecutului. Daca un tanar sare din manualul stupid alternativ de istorie, pe care l-au dat handicapatii de la noi cu indicatii de dincolo, si vede intr-o carte de memorialistica a unui om care si-a jetfit tineretea in puscarie, crezand in neamul romanesc, el isi schimba pozitia coloanei vertebrale. Din patruped ajunge biped, face o injectie de demnitate. Stie ca sta pe un popor de o demnitate absoluta. Dar daca traieste in istoria alternativa, tanarul ramane un patruped. Efortul copilasului de a se ridica din patru picioare pe doua, este efortul de a se ridica pe pozitia data de dinainte, pozitia verticalitatii, care, vorba lui Hegel, este o pozitie divina. Ridicarea aceasta in picioare se face prin accesul la o memorie, care se traieste, devine substanta. Una este sa stai in fata lumii culpabilizat fiindca esti un popor tehnic, si alta este sa stai in fata lumii cu demnitatea lui Dumnezeu, stiind ca ai fost un popor care a rezistat. Se stie ca am fost singura rezistenta armata sub comunisti, ca tineri de 17-18 ani luat arma si s-au dus in munti? Nu se stie. Ati vazut la televizor emisiuni care sa vorbeasca despre martirii, deghizati in pensionari, care sa vorbeasca, sa marturiseasca ce s-a intamplat cu aceasta mutilare si cum au rezistat? Petre Tutea imi spunea ca, daca ar fi pus in fata plutonului de executie pentru poporul roman, si atunci la 90 de ani, ar striga “Excelsior!”. De ce acesti oameni si-au sacrificat viata, tineretea si tot ce au avut mai bun. Pentru ce? Pentru o abstractiune, sau pentru o credinta? Si atunci, ajungandu-se la un asemenea izvor, tineretul de azi are o demnitate in lume, are o forta in lume. Nu e forta care sa traiasca din tranzitie si din aderari, din sandwichurile care ni le dau altii, ci este vocatia identitara.
Sunteti considerat drept un critic al Uniunii Europene. Ce nu va place la UE?
Sunt un admirator al civilizatiei europene, al modelelor din Uniunea Europeana, unde tineretul nostru s-a adapat si a putut sa iasa din feudalismul ala prelungit. Sunt critic al cinismului european, al lipsei lor de autoculpabilizare. Comunitatea Europeana este un construct, un agregat de interese economice, politice care nu vrea sa tina seama de trecut si de ceea ce au facut din punct de vedere politic. Conflagratiile mondiale nu le-am facut noi, ei le-au facut, noi am fost victime centrale. In clipa in care intr-o Uniune Europeana pe tine te intereseaza numai structurile economice, netinand cont de trecut, de niste traume, nu putem sa aderam. Cinsimul acesta politic il acuz. Un construct economic, politic, poate sa fie foarte benefic. Comunitatea Europeana, din punctul asta de vedere, va fi civilizatorie pentru feudalismul neo-securist in care stam. Nu am fost niciodata impotriva faptului ca un sistem juridic de tip european nu ne-ar izbavi. Lucrurile astea trebuie amendate. Sa vedem ce este bun si ce este rau. Cum refacem aceasta tara? Comunitatea Europeana a cerut, pe buna dreptate, ca tineretul nostru sa se specializeze in strainatate in materie de economie, de management, de justitie. Categoric este o cerinta de civilizatie, pentru ca maimutele astea de la noi care fura tot timpul nu fac nimic. Guvernul Nastase a alocat 6 milioane de euro. Copiii aceia s-au dus in strainatate si s-au intors cu “Magna cum Laude” de la Berlin, Oxford, Cambridge, si iata ca nu sunt primiti in structurile politice de astazi ca sa intervina in structura de conducere, tocmai pentru ca i-ar arunca in aer pe hotii astia. O parte au fugit in strainatate si o parte au dat statul roman in judecata. Asta este o crima. De ce Comunitatea Europeana nu reactioneaza la lucrul acesta, de ce nu impune, de ce nu sanctioneaza? Daca vrei sa ai niste functionari cu adevarat europeni, de ce lasi sa se intample un asemenea dezastru? Ei se intorc cu niste reflexe civilizate, occidentale. Nu poti acuzi Occidentul de lipsa de civilizatie, poti sa il acuzi de orice, mai putin de asta. Eu nu atac Comunitatea Europeana, atac aspecte ale cinismului politic.
Sunteti tolerant, domnule Puric? De fapt fata de ce sunteti intolerant?
Sunt intolerant. Cred ca acest cuvant “toleranta” este de o mare ipocrizie. Sunt ingaduitor, crestinismul ma face sa fiu ingaduitor. Ingaduinta inseamna iertare, inseamna asteptare intru indreptare, pentru ca este un termen profund crestin. Cu ingaduinta i-am tinut pe tigani 400 de ani si i-am corectat acolo unde greseau, dar i-am si laudat acolo unde faceau bine. Nu am fost rasisti, asa cum se spune. Cand George Enescu il ducea pe Yehudi Menuhin in sate de tigani, pentru ca Menuhin sa vada cat sunt de geniali acestia cand canta, Enescu nu era rasist. Faptul ca am fost acuzati de rasism in `90 si ca multi tigani au fugit si au zis ca au trait exploatati este o dubla minciuna. Faptul ca acum tiganii sunt amprentati si ca ei (europenii, n.red.), cu toleranta drepturilor omului, intr-un an jumatate au facut alergie, ce zic de chestia asta? Noi romanii ne-am deosebit, fara sa ne diferentiem, si am creat o coexistenta de tip crestin fara sa folosim “politica corecta”. Categoric ca tiganii au facut fapte nelalocul lor, numai ca italianul este intolerant si neingaduitor, nu cunoaste substanta profund crestina. Noi am actionat ca atare, i-am tinut in zona micii infractionalitati fara sa sara foarte mult calul, si am fost acuzati de rasism. Pe vremea lui Caragea era o lege, ca daca tiganul fura o curca sau o gaina, lasa-l in pace, ca expresie a milei fata de el.
Exista o toleranta crestina asemanatoare cu toleranta promovata de Uniunea Europeana?
Nu exista toleranta crestina. Iisus nu a fost tolerant cand in templul Tatalui sau nenorocitii aia vindeau. El nu a facut un “discount”, nu a zis “veniti maine si faceti un discount de 50%”. A spus “Afara!”, aia este intoleranta crestina. Adica nu permiti raului sa iti intre in familie. Hristos nu ii ura pe cei din templu, ii indrepta. Asa cum o mama incearca sa isi indrepte copilul care se apuca de droguri, nu ii spune “ia mama si heroina, nu numai cocaina”. Nu este nici o legatura. Toleranta de tip occidental este un construct politic care seamana cu semaforul. Ingaduinta seamna cu mama. Un semafor la care se trece pe rosu si pe verde, nu este egal cu mama.
Multi din ascultatorii dvs. privesc cu uimire apropierea neconditionata a dvs. fata de Biserica Ortodoxa Romana, fie si numai pentru ca BOR a refuzat totusi sa scape de securistii din ograda. De ce imprumutati asa usor din imaginea si prestigiul dvs. unei institutii care refuza sa se reformeze?
Cand incepi sa judeci un lucru, judecam cauzele. Cauza a fost ideologia aceasta sinistra, de tip criminal, care vine din afara. Faptul ca in BOR au existat alunecari si colaborari cu securitatea sunt efecte, sunt reziduuri. Nu judec efectele, caut sa abolesc cauzele.. Biserica a existat sub comunism si prin compromisuri. Cu compromisul se face compromisul, nu cu valoarea. Oamenii care au fost in Biserica si au semnat cu Securitatea au facut niste compromisuri de supravietuire. Nici unul din Biserica nu a facut ceva care sa submineze esenta Bisericii. Poate fi discutat. Poate sub sutana au fost bagati securisti, care au folosit taina spovedaniei ca o turnatorie, asta e treaba Securitatii si Securitatea trebuie judecata nu Biserica. Nu trebuie inceput cu Biserica, ci cu structurile comuniste, care inca ne judeca. In perioada comunista, cand au vazut ca sunt 1000 de manastiri, au trecut cu buldozerele peste ele.
Multe lucruri scrise despre marii ierarhi care ar fi colaborat cu Securitatea s-au dovedit a fi mincinoase. Eu am citit ca unul dintre cei mai mari ierarhi pe care ii avem, om cu calitate ortodoxa cum e Bartolomeu Anania, a fost improscat de Securitate. Este un mare pacat. Si maine despre Dan Puric se poate spune ca este pedofil si homosexual pentru ca dumneavoastra sa nu aveti incredere.
In primul rand sa vorbim de marii criminali de la Aiud si apoi de lucrul acesta. Eu imi asum lucrul acesta, nu numai eu, au fost marii martiri din puscarii care sunt sfinti, duhovnici, precum Iustin Parvu. Ei au zis “Nu judecati Biserica, ea saraca abia a rezistat”. Biserica se va reface, are un metabolism de auto-epurare. Cei care au gresit fundamental sunt in legatura cu Dumnezeu, nu judeci tu.
Daca un popa nebun face porcarii il dau doua saptamani la televizor, dar de ceilalti care construiesc parohii nu zic nimic. Eu circul mereu prin tara si vad oameni care ctitoresc biserici, manastiri, daca ati sti ce substanta exista… Lepra de la televizor nu vorbeste de asa ceva. Cand au fost doua milioane de oameni la moaste, au filmat fragmentat trei babe care se impingeau. Vor sa arate chestia de derizoriu, nu valoarea humusului ortodox. Totusi oamenii astia au credinta, hai sa le respectam credinta.. Handicapatii si jegosii de securisti din televiziune iau oameni uitati de lume, intervieveaza marginali ai societatii, cu fete ciudate, nu stau de vorba cu un om ca lumea. Suntem supusi unei manipulari. Sa lasam Biserica si sa sa ne concentram asupra securistilor! Daca aveti un director securist, spuneti-i in fata ca este o jigodie! Aveti unul la televiziune care e criminal? Ii spuneti ca este criminal cultural! Aveti un Guvern care este criminal si care trimite studentii inapoi? Ii spuneti ca e criminal!
Cum ii putem face pe tineri sa citeasca mai multe carti spirituale? Adica sa citeasca mai degraba viata parintelui Calciu-Dumitreasa, decat “Codul Da Vinci”.
In marturisirea crestina sfintii nu vorbesc, ei cuvanta. Tu, care citesti astfel de carti, ii spui celuilalt, care nu citeste: “Stai ma cu creierul in computer si cu stomacul in frigider. Te-ai documentat vreodata, ai citit ce a suferit un parinte precum Gheorghe Calciu Dumitreasa?”. Cu iubire critica ii spui: “Mai baiatule, trezeste-te! Care sunt normele tale cu care ma judeci? Ai citit asta?”. In loc sa citeasca viata unei martire, el citeste viata Madonnei. Cel putin ii mai tai din elan: “Serile tale petrecute citind Sandra Brown nu sunt egale cu ale mele care am citit vietile martirilor”.
Cum arata Romania prin ochii lui Dan Puric?
Romania este o tara sangeranda, este o rana. Are o populatie bezmetica la suprafata, chinuita, distrusa. Iata ca din randul tineretului sunt soldati ai populatiei bezmetice, aceasta ultima invazie a poporului roman, este facuta de populatia Romaniei, sunt vorbitori de limba romana care ne inconjoara. Romania incearca sa se ridice, sa reziste la noul val care vine acum. Cum e sa mananci Danone peste tot? Nu am nimic cu firma respectiva. Dar am inceput sa fim nostalgici dupa iaurtul lui Ceausescu. Avea o idiotenie luminoasa, pe cand acum vad o patologie a firii. L-au intrebat pe Nichita Mihalkov ce l-a invatat cenzura comunista si a zis ca a invatat sa vorbeasca despre dragoste fara sa isi arate organele genitale. Am inceput sa fim nostalgici dupa cenzura comunista. Uitati in ce hal am ajuns, nu stim linia de echilibru. Cel mai greu, spunea Leonardo Da Vinci, este sa desenezi un om in picioare, in pozitie verticala.. Verticalitatea si echilibrul sunt cel mai greu de redat. Am inceput sa ne miram de normalitate in Romania. Oamenii normali vor fi o secta, daca o vom duce tot asa, niste marginali. Majoritatea vor fi cei cu autoritatea parentala sau cu adoptii de copii, noi va trebui sa de adoptam la “normalitatea”care o sa vina.
Cum a aparut omul? Dumnezeu sau maimuta? Religia sau stiinta?
M-a intrebat pustiul meu cand avea cinci ani: ”Tata, pe om l-a facut Dumnezeu sau se trage din maimuta?”. “Ba, pe om l-a facut Dumnezeu, dar sunt cativa care se trag din maimuta, iti arata tata maine la teatru”.
Ce ne pregatiti pe scena? Aveti vreun proiect in lucru? Recomandati-ne cateva piese de teatru de calitate din Romania unde sa mergem.
Ajung in situatia de a ma auto-recomanda. Eu, muncind ingrozitor de mult, nu mai am posibilitatea sa vad ce se intampla in jur. Aud in schimb ca textele pe scena devin din ce in ce mai vulgare. Vulgaritatea si mitocania sub pretextul diversitatii. In ceea ce ma priveste, eu ii chem pe oameni sa vina la “Don Quijote”, l-am jucat la Alba Iulia cu 1000 de spectatori, acum il joc la Constanta. O sa joc pe scena Teatrului National pe 27, “Visul”. Se pregateste un spectacol emotionant. Se mai joaca “Inima de Caine”, “Regina Mama” cu Olga Tudorache, care inca se mai joaca la Teatrul National. La Teatrul de Comedie se joaca niste piese foarte bune, din cate am auzit.
Si daca vreau si daca NU vreau, Doamne mantuieste-ma !!!
vineri, 30 ianuarie 2009
Apel pentru obtinerea unui mic ajutor!
Andrada are 22 de ani şi are limfom non Hodgkin. Are nevoie de ajutor pentru a face o analiză la Budapesta (PET Pozitron). Andrada are nevoie de 1.000 de Euro.
Buna ziua,
Numele meu este Andrada Gherman si am 22 de ani. Sunt din localitatea Sighet, judetul Maramures.
Parintii mei sunt divortati, doar mama lucreaza si are aproximativ 600 ron salar pe luna, bani cu care nici nu ne descurcam pt mancare, medicamente sau plati curente.
Cu cat stau mai mult fara tratament, boala mea evolueaza si s-ar putea chiar sa nu mai am sanse de vindecare daca astept atat.
Va rog din inima daca puteti sa ma ajutati, cu orice suma, orice donatie e binevenita, ca sa pot sa reusesc sa strang suma de care am nevoie intr-un timp cat mai scurt.
M-am hotarat foarte greu sa va scriu, insa sper ca prin dumneavostra si cu ajutorul lui Dumnezeu, care va va lumina calea, veti gasi o resursa sau cel putin o modalitate sa pot iesi din impasul in care ma aflu. Stiu ca in ziua de azi sunt extrem de multe persoane care au nevoie de ajutor, care trebuie sa faca operatii, interventii foarte scumpe, care sufera de pe urma unor calamitati naturale sau pur si simplu persoane nevoiase care isi duc traiul in conditii de mizerie.
De accea numarul celor care au nevoie de ajutor este foarte mare si putini sunt norocosii care beneficiaza cu adevarat de el.
Nici nu sunt sigura ca veti ajunge sa imi cititi cel putin email-ul dar speranta mea moare ultima.
In urma cu aproximativ un an am fost depistata cu o boala foarte urata, limfom non hogdkin, in stadiul 3a, cu multiple ramificatii in tot corpul. De atunci ma chinui intruna nu chimioterapie, cu radioterapie dar fara un rezultat concret. Am suferit si o operatie la gat, deoarece una dintre umflaturi a blocat traheea si numai puteam sa respir.Este cumplita aceasta boala, este cancer de sange. Se vindeca foarte greu si chiar daca se vindeca exista sansa sa apara inapoi in orice moment.
In urma cu o luna, domna doctor de la Cluj, unde urmez tratamentul, mi-a spus ca fara sa ma duc sa fac un tomograf performant in Ungaria, nu mai poate sa imi faca nici un tratament sau sa incerce altceva pt ca nu stie exact care e situatia bolii mele. Acel tomograf este extrem de scump pt veniturile mele, costa 1.000 euro.
Sunt intr-o situatie disperata, fara iesire, deoarece sincera sa fiu imi doresc atat de mult sa mai traiesc si sa imi pot duce la capat studiile si visurile mele de viitor.Am acte medicale care dovedesc gradul bolii mele, am de asemenea o foaie medicala care spune ca trebuie sa fac acel tomograf, semnata si stampilata la Cluj.
Am mai incercat si pe la fundatii si ong-uri, dar fara nici un rezultat. Ba chiar am trimis si actele si pe urma nu am mai primit nici un raspuns.
Sunt putin dezamagita, dar ma rog zi si noapte si cred ca pana la urma rugaciunile mele vor avea un raspuns. Se va gasi si pentru mine un suflet bun, care va dori sa ma ajute si sa ma faca sa merg mai departe asa cum imi doresc.
Astept cu nerabdare un raspuns si sper sa fie unul pozitiv. Din suflet ma rog sa fie cat mai repede.
Eu va urez toate cele bune si Doamne ajuta!
Dacă o puteţi ajuta pe Andrada vă rog să o contactaţi pe e-mail:
andradulce@yahoo.com
Am preluat acest apel de aici, unde gasiti si documentele medicale scanate , via Si ingerii au nevoie de ajutor
Buna ziua,
Numele meu este Andrada Gherman si am 22 de ani. Sunt din localitatea Sighet, judetul Maramures.
Parintii mei sunt divortati, doar mama lucreaza si are aproximativ 600 ron salar pe luna, bani cu care nici nu ne descurcam pt mancare, medicamente sau plati curente.
Cu cat stau mai mult fara tratament, boala mea evolueaza si s-ar putea chiar sa nu mai am sanse de vindecare daca astept atat.
Va rog din inima daca puteti sa ma ajutati, cu orice suma, orice donatie e binevenita, ca sa pot sa reusesc sa strang suma de care am nevoie intr-un timp cat mai scurt.
M-am hotarat foarte greu sa va scriu, insa sper ca prin dumneavostra si cu ajutorul lui Dumnezeu, care va va lumina calea, veti gasi o resursa sau cel putin o modalitate sa pot iesi din impasul in care ma aflu. Stiu ca in ziua de azi sunt extrem de multe persoane care au nevoie de ajutor, care trebuie sa faca operatii, interventii foarte scumpe, care sufera de pe urma unor calamitati naturale sau pur si simplu persoane nevoiase care isi duc traiul in conditii de mizerie.
De accea numarul celor care au nevoie de ajutor este foarte mare si putini sunt norocosii care beneficiaza cu adevarat de el.
Nici nu sunt sigura ca veti ajunge sa imi cititi cel putin email-ul dar speranta mea moare ultima.
In urma cu aproximativ un an am fost depistata cu o boala foarte urata, limfom non hogdkin, in stadiul 3a, cu multiple ramificatii in tot corpul. De atunci ma chinui intruna nu chimioterapie, cu radioterapie dar fara un rezultat concret. Am suferit si o operatie la gat, deoarece una dintre umflaturi a blocat traheea si numai puteam sa respir.Este cumplita aceasta boala, este cancer de sange. Se vindeca foarte greu si chiar daca se vindeca exista sansa sa apara inapoi in orice moment.
In urma cu o luna, domna doctor de la Cluj, unde urmez tratamentul, mi-a spus ca fara sa ma duc sa fac un tomograf performant in Ungaria, nu mai poate sa imi faca nici un tratament sau sa incerce altceva pt ca nu stie exact care e situatia bolii mele. Acel tomograf este extrem de scump pt veniturile mele, costa 1.000 euro.
Sunt intr-o situatie disperata, fara iesire, deoarece sincera sa fiu imi doresc atat de mult sa mai traiesc si sa imi pot duce la capat studiile si visurile mele de viitor.Am acte medicale care dovedesc gradul bolii mele, am de asemenea o foaie medicala care spune ca trebuie sa fac acel tomograf, semnata si stampilata la Cluj.
Am mai incercat si pe la fundatii si ong-uri, dar fara nici un rezultat. Ba chiar am trimis si actele si pe urma nu am mai primit nici un raspuns.
Sunt putin dezamagita, dar ma rog zi si noapte si cred ca pana la urma rugaciunile mele vor avea un raspuns. Se va gasi si pentru mine un suflet bun, care va dori sa ma ajute si sa ma faca sa merg mai departe asa cum imi doresc.
Astept cu nerabdare un raspuns si sper sa fie unul pozitiv. Din suflet ma rog sa fie cat mai repede.
Eu va urez toate cele bune si Doamne ajuta!
Dacă o puteţi ajuta pe Andrada vă rog să o contactaţi pe e-mail:
andradulce@yahoo.com
Am preluat acest apel de aici, unde gasiti si documentele medicale scanate , via Si ingerii au nevoie de ajutor
joi, 29 ianuarie 2009
Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur
Praznuirea sfintilor trei ierarhi e o minunata sarbatoare, a iubirii, a prieteniei, a conlucrarii. Mi-am dorit sa scriu despre praznicul acesta din cel putin trei motive. Sf. Vasile cel Mare este protectorul familiei noastre, iar socrul meu ii poarta numele. Tatal meu, fie-i tarana usoara, a trait sub ocrotirea sfantului Grigorie, al carui nume l-a purtat. Iar sfantul Ioan Gura de Aur, dragul de el, este, dupa cum zice Dan Puric, cel mai mare om de media al tuturor timpurilor, si tot ce a zis el, parca a zis ieri. Cuvintele acestor sfinti parinti sunt mereu de actualitate.
La putin timp dupa trecerea lor la Domnul, cand crestinii se certau pentru a lauda pe unul mai mult decat pe celalalt, ei s-au aratat aievea unui arhiereu, graind:
"Noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceşte celor ce se pricesc să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră a fost aceasta, şi cât am fost vii şi după ce am răposat, ca să împăcăm şi să aducem lumea la unire. Împreunează-ne într-o singură zi şi ne prăznuieşte cu bună-cuviinţă. Înştiinţează şi pe urmaşi, că noi una suntem la Dumnezeu şi încredinţează-i că şi noi vom ajuta la mântuirea acelora ce fac pomenirea; căci nouă ni se pare că avem oarecare îndrăznire la Dumnezeu."
Rugati-va sfintilor dragi, pentru noi, ajutati-ne ca asemenea voua sa lucram impreuna, in buna pace si cu folos duhovnicesc!
Dreapta Socotinta, eseu de Paul Curca
Am gasit acest minunat eseu aici: http://www.razbointrucuvant.ro/2009/01/29/despre-dreapta-socotinta-eseu-de-paul-curca/.Si mi-a placut atat de mult, incat am simtit nevoia sa il recomand.
1. Dreapta socotinţă ca virtute teologică
Există un lucru care ne lipseşte adeseori, cu toate că nu suntem conştienţi de aceasta: dreapta socotinţă, un bun contact cu lumea şi, mai ales, cu propriul nostru suflet. Ceea ce în limbaj teologic s-ar chema dreapta socotinţă, deosebirea duhurilor, trezvie, se numeşte în limbaj laic fie conştientizare de sine, fie bun simţ. Ea se răsfrânge atât în relaţia mea cu mine însumi cât şi cu lumea, fiind înţelepciunea duhovnicească prin intermediul căreia pot străbate cu bine tot cursul vieţii. În lipsa ei îmi închipui, adesea, că sunt altceva decât sunt, de fapt. Fie mai mult, fie mai puţin, dar întotdeauna astfel încăt să îmi găsesc scuze sau justificări ale propriului comportament, ale modului meu de a fi şi de a relaţiona cu ceilalţi. La fel, în absenţa trezviei am o viziune distorsionată asupra lumii, înţelegerea ei de adâncime îmi scapă astfel încât nu mai sunt în stare să port acele acţiuni prin care mă voi mântui. Voi încerca să mă refer pe scurt la această virtute urmând învăţătura sfântului Ioan Casian din “Cuvânt plin de mult folos despre Sfinţii Părinţi din pustia sketică şi despre darul deosebirii” aflat în primul volum al Filocaliei româneşti, tradus de Părintele Dumitru Stăniloae (toate citatele marcate cu ghilimele sunt din această lucrare).
Această virtute le întrece pe toate: milostenia, postul, privegeherea, este deasupra oricărei lucrări, şi le dă sensul lor. „Darul acesta de discernământ este un fel de ochi şi de luminător al sufletului“, el ţine dreapta măsură în toate şi tot el comandă să se facă totul după puterile nevoitorului, ca să nu fie nici moleşeală, din prea puţină lucrare, nici acea încordare pe care o ai când te înhami la canoane mai mari decât poţi duce. Dreapta socotinţă se răsfrânge asupra omului însuşi, este capacitatea lui de autoanaliză sinceră, corectă, pertinentă. Ea cercetează gândurile şi faptele omului, descoperind ceea ce e rău şi necuvenit în ele. Dreapta socoteală este înţelepciunea, înţelegerea şi simţirea fără de care nu se poate construi „casa noastră cea dinăuntru” şi nu se poate obţine nici bogăţia duhovnicească. Ea îţi spune ce să faci, când, cum şi cât de mult. Este o adecvare a ta la tine însuţi.
Se obţine când, prin obişnuinţă, îţi deprinzi simţurile să deosebească binele de rău. Nicio virtute nu se naşte şi nu rămâne neclintită fără dreapta socotinţă. În cazul deficitului acestei virtuţi nu avem o dreaptă măsură a faptelor, cădem în extreme, mai ales în excese ale ascezei. Iar când ne închipuim mai mult ocrotiţi de harul divin, atunci suntem mai abitir batjocoriţi de diavol. Înşelarea omului are loc mai ales când ne considerăm „aleşi”, ca având o legătură directă cu îngerii sau chiar cu Dumnezeu. Nu mai facem apel la sfatul fraţilor, al celor de un leat cu noi, căci ne considerăm deja deasupra muritorilor de rând. Ei nu sunt „luminaţi”, nu au ce să ne spună, iar rezervele pe care le au faţă de noi, atunci când află câte ceva din ceea ce gândim sau facem, ni se pare că vin din invidie sau necunoaştere, nu dintr-un cuget mai puţin orbit de patimi ca al nostru. E o închipuire nebună în care, dacă stăruim, ne duce la moarte, desigur la cea duhovnicească, dar şi la cea fizică, deorece ne închipuim că suntem capabili de lucruri care depăşesc cu mult capacităţile noastre.
Dreapta socotinţă are un aspect paradoxal: o am atunci când renunţ la ea, când cred că nu-mi aparţine şi nu o folosesc. Nu mai opun în faţa lumii judecata mea, părerile mele, dorinţele şi tot ce mai poate fi al meu. Merg, în toate, şi caut sfat la cei mai învăţaţi ca mine: părinţi, duhovnici, oameni îmbunătăţiţi. Nu numai că le caut sfatul, dar îl şi ascult şi îl urmez. „Adevărata dreaptă socoteală nu se dobândeşte decât prin adevărata smerenie, care ne face să arătăm Părinţilor nu numai faptele, ci şi gândurile noastre şi să nu ne încredem în părerea noastră nicidecum, ci întru toate să urmăm povăţuirile bătrânilor şi să credem că aceea este bun ce vor socoti ei ca atare.” Dreapta socoteală este o virtute dialogică, este un raport de ascultare, de smerire faţă de alţii. Cu toate că sunt perfect stăpân pe propriile fapte şi nimeni nu-mi poate impune ce să fac, eu totuşi prefer să nu fac de unul singur, după voia mea, ci să dau crezare celor mai înaintaţi duhovniceşte decât mine, chiar dacă asta ar putea să îmi atingă poftele.
Auzind acest soi de învăţătură aproape oricare din contemporanii noştri s-ar putea întreba cu mirare şi cu indignare: unde mai sunt eu însumi dacă în toate trebuie să urmez un drum prescris de alţii? Propunerea aceasta de vieţuire poate fi valabilă pentru minori sau pentru debili mintal, dar pentru un om matur, înzestrat cu raţiune de ce să fac mereu această anihilantă şi obositoare ascultare? Şi întradevăr, pentru un contemporan al nostru, pentru care orice formă de autoritate, de orice fel, e un rău care trebuie eliminat, ascultarea de genul celei propuse de creştinismul ortodox devine un mod de strivire a personalităţii, de aruncare la gunoi a individului.
Este foarte probabil că nu le putem răspunde unor asemenea persoane pentru că nu ascultă genul de argumente pe care le aduce ortodoxia. Ei duc lipsă tocmai de dreapta socotinţă, iar pentru că nu o au nu se pot nici smeri ca să o obţină. Totuşi, în speranţa că cineva poate, cumva, să fie atins de aripa lină a ortodoxiei, voi schiţa, pe scurt, câteva argumente în favoarea ascultării. Ascultarea e bună nu doar pentru că putem greşi. Ştim, cu toţii, într-o măsură relativ mulţumitoare, să deosebim binele de rău şi să alegem aşa cum se cuvine. Dar în chiar alegerea noastră bună stă mândria că putem alege. Iar mândria e mai rea cu mult decât toate alegerile noastre proaste posibile din cursul vieţii. Sunt apoi şi cazurile destul de dese, şi oricum inevitabile în cursul unei vieţi, în care îţi trebuie fineţe duhovnicească spre a deosebi duhurile. Iar cineva din afară, mai îmbogăţit duhovniceşte, neinfluenţat de dorinţele mele ascunse, chiar dacă le poate observa, poate vedea mai clar decât mine cea ce îmi trebuie.
Dacă îndemnul lumii este „fii tu însuţi“, ascultă de propriile-ţi idei, păreri, sentimente, şi mai ales încearcă să îţi satisfaci propriile pofte în orice condiţii ca să fii fericit, eşti cea mai importantă persoană pentru tine însuţi, acordă-ţi tot soiul de privilegii care să te facă să te bucuri de toate, în fine dacă lumea te îndeamnă la toate astea, ortodoxia, mult mai sobră, vine şi le pune stavilă. Ea întoarce gândul şi propune ascultarea care, repetă sfântul Ioan Casian, „te păstreză neabătut pe cale şi te fereşte de cursele vrăjmaşului”. Virtutea deosebirii duhurilor este un dar pe care Dumnezeu îl dă nevoitorilor şi pe care aceştia îl păstrează cu condiţia să nu se încreadă în el. Tot ceea ce părăseşte smerenia devine periculos duhovniceşte. Prin faptul că îţi înfăţişezi gândurile şi intenţiile, prin spovedanie întâi de toate, dar şi prin simpla dezvăluire a lor părinţilor mai sporiţi ca noi, le faci mai slabe. Ele au putere pentru că stau în întunericul minţii, de unde ne domină gândirea şi ne determină comportamentul. „Precum şarpele, scos din ascunziş la lumină, se sileşte să fugă şi să se ascundă, tot astfel şi gândurile cele rele, date pe faţă prin mărturisire desăvârşită, se grăbesc să fugă de la om“.
Persoana nu se pierde prin ascultare, cum cred adepţii ideologiilor moderne, ba chiar din contră, ajunge să se descopere pe sine, să se regăsească. Se slefuieşte pentru că aruncă afară toată zgura mândriei, a slavei deşarte, toate excesele care mă trimiteau pe calea pierzării. Persoana mea nu poate fi niciodată o creaţie a mea de către mine însumi. Cei ce nu cred în Dumnezeu, oricât de mult ar teoretiza dezvoltarea de sine a eului, nu pot concepe decât un om slab şi neputincios, neînstare să reziste puterilor suprapersonale şi, în orice caz, neînstare să se opună morţii. Pe când credinciosul nu are decât a se bucura fără griji: eu sunt un rezultat al iubirii lui Dumnezeu, prin voinţa Lui sunt indestructibil şi etern. Rămâne doar, prin dreapta socotinţă, prin ascultare, să-mi aleg ce fel de veşnicie voi avea, alături de El sau nu. Ca şi creaţie a lui Dumnezeu nu îmi e teamă de procesul de anulare, mutilare sau strivire a personalităţii. Ci doar de faptul că nu voi putea să dau un răspuns bun, pe măsura iubirii care m-a adus la viaţă.
2. Cruce şi discernământ
Adesea ne minţim in legătură cu propria noastra suferinţă sau cu propriile ispite, pe care refuzăm să ni le asumăm, ignorându-le cum putem mai bine. Şi pentru auto-ascunderea de sine aproape orice mijloc este bun. Aceasta falsă conştiinţă de sine ne îndreaptă către un comportament neadecvat, atât faţă de noi înşine, cât şi cu cei din preajma noastră care ar avea nevoie de ajutorul nostru. Lucrarea diavolului, pe care însă noi o acceptăm în mod liber (să nu uităm niciodată asta şi să nu punem pe seama lui ceea ce noi facem neobligaţi de ceva sau cineva), este să ne îndepărteze de la acele lucruri care ne-ar putea mântui. Cu cât încrederea în noi înşine, bravada, închipuirea de sine este mai mare, cu atât sarcina satanei este mai uşoară.
Ne e frică, ruşine, scârbă să ne acceptăm propriul eu, cel compus din atâtea nimicnicii, răutăţi, neputinţe şi tinzând mereu către zădărnicii. Pe unul ca acesta îl dosim nu doar de prieteni sau de duşmani, ci, în chip tragic, şi de noi înşine. Şi atunci, pur şi simplu, printr-o acţiune ascunsă şi perversă a minţii, ne închipuim că suntem altceva decât suntem de fapt. Chiar dacă nu trăim complet liniştiţi cu această închipuire de sine, căci adevărul, ascuns în noi înşine, răzbate din când în când la lumină, o preferăm totuşi războiului inconfortabil şi dificil cu sinele dispus la compromisuri. Astfel se pot petrece vieţi întregi în falsitate, ratând cu obstinaţie orice şansă de îndreptare.
Spunea Sfântul Ioan Gură de Aur despre conştiinţa umană că este cel mai nemitarnic şi mai nemilos judecător al nostru, că în faţa ei nu putem minţi, că ea ne spune întotdeauna adevărul despre noi înşine, adevăr care ne scoate din facerea răului şi ne îndreaptă spre bine. În conştiinţă se vede pur şi simplu chipul divin din om. Există însă, şi această perspectivă sumbră este întrevăzută şi de Sfântul Ioan, posibilitatea pervertirii conştiinţei, astfel ca aceasta să nu mai emită semnalele corecte, să nu te mai scoată din rătăcire, iar omul acela devine atunci, cu desăvârşire, pierdut. Chiar dacă conştiinţa poate fi înfrântă, ea nu dispare cu totul, cât timp suntem vii. Manifestarea ei ascunsă se vede, atât după învăţătura duhovnicească, cât şi după ştiinţa profană a psihologiei, în dereglările psihismului nostru: depresii, schizofrenii etc. Dacă nu e scos afară prin spovedanie sau măcar prin tratamentul (incomplet faţă de ceea ce poate oferi duhovnicia, dar totuşi mai mult decât nimic) terapiei profane sufletul chinuit se îmbolnăveşte.
În toate cazurile în care nu avem suficient discernământ duhovnicesc ca să înţelegem realitatea, fie a noastră, fie a celor din jurul nostru, căci suntem mai superficiali decăt ne îngăduie Dumnezeu să fim, nu facem decât să respingem Crucea mântuitoare cu care ne îmbie Hristos. Să nu uităm că întotdeauna crucea este adânc înfiptă în pământ, adică în realitatea crudă din jurul nostru şi din noi înşine. De aceea, de câte ori ne rugăm şi îi cerem lui Dumnezeu diferite daruri duhovniceşti, smerenie, curăţie, blândeţe, milostivire, dragoste, şi orice ni se pare nouă că e bun spre mântuirea noastră, să punem înainte de toate cererea de discernământ duhovnicesc, căci în lipsa lui toate celelalte sunt greşit orientate şi nu valorează nimic.
Paul Curcă
1. Dreapta socotinţă ca virtute teologică
Există un lucru care ne lipseşte adeseori, cu toate că nu suntem conştienţi de aceasta: dreapta socotinţă, un bun contact cu lumea şi, mai ales, cu propriul nostru suflet. Ceea ce în limbaj teologic s-ar chema dreapta socotinţă, deosebirea duhurilor, trezvie, se numeşte în limbaj laic fie conştientizare de sine, fie bun simţ. Ea se răsfrânge atât în relaţia mea cu mine însumi cât şi cu lumea, fiind înţelepciunea duhovnicească prin intermediul căreia pot străbate cu bine tot cursul vieţii. În lipsa ei îmi închipui, adesea, că sunt altceva decât sunt, de fapt. Fie mai mult, fie mai puţin, dar întotdeauna astfel încăt să îmi găsesc scuze sau justificări ale propriului comportament, ale modului meu de a fi şi de a relaţiona cu ceilalţi. La fel, în absenţa trezviei am o viziune distorsionată asupra lumii, înţelegerea ei de adâncime îmi scapă astfel încât nu mai sunt în stare să port acele acţiuni prin care mă voi mântui. Voi încerca să mă refer pe scurt la această virtute urmând învăţătura sfântului Ioan Casian din “Cuvânt plin de mult folos despre Sfinţii Părinţi din pustia sketică şi despre darul deosebirii” aflat în primul volum al Filocaliei româneşti, tradus de Părintele Dumitru Stăniloae (toate citatele marcate cu ghilimele sunt din această lucrare).
Această virtute le întrece pe toate: milostenia, postul, privegeherea, este deasupra oricărei lucrări, şi le dă sensul lor. „Darul acesta de discernământ este un fel de ochi şi de luminător al sufletului“, el ţine dreapta măsură în toate şi tot el comandă să se facă totul după puterile nevoitorului, ca să nu fie nici moleşeală, din prea puţină lucrare, nici acea încordare pe care o ai când te înhami la canoane mai mari decât poţi duce. Dreapta socotinţă se răsfrânge asupra omului însuşi, este capacitatea lui de autoanaliză sinceră, corectă, pertinentă. Ea cercetează gândurile şi faptele omului, descoperind ceea ce e rău şi necuvenit în ele. Dreapta socoteală este înţelepciunea, înţelegerea şi simţirea fără de care nu se poate construi „casa noastră cea dinăuntru” şi nu se poate obţine nici bogăţia duhovnicească. Ea îţi spune ce să faci, când, cum şi cât de mult. Este o adecvare a ta la tine însuţi.
Se obţine când, prin obişnuinţă, îţi deprinzi simţurile să deosebească binele de rău. Nicio virtute nu se naşte şi nu rămâne neclintită fără dreapta socotinţă. În cazul deficitului acestei virtuţi nu avem o dreaptă măsură a faptelor, cădem în extreme, mai ales în excese ale ascezei. Iar când ne închipuim mai mult ocrotiţi de harul divin, atunci suntem mai abitir batjocoriţi de diavol. Înşelarea omului are loc mai ales când ne considerăm „aleşi”, ca având o legătură directă cu îngerii sau chiar cu Dumnezeu. Nu mai facem apel la sfatul fraţilor, al celor de un leat cu noi, căci ne considerăm deja deasupra muritorilor de rând. Ei nu sunt „luminaţi”, nu au ce să ne spună, iar rezervele pe care le au faţă de noi, atunci când află câte ceva din ceea ce gândim sau facem, ni se pare că vin din invidie sau necunoaştere, nu dintr-un cuget mai puţin orbit de patimi ca al nostru. E o închipuire nebună în care, dacă stăruim, ne duce la moarte, desigur la cea duhovnicească, dar şi la cea fizică, deorece ne închipuim că suntem capabili de lucruri care depăşesc cu mult capacităţile noastre.
Dreapta socotinţă are un aspect paradoxal: o am atunci când renunţ la ea, când cred că nu-mi aparţine şi nu o folosesc. Nu mai opun în faţa lumii judecata mea, părerile mele, dorinţele şi tot ce mai poate fi al meu. Merg, în toate, şi caut sfat la cei mai învăţaţi ca mine: părinţi, duhovnici, oameni îmbunătăţiţi. Nu numai că le caut sfatul, dar îl şi ascult şi îl urmez. „Adevărata dreaptă socoteală nu se dobândeşte decât prin adevărata smerenie, care ne face să arătăm Părinţilor nu numai faptele, ci şi gândurile noastre şi să nu ne încredem în părerea noastră nicidecum, ci întru toate să urmăm povăţuirile bătrânilor şi să credem că aceea este bun ce vor socoti ei ca atare.” Dreapta socoteală este o virtute dialogică, este un raport de ascultare, de smerire faţă de alţii. Cu toate că sunt perfect stăpân pe propriile fapte şi nimeni nu-mi poate impune ce să fac, eu totuşi prefer să nu fac de unul singur, după voia mea, ci să dau crezare celor mai înaintaţi duhovniceşte decât mine, chiar dacă asta ar putea să îmi atingă poftele.
Auzind acest soi de învăţătură aproape oricare din contemporanii noştri s-ar putea întreba cu mirare şi cu indignare: unde mai sunt eu însumi dacă în toate trebuie să urmez un drum prescris de alţii? Propunerea aceasta de vieţuire poate fi valabilă pentru minori sau pentru debili mintal, dar pentru un om matur, înzestrat cu raţiune de ce să fac mereu această anihilantă şi obositoare ascultare? Şi întradevăr, pentru un contemporan al nostru, pentru care orice formă de autoritate, de orice fel, e un rău care trebuie eliminat, ascultarea de genul celei propuse de creştinismul ortodox devine un mod de strivire a personalităţii, de aruncare la gunoi a individului.
Este foarte probabil că nu le putem răspunde unor asemenea persoane pentru că nu ascultă genul de argumente pe care le aduce ortodoxia. Ei duc lipsă tocmai de dreapta socotinţă, iar pentru că nu o au nu se pot nici smeri ca să o obţină. Totuşi, în speranţa că cineva poate, cumva, să fie atins de aripa lină a ortodoxiei, voi schiţa, pe scurt, câteva argumente în favoarea ascultării. Ascultarea e bună nu doar pentru că putem greşi. Ştim, cu toţii, într-o măsură relativ mulţumitoare, să deosebim binele de rău şi să alegem aşa cum se cuvine. Dar în chiar alegerea noastră bună stă mândria că putem alege. Iar mândria e mai rea cu mult decât toate alegerile noastre proaste posibile din cursul vieţii. Sunt apoi şi cazurile destul de dese, şi oricum inevitabile în cursul unei vieţi, în care îţi trebuie fineţe duhovnicească spre a deosebi duhurile. Iar cineva din afară, mai îmbogăţit duhovniceşte, neinfluenţat de dorinţele mele ascunse, chiar dacă le poate observa, poate vedea mai clar decât mine cea ce îmi trebuie.
Dacă îndemnul lumii este „fii tu însuţi“, ascultă de propriile-ţi idei, păreri, sentimente, şi mai ales încearcă să îţi satisfaci propriile pofte în orice condiţii ca să fii fericit, eşti cea mai importantă persoană pentru tine însuţi, acordă-ţi tot soiul de privilegii care să te facă să te bucuri de toate, în fine dacă lumea te îndeamnă la toate astea, ortodoxia, mult mai sobră, vine şi le pune stavilă. Ea întoarce gândul şi propune ascultarea care, repetă sfântul Ioan Casian, „te păstreză neabătut pe cale şi te fereşte de cursele vrăjmaşului”. Virtutea deosebirii duhurilor este un dar pe care Dumnezeu îl dă nevoitorilor şi pe care aceştia îl păstrează cu condiţia să nu se încreadă în el. Tot ceea ce părăseşte smerenia devine periculos duhovniceşte. Prin faptul că îţi înfăţişezi gândurile şi intenţiile, prin spovedanie întâi de toate, dar şi prin simpla dezvăluire a lor părinţilor mai sporiţi ca noi, le faci mai slabe. Ele au putere pentru că stau în întunericul minţii, de unde ne domină gândirea şi ne determină comportamentul. „Precum şarpele, scos din ascunziş la lumină, se sileşte să fugă şi să se ascundă, tot astfel şi gândurile cele rele, date pe faţă prin mărturisire desăvârşită, se grăbesc să fugă de la om“.
Persoana nu se pierde prin ascultare, cum cred adepţii ideologiilor moderne, ba chiar din contră, ajunge să se descopere pe sine, să se regăsească. Se slefuieşte pentru că aruncă afară toată zgura mândriei, a slavei deşarte, toate excesele care mă trimiteau pe calea pierzării. Persoana mea nu poate fi niciodată o creaţie a mea de către mine însumi. Cei ce nu cred în Dumnezeu, oricât de mult ar teoretiza dezvoltarea de sine a eului, nu pot concepe decât un om slab şi neputincios, neînstare să reziste puterilor suprapersonale şi, în orice caz, neînstare să se opună morţii. Pe când credinciosul nu are decât a se bucura fără griji: eu sunt un rezultat al iubirii lui Dumnezeu, prin voinţa Lui sunt indestructibil şi etern. Rămâne doar, prin dreapta socotinţă, prin ascultare, să-mi aleg ce fel de veşnicie voi avea, alături de El sau nu. Ca şi creaţie a lui Dumnezeu nu îmi e teamă de procesul de anulare, mutilare sau strivire a personalităţii. Ci doar de faptul că nu voi putea să dau un răspuns bun, pe măsura iubirii care m-a adus la viaţă.
2. Cruce şi discernământ
Adesea ne minţim in legătură cu propria noastra suferinţă sau cu propriile ispite, pe care refuzăm să ni le asumăm, ignorându-le cum putem mai bine. Şi pentru auto-ascunderea de sine aproape orice mijloc este bun. Aceasta falsă conştiinţă de sine ne îndreaptă către un comportament neadecvat, atât faţă de noi înşine, cât şi cu cei din preajma noastră care ar avea nevoie de ajutorul nostru. Lucrarea diavolului, pe care însă noi o acceptăm în mod liber (să nu uităm niciodată asta şi să nu punem pe seama lui ceea ce noi facem neobligaţi de ceva sau cineva), este să ne îndepărteze de la acele lucruri care ne-ar putea mântui. Cu cât încrederea în noi înşine, bravada, închipuirea de sine este mai mare, cu atât sarcina satanei este mai uşoară.
Ne e frică, ruşine, scârbă să ne acceptăm propriul eu, cel compus din atâtea nimicnicii, răutăţi, neputinţe şi tinzând mereu către zădărnicii. Pe unul ca acesta îl dosim nu doar de prieteni sau de duşmani, ci, în chip tragic, şi de noi înşine. Şi atunci, pur şi simplu, printr-o acţiune ascunsă şi perversă a minţii, ne închipuim că suntem altceva decât suntem de fapt. Chiar dacă nu trăim complet liniştiţi cu această închipuire de sine, căci adevărul, ascuns în noi înşine, răzbate din când în când la lumină, o preferăm totuşi războiului inconfortabil şi dificil cu sinele dispus la compromisuri. Astfel se pot petrece vieţi întregi în falsitate, ratând cu obstinaţie orice şansă de îndreptare.
Spunea Sfântul Ioan Gură de Aur despre conştiinţa umană că este cel mai nemitarnic şi mai nemilos judecător al nostru, că în faţa ei nu putem minţi, că ea ne spune întotdeauna adevărul despre noi înşine, adevăr care ne scoate din facerea răului şi ne îndreaptă spre bine. În conştiinţă se vede pur şi simplu chipul divin din om. Există însă, şi această perspectivă sumbră este întrevăzută şi de Sfântul Ioan, posibilitatea pervertirii conştiinţei, astfel ca aceasta să nu mai emită semnalele corecte, să nu te mai scoată din rătăcire, iar omul acela devine atunci, cu desăvârşire, pierdut. Chiar dacă conştiinţa poate fi înfrântă, ea nu dispare cu totul, cât timp suntem vii. Manifestarea ei ascunsă se vede, atât după învăţătura duhovnicească, cât şi după ştiinţa profană a psihologiei, în dereglările psihismului nostru: depresii, schizofrenii etc. Dacă nu e scos afară prin spovedanie sau măcar prin tratamentul (incomplet faţă de ceea ce poate oferi duhovnicia, dar totuşi mai mult decât nimic) terapiei profane sufletul chinuit se îmbolnăveşte.
În toate cazurile în care nu avem suficient discernământ duhovnicesc ca să înţelegem realitatea, fie a noastră, fie a celor din jurul nostru, căci suntem mai superficiali decăt ne îngăduie Dumnezeu să fim, nu facem decât să respingem Crucea mântuitoare cu care ne îmbie Hristos. Să nu uităm că întotdeauna crucea este adânc înfiptă în pământ, adică în realitatea crudă din jurul nostru şi din noi înşine. De aceea, de câte ori ne rugăm şi îi cerem lui Dumnezeu diferite daruri duhovniceşti, smerenie, curăţie, blândeţe, milostivire, dragoste, şi orice ni se pare nouă că e bun spre mântuirea noastră, să punem înainte de toate cererea de discernământ duhovnicesc, căci în lipsa lui toate celelalte sunt greşit orientate şi nu valorează nimic.
Paul Curcă
Parintele Tudor Peiu ramane la biserica spitalului Grigore Alexandrescu
"Va multumim tuturor celor care ati fost alaturi de noi, cu gandul, cu fapta si mai ales cu rugaciunea. In Permanenta (sedinta saptamanala) Arhiepiscopiei de astazi, parintele Tudor Peiu s-a bucurat de sprijinul P.S. Varsanufie, iar P.F. Patriarh Daniel, vazind dragostea si ravna care il inconjoara pe parinte, a hotarat ca acesta sa ramana in mijlocul bisericii (comunitatii) cuviosiei sale. A fost sustinut prin memorii de comunitate, la care s-au adaugat imediat si cele ale medicilor spitalului (nota bene, acestia nu stiau de acest razboi perfid al directorului) , precum si direct de alte persoane influente care il cunosc si stiu sacrificiile si lucrarea acestuia. Voua tuturor, mica noastra comunitate va multumeste din suflet. A fost impiedicata o samavolnicie care ar fi perturbat grav starea duhovniceasca a bisericii si a celor care se bucura de asistenta spirituala a parintelui Tudor Peiu si de sprijinul comunitatii noastre - copiii bolnavi, parintii si medicii Spitalului “Grigore Alexandrescu”. A fost o mare incercare careia a trebuit sa-i facem fata. Dar voia lui Dumnezeu a fost mai puternica decat dorinta de razbunare a unei persoane. Dragostea a invins ura. Adevarul nu a putut, de aceasta data, sa fie oprit.Va asteptam in aceasta Duminica, la Sf. Liturghie, sa ne bucuram impreuna de lucrarea Sfintei Treimi, Hramul bisericii noastre impreuna cu acela al Sfintilor Martiri Brancoveni. Dumnezeu sa va dea bucuria pe care o simtim noi toti acum, la ceas de izbanda. Stim ca cel viclean nu o sa-si opreasca uneltirile, dar acestea sunt permise de Dumnezeu pentru intarirea noastra.
