luni, 22 decembrie 2008

O, ce veste...uitata! - preluare de pe Razboi intru Cuvant

In ciuda aparentelor, Hristos Se naste si astazi intr-o lume in mare parte la fel de indiferenta fata de El ca si cea a Israelului de acum 2000 si ceva de ani. Nasterea Sa lasa inimile celor mai multi oameni de pe fata pamantului, ba chiar a multora dintre cei botezati si imbisericiti, mai reci decat pestera care L-a gazduit.

Daca incercam o privire mai profunda, vom observa ca cei mai multi dintre noi (si nu vorbesc acum de copii) nu-L asteptam pe Hristos. Am asteptat si asteptam “Craciunul”, dar nu pe Hristos! Am asteptat zilele libere, veselia specifica, voluptatea cumparaturilor, masa bogata, cadourile, atmosfera “feerica”, prilejurile de a petrece, de a ne distra… Am asteptat Craciunul ca sa ne bucuram mai curand fara Hristos, dar in ziua… lui Hristos. I-am rapit, I-am confiscat Darul, L-am ucis ca sa ne folosim linistit, liberi si dupa pofta noastra de acest Dar. Asa cum, de altfel, facem cu lumea intreaga, de El creata, pe care o credem a noastra, cu vietile noastre, de El daruite si de El rascumