Braul Maicii Domnului

Era in noaptea de 20 spre 21 mai 2008. Pentru a doua oara Braul Maicii Domnului fusese adus pe meleaguri dobrogene, de la manastirea Cato Xenia din Grecia, intre 15-21 mai. Cata binecuvantare! Braul Maicii a inseninat intreaga zona, picurand in suflete o dulceata de nedescris. Pentru inchinare am preferat noaptea, cand e liniste si mai putin aglomerat (credeam). Eram singura. M-am inarmat cu o carticica de rugaciuni si cu incaltaminte comoda si am identificat cu greu capatul cozii...foarte departe de locul de inchinare. Dar am zarit chipurile celor ce deja se inchinasera si erau atat de luminoase incat statul la coada nu putea fi decat o dulce asteptare. Si culmea, niste fete dragute ofereau la toata lumea cafea fierbinte. Recunosc ca a fost binevenita. Am avut uimirea sa constat ca am vecine de coada niste fete galagioase care fumau si vorbeau turceste. Hmmm. Dar am intrat in vorba si ne-am inteles de minune. Ne-am cucerit reciproc, ne-am imprietenit. Am reusit sa o conving pe una dinre ele sa stinga tigara. Le-am intrebat de ce erau acolo. Aveau si ele vise si dorinte si stiau ca Maica Domnului le va ajuta. Unele isi doreau sa ceara Maicii un prieten pe masura, altele sa se impace cu prietenul actual...La asemenea dorinte, dupa ceva vreme rabdarea lor s-a topit, undeva pe la jumatatea drumului. Din grupul initial de 5 fete a ramas pana la urma doar una. Problema ei am aflat-o mai tarziu. Ea stia ca isi doreste ceva imposibil. Mama ei murise de un an si fetei ii era tare dor de ea. Acest dor o adusese la Maicuta Domnului...Maicuta Domnului, fii si mama ei, fii si mama noastra!

Auzind fara sa vreau o discutie dintre doua "vecine de coada" am realizat ca locuim in acelasi cartier si frecventam aceeasi biserica. Am castigat astfel doua prietene, oferindu-ma sa le duc acasa dupa ce ne vom fi inchinat. Ca tot eram cu masina si ora avea sa fie imposibila.

Pe masura ce distanta dintre noi si Brau era din ce in ce mai mica, atmosfera devenea de poveste. De nedescris simtirea aceea coborata ca din basme, doar ca nu era poveste era adevarat, era Adevar. Priveam in jur si vedeam doar bucurie pe fetele tuturor. N-as mai fi plecat de acolo. Sigur, la locul de inchinare nu puteai zabovi prea mult si odata ce ai trecut nu te puteai intoarce. Dar eu si mica mea prietena turcoaica am zabovit nitel mai mult. M-am oprit apoi sa las un pomelnic si domnul ce le aduna a crezut ca suntem surori sau mama si fiica...eram intr-un fel, ne inrudise Maicuta. Mi-am dat seama ca uitasem sa fac poze si domnul de la pomelnice ne-a lasat sa ne intoarcem...si iar am mai stat, pe indelete, pe langa Brau. Ghiulgen a remarcat ca ne purtam noroc una alteia. Eu nu cred in cuvantul "noroc" dar n-am contrazis-o, ca era atat de fericita...Nici una dintre noi n-ar mai fi plecat de acolo... I-am cerut ID-ul de messenger si mi l-a scris cu mana ei in telefon dar ..n-a mers. Draga mea, daca se intampla o minune si dai peste blogul meu te rog sa-mi scrii! Mi-e dor de tine si as vrea sa ne vedem ca sa povestim despre Maicuta Domnului. Nu cred in coincidente, sunt sigura ca ne vom revedea...Daca ti-am scris numele gresit, te rog sa ma ierti.

Noaptea a zburat. Le-am dus pe vecine acasa si ne-am intins la povesti, despre minunatul nostru parinte duhovnic. Cand sa ajung si eu acasa, vad o cunostinta in statia de autobuz, desi inca nu era ora potrivita, inca nu circulau autobuzele. Mergea desigur sa se inchine la Maica. Am dus-o eu, profitand de ocazie pentru a ma apropia inca o data de oaza aceea de binecuvantare. Cuvintele sunt sarace in a descrie simtirile adanci. Si totusi, Cuvantul este totul.

Maicuta Domnului, multumesc pentru binecuvantare si pentru ocrotirea ta de toata clipa! Maicuta Domnului, acopera-ne pe noi cu preacinstitul si puternicul tau acoperamant!

Un premiu duminical

Am primit de la Anne un foarte dragut premiu, cu cateva zile in urma. I-am multumit dar n-am apucat sa-l ridic si recunosc ca imi e greu sa-l preiau (am cam imbatranit, sau a imbatranit conceptia mea in ceea ce priveste premiile). Dar pentru ca am vazut ca in grupul celor premiati erau doar persoane foarte tinere, mi-am zis ca nu strica sa ma simt si eu tanara si sa transmit mai departe bucuria tot unor persoane tinere, ca varsta sau cu inima tanara.

Iata lista celor zece, dupa tipicul premiului:

Anne - draga mea, ti-l returnez, pentru ca iei oamenii asa cum sunt si ii ajuti subtil si delicat
Elena Valentina
, pentru tenacitate si delicatete, intr-o imbinare perfecta
O inima, pentru romantism
Miki, pentru tenacitate si optimism
Mariana, pentru aniversarea recenta a 26 de ani de casnicie,
Sorin, pentru ideea de a-i ajuta pe cei mici,
Georgiana, o mica incercare de a consola o inima de leu actualmente ranit
Gingasia, pentru doi ani de blog in care ne-a incantat cu idei si informatii
Loredana, pentru felul in care percepe fericirea
Cristina, un fluturas vesel si harnic

Si pentru trecatori, daca va place premiul, cu mare drag.

Cateva ganduri, cu referire la Cuviosul Moise Arapul

Despre viata cuviosului Moise Arapul de dinainte de convertire si de dupa convertire am gasit aici. Impresionant. Dar detalii despre momentul convertirii oare stie cineva? Sigur, convertirile se produc din marea mila a Domnului, prin pronia sa... Si ceea ce ne este de folos vom afla la momentul potrivit.

Moise Arapul a fost un talhar, cel mai rau dintre toti. Si totusi, la un moment dat s-a intors catre Domnul. Conteaza deocamdata sa pricepem ca daca el s-a putut schimba, oricine poate, daca vrea. Vreau sa spun ca e cazul sa avem nadejde pentru aproapele nostru, pentru ca oricum am constata ca este (fara sa-l judecam desigur), Domnul ii va da prilej peste prilej sa se intoarca. Uneori o boala grea, incurabila, chiar daca cel in cauza nu e nici pe departe asa rau cum era Moise Arapul. Dar leacul de la Domnul e personalizat si cu eficienta maxima si trebuie primit cu pace aricat de amar ar fi el. Greu de acceptat. Cumplit de greu este de asemenea ca familia sa decida cat de mult va afla bolnavul despre soarta lui. Daca avem o asemenea persoana in familie, sa rugam pe Domnul sa ne lumineze pentru a pricepe cand e momentul potrivit sa chemam un preot. Si sa aducem preotul ca sa se roage pentru sanatatea celui bolnav, iar mai departe, comunicarea dintre preot si bolnav e pe maini bune. Si sufletul bolnavului asemenea.