Fie numele Domnului binecuvantat, de acum si pana in veac!"
Grupul de discutii Provita, via Ramura Inflorita
Felicitari PS Varsanufie Prahoveanul pentru dreapta decizie!
miercuri, 28 ianuarie 2009
Parintele Paisie Olaru, despre rugaciune
Orice rugãciune este dar de la Dumnezeu. Dar noi, cei mai slabi, avem rugãciunea gurii. Deocamdatã împlineste-o pe asta, tãtucutã. Fântâna e adâncã, dar funia e scurtã si gãleata e micã. Citeste dimineata Acatistul Maicii Domnului iar seara citeste Paraclisul ei. Crezul - neapãrat, mãcar o datã pe zi, si Psalmul 50 de douã-trei ori pe zi... Mai mult, canonul e benevol: "Tatãl nostru" fãrã numãr, "Doamne Iisuse" fãrã numãr, metanii fãrã numãr. Fiecare cuprinde cât poate; nici albina nu poate lua tot nectarul din floare. Dar tare-i bine dacã faci oleacã de rânduialã. Eu mã stiu pe mine: dacã mã scol de dimineatã si-mi fac oleacã de canon, parcã sunt un alt om toatã ziua. Dar dacã te scoli dimineata si te învârtesti asa, prin casã - cã mai am asta de fãcut, mai am si treaba astãlaltã -, apoi nu-ti merge bine toatã ziua. Asa cã sã faci oleacã de canon în fiecare zi, ca dreptul Iov, care aducea jertfã în fiecare zi pentru feciorii lui - poate au gresit ceva cu gândul. Sã faci în fiecare zi câte metanii poti cãtre Maica Domnului - cel putin 12 metanii - si la fiecare metanie sã spui asa, ca baba: "Maica Domnului, nu mã lãsa... nu mã lãsa, Mãicuta Domnului". Sã n-o uiti pe Maica Domnului, tatã, sã n-o uiti, cã tare-i bunã Mãicuta Domnului. Asa, tãtucutã, sã nu lasi rugãciunea... Mai fã o metanie, mai citeste un psalm, mai spune un "Doamne Iisuse"... Trebuie sã faci oleacã de rânduialã. Cã o cãmasã murdarã nu se spalã numai cu apã, ci trebuie si sãpun si altceva mai tare care sã o curete... Si dacã spui de 100 de ori "Doamne Iisuse", mãcar de 10 ori sã fii cu gândul acolo. Când stai de vorbã cu cineva, nu stai de vorbã cu dosul... D'apoi când vorbesti cu Dumnezeu! Asa îmi spunea si mie pãrintele Daniel, sãracu': "Paisie, bre, nu lãsa gândul sã iasã afarã din chilie"... Gândurile mai vin, dar tu nu sta de vorbã cu ele, nu le lua în seamã. Cautã sã-ti fie tot timpul mintea ocupatã cu rugãciunea; tot timpul sã spui "Doamne Iisuse". Sã te obisnuiesti sã spui tot timpul rugãciunea asta, iar pentru fiecare Acatist sau Paraclis necitit într-o zi sã faci câte 24 de metanii - mãcar atât... Acum, la miezul noptii, aici la Sihla (si la Sihãstria) se face priveghere. Încearcã sã te scoli, fã mãcar trei cruci, spune "Împãrate ceresc", "Tatãl nostru" si ce mai stii tu, fã 24 de metanii - si ai stat la toatã privegherea... Când nu poti plânge la rugãciune, asta este si pentru umilinta noastrã, tãtucutã, ca sã ne smerim. Nu trebuie neapãrat sã plângem în hohote. "Jertfa plãcutã lui Dumnezeu este duhul umilit, inima înfrântã si smeritã Dumnezeu nu o va urgisi." Cã si diavolul te ajutã câteodatã sã plângi, ca pe urmã sã te mândresti si sã te pierzi. Venea aici o femeie, si o datã mi-a spus: "Eu, pãrinte, fac în fiecare zi câte 100 de metanii" - dar fãcea fãrã blagoslovenie. Si i-am spus asa: "De acum înainte, sã nu mai faci 100, sã faci numai 24 de metanii pe zi. Atât ai blagoslovenie". Si a venit la mine dupã o lunã de zile plângând si mi-a spus: "Pãrinte, nu reusesc sã mai fac cele 24 de metanii pe zi. Nu stiu ce se întâmplã, dar nu pot sã mai fac - eu, care fãceam câte 100 de metanii si încã îmi era foarte usor sã le fac, acum în nici una din zile nu am reusit sã fac 24 de metanii, asa cum mi-ai spus". Ai vãzut? O lupta vrãjmasul, pentru cã astea erau fãcute cu blagoslovenie. Când fãcea câte 100, era si oleacã de mândrie acolo. Asa cã tot ce faci sã faci cu blagoslovenia duhovnicului. Acolo unde esti tu, mergi la duhovnic si spune-i sã-ti dea el sã ai o rânduialã de rugãciune. El sã stie rânduiala rugãciunii tale, iar tu atâta sã faci, pentru cât ai blagoslovenie. E bine sã ceri sfat si blagoslovenie si pentru o faptã bunã pe care vrei s-o faci, sau pentru o zi de post... Tot ce faci sã faci cu blagoslovenia duhovnicului, tãtucutã, ca sã nu aibã îndrãznealã vrãjmasul la osteneala ta.....
Sursa: grupul de discutii credinta_ortodoxa (yahoo)
Sursa: grupul de discutii credinta_ortodoxa (yahoo)
duminică, 25 ianuarie 2009
Sfantul Grigorie Teologul, vorbind despre nasterea sa
"Am avut un părinte foarte frumos şi bun, bătrân, simplu la purtare, cu viaţă aşezată, un adevărat patriarh, al doilea Avraam, fiind, nu părând, un om excelent, dar nu în felul de acum; fusese mai înainte prietenul rătăcirii25, dar mai apoi s-a făcut prietenul lui Hristos, după care a ajuns păstor şi tăria păstorilor.
25 Aluzie la faptul că multă vreme Grigorie cel Bătrân a ţinut de erezia ipsistarienilor.
Iar mama, ca să fiu scurt, soaţă pe potrivă a unui asemenea bărbat şi de aceeaşi greutate morală, încă dinainte foarte evlavioasă din părinţi evlavioşi, femeie la trup, dar mai mult decât un bărbat prin purtare; amândoi erau pe buzele tuturor prin viaţa lor deopotrivă. Ce anume este evident prin aceasta? Cum îmi voi demonstra cuvântul? Pe ea, de care am vorbit, o voi chema martoră, pe cea care m-a născut, gură a adevărului, obişnuită mai degrabă să ascundă ceva din cele evidente decât să facă publice cele ascunse de dragul slavei; căci o conducea frica, un mare învăţător. Dorind ea să vadă în casă un prunc de parte bărbătească26, lucru drag multora, s-a adresat lui Dumnezeu şi L-a rugat să-i împlinească dorinţa [cf. 1 Rg 1, 10-11].
26 Grigorie cel Bătrân şi Nonna aveau deja o fiică: pe Gorgonia.
Iar pentru că avea o fire năvalnică, îl face dar pe cel pe care cerea să-l primească dând din râvnă darul însuşi. Prin urmare, nu păcătuieşte prin rugăciunea ei dragă, ci în chip de preludiu propice îi vine o vedenie care purta în ea umbra celor cerute, căci i se arată limpede chipul şi numele meu; iar harul nopţii s-a făcut faptă. Căci m-am născut lor eu. Iar dacă sunt demn de această rugăciune, acesta e darul lui Dumnezeu Care l-a dat, dar dacă sunt detestabil, atunci e păcatul meu. Deci aşa am venit în această viaţă, amestecat cu lutul - vai mie, nenorocitul! - şi în compunerea de care suntem stăpâniţi sau pe care cu anevoie o stăpânim; am primit totuşi această naştere ca pe o arvună a oricărui lucru foarte bun, căci nu este îngăduit să fim nerecunoscători. Dar de cum am venit, îndată am ajuns şi străin cu înstrăinarea cea bună; căci am fost înfăţişat lui Dumnezeu ca un miel sau un viţel drag, jertfă nobilă şi cinstită cu raţiune, pentru că-mi este greu să spun ca un nou Samuel [1 Rg 1, 28], afară numai dacă m-aş uita la dorinţa celor ce m-au dăruit.
Crescut din faşă în toate cele bune - căci avem de-acasă cele mai bune modele - aveam deja sfiala bătrâneţii şi, puţin câte puţin, mi se strângea ca un nor din nor râvna de cele mai bune. Înaintam având drept tovarăşă de alergare raţiunea, mă bucuram de cărţile care pledau pentru Dumnezeu şi-i frecventam pe bărbaţii cu purtarea cea mai bună."
Sursa: Poem autobiografic
25 Aluzie la faptul că multă vreme Grigorie cel Bătrân a ţinut de erezia ipsistarienilor.
Iar mama, ca să fiu scurt, soaţă pe potrivă a unui asemenea bărbat şi de aceeaşi greutate morală, încă dinainte foarte evlavioasă din părinţi evlavioşi, femeie la trup, dar mai mult decât un bărbat prin purtare; amândoi erau pe buzele tuturor prin viaţa lor deopotrivă. Ce anume este evident prin aceasta? Cum îmi voi demonstra cuvântul? Pe ea, de care am vorbit, o voi chema martoră, pe cea care m-a născut, gură a adevărului, obişnuită mai degrabă să ascundă ceva din cele evidente decât să facă publice cele ascunse de dragul slavei; căci o conducea frica, un mare învăţător. Dorind ea să vadă în casă un prunc de parte bărbătească26, lucru drag multora, s-a adresat lui Dumnezeu şi L-a rugat să-i împlinească dorinţa [cf. 1 Rg 1, 10-11].
26 Grigorie cel Bătrân şi Nonna aveau deja o fiică: pe Gorgonia.
Iar pentru că avea o fire năvalnică, îl face dar pe cel pe care cerea să-l primească dând din râvnă darul însuşi. Prin urmare, nu păcătuieşte prin rugăciunea ei dragă, ci în chip de preludiu propice îi vine o vedenie care purta în ea umbra celor cerute, căci i se arată limpede chipul şi numele meu; iar harul nopţii s-a făcut faptă. Căci m-am născut lor eu. Iar dacă sunt demn de această rugăciune, acesta e darul lui Dumnezeu Care l-a dat, dar dacă sunt detestabil, atunci e păcatul meu. Deci aşa am venit în această viaţă, amestecat cu lutul - vai mie, nenorocitul! - şi în compunerea de care suntem stăpâniţi sau pe care cu anevoie o stăpânim; am primit totuşi această naştere ca pe o arvună a oricărui lucru foarte bun, căci nu este îngăduit să fim nerecunoscători. Dar de cum am venit, îndată am ajuns şi străin cu înstrăinarea cea bună; căci am fost înfăţişat lui Dumnezeu ca un miel sau un viţel drag, jertfă nobilă şi cinstită cu raţiune, pentru că-mi este greu să spun ca un nou Samuel [1 Rg 1, 28], afară numai dacă m-aş uita la dorinţa celor ce m-au dăruit.
Crescut din faşă în toate cele bune - căci avem de-acasă cele mai bune modele - aveam deja sfiala bătrâneţii şi, puţin câte puţin, mi se strângea ca un nor din nor râvna de cele mai bune. Înaintam având drept tovarăşă de alergare raţiunea, mă bucuram de cărţile care pledau pentru Dumnezeu şi-i frecventam pe bărbaţii cu purtarea cea mai bună."
Sursa: Poem autobiografic
sâmbătă, 24 ianuarie 2009
CONFERINTA CU TEMA „SFÂRŞITUL LUMII - ÎNTRE PROFEŢII ŞI OBSESII”
Doamne, ajuta! Grupul Areopag va invita la CONFERINTA CU TEMA „SFÂRŞITUL LUMII - ÎNTRE PROFEŢII ŞI OBSESII” -MARŢI, 27. 01. 2009, ora 18.00 LOCAŢIE: Sala DALLES, lângă Librăria Noi. Vor vorbi: Ierom. IOAN ŞIŞMANIAN (de la mănăstirea Petru Vodă), Maica ECATERINA FERMO, LAURENŢIU DUMITRU, DANION VASILE. Conferinţa va fi transmisă în direct pe www.ortodoxradio.ro. Se vor lansa volumele „Stareţii despre vremurile din urmă” şi „Zorii Apocalipsei”. Rog anuntati mai departe, pe e-mail-uri, messenger sau, cel mai eficient, prin viu grai…
Cu mulţumiri,
Danion Vasile
PS. In cazul în care este posibil, promovati aceasta conferinta pe site-ul sau blogul dvs.
joi, 22 ianuarie 2009
Victime ale campaniei anti-Gardasil
Parintele Tudor Peiu de la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu din Bucuresti, a permis organizarea unei conferinte de presa pe tema vaccinarii fetitelor, in demisolul bisericii spitalului. La conferinta a participat inclusiv prof. dr. Pavel Chirila. I s-a imputat de catre conducerea spitalului permisiunea pe care a dat-o si s-a trecut la represalii. Fiind angajatul spitalului, au inceput umilitele (pe care le-a indurat crestineste) si s-au facut presiuni -nu explicite- ca sa-l determine sa plece. Pentru cine nu stie, prin osardia sa a fost construita o biserica de o frumusete aparte in curtea spitalului, care i-a pus la dispozitie doar terenul. In biserica a crescut o obste inchegata, care face inclusiv pentru copiii din spital destul de multe. Parintele Tudor Peiu a adus multa lumina in acest spatiu al durerii. A facut sute, poate mii de botezuri de urgenta, in unele cazuri intamplandu-se adevarate miracole. Nu s-a auzit despre ele datorita smereniei acestui om care si-a facut din slujirea preoteasca unicul scop al vietii sale.
Parintele Tudor Peiu a fost pus in situatia de a-si alege o alta parohie. Este mutat disciplinar in contul campaniei impotriva vaccinului Gardasil; se sustine ca este "promovat",dat fiind ca si-a facut datoria cu cinste la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu. Vedeti bine cat cinism... In fapt, campania impotriva vaccinarii a deranjat o afacere de zeci de milioane de euro. Pe ei nu-i intereseaza ca acest vaccin poate distruge vietile fetelor; aici este vorba de cifre. Iar cand cifrele vorbesc, vietile oamenilor nu mai conteaza. Ei practica ura si dispretul pentru persoana umana; noi trebuie sa devenim doar numere inglobate in cipuri, bucati dintr-un puzzle pe care il compun si il desfac dupa interese sau dupa toane. Cine nu se supune, este pedepsit. Nu-i intereseaza ca o comunitate isi pierde pastorul si ca exista riscul risipirii ei. Nu au decat un gand: sa se razbune, caci aceasta este religia lor. Ca sa isi atinga scopul, folosesc cele mai perfide mijloace. Astazi directiunea spitalului i-a transmis ca nu ii da voie sa faca botezul de urgenta pe care o mama disperata il rugase sa-l faca bebelusului aflat la terapie intensiva. Parintele si-a asumat riscul si nu acedat acestei interdictii neomenesti. Botezul a fost facut.Prima victima a acestei campanii este un preot. Dumnezeu a lasat sa fie ales pe cel mai curat dintre noi.
Informatiile sunt preluate de pe grupul de discutii PROVITA.
Parintele Tudor Peiu a fost pus in situatia de a-si alege o alta parohie. Este mutat disciplinar in contul campaniei impotriva vaccinului Gardasil; se sustine ca este "promovat",dat fiind ca si-a facut datoria cu cinste la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu. Vedeti bine cat cinism... In fapt, campania impotriva vaccinarii a deranjat o afacere de zeci de milioane de euro. Pe ei nu-i intereseaza ca acest vaccin poate distruge vietile fetelor; aici este vorba de cifre. Iar cand cifrele vorbesc, vietile oamenilor nu mai conteaza. Ei practica ura si dispretul pentru persoana umana; noi trebuie sa devenim doar numere inglobate in cipuri, bucati dintr-un puzzle pe care il compun si il desfac dupa interese sau dupa toane. Cine nu se supune, este pedepsit. Nu-i intereseaza ca o comunitate isi pierde pastorul si ca exista riscul risipirii ei. Nu au decat un gand: sa se razbune, caci aceasta este religia lor. Ca sa isi atinga scopul, folosesc cele mai perfide mijloace. Astazi directiunea spitalului i-a transmis ca nu ii da voie sa faca botezul de urgenta pe care o mama disperata il rugase sa-l faca bebelusului aflat la terapie intensiva. Parintele si-a asumat riscul si nu acedat acestei interdictii neomenesti. Botezul a fost facut.Prima victima a acestei campanii este un preot. Dumnezeu a lasat sa fie ales pe cel mai curat dintre noi.
Informatiile sunt preluate de pe grupul de discutii PROVITA.
Dumnezeu ne invata sa ne iubim aproapele, pentru ca El vrea ca noi sa fim fericiti.
Draga mea Maicuta,
Am citit mesajul scris de Mihaela – „Dumnezeu... un etern indragostit” si am plans pentru ca mi-am dat seama ca mare dreptate are. Mihaela parca a vorbit in locul meu si mi-a confirmat faptul ca noi toti suntem uniti prin darul lui Dumnezeu. Uneori imi vine si mie sa strig: Oameni buni, va rog sa ma credeti ca exista Dumnezeu! Dragostea care nu cade niciodata tot Dumnezeu ti-o daruieste. Dumnezeu este iubire si atunci cand Il porti in sufletul tau poti sa-ti iubesti chiar si vrajmasii, pentru ca tu nu ii vezi decat cu ochii lui Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu este atat de mare ca nu poti sa o cuprinzi in cuvinte, si atunci cand o cunosti nu poti sa o mai uiti niciodata. Apoi simti ca esti parasit si strigi la Dumnezeu sa te ierte si sa-ti mai dea macar o data sansa sa Il cunosti. Dumnezeu se bucura cand te aude strigand si-ti arata ca El nu te-a parasit, sta chiar langa tine, te imbratiseaza si-ti sterge lacrimile de pe fata, iar tu plangi si-I spui lui Dumnezeu: Doamne, fa-Te cunoscut celor ce nu Te cunosc, ca sa Te slaveasca asa cum meriti!
Atunci cand daruiesti iubire simti ca Dumnezeu lucreaza in tine si te bucuri de fericirea celui ce o primeste. Dumnezeu ne invata sa ne iubim aproapele, pentru ca El vrea ca noi sa fim fericiti. Daruind Iubire noi vom primi in schimb bucurie si pace in suflet. Sunt intr-adevar situatii cand crezi ca nu se poate asa ceva, dar Dumnezeu orice poate. Trebuie doar sa ne abandonam in mainile lui Dumnezeu si sa-I cerem ajutorul. Este minunat sa-L iubesti pe Dumnezeu. Este minunat sa fii roaba lui Dumnezeu. Bucuria pe care ti-o da Dumnezeu trebuie sa o daruiesti celor de langa tine si asa vei avea in suflet multa pace.
Multumesc lui Dumnezeu ca iubesc pe toata lumea si multumesc ca v-am cunoscut si pe dumneavoastra, Maica.
Dumnezeu sa va binecuvanteze si va ajute in tot ceea ce faceti! As dori, daca aveti timp, sa imi raspundeti.
Doamne ajuta!
Luminita
Raspunsul Maicii:
Fii binecuvantata, copila mea iubita, si sa pui aceasta rugaciune de multumire si lauda lui Dumnezeu in buzunar, aproape de tine, ca in momentele de incercare, de ispita, sa o citesti si sa te folosesti de harul care te-a ajutat s-o scrii acum!
E minunat cum spui ca avem nevoie sa daruim ce primim de la Domnul ca sa putem sa ne bucuram deplin de dar!
Cu dragoste si recunostinta,
M. Siluana
Sursa: http://www.sfintiiarhangheli.ro
Am citit mesajul scris de Mihaela – „Dumnezeu... un etern indragostit” si am plans pentru ca mi-am dat seama ca mare dreptate are. Mihaela parca a vorbit in locul meu si mi-a confirmat faptul ca noi toti suntem uniti prin darul lui Dumnezeu. Uneori imi vine si mie sa strig: Oameni buni, va rog sa ma credeti ca exista Dumnezeu! Dragostea care nu cade niciodata tot Dumnezeu ti-o daruieste. Dumnezeu este iubire si atunci cand Il porti in sufletul tau poti sa-ti iubesti chiar si vrajmasii, pentru ca tu nu ii vezi decat cu ochii lui Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu este atat de mare ca nu poti sa o cuprinzi in cuvinte, si atunci cand o cunosti nu poti sa o mai uiti niciodata. Apoi simti ca esti parasit si strigi la Dumnezeu sa te ierte si sa-ti mai dea macar o data sansa sa Il cunosti. Dumnezeu se bucura cand te aude strigand si-ti arata ca El nu te-a parasit, sta chiar langa tine, te imbratiseaza si-ti sterge lacrimile de pe fata, iar tu plangi si-I spui lui Dumnezeu: Doamne, fa-Te cunoscut celor ce nu Te cunosc, ca sa Te slaveasca asa cum meriti!
Atunci cand daruiesti iubire simti ca Dumnezeu lucreaza in tine si te bucuri de fericirea celui ce o primeste. Dumnezeu ne invata sa ne iubim aproapele, pentru ca El vrea ca noi sa fim fericiti. Daruind Iubire noi vom primi in schimb bucurie si pace in suflet. Sunt intr-adevar situatii cand crezi ca nu se poate asa ceva, dar Dumnezeu orice poate. Trebuie doar sa ne abandonam in mainile lui Dumnezeu si sa-I cerem ajutorul. Este minunat sa-L iubesti pe Dumnezeu. Este minunat sa fii roaba lui Dumnezeu. Bucuria pe care ti-o da Dumnezeu trebuie sa o daruiesti celor de langa tine si asa vei avea in suflet multa pace.
Multumesc lui Dumnezeu ca iubesc pe toata lumea si multumesc ca v-am cunoscut si pe dumneavoastra, Maica.
Dumnezeu sa va binecuvanteze si va ajute in tot ceea ce faceti! As dori, daca aveti timp, sa imi raspundeti.
Doamne ajuta!
Luminita
Raspunsul Maicii:
Fii binecuvantata, copila mea iubita, si sa pui aceasta rugaciune de multumire si lauda lui Dumnezeu in buzunar, aproape de tine, ca in momentele de incercare, de ispita, sa o citesti si sa te folosesti de harul care te-a ajutat s-o scrii acum!
E minunat cum spui ca avem nevoie sa daruim ce primim de la Domnul ca sa putem sa ne bucuram deplin de dar!
Cu dragoste si recunostinta,
M. Siluana
Sursa: http://www.sfintiiarhangheli.ro
miercuri, 21 ianuarie 2009
Chestionar ADHD
Am preluat si eu rugamintea Ivonei!
VA ROG!
Dati o mana de ajutor copiilor cu adhd si parintilor acestora raspunzand la un chestionar foarte serios si de folos -adresat doar parintilor de copil cu adhd! Eu am raspuns acestui chestionar si va asigur ca este serios si in folosul nostru, nu contine nici un fel de publicitate (nici mascata) la nici un fel de medicament sau altceva!
Pentru a raspunde la chestionar - ID nunush18 sau/si tel. 0768356407
Va multumesc!
NB - Chestionarul trebuie predat vineri, 23 ian 2009, deci puteti raspunde doar pana joi inclusiv!
Sursa:http://adhdcopiisiparinti.blogspot.com/2009/01/va-rog.html
VA ROG!
Dati o mana de ajutor copiilor cu adhd si parintilor acestora raspunzand la un chestionar foarte serios si de folos -adresat doar parintilor de copil cu adhd! Eu am raspuns acestui chestionar si va asigur ca este serios si in folosul nostru, nu contine nici un fel de publicitate (nici mascata) la nici un fel de medicament sau altceva!
Pentru a raspunde la chestionar - ID nunush18 sau/si tel. 0768356407
Va multumesc!
NB - Chestionarul trebuie predat vineri, 23 ian 2009, deci puteti raspunde doar pana joi inclusiv!
Sursa:http://adhdcopiisiparinti.blogspot.com/2009/01/va-rog.html
Anunt (invitatie)
Bucuresti, 21 ianuarie 2009
COMUNICAT DE PRESĂ
Organizatorii campaniei de informare Basarabia-Pamânt Românesc au plăcerea să vă invite vineri, 23 ianuarie 2009, în preziua împlinirii a 150 de la Unirea Principatelor Române, la spectacolul de teatru si muzică clasică ”Basarabia- Dor de Libertate” ce va avea loc la Sala Dalles, începând cu orele 18.00. Din program: piesa de teatru ”Căldură Mare” de I.L. Caragiale, lucrări pentru pian, vioară si jazz din repertoriul românesc si international, precum si recitări de poezii apartinând regretatului poet Grigore Vieru. Artistii au vârste cuprinse între 10-14 ani si sunt elevi ai Liceului de Muzică ”Dinu Lipatti” si ai Colegiului German ”Goethe”.Concertul se desfăşoară sub egida campaniei "Basarabia-Pământ Românesc", campanie de informare începută în 2006. Scopul campaniei este de a oferi cetăţenilor români, prin intermediul portalului www.romanism.net , accesul la informaţii reale referitoare la românii basarabeni, informaţii la care accesul a fost practic imposibil în perioada comunistă dar care, din păcate, nu au fost oferite decât parţial şi uneori trunchiat chiar şi în anii de după căderea URSS.
Organizatorii campaniei sunt Grupul de Actiune NOII GOLANI, sprijiniti de Asociatia 21 decembrie 1989, Asociatia Fostilor Detinuti Politici din România si Institutul Fratii Golescu pentru relatia cu românii din afara granitelor.
Intrarea este liberă iar în cadrul spectacolului doritorii vor putea dona CD-uri cu muzică românească si cărti scrise în limba română, materiale ce vor ajunge la Hagi Curda, sat din Sudul Basarabiei, ce apartine de Ucraina, localitate unde organizatorii campaniei încearcă să realizeze o bibliotecă
Persoană contact:
George Simion
Telefon: 0743.355.150 E-mail: atitudine@noiigolani.ro
COMUNICAT DE PRESĂ
Organizatorii campaniei de informare Basarabia-Pamânt Românesc au plăcerea să vă invite vineri, 23 ianuarie 2009, în preziua împlinirii a 150 de la Unirea Principatelor Române, la spectacolul de teatru si muzică clasică ”Basarabia- Dor de Libertate” ce va avea loc la Sala Dalles, începând cu orele 18.00. Din program: piesa de teatru ”Căldură Mare” de I.L. Caragiale, lucrări pentru pian, vioară si jazz din repertoriul românesc si international, precum si recitări de poezii apartinând regretatului poet Grigore Vieru. Artistii au vârste cuprinse între 10-14 ani si sunt elevi ai Liceului de Muzică ”Dinu Lipatti” si ai Colegiului German ”Goethe”.Concertul se desfăşoară sub egida campaniei "Basarabia-Pământ Românesc", campanie de informare începută în 2006. Scopul campaniei este de a oferi cetăţenilor români, prin intermediul portalului www.romanism.net , accesul la informaţii reale referitoare la românii basarabeni, informaţii la care accesul a fost practic imposibil în perioada comunistă dar care, din păcate, nu au fost oferite decât parţial şi uneori trunchiat chiar şi în anii de după căderea URSS.
Organizatorii campaniei sunt Grupul de Actiune NOII GOLANI, sprijiniti de Asociatia 21 decembrie 1989, Asociatia Fostilor Detinuti Politici din România si Institutul Fratii Golescu pentru relatia cu românii din afara granitelor.
Intrarea este liberă iar în cadrul spectacolului doritorii vor putea dona CD-uri cu muzică românească si cărti scrise în limba română, materiale ce vor ajunge la Hagi Curda, sat din Sudul Basarabiei, ce apartine de Ucraina, localitate unde organizatorii campaniei încearcă să realizeze o bibliotecă
Persoană contact:
George Simion
Telefon: 0743.355.150 E-mail: atitudine@noiigolani.ro
marți, 20 ianuarie 2009
Bariera
"Sunt ceasuri, zile,
în care tu însuţi
îţi stai în drum
ca o barieră.
Dar nu te dai la o parte,
nici măcar un pas,
ca să-ţi îngădui să treci.
Pentru că nu vezi
că tu
îţi eşti bariera
care te opreşte.
Prea des căutăm
în afară
ceea ce ne împiedică."
"Numai tu singur poţi reuşi, dar nu poţi reuşi de unul singur".
"Oamenii care nu şi-au acceptat trecutul, îşi înşeală prezentul". (R. Ruthe)
în care tu însuţi
îţi stai în drum
ca o barieră.
Dar nu te dai la o parte,
nici măcar un pas,
ca să-ţi îngădui să treci.
Pentru că nu vezi
că tu
îţi eşti bariera
care te opreşte.
Prea des căutăm
în afară
ceea ce ne împiedică."
"Numai tu singur poţi reuşi, dar nu poţi reuşi de unul singur".
"Oamenii care nu şi-au acceptat trecutul, îşi înşeală prezentul". (R. Ruthe)
luni, 19 ianuarie 2009
Doar pentru astazi!
Pe forumul Al-Anon am gasit acest minunat program zilnic. Pare a fi un citat, nu stiu din ce, dar ii multumesc din suflet celei care si-a impartasit gandurile cu noi...imi este de mare folos. Poate si altora, nu stiu...
„Doar astăzi voi încerca să trăiesc numai pentru această zi şi nu voi încerca să-mi înfrunt toate problemele dintr-o dată.
Doar astăzi voi fi fericit. Aceasta înseamnă să cred ceea ce Abraham Lincoln a spus, şi anume că “Majoritatea oamenilor sunt fericiţi dacă îşi propun ei înşişi să fie fericiţi”.
Doar astăzi voi încerca să mă adaptez pe mine la ceea ce este în jur şi nu voi încerca să adaptez totul conform dorinţelor mele.
Doar astăzi voi încerca să-mi întăresc mintea. Voi studia. Voi învăţa ceva util. Nu voi fi leneş, voi face ceva ce cere efort, gândire şi concentrare.
Doar astăzi îmi voi exersa sufletul în trei sensuri: îi voi da cuiva un răspuns pozitiv şi voi încerca să nu se afle intenţia mea; dacă cineva va afla, nu voi ţine cont de asta. Voi face cel puţin două lucruri care nu vreau să le fac – doar pentru exerciţiu. Nu voi arăta nimănui că sentimentele îmi sunt rănite; ele pot fi rănite, dar astăzi nu o voi arăta.
Doar astăzi voi încercă să fiu agreabil. Voi arăta cât de bine pot, mă voi îmbrăca drăguţ, îmi voi menţine tonul vocii scăzut, voi fi curtenitor şi nu voi critica. Nu voi găsi greşeli în nimic şi nu voi încerca să controlez sau să îmbunătăţesc pe nimeni, doar pe mine.
Doar astăzi voi avea un program. S-ar putea să nu-l urmez cu exactitate, dar îl voi avea. Mă voi ţine departe de două păcate: graba şi indecizia.
Doar astăzi voi avea o jumătate de oră liniştită, doar pentru mine, şi mă voi relaxa. În timpul acestei jumătăţi de oră, voi încerca să-mi conturez o perspectivă mai bună asupra vieţii mele.
Doar astăzi nu îmi va fi frică. Şi în special nu îmi va fi frică să mă bucur de ceea ce este frumos; nu îmi va fi frică să cred că ceea ce ofer eu lumii, lumea îmi va oferi şi mie.”
Doamne ajută!
„Doar astăzi voi încerca să trăiesc numai pentru această zi şi nu voi încerca să-mi înfrunt toate problemele dintr-o dată.
Doar astăzi voi fi fericit. Aceasta înseamnă să cred ceea ce Abraham Lincoln a spus, şi anume că “Majoritatea oamenilor sunt fericiţi dacă îşi propun ei înşişi să fie fericiţi”.
Doar astăzi voi încerca să mă adaptez pe mine la ceea ce este în jur şi nu voi încerca să adaptez totul conform dorinţelor mele.
Doar astăzi voi încerca să-mi întăresc mintea. Voi studia. Voi învăţa ceva util. Nu voi fi leneş, voi face ceva ce cere efort, gândire şi concentrare.
Doar astăzi îmi voi exersa sufletul în trei sensuri: îi voi da cuiva un răspuns pozitiv şi voi încerca să nu se afle intenţia mea; dacă cineva va afla, nu voi ţine cont de asta. Voi face cel puţin două lucruri care nu vreau să le fac – doar pentru exerciţiu. Nu voi arăta nimănui că sentimentele îmi sunt rănite; ele pot fi rănite, dar astăzi nu o voi arăta.
Doar astăzi voi încercă să fiu agreabil. Voi arăta cât de bine pot, mă voi îmbrăca drăguţ, îmi voi menţine tonul vocii scăzut, voi fi curtenitor şi nu voi critica. Nu voi găsi greşeli în nimic şi nu voi încerca să controlez sau să îmbunătăţesc pe nimeni, doar pe mine.