Sfantul mucenic Fanurie, prietenul nostru drag

Azi il praznuim pe Sfantul Mucenic Fanurie, grabnic ajutator al celor in necaz. Cu ceva vreme in urma am citit pe blogul lui LD despre impresionanta viata a Sfantului Mucenic Fanurie si despre minunile savarsite de el. Si mi-a ramas sfantul acolo intr-un coltisor de suflet o vreme, apoi l-am uitat. Afland la un moment dat ca la Biserica Greaca din Constanta sunt aduse "in vizita" particele din moastele Sfantului Nectarie am alergat intr-acolo. Dupa ce m-am inchinat la Sfantul Nectarie parca m-am simtit privita ... dintr-o icoana mare si frumoasa, care nu era in vizita. L-am recunoscut pe Sfantul Fanurie si m-am bucurat. Apoi am aflat ca moaste ale Sfantului Nectarie se gasesc si la mine in cartier si am inteles ca de fapt prin Sfantul Nectarie l-am redescoperit pe Sfantul Fanurie ... care e dornic sa se imprieteneasca cu noi si sa ne ajute, mai ales daca ne rugam si noi pentru mama lui. Cititi despre viata sfantului, o sa va placa. La Campulung Muscel se construieste o biserica inchinata Sfantului Fanurie .Detalii pe blogul Adrianei

Sfinte Mucenice Fanurie, fii prietenul nostru si invata-ne si pe noi sa fim prietenii tai!

Mirarea mirarii!

In seara asta scriu oarecum altfel decat de obicei. Regret intr-o anumita masura ca o fac, dar lucrurile ce le constat au devenit aberante chiar si pentru naivitatea mea. Nicoleta scria aici despre disparitia bunului simt. Postarea ei m-a convins sa ma exprim pe aceeasi tema. Randurile ce urmeaza nu sunt despre politica, ci despre mintea pervertita a unor politicieni. Pentru ca sunt in primul rand politicieni si in al n-lea rand oameni.

Va sa zica...povestea adevarata si recenta, cu personaje reale dar nenumite. Un domn primar din Romania a fost amendat de o echipa de comisari ai Garzii Judetene de Mediu, pentru neinchiderea unei rampi de deseuri menajere, in baza legislatiei actuale din domeniul protectiei mediului. Acum, nu conteaza daca legea aceea e buna sau nu, ca nu despre asta vorbim. Problema e ca domnul primar are aceeasi culoare politica cu seful Garzii de Mediu, adica seful celor doi comisari care l-au amendat. Si drept urmare domnul primar are "bunul simt" de a se plange in presa in gura mare ca a fost amendat de un coleg de partid. Poate cititorilor ziarelor respective li se va face mila de bietul domn primar...auzi ce sa pateasca bietul om... Iar colegii de partid ai celor doi, de partea cui credeti ca sunt? I se cere oare celui amendat sa-si rezolve problemele sau este ajutat sa si le rezolve? Nu tocmai. I se cauta nod in papura si este criticat cel ai carui subalterni au aplicat legea, adica si-au facut meseria. O doza zdravana de bun simt din nou...

Si atunci, ce sa faca amaratul de functionar public? Sa aplice legea monocolor? Sa aiba grija inainte de a pleca in control sa verifice fisa politica a sefului institutiei controlate? Pentru asta sunt ei platiti? Pentru asta exista legile? Doar pe post de sperietoare pentru adversarii politici? Si pentru furnici?

Doamne, iti multumesc pentru ca nu sunt in pielea acelor comisari (offf, asta seamana cu rugaciunea vamesului). Doamne, iti multumesc pentru ca anul asta am un director bun, care e mai intai om si abia apoi manager si politician. Tine-l Doamne cat mai mult, nu pentru culoarea lui, ci pentru omenie si pricepere, pentru profesionalism.

Dedicatie

Cu 20 de ani in urma faceam cunostinta cu fiica mea cea mare. Cu mare bucurie si nerabdare am asteptat sosirea ei printre noi. Acum ii doresc sa descopere cat mai curand fericirea adevarata si ii dedic 2 melodii mai vechi decat ea ... cu text sugestiv. Draga mea, invata in continuare de la toate cele din jurul tau, asa cum faci deja, si fii demna si ferma asemenea copacului. La multi ani, Andrada! Sa ne traiesti, intru bucuria Domnului!

Invata de la toate!

Copacul

Despre efectele campului electromagnetic

Am primit azi acest email...scurt si cuprinzator.

"Am asistat ieri la sustinerea unei teze de doctorat la noi in Clinica de Medicina Muncii din Cluj si ce mi-au auzit urechile m-a speriat rau de tot!!!

Studiul s-a facut utilizind tehnica de virf (determinarea chemoluminiscentei si a lipoperoxizilor) la nivel mondial si nu doar romanesc !