Doar astăzi voi avea un program. S-ar putea să nu-l urmez cu exactitate, dar îl voi avea. Mă voi ţine departe de două păcate: graba şi indecizia.
Doar astăzi voi avea o jumătate de oră liniştită, doar pentru mine, şi mă voi relaxa. În timpul acestei jumătăţi de oră, voi încerca să-mi conturez o perspectivă mai bună asupra vieţii mele.
Doar astăzi nu îmi va fi frică. Şi în special nu îmi va fi frică să mă bucur de ceea ce este frumos; nu îmi va fi frică să cred că ceea ce ofer eu lumii, lumea îmi va oferi şi mie.”
Doamne ajută!
duminică, 18 ianuarie 2009
Parintele Arsenie, despre cipuri
Părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii „Sf. Maria” din Techirghiol, s-a exprimat în legătură cu mesajul Părintelui Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă din jud. Neamţ.
„Dacă aş fi pus în situaţia să mă închin la 666, atunci aş lua măsuri pe viaţă şi pe moarte. Dar până atunci… . E o grabă şi, dacă ar fi să mă angajez la o luptă (duhovnicească, n. red.), nu e o tactică bună de luptă … E un zgomot foarte devreme, ce îi angajează pe credincioşii care se consumă şi îi dau duşmanului câştig de cauză… Nu-i momentul şi, poate, nu va fi acest moment cât vom trăi noi. Astea sunt probleme de timp. Aşa că se face un zgomot gratuit, risipind ceva. Nu sunt de părere….”
Totodată, duhovnicul de la malul Mării Negre îi îndemână pe credincioşi la păstrarea unei vieţi duhovniceşti de echilibru şi de rugăciune neîncetată, chiar dacă suntem supuşi ispitelor:
„Suntem făcuţi de Dumnezeu cu multă posibilitate de înţelegere, dar şi cu putinţa de a ne orienta în timp…
Vezi-ţi de viaţa ta duhovnicească, pentru că Biserica este acolo întru totul unde este Adevărul.
Să spui neîncetat «Doamne Iisus Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul». Să spui rugăciuni la Maica Domnului, Stăpâna Cerului şi a Pământului, care este supărată pe cei care nu-i mai cer nimic.
Avem un înger păzitor, pe care ni l-a dat Dumnezeu ca să ne păzească sufletul până la moarte, pentru ca să fim păziţi şi să nu lase viaţa noastă în mâinile unui duşman, care este diavolul.
Şi, mai înainte de toate, îl avem pe Iisus; de ce nu-i cerem ajutorul Lui? Să ne rugăm lui Dumnezeu când e vorba de ceva. Niciodată, niciodată nu ne rugăm degeaba!!!
Nu mă tem de focul ăsta, mă tem de alt foc!”.
Cu privire la mesajul Părintelui Iustin Pârvu în care se spune că ierarhii Bisericii „trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor”, Părintele Arsenie Papacioc afirmă că:
„Sfântul Sinod face ce doreşte, nu pot să-i poruncesc, pentru că are putere de discernământ ca şi Hristos, ca şi noi. Eu stau liniştit, ca să stau şi mâine liniştit.”
Despre documentele care conţin informaţii stocate electronic, Părintele Arsenie Papacioc spune că, deşi nu se pricepe la amănunte privind electronica, acceptarea documentelor nu însemnă lepădarea de credinţă, situaţie asemănătoare cu cea în care ne-am afla pe teritoriul unui stat străin:
„Dacă ne-am găsi în Turcia, am cumpăra pâine pe bani turceşti, dar asta nu înseamnă că ne-am turcit. ”
Întrebat ce mesaj i-ar transmite Părintelui Iustin Pârvu de la Neamţ, duhovnicul de la Techirghiol, în vârstă de 96 de ani, a spus:
„Am mare evlavie la Părintele Iustin, dar nu sunt de părere… Eu vreau o evoluţie fără revoluţie.. i-aş spune: «Blagosloviţi şi mă iertaţi».”
Sursa:Radio Dobrogea, integral aici
„Dacă aş fi pus în situaţia să mă închin la 666, atunci aş lua măsuri pe viaţă şi pe moarte. Dar până atunci… . E o grabă şi, dacă ar fi să mă angajez la o luptă (duhovnicească, n. red.), nu e o tactică bună de luptă … E un zgomot foarte devreme, ce îi angajează pe credincioşii care se consumă şi îi dau duşmanului câştig de cauză… Nu-i momentul şi, poate, nu va fi acest moment cât vom trăi noi. Astea sunt probleme de timp. Aşa că se face un zgomot gratuit, risipind ceva. Nu sunt de părere….”
Totodată, duhovnicul de la malul Mării Negre îi îndemână pe credincioşi la păstrarea unei vieţi duhovniceşti de echilibru şi de rugăciune neîncetată, chiar dacă suntem supuşi ispitelor:
„Suntem făcuţi de Dumnezeu cu multă posibilitate de înţelegere, dar şi cu putinţa de a ne orienta în timp…
Vezi-ţi de viaţa ta duhovnicească, pentru că Biserica este acolo întru totul unde este Adevărul.
Să spui neîncetat «Doamne Iisus Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul». Să spui rugăciuni la Maica Domnului, Stăpâna Cerului şi a Pământului, care este supărată pe cei care nu-i mai cer nimic.
Avem un înger păzitor, pe care ni l-a dat Dumnezeu ca să ne păzească sufletul până la moarte, pentru ca să fim păziţi şi să nu lase viaţa noastă în mâinile unui duşman, care este diavolul.
Şi, mai înainte de toate, îl avem pe Iisus; de ce nu-i cerem ajutorul Lui? Să ne rugăm lui Dumnezeu când e vorba de ceva. Niciodată, niciodată nu ne rugăm degeaba!!!
Nu mă tem de focul ăsta, mă tem de alt foc!”.
Cu privire la mesajul Părintelui Iustin Pârvu în care se spune că ierarhii Bisericii „trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor”, Părintele Arsenie Papacioc afirmă că:
„Sfântul Sinod face ce doreşte, nu pot să-i poruncesc, pentru că are putere de discernământ ca şi Hristos, ca şi noi. Eu stau liniştit, ca să stau şi mâine liniştit.”
Despre documentele care conţin informaţii stocate electronic, Părintele Arsenie Papacioc spune că, deşi nu se pricepe la amănunte privind electronica, acceptarea documentelor nu însemnă lepădarea de credinţă, situaţie asemănătoare cu cea în care ne-am afla pe teritoriul unui stat străin:
„Dacă ne-am găsi în Turcia, am cumpăra pâine pe bani turceşti, dar asta nu înseamnă că ne-am turcit. ”
Întrebat ce mesaj i-ar transmite Părintelui Iustin Pârvu de la Neamţ, duhovnicul de la Techirghiol, în vârstă de 96 de ani, a spus:
„Am mare evlavie la Părintele Iustin, dar nu sunt de părere… Eu vreau o evoluţie fără revoluţie.. i-aş spune: «Blagosloviţi şi mă iertaţi».”
Sursa:Radio Dobrogea, integral aici
Ups, nu cititi asta, ca-i pamflet!
Laurenţiu Dumitru, Binecuvantate microcipuri
Tare mă bucur că a venit vremea cip-urilor! De mult o aşteptam, din vremea pliantelor greceşti! Dacă nu ar fi vrut ei să mă amprenteze, le-aş fi cerut-o eu. Îi imploram, făceam antecameră la minister, făceam cereri peste cereri, căutam să intru în audienţe, dădeam şpagă, şi tot reuşeam. Vreau binecuvântarea cip-urilor! Ele te izbăvesc de tot răul şi de toată reaua întâmplare. Oamenii aceştia sunt buni cu noi. Ne iubesc! În sfârşit, cuiva îi pasă de noi! Purtătorul de cuvânt ştie ce zice, purtătorul de duh din Ceahlău exagerează!
O să-i rog să-l cip-uiască şi pe băiatul meu şi să mă informeze când chiuleşte de la şcoală, dacă face vreo năzbâtie ori dacă se înhăitează cu băieţii răi (băieţi pe care psihologii n-au reuşit să-i educe cum trebuie, şi-şi fac acum părinţii de râs). Eu am încredere în ei. Mă încredinţez de acum lor. Ei văd tot, scanează tot, ştiu tot. (Vreau să-mi cip-uiesc şi pisica, să nu o mai pierd mereu pe afară). Sunt un om liber şi vreau ca libertatea mea să fie protejată! Aşadar, vreau să fiu monitorizat! Apropo, numai blamaţi cuvântul, el nu are o conotaţie negativă, e sinonim cu supraveghere; episcopul, spre exemplu, are acest rol în eparhia încredinţată lui, de a supraveghea, de a monitoriza. Vedeţi, e de bine! Nu există pericole! Vă îndemn la echilibru, nu la habotnicie!
Vreau să fiu monitorizat, vreau să se ştie ce fac, pentru că nu fac ceva rău. Poate îmi vor da şi Diplomă de bună-purtare că-mi fac rugăciunile, că fac fapte bune, că mănânc tot din farfurie, că nu ascult manele şi că m-am lăsat de fumat. Ei vor şti asta, se vor bucura şi sigur mă vor premia. Vreau să fim monitorizaţi, uite aşa, să moară hoţii, violatorii şi criminalii de necaz. Da, numai ei se opun, pentru că le e frică să fie desconspiraţi. Au ei ceva de ascuns.
Îmi spunea cineva că ne vor putea transmite, prin nu ştiu ce procedeu, diverse stări sufleteşti. Am cugetat mult la asta şi-mi sună extraordinar. Sunt convins că-mi voi face abonament la fericire, la pace sufletească şi mulţumire de sine. Voi achiziţiona şi pachetul suplimentar cu expresiile favorite cu gânduri pozitive, care vreau să-mi fie zilnic inoculate pentru confortul meu lăuntric (de ex.: eşti unic, eşti minunat, eşti deosebit, eşti deştept, eşti mare scriitor, eşti mare blogger). Sunt liber să fac asta.
Adevărul e că, de acum înainte, vom trăi cu toţii în pace şi armonie, va fi raiul pe pământ. Lupul şi oaia vor trăi ca fraţii. Doamne, mai odihneşte-te de acum, eşti destul de trudit. Istoria asta a noastră, şi-a Ta deopotrivă, te-a solicitat peste poate! Fii realist, vremea Ta a trecut (Am ieşit din Peşti, suntem în Vărsător). Ne descurcăm bine şi fără ajutorul Tău, şi fără sabia cu care desparţi pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. No offence! Nu mai avea Tu grijă de noi, elita mondială se va ocupa de treaba asta. Mă întorc la somnic, ştiu că Cineva cineva veghează pentru mine şi totul este sub control.
RFD MicroCip, păzeşte-mă! Obama, binecuvintează-mă! Rockefeller, mântuieşte-mă!
Preluat de aici, prin bunavointa autorului:http://laurentiudumitru.ro/blog/2009/01/18/binecuvantate-cip-uri/
Tare mă bucur că a venit vremea cip-urilor! De mult o aşteptam, din vremea pliantelor greceşti! Dacă nu ar fi vrut ei să mă amprenteze, le-aş fi cerut-o eu. Îi imploram, făceam antecameră la minister, făceam cereri peste cereri, căutam să intru în audienţe, dădeam şpagă, şi tot reuşeam. Vreau binecuvântarea cip-urilor! Ele te izbăvesc de tot răul şi de toată reaua întâmplare. Oamenii aceştia sunt buni cu noi. Ne iubesc! În sfârşit, cuiva îi pasă de noi! Purtătorul de cuvânt ştie ce zice, purtătorul de duh din Ceahlău exagerează!
O să-i rog să-l cip-uiască şi pe băiatul meu şi să mă informeze când chiuleşte de la şcoală, dacă face vreo năzbâtie ori dacă se înhăitează cu băieţii răi (băieţi pe care psihologii n-au reuşit să-i educe cum trebuie, şi-şi fac acum părinţii de râs). Eu am încredere în ei. Mă încredinţez de acum lor. Ei văd tot, scanează tot, ştiu tot. (Vreau să-mi cip-uiesc şi pisica, să nu o mai pierd mereu pe afară). Sunt un om liber şi vreau ca libertatea mea să fie protejată! Aşadar, vreau să fiu monitorizat! Apropo, numai blamaţi cuvântul, el nu are o conotaţie negativă, e sinonim cu supraveghere; episcopul, spre exemplu, are acest rol în eparhia încredinţată lui, de a supraveghea, de a monitoriza. Vedeţi, e de bine! Nu există pericole! Vă îndemn la echilibru, nu la habotnicie!
Vreau să fiu monitorizat, vreau să se ştie ce fac, pentru că nu fac ceva rău. Poate îmi vor da şi Diplomă de bună-purtare că-mi fac rugăciunile, că fac fapte bune, că mănânc tot din farfurie, că nu ascult manele şi că m-am lăsat de fumat. Ei vor şti asta, se vor bucura şi sigur mă vor premia. Vreau să fim monitorizaţi, uite aşa, să moară hoţii, violatorii şi criminalii de necaz. Da, numai ei se opun, pentru că le e frică să fie desconspiraţi. Au ei ceva de ascuns.
Îmi spunea cineva că ne vor putea transmite, prin nu ştiu ce procedeu, diverse stări sufleteşti. Am cugetat mult la asta şi-mi sună extraordinar. Sunt convins că-mi voi face abonament la fericire, la pace sufletească şi mulţumire de sine. Voi achiziţiona şi pachetul suplimentar cu expresiile favorite cu gânduri pozitive, care vreau să-mi fie zilnic inoculate pentru confortul meu lăuntric (de ex.: eşti unic, eşti minunat, eşti deosebit, eşti deştept, eşti mare scriitor, eşti mare blogger). Sunt liber să fac asta.
Adevărul e că, de acum înainte, vom trăi cu toţii în pace şi armonie, va fi raiul pe pământ. Lupul şi oaia vor trăi ca fraţii. Doamne, mai odihneşte-te de acum, eşti destul de trudit. Istoria asta a noastră, şi-a Ta deopotrivă, te-a solicitat peste poate! Fii realist, vremea Ta a trecut (Am ieşit din Peşti, suntem în Vărsător). Ne descurcăm bine şi fără ajutorul Tău, şi fără sabia cu care desparţi pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. No offence! Nu mai avea Tu grijă de noi, elita mondială se va ocupa de treaba asta. Mă întorc la somnic, ştiu că Cineva cineva veghează pentru mine şi totul este sub control.
RFD MicroCip, păzeşte-mă! Obama, binecuvintează-mă! Rockefeller, mântuieşte-mă!
Preluat de aici, prin bunavointa autorului:http://laurentiudumitru.ro/blog/2009/01/18/binecuvantate-cip-uri/
joi, 15 ianuarie 2009
Mai am un singur dor
Un mic omagiu, o amintire, un gand de recunostinta, si o rugaciune tainica, pentru un suflet de roman!
In apropiere de Pestera Sfantului Andrei de la Ion Corvin se afla poiana lui Eminescu. Nici nu se putea altfel. Din pacate n-am poze. Doar amintiri. Si un dor adanc.
MAI AM UN SINGUR DOR
Mai am un singur dor:
În linistea serii
Sa ma lasati sa mor
La marginea marii;
Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Sa am un cer senin.
Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiti un pat
Din tinere ramuri.
Si nime-n urma mea
Nu-mi plânga la crestet,
Doar toamna glas sa dea
Frunzisului vested.
Pe când cu zgomot cad
Izvoarele-ntr-una,
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad.
Patrunza talanga
Al serii rece vânt,
Deasupra-mi teiul sfânt
Sa-si scuture creanga.
Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.
Luceferi, ce rasar
Din umbra de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O sa-mi zâmbeasca iar.
Va geme de patemi
Al marii aspru cânt...
Ci eu voi fi pamânt
În singuratate-mi.
(1883, decembrie)
In apropiere de Pestera Sfantului Andrei de la Ion Corvin se afla poiana lui Eminescu. Nici nu se putea altfel. Din pacate n-am poze. Doar amintiri. Si un dor adanc.
MAI AM UN SINGUR DOR
Mai am un singur dor:
În linistea serii
Sa ma lasati sa mor
La marginea marii;
Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Sa am un cer senin.
Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiti un pat
Din tinere ramuri.
Si nime-n urma mea
Nu-mi plânga la crestet,
Doar toamna glas sa dea
Frunzisului vested.
Pe când cu zgomot cad
Izvoarele-ntr-una,
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad.
Patrunza talanga
Al serii rece vânt,
Deasupra-mi teiul sfânt
Sa-si scuture creanga.
Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.
Luceferi, ce rasar
Din umbra de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O sa-mi zâmbeasca iar.
Va geme de patemi
Al marii aspru cânt...
Ci eu voi fi pamânt
În singuratate-mi.
(1883, decembrie)
DIN TEMNITE SPRE SINAXARE la Targusor si la Constanta
Conferinţă la CONSTANTA: “DIN TEMNITE SPRE SINAXARE”
"Alta este viaţa decât aceea pe care şi-o închipuie oamenii. Altul este omul însuşi, decât aceea ce se închipuie el a fi. Altul este Adevărul decât acela pe care-l imaginează mintea omenească…..” - Valeriu Gafencu
Din ciclul de intalniri ale grupului AREOPAG - condus de Danion Vasile, vor avea loc in Constanta pe 16 si 17 Ianuarie 2009 doua conferinte pe tema SFINTII INCHISORILOR - DE CE NU NE CANONIZAM MARTIRII-DIN TEMNIŢE SPRE SINAXARE
VINERI de la orele 20 - la Manastirea Sfantul Ioan Casian (comuna Targusor - 35 km N de Constanta )
SAMBATA 17 IAn 2009 - orele 13 - Constanta - Muzeul de Arheologie si Istorie (Piata Ovidiu)
"Alta este viaţa decât aceea pe care şi-o închipuie oamenii. Altul este omul însuşi, decât aceea ce se închipuie el a fi. Altul este Adevărul decât acela pe care-l imaginează mintea omenească…..” - Valeriu Gafencu
Din ciclul de intalniri ale grupului AREOPAG - condus de Danion Vasile, vor avea loc in Constanta pe 16 si 17 Ianuarie 2009 doua conferinte pe tema SFINTII INCHISORILOR - DE CE NU NE CANONIZAM MARTIRII-DIN TEMNIŢE SPRE SINAXARE
VINERI de la orele 20 - la Manastirea Sfantul Ioan Casian (comuna Targusor - 35 km N de Constanta )
SAMBATA 17 IAn 2009 - orele 13 - Constanta - Muzeul de Arheologie si Istorie (Piata Ovidiu)
miercuri, 14 ianuarie 2009
Mesaj de la parintele IUSTIN PARVU
Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam,
Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.
De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice – dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului,a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei – 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie – scrisă cu 2000 de ani în urmă:
„Şi ea (fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”(Apoc. 13:16-17).
Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele, permisele auto şi orice alt act personal cipul biometric ce conţine amprenta digitală, imaginea facială, şi toate datele personale. Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane.
Dragii mei, după cum proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă. Să nu credeţi că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe umane! Trebuie să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu preţul vieţii voastre. În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.
De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacţie. Se ştie foarte bine cât de curajos au reacţionat grecii dar şi sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemului însemnării şi controlului total al identităţii. Tinerii lor au fost formaţi de mici în duhul acesta patristic, atât în familiile cât şi în şcolile lor – ei au noţiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a predat această tradiţie patristică. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanţi slugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să scape de comunism, să-şi impună cumva neatârnarea – şi au reuşit într-o măsură oarecare. Dar România, care a fost cel mai crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime şi decimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putregai. La noi în biserică situaţia este destul de anevoioasă deoarece credincioşii nu sunt destul de informaţi cu privire la aceste provocări ale lumii de azi.
La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ţine cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numai prin neştiinţă deoarece dacă el n-are câtuşi de puţine cunoştinţe de la biserică, de la şcoală, din familie, din societate - ignoranţa e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneţi-vă mai marilor voştri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, aşa cum fac şi sectarii?– „Voi aţi fost încăpăţânaţi măi, voi aţi fost răzvrătiţi, n-aţi ascultat de cuvântul Evangheliei – păi, ce creştini mai sunteţi voi? Voi vă pierdeţi viaţa zadarnic”. Aşa încercau să ne reeduce comuniştii roşii de atunci, si tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştii de azi îmbrăcaţi cu haine albe.
Se vrea şi se încearcă o desfiinţare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credinţă prin ecumenicitate, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor noştri. Dacă îi spui acum unui cetăţean care are cinci copii în casă – „Măi, nu mai lua buletinul sau paşaportul” – păi el nu înţelege. „Păi, părinte, eu ce le mai dau de mâncare”? Şi-l pui în faţa acestei situaţii grele.
Suntem noi dispuşi ca Brâncoveanu de altădată să facem sfinţi din copiii noştri? Nu suntem pregătiţi. Şi atunci cine poartă toată această vină? Nu noi, biserica? Nu noi, mănăstirile, care suntem în faţa altarului avem datoria să spunem oamenilor adevărul şi să-i prevenim la ceea ce-i aşteaptă pe mâine? Dar în protopopiate nici vorbă să se pună o astfel de problemă, eşti respins, eşti catalogat naiv şi depăşit – ba chiar mai face şi glume pe seama ta. Deci dacă preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce să mai spui de bietul credincios care săracu’ de-abia deschide Biblia de două trei ori pe an, sau doar o dată-n viaţă? Vina este de partea tuturor celor ce răspund de educaţia şi formarea acestui popor – de la învăţători, profesori până la preoţi şi miniştri.
Vă cer, aşadar, în numele Mîntuitorului Hristos, Care a spus „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 11: 32-33), să cereţi autorităţilor române să abroge legile care permit îndosarierea şi urmărirea electronică a creştinilor, renunţarea la libertatea cu care ne-am născut. Dar o să primim plata păcatelor noastre, moartea, osânda noastră, care să nu fie, ferească Dumnezeu, de răscumpărat. Pentru că Hristos Şi-a vărsat sângele o dată pentru tine. Ei bine, poporul acesta, prin fruntaşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin trădarea tradiţiilor şi credinţei strămoşeşti. Iar noi am refuzat această răscumpărare prin neprezentarea acestor adevăruri scripturistice; am fost deseori absenţi din fruntea micii oştiri a Adevărului.
Să rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noastre. Să ne pocăim şi să ne punem cenuşă în cap, ca să ne dea Domnul harul şi puterea de a primi mucenicia. Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră – în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre. Copiii încă de la naştere trebuie protejaţi - pentru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cip pruncului la naştere.
Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească.
Acum e timpul jertfei, prin vorbărie şi prin conferinţe nu mai facem nimic.
Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice – stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi – în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!
Iubiţi fraţi întru cinul îngeresc şi întru slujirea preoţiei, fac un apel către frăţiile voastre să întăriţi acest text cu semnătura proprie, în numele mănăstirii şi parohiei pe care o păstoriţi.
Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009
Cuvioşii Mucenici ucişi în Sinai şi Raith
Arhimandrit Justin Pârvu
Am preluat acest mesaj de aici
Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.
De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice – dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului,a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei – 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie – scrisă cu 2000 de ani în urmă:
„Şi ea (fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”(Apoc. 13:16-17).
Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele, permisele auto şi orice alt act personal cipul biometric ce conţine amprenta digitală, imaginea facială, şi toate datele personale. Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane.
Dragii mei, după cum proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă. Să nu credeţi că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe umane! Trebuie să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu preţul vieţii voastre. În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.
De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacţie. Se ştie foarte bine cât de curajos au reacţionat grecii dar şi sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemului însemnării şi controlului total al identităţii. Tinerii lor au fost formaţi de mici în duhul acesta patristic, atât în familiile cât şi în şcolile lor – ei au noţiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a predat această tradiţie patristică. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanţi slugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să scape de comunism, să-şi impună cumva neatârnarea – şi au reuşit într-o măsură oarecare. Dar România, care a fost cel mai crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime şi decimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putregai. La noi în biserică situaţia este destul de anevoioasă deoarece credincioşii nu sunt destul de informaţi cu privire la aceste provocări ale lumii de azi.
La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ţine cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numai prin neştiinţă deoarece dacă el n-are câtuşi de puţine cunoştinţe de la biserică, de la şcoală, din familie, din societate - ignoranţa e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneţi-vă mai marilor voştri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, aşa cum fac şi sectarii?– „Voi aţi fost încăpăţânaţi măi, voi aţi fost răzvrătiţi, n-aţi ascultat de cuvântul Evangheliei – păi, ce creştini mai sunteţi voi? Voi vă pierdeţi viaţa zadarnic”. Aşa încercau să ne reeduce comuniştii roşii de atunci, si tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştii de azi îmbrăcaţi cu haine albe.
Se vrea şi se încearcă o desfiinţare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credinţă prin ecumenicitate, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor noştri. Dacă îi spui acum unui cetăţean care are cinci copii în casă – „Măi, nu mai lua buletinul sau paşaportul” – păi el nu înţelege. „Păi, părinte, eu ce le mai dau de mâncare”? Şi-l pui în faţa acestei situaţii grele.
Suntem noi dispuşi ca Brâncoveanu de altădată să facem sfinţi din copiii noştri? Nu suntem pregătiţi. Şi atunci cine poartă toată această vină? Nu noi, biserica? Nu noi, mănăstirile, care suntem în faţa altarului avem datoria să spunem oamenilor adevărul şi să-i prevenim la ceea ce-i aşteaptă pe mâine? Dar în protopopiate nici vorbă să se pună o astfel de problemă, eşti respins, eşti catalogat naiv şi depăşit – ba chiar mai face şi glume pe seama ta. Deci dacă preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce să mai spui de bietul credincios care săracu’ de-abia deschide Biblia de două trei ori pe an, sau doar o dată-n viaţă? Vina este de partea tuturor celor ce răspund de educaţia şi formarea acestui popor – de la învăţători, profesori până la preoţi şi miniştri.
Vă cer, aşadar, în numele Mîntuitorului Hristos, Care a spus „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 11: 32-33), să cereţi autorităţilor române să abroge legile care permit îndosarierea şi urmărirea electronică a creştinilor, renunţarea la libertatea cu care ne-am născut. Dar o să primim plata păcatelor noastre, moartea, osânda noastră, care să nu fie, ferească Dumnezeu, de răscumpărat. Pentru că Hristos Şi-a vărsat sângele o dată pentru tine. Ei bine, poporul acesta, prin fruntaşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin trădarea tradiţiilor şi credinţei strămoşeşti. Iar noi am refuzat această răscumpărare prin neprezentarea acestor adevăruri scripturistice; am fost deseori absenţi din fruntea micii oştiri a Adevărului.
Să rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noastre. Să ne pocăim şi să ne punem cenuşă în cap, ca să ne dea Domnul harul şi puterea de a primi mucenicia. Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră – în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre. Copiii încă de la naştere trebuie protejaţi - pentru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cip pruncului la naştere.
Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească.
Acum e timpul jertfei, prin vorbărie şi prin conferinţe nu mai facem nimic.
Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice – stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi – în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!
Iubiţi fraţi întru cinul îngeresc şi întru slujirea preoţiei, fac un apel către frăţiile voastre să întăriţi acest text cu semnătura proprie, în numele mănăstirii şi parohiei pe care o păstoriţi.
Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009
Cuvioşii Mucenici ucişi în Sinai şi Raith
Arhimandrit Justin Pârvu
Am preluat acest mesaj de aici
marți, 13 ianuarie 2009
Ruga pentru parintele duhovnic
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, care pe desfranata si pe talharul i-ai primit, primeste si rugaciunea mea pentru robul tau, duhovnicul meu (N), ales de Tine sa poarte povara pacatelor mele in fata Ta, asa cum Tu porti povara lumii intregi in fata Tatalui ceresc.
Iarta-i toate greselile lui pentru dragostea si jertfa staruitoare ca sa pun inceput bun de pocainta, eu, oaia ratacita. Cerceteaza-l degraba si vezi nevoile lui. Vindeca-l de toata boala si intinaciunea trupeasca si sufleteasca si de slabiciunea firii cazute. Izbaveste-l de toti vrajmasii vazuti si nevazuti, de tot raul si ispitele ce i-au venit pentru pacatele mele. Sporeste-i intelepciunea, indelunga rabdare, linistea, pacea si multumirea sufleteasca, inmulteste-i puterea, sporeste-i blandetea si purtarea de grija si implineste toate cele de folos lui. Da-i minte luminata si pricepere sfanta care se pogoara de la Tine, imparatul Luminilor.
Bine-sporeste in el, Doamne si daruieste-l sanatos, indelungat in zile, drept invatand cuvantul adevarului Tau. Amin (metanie).
Imparate ceresc, Mangaietorule, deschide slava cerului si ploua peste duhovnicul meu (N) belsug de har si bogata mila. Pogoara-te asupra lui, odihneste in el pururea si revarsa peste el multimea indurarilor Tale. Amin (metanie).
Maica Domnului, acopera cu puternicul tau acoperamant pe robul tau duhovnicul meu (N) si roaga-te bunului Dumnezeu sa-l miluiasca pentru rugaciunile tale. Izbaveste-l de toata ispita trupeasca si sufleteasca ; curata-l, tamaduieste-l, intareste-l si sanatate deplina daruieste-i.Amin (metanie).
Cuvioase parinte Siluane, roaga-te Domnului sa miluiasca si sa mantuiasca pe duhovnicul meu (N) pentru rugaciunile tale.
Cuvioase Arsenie cel Mare, roaga-te Domnului sa miluiasca si sa mantuiasca pe duhovnicul meu (N) pentru rugaciunile tale.
Cele noua puteri ceresti, sfintilor romani, mucenici si mucenite, cuviosi si cuvioase, preacuviosi parinti ai nostri si sfinti a caror pomenire se face astazi, impreuna cu toti sfintii, rugati-va lui Dumnezeu sa miluiasca si sa mantuiasca pe duhovnicul meu (N) pentru rugaciunile voastre. Amin (metanie).
Sursa: Adrian Fageteanu, Mihail Stanciu - De ce cauta omul contemporan semne, minuni si vindecari paranormale? Un raspuns ortodox
Iarta-i toate greselile lui pentru dragostea si jertfa staruitoare ca sa pun inceput bun de pocainta, eu, oaia ratacita. Cerceteaza-l degraba si vezi nevoile lui. Vindeca-l de toata boala si intinaciunea trupeasca si sufleteasca si de slabiciunea firii cazute. Izbaveste-l de toti vrajmasii vazuti si nevazuti, de tot raul si ispitele ce i-au venit pentru pacatele mele. Sporeste-i intelepciunea, indelunga rabdare, linistea, pacea si multumirea sufleteasca, inmulteste-i puterea, sporeste-i blandetea si purtarea de grija si implineste toate cele de folos lui. Da-i minte luminata si pricepere sfanta care se pogoara de la Tine, imparatul Luminilor.
Bine-sporeste in el, Doamne si daruieste-l sanatos, indelungat in zile, drept invatand cuvantul adevarului Tau. Amin (metanie).
Imparate ceresc, Mangaietorule, deschide slava cerului si ploua peste duhovnicul meu (N) belsug de har si bogata mila. Pogoara-te asupra lui, odihneste in el pururea si revarsa peste el multimea indurarilor Tale. Amin (metanie).
Maica Domnului, acopera cu puternicul tau acoperamant pe robul tau duhovnicul meu (N) si roaga-te bunului Dumnezeu sa-l miluiasca pentru rugaciunile tale. Izbaveste-l de toata ispita trupeasca si sufleteasca ; curata-l, tamaduieste-l, intareste-l si sanatate deplina daruieste-i.Amin (metanie).
Cuvioase parinte Siluane, roaga-te Domnului sa miluiasca si sa mantuiasca pe duhovnicul meu (N) pentru rugaciunile tale.
Cuvioase Arsenie cel Mare, roaga-te Domnului sa miluiasca si sa mantuiasca pe duhovnicul meu (N) pentru rugaciunile tale.
Cele noua puteri ceresti, sfintilor romani, mucenici si mucenite, cuviosi si cuvioase, preacuviosi parinti ai nostri si sfinti a caror pomenire se face astazi, impreuna cu toti sfintii, rugati-va lui Dumnezeu sa miluiasca si sa mantuiasca pe duhovnicul meu (N) pentru rugaciunile voastre. Amin (metanie).
Sursa: Adrian Fageteanu, Mihail Stanciu - De ce cauta omul contemporan semne, minuni si vindecari paranormale? Un raspuns ortodox
luni, 12 ianuarie 2009
Moralitatea si iubirea
Ivona a sintetizat tare frumos aici cateva idei ale parintelui Rafail Noica. "Moralitatea nu e decat primul pas, si cel mai primitiv..." Sigur ca moralitatea este necesara si este importanta, dar e doar PRIMUL pas, si poate pentru unii ultimul. Exista atei morali. Exista musulmani morali...dar crestinismul e religia iubirii, adica VIATA. Si te poti bucura cu adevarat doar daca esti VIU. Esential in ortodoxie este altceva...Domnul Iisus, Mantuitorul a murit pentru noi din iubire, pentru ca noi sa fim VII. El este in primul rand MANTUITOR, chiar daca este si INVATATOR. Sigur, ne-a invatat sa fim blanzi si smeriti (asa cum explica Sorin in comentariul la postarea Ivonei), dar cel mai mare lucru pe care l-a facut este acela ca s-a rastignit si a patimit pentru noi, spalandu-ne pacatele. Si a facut asta din dragoste pentru noi. Dumnezeu este iubire! Multumesc, Doamne, ca ai murit pentru mine!