Despre ce este vorba? S-au studiat efectele cimpurilor electromagnetice (CEM) asupra corpului uman, in special cele produse de telefonia mobila, cuptoarele cu microunde, antenele de telefonie mobila si retelele de inalta tensiune.

TOATE acestea produc: cancer, imbatrinire precoce, sterilitate la ambele sexe, nevroze, tulburari de somn, decalcificari osoase, cresterea coagularii, cataracta, tulburari endocrinologice etc.

ATENTIE!!! Convorbirile pe telefonul mobil cu cit mai mult, cu atit mai rau, dar mai ales la start, cind initiezi apelul, "bipul" cu telefonul la ureche.

Autorii studiului propuneau descurajarea pe orice cale a detinerii + utilizarii telefoniei mobile sub virsta de 14 ani !

De departe cea mai periculoasa retea este Cosmote care genereaza impulsurile cele mai puternice, 75% din astea genereaza Zapp-ul, 33% din forta Cosmote-ului genereaza Vodafone si Orange si cel mai jos este Digimobil-ul.
S-a vorbit despre cum vibratiile respective avind telefonul la ureche produc la trecerea prin medii cu densitati diferite, concentrari si reflexii in anumite zone, mai ales craniene.

Calota craniana (culmea !) poate functiona drept... antena parabolica (!?!) cu concavitatea in jos, concentrind o buna parte dintre unde spre baza creierului, afectind hipofiza si tiroida, cit si cristalinul (risc de cataracta).

Cica PC-urile datorita faptului ca emit unde slabe + ecranarea suferita datorita carcaselor riscurile sint minime, chiar daca procesoarele sint de 3 GHz.

Eu te-am informat, mai departe actionarea in consecinta iti apartine!

Daca consideri necesar, transmite mesajul acesta si prietenilor tai din lista, fireste daca tii cu adevarat la vreunul! ...si reciproc!


Dr. Andreia Rulea

Centrul Medical Med-As 2003 SRL

Director Relatii Contractuale Paraclinic

0727.738.790

Si in plus,
Cand se utilizeaza telefonul mobil in mijloacele de trasport in miscare - automobil, tren, etc., cu cat viteza de deplasare este mai mare, cu atat cresc - exponential - radiatiile la care este supus craniul de catre telefonul mobil lipit de ureche!"

Draga de Miki mi-a oferit un premiu superb in 11 august si desigur e oarecum nemeritat, asa ca nici n-am prea indraznit sa ma reped la el... Si totusi, pentru ca a fost o surpriza tare placuta si pentru ca orice om are mare nevoie de incurajare si chiar si de nitica lauda din cand in cand l-am ridicat azi si il ofer mai departe, cu mult drag:

*Elenei Valentina, pentru curaj, tenacitate, forta launtrica si pentru devotamentul deosebit ce-l are fata de ingerasii ei

*Ramonei, pentru discretie, delicatete si profunzime

*Irinei, pentru rabdare si prietenie (n-am putut pune link aici ca e site-ul blocat, n-am inteles de ce)

*Umbrei, pentru profunzime si inocenta

*Adrianei, pentru perseverenta in a ne indemna la imprietenirea cu sfintii

*Ancai, pentru pozele superbe

*prietenilor si trecatorilor...mai ales pentru cei ce nu cred in coincidente

Au batut clopotele toata dimineata?

"Am visat sau, oare, o fost adevărat?

Se făcea că în toată ţara, încă de la prima oră a dimineţii au început să bată clopotele. Toate clopotele, la toate bisericile drept-slăvitoare din ţară. Un cor nemaiauzit, uluitor, gigantic acoperea întreg plaiul mioritic, de la Rohia la Dervent, de la Golia la Nera. Ore în şir au bătut, fără încetare. Aşa ceva nu s-a mai auzit vreodată. Tot românul, de la pruncii din pătuţ, până la bătrânii ce-şi fac veacul prin bodegi, auzea clopotele bătând. Oamenii se închinau cutremuraţi, întrebau în dreapta şi-n stânga: „Ce se întâmplă?… DE ce bat clopotele fără încetare?”. La ştiri nu se spune nimic mai mult decât ce văzuseră şi auziseră deja cu toţii: „De la prima oră a dimineţii clopotele celor peste 14.000 de biserici ortodoxe din ţară au început să bată singure!!! Chiar şi acum, la ora prânzului, ele se aud peste tot, formând un imens cor de clopote care răsună în întreaga ţară. Nu există o explicaţie pentru acest fenomen. Biroul de Presă al Patriarhiei nu a dat încă un comunicat pe acest subiect. Revenim cu amănunte, imediat ce le vom avea”.