"Cat timp credinta noastra se manifesta si reduce la moralitate si atat, nu suntem decat pietre de poticnire pentru cei ce vor sa creada si inca nu au inteles ce-ar avea de castigat din asta." Sigur, pe de o parte pentru ca fiind in permanenta morali (si doar atat) putem parea absurzi, irealisti, scortosi, aberanti...Tocmai de aceea, nu e cazul sa-i criticam pe cei ce vor sa creada (dar inca nu cred) ci doar sa-i coplesim cu dragostea noastra, rugandu-ne pentru ei in taina cat putem de des, (ruga aceasta fiind jertfa noastra nesangeroasa). Asa, chiar daca parem irealisti, le dam o sansa celor din jurul nostru sa deschida ochii sufletului. Sa invete sa se bucure, sa devina VII. Iubirea e mai mare decat morala. Am scris aceste randuri oarecum simplist si pe fuga...E greu sa vorbesti despre Domnul pe un blog. E ca o declaratie de dragoste, in public...Te iubesc, Doamne!
"Cat timp credinta noastra se manifesta si reduce la moralitate si atat, nu suntem decat pietre de poticnire pentru cei ce vor sa creada si inca nu au inteles ce-ar avea de castigat din asta." Sigur, pe de o parte pentru ca fiind in permanenta morali (si doar atat) putem parea absurzi, irealisti, scortosi, aberanti...Tocmai de aceea, nu e cazul sa-i criticam pe cei ce vor sa creada (dar inca nu cred) ci doar sa-i coplesim cu dragostea noastra, rugandu-ne pentru ei in taina cat putem de des, (ruga aceasta fiind jertfa noastra nesangeroasa). Asa, chiar daca parem irealisti, le dam o sansa celor din jurul nostru sa deschida ochii sufletului. Sa invete sa se bucure, sa devina VII. Iubirea e mai mare decat morala. Am scris aceste randuri oarecum simplist si pe fuga...E greu sa vorbesti despre Domnul pe un blog. E ca o declaratie de dragoste, in public...Te iubesc, Doamne!
sâmbătă, 10 ianuarie 2009
Codependenta
Dintr-o scrisoare postata pe site-ul maicii Siluana (http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebare.php?iid=1477) am aflat ca au inceput ca apara bloguri despre codependenta. Am cautat si le-am gasit. Le postez aici pentru ca le consider extrem de utile(in primul rand pentru mine, poate si pentru altii):
Blogul Sarei: http://codependenta.wordpress.com
Blogul lui Calin: http://alanon.wordpress.com/
Alcoolicii Anonimi Iasi: http://aaiasi.blogspot.com/
Alte referinte, linkuri:
www.dependenta.ro/familie.htm
www.alcoolism.org/alc_codep.html
www.psihogen.ro/index.html
www.psihoterapie.net/forum/psihoterapie/cum-sa-imi-ajut-partenerul.html
Blogul Taina Casatoriei http://tainacasatoriei.wordpress.com/category/codependenta/
Update: alte linkuri
Blogul Al-Anon Romania, cu marturii personale ale codependentilor:
http://alanonromania.wordpress.com
Site-ul Al-Anon Romania: www.alanon.ro
Site-ul Al-Anon Iasi: www.iasi.alanon.ro
Blogul Sarei: http://codependenta.wordpress.com
Blogul lui Calin: http://alanon.wordpress.com/
Alcoolicii Anonimi Iasi: http://aaiasi.blogspot.com/
Alte referinte, linkuri:
www.dependenta.ro/familie.htm
www.alcoolism.org/alc_codep.html
www.psihogen.ro/index.html
www.psihoterapie.net/forum/psihoterapie/cum-sa-imi-ajut-partenerul.html
Blogul Taina Casatoriei http://tainacasatoriei.wordpress.com/category/codependenta/
Update: alte linkuri
Blogul Al-Anon Romania, cu marturii personale ale codependentilor:
http://alanonromania.wordpress.com
Site-ul Al-Anon Romania: www.alanon.ro
Site-ul Al-Anon Iasi: www.iasi.alanon.ro
marți, 6 ianuarie 2009
Sa incercam sa o ajutam pe Mihaela Cristina!
Am preluat textul de mai jos de pe site-ul maicii Siluana.
Nimeni nu s-a gandit ca la doar 16 ani, fiica mea, Barbu Mihaela Cristina, o sa ajunga sa mearga cu ajutorul unor carje si al unui cadru metalic, din cauza unui sofer de 20 de ani, iresponsabil si inconstient, care a lovit-o cu masina pe refugiul pietonal (trotuar), unde fiica mea era postata in spatele semaforului, asteptand culoarea verde, ca sa traverseze. In urma acestui accident, comisia formata din cei mai renumiti medici de la Spitalul Nr. 1 Craiova a decis amputarea piciorului drept, deoarece alte variante de salvare nu mai erau. Acum, prin venele ei curge sangele prietenilor si al oamenilor necunoscuti care au sarit pentru a-i salva viata. Dupa ce a invins moartea, fiica mea a devenit una dintre fiintele pamantene cele mai nefericite. De aceea, va rog din suflet, ca parinte al ei, sa publicati pe site-ul dumneavoastra acest strigat de durere si disperare, pentru a fi ajutata de cei ce pot s-o faca, pentru a i se face o proteza care costa 15.000 euro. E pur si simplu distrusa. E ingrozitor sa se simta privita cu mila, sa fie jignita pe seama handicapului pe care il are. Se confrunta cu o cadere psihica cumplita, ne reproseaza intr-una ca nu am lasat-o sa moara, in loc sa se vada in oglinda in postura in care e acum, cu piciorul taiat. Dumnezeu cand a conceput-o a facut-o intreaga!
Cu inima plina de durere, va rog sa ma intelegeti ca viata noastra, a mea si a intregii familii, a devenit un calvar si nu ne vom linisti decat atunci cand fiica noastra va beneficia de acea proteza care costa peste posibilitatile noastre financiare.
Multumesc celor care au avut bunatatea sa citeasca aceste randuri, iar cei care vor sa o ajute o pot face la urmatorul numar curent de cont deschis pe numele BARBU ION la Banca Transilvania, sucursala Craiova, cont RO66BTRL0170 1201I70329XX
Dumnezeu sa va dea ani multi si fericiti la toti. Intreaga familie ne rugam la Bunul Dumnezeu pentru sanatatea, fericirea si bunastarea dumneavoastra. Asa sa va ajute Bunul Dumnezeu!
BARBU ION – str. Dr. Victor Papillian nr. 25, bl. B12, sc. 1, ap. 4, Craiova, jud. Dolj, cod 200324
Nimeni nu s-a gandit ca la doar 16 ani, fiica mea, Barbu Mihaela Cristina, o sa ajunga sa mearga cu ajutorul unor carje si al unui cadru metalic, din cauza unui sofer de 20 de ani, iresponsabil si inconstient, care a lovit-o cu masina pe refugiul pietonal (trotuar), unde fiica mea era postata in spatele semaforului, asteptand culoarea verde, ca sa traverseze. In urma acestui accident, comisia formata din cei mai renumiti medici de la Spitalul Nr. 1 Craiova a decis amputarea piciorului drept, deoarece alte variante de salvare nu mai erau. Acum, prin venele ei curge sangele prietenilor si al oamenilor necunoscuti care au sarit pentru a-i salva viata. Dupa ce a invins moartea, fiica mea a devenit una dintre fiintele pamantene cele mai nefericite. De aceea, va rog din suflet, ca parinte al ei, sa publicati pe site-ul dumneavoastra acest strigat de durere si disperare, pentru a fi ajutata de cei ce pot s-o faca, pentru a i se face o proteza care costa 15.000 euro. E pur si simplu distrusa. E ingrozitor sa se simta privita cu mila, sa fie jignita pe seama handicapului pe care il are. Se confrunta cu o cadere psihica cumplita, ne reproseaza intr-una ca nu am lasat-o sa moara, in loc sa se vada in oglinda in postura in care e acum, cu piciorul taiat. Dumnezeu cand a conceput-o a facut-o intreaga!
Cu inima plina de durere, va rog sa ma intelegeti ca viata noastra, a mea si a intregii familii, a devenit un calvar si nu ne vom linisti decat atunci cand fiica noastra va beneficia de acea proteza care costa peste posibilitatile noastre financiare.
Multumesc celor care au avut bunatatea sa citeasca aceste randuri, iar cei care vor sa o ajute o pot face la urmatorul numar curent de cont deschis pe numele BARBU ION la Banca Transilvania, sucursala Craiova, cont RO66BTRL0170 1201I70329XX
Dumnezeu sa va dea ani multi si fericiti la toti. Intreaga familie ne rugam la Bunul Dumnezeu pentru sanatatea, fericirea si bunastarea dumneavoastra. Asa sa va ajute Bunul Dumnezeu!
BARBU ION – str. Dr. Victor Papillian nr. 25, bl. B12, sc. 1, ap. 4, Craiova, jud. Dolj, cod 200324
duminică, 4 ianuarie 2009
Botezul Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul
In Constanta, manifestarile legate de Botezul Domnului se deruleaza deja de 2 zile. Duminică, 4 ianuarie, Înaltpreasfinţitul Teodosie a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa şi a rostit un cuvânt despre praznicul Botezului Domnului, deoarece această duminică este marcată în cronologia creştină drept Duminica dinaintea Botezului Domnului.
Luni, 5 ianuarie 2008,la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârşit, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie. La ora 10.00 Ierarhul Tomitan a oficiat slujba de sfinţire mare a apei, slujbă identică cu cea care se oficiază în ziua de Bobotează. Apa sfinţită urmează a fi îmbuteliată în 50.000 de PET-uri pregătite pentru credincioşii constănţeni. PET-urile vor fi aşezate în forma crucii Sfântului Andrei, in Portul Tomis, în data de 6 ianuarie.
Marţi, 6 ianuarie 2008, începând cu ora 8.30, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” are loc Sfânta Liturghie în cinstea Botezului Domnului, oficiată de către Ierarhul Tomisului. La ora 11.30, clerul şi credincioşii vor porni într-o amplă procesiune spre Portul Tomis unde va fi oficiată, la ora 12.00, slujba de sfinţire a apelor. Conform tradiţiei, Înaltpreasfinţitul Teodosie va arunca în apa mării 3 cruci ce vor fi recuperate de tineri curajoşi.(E tare frig azi)
Tot în cadrul slujbei, Arhiepiscopul Tomisului va sfinţii apa din budanele de lemn aflate în cele 8 care trase de boi şi de măgari.
În fiecare an, în ziua de 6 ianuarie, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Botezul Domnului, sărbătoare numită în popor BOBOTEAZA, EPIFANIA sau ARĂTAREA DOMNULUI.
Este ziua în care Hristos primeşte botezul în râul Iordan, de la Sfântul Ioan. În Sfânta Scriptură (Biblia), Sfinţii Evanghelişti ne descriu momentul în care a avut loc Botezul Domnului: Fiul lui Dumnezeu primeşte Botezul cu apă de la Ioan, Duhul Sfânt Se pogoară sub formă de porumbel deasupra Fiului, iar glasul lui Dumnezeu Tatăl Se aude din cer spunând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru care am binevoit!”.
În această zi, se sfinţesc apele. Prin apă întreaga natură primeşte harul divin. În localităţile situate la malul unei ape preotul, împreună cu credincioşii, merg în procesiuni până pe malul respectivei ape unde oficiază slujba de sfinţire.
Agheasma Mare se sfinţeşte doar în zilele de 5 ianuarie şi 6 ianuarie şi poate fi băută dimineaţa, înainte de masă, până pe data de 14 ianuarie.
Pe data de 7 ianuarie Inaltpreasfintitul Teodosie va sluji la biserica parohiei mele dragi "Sfantul Ioan Botezatorul", incepand cu ora 9. Sunteti invitati cu totii!Va fi sublim, asa cum aici orice sfanta liturghie e sublima...Cu atat mai mult maine...
sâmbătă, 3 ianuarie 2009
Premiul MEME - Multumesc!
1.Se introduce banner-ul, codul il gasiti aici- http://www.gianlucapistore.com/2008/05/meme-revolution.html ;
2.Link-ul blog-ului de la care am primit premiul.
Multumesc, Gingasia! http://gingasia.blogspot.com
Multumesc, Ana! http://jurnalulanei.blogspot.com
3. Daruim mai departe premiul la alte 6 blog-uri (pot fi si mai putine..ramane la alegerea voastra ) care merita acest premiu, explicand motivul. Un blog poate primi acest premiu de mai multe ori;
4. Cine primeste premiul, trebuie sa-si afiseze banner-ul pe prima pagina, ca sa-l poata vedea toti vizitatorii.
Ivona: http://drumsprelumina.blogspot.com/
Irina Floricica: http://floricelecolorate.blogspot.com
Cami: http://constantaro.blogspot.com/
Raluca: http://domnitaralu.wordpress.com/
Georgiana: http://punteintredoualumi.blogspot.com/
Ramona: http://ramurainflorita.blogspot.com/
vineri, 2 ianuarie 2009
Sfantul Serafim de Sarov, Bucuria mea
Dintre sfintii apropiati inimii mele, Sfantul Serafim de Sarov, praznuit azi, este aducator de bucurie multa. Intrezarind chipul lui Dumnezeu in fiecare om, minunatul Staret il intampina cu cereasca salutare: “Bucuria mea!” - bucurandu-se de el. Aceste paradisiace, umile si luminoase cuvinte tainuiesc o intreaga invatatura despre om, ele vadesc dumnezeiasca dragoste si dumnezeiasca bucurie fata de creatie. “Omul pentru om este bucurie” spune intelepciunea crestina!
Sfantul spunea: “Cand nu voi mai fi printre cei vii, veniti la mormantul meu… Vorbiti cu mine ca si cum as fi viu, pentru ca eu sunt pururea viu pentru voi.” Acest legamant rasuna in inima noastra. Preacuviosul a dorit sa fie calauzitorul nostru si lui putem sa-i vorbim despre necazurile zilelor noastre.
"Dobandeste duh pasnic si mii se vor mantui in jurul tau”, ii invata el pe cei din jur, din el insusi revarsandu-se aceasta pace. Preacuviosul a cunoscut acea bucurie cereasca pe care Hristos a lasat-o ucenicilor Sai: “Bucuria Mea sa fie cu voi si bucuria voastra sa fie deplina” (Ioan 15, 11) El a infatisat lumii chipul credintei crestine biruitoare, bucuria vesnica. Aceasta bucurie crestina este bucuria pascala.
Pe parcursul intregului an bisericesc, sfantul Serafim ii intampina pe toti cei ce veneau la el cu salutarea pascala “Hristos a inviat!”. Acea bucurie in Duhul Sfant pe care ne este dat sa o simtim in noaptea de Pasti ilumina sufletul sau si canta cantarea sa pascala, ca si in timpul inaltarii sale dupa moarte, in fata poporului rus, la proslavirea sa de la Sarov.
RUGACIUNE CATRE SFANTUL SERAFIM
O, preasfinte Cuvioase si de Dumnezeu purtatorule Parinte Serafim, cauta din slava ta cea de sus catre noi cei smeriti si neputinciosi, impovarati cu multe pacate, care cerem de la tine ajutor si mangaiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plina de bunatate si ajuta-ne ca sa pazim fara de prihana poruncile Domnului, sa tinem cu tarie credinta ortodoxa, cu sarguinta sa-I aducem lui Dumnezeu pocainta pentru pacatele noastre in evlavie crestineasca, cu harul bine sa sporim si sa fim vrednici de ajutorul si mijlocirea ta pentru noi inaintea lui Dumnezeu. O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credinta si cu dragoste ne rugam tie si nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum si in ceasul sfarsitului nostru ajuta-ne si apara-ne cu rugaciunile tale de sagetile cele pline de rautate ale diavolului, ca sa nu ne stapaneasca puterea lui ci, cu ajutorul tau, sa ne invrednicim amosteni fericirea lacasurilor Raiului. Caci in tine ne punem astazi nadejdea, Parinte milostive, fii pentru noi cu adevarat calauza spre mantuire si aduna-ne la lumina cea neinserata a vietii vesnice prin mijlocirea ta cea bineplacuta, la Tronul Sfintei Treimi, ca sa slavim si sa cantam impreuna cu toti Sfintii Numele cel vrednic de inchinare, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, in vecii vecilor. Amin.
TROPARUL SFANTULUI SERAFIM
Din tinerete L-ai indragit pe Hristos, fericite, si numai Lui, Unul, ai dorit cu inflacarare sa ii slujesti, prin rugaciune neintrerupta in pustie, nevoindu-te cu inima plina de umilinta dobandind iubirea lui Dumnezeu si aratandu-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugam tie: Mantuieste-ne pre noi cu rugaciunile tale, preacuvioase Serafime, Parintele nostru.
Mai multe despre Sfantul Serafim de Sarov puteti citi aici: http://serafimdesarov.trei.ro/
Abonați-vă la:
Postări (Atom)