Un jurnalist sprinten la minte îşi aminteşte că a luat oarecând interviu unui pustnic cu viaţă curată. Îşi ia camera video, se urcă în maşină şi goneşte spre schitul bătrânului. În 3 ore a fost la dânsul…. Se ruga în genunchi în faţa altarului din paraclis şi vărsa lacrimi fără încetare. Şi micul clopot de aici bătea fără întrerupere…

- Blagosloviţi, preacuvioase! Iubite părinte, nimeni nu ştie ce se întâmplă! Am dat zeci de telefoane, toţi suntem stupefiaţi, nimeni nu are o explicaţie… Spuneti-mi, vă rog, ce se întâmplă?

- Domnul să te binecuvânteze, fiule. Mă bucur să te revăd. De dimineaţă tot plâng şi, uite, Domnul s-a milostivit de mine şi a descoperit inimii mele ce se întâmplă. Dragul meu, azi, 16 august, sunt prăznuiţi Sfinţii Martiri Brâncoveni. În urmă cu aproape 300 de ani, un domnitor român şi creştin, Constantin, împreună cu fiii săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi-a vărsat sângele pentru neam şi credinţă, ucis fiind de păgânii turci. Iaca ce scrie aici, la Sinaxar: „Erau prezenţi sultanul Ahmed al III-lea, marele vizir Gin Ali, reprezentanţii „creştinătăţii apusene – Franţa, Anglia, Imperiul Habsburgic, Rusiei – care nu refuzaseră invitaţia chiar în ziua de Sf. Maria” (Nicolae Iorga), alături de numeroşi privitori. Li s-a îngăduit să-şi facă o ultimă rugăciune, după care sultanul le-a oferit viata dacă trec la mahomedanism. Del Chiaro notează răspunsul demn al Voievodului „Împărate! Averea mea, cât a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea creştină nu mă las! În ea m-am născut şi am trăit, în ea vreau sa mor. Pământul ţării mele l-am umplut cu biserici creştineşti şi, acum, la bătrâneţe, sa mă închin în geamiile voastre turceşti? Nu, Împărate! Moşia mi-am aparat, credinţa mi-am păzit. În credinţa mea vreau sa închid ochii, eu şi feciorii mei”. Apoi si-a încurajat fiii astfel: „Fiilor, aveţi curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pământească. Nu ne-au mai rămas decât sufletele, să nu le pierdem şi pe ele, ci să le aducem curate în faţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!” Sultanul a dat semnalul execuţiei. Primul fu decapitat vistiernicul Ianache Văcărescu, apoi cei patru fii ai Domnului : Constantin, Ştefan, Radu si micuţul Matei (11 ani). Înmărmurit de durere, Domnul murmura: „Doamne, fie voia Ta”, după care i s-a tăiat şi lui capul…”.

- Extraordinar, murmură jurnalistul, ştergându-şi lacrimile, impresionat de tremurul vocii bătrânului…

- Înţelegi, dragul meu? Clopotele azi plâng după Domnitor şi strigă la noi, cei indiferenţi, că ne uităm sfinţii, că ne uităm înaintaşii şi nu-i cinstim după cuviinţă. De n-am fi avut Domnitori sfinţi ca Brâncoveanu, ori ca Ştefan, azi am fi învăţat Coranul pe genunchi. Acesta e adevărul, nu te îndoi de asta. Fii pe pace, clopotele se vor opri curând, dar ţărişoara aceasta nu va mai uita nicicând că pe 16 august, după praznicul Născătoarei, e ziua cinstirii Sfinţilor Mucenici Brâncoveni!

Cred că a fost doar vis. Nimeni nu a auzit clopotele bătând toată dimineaţa. Sfinţii stau cuminţi în icoane şi-n sinaxare, ce Dumnezeu,… iar oamenii… oamenii îşi văd liniştiţi de ale lor, că-i weekend."

Laurentiu Dumitru, 16 august 2008

Preluat de aici:
http://laurentiudumitru.ro/blog/2008/08/16/au-batut-clopotele-toata-dimineata/

Multumesc, Maicuta!

Multumesc pentru infinita dragoste si bunatate, pentru ghidarea subtila si delicata a pasilor. Multumesc, Maicuta, pentru Fiul tau!

Doua cepe mari

Am convingerea ca atunci cand invatam ceva de pe urma suferintei altcuiva, acela care sufera va primi de la Domnul mare plata. Domnul face asta in marea lui bunatate si nedescrisa lui marinimie. Domnul implineste toate cele bune, doar un deget daca miscam spre el. Am povestit aici despre felul in care l-am descoperit pe Domnul, la moartea tatalui meu. Si chiar daca tatal meu a murit nespovedit si neimpartasit (nu pentru ca n-ar fi vrut ci pentru ca preotul chemat a spus: "Vin maine"), datorita faptului ca moartea lui a muiat inima mea invartosata si ochii mei au inceput sa se intredeschida catre credinta, sunt sigura ca Domnul l-a miluit.

Daca cineva se imbolnaveste de cancer la plamani iar cei apropiati ai lui, vazandu-i chinul, se lasa de fumat, cu siguranta ca cel bolnav va avea plata de la Domnul, pentru ca suferinta lui a fost intr-un fel de folos celorlalti.

Si "mecanismul" acesta al marii bunatati si al rasplatirii a orice lucru bun merge si acolo unde nu e neaparat implicata suferinta. Domnul a lasat in asa fel lucrurile incat un om onest sa poata sa inteleaga ca are ceva de invatat de la oricine. Si atunci cand invata ceva de la semenul lui, daca il va pomeni pe cel de la care de la care a invatat, Domnul il va rasplati pe acela ce a servit drept model.

Azi am rumegat aceste ganduri. Si mi-am amintit de Mia, fosta colega de serviciu. N-am mai vazut-o de 15 ani, dar mi-am dat seama azi ca niciodata nu am pomenit-o la rugaciune. Eu eram stagiara si in acelasi timp incepatoare in ale credintei, iar Mia avea experienta vietii (a lumii de fapt). Si-mi facea unele necazuri, despre care nu reusesc sa-mi amintesc detalii, asa ca nu cred ca erau prea mari... Mia avea doua fete, eleve, una dintr-o casatorie anterioara si una cu actualul sot. Si spunea Mia despre fiica ei din prima casatorie, ca o suporta mai usor atunci cand face si ea cate ceva util. De exemplu cand face cate o oala de ciorba, foarte buna, in care pune desigur, doua cepe mari. Si povestea Mia cat de buna iese ciorba asa, cu multa ceapa. Eu pun doar cate o ceapa la ciorba, si nici aceea neaparat mare... Cu gandul la Mia mi-am dat seama ca ciorba mea ar putea fi mai buna decat este de obicei. Am tocat cu rabdare si am pus in oala 2 cepe mari. Doamne, ai mila de Mia si de fetele ei. Si iarta-ma Doamne, ca abia acu le pomenesc, cand nici nu stiu ce mai fac ele. Nu le-am pomenit cand era clar ca au nevoie. Dar cand n-are omul nevoie sa fie pomenit? Orice om are nevoie oricand de mare mila ta, Doamne, asa ca binecuvanteaza tu si pe fostele mele colege cu care ascultam despre ciorba facuta de Ioana, fiica Miei. De-acu sper sa imi amintesc sa le pomenesc de cate ori voi pune in ciorba cate doua cepe mari.

Premiu dragalas

L-am cules de la Cristina si il ofer cu mare, mare drag Elenei Valentina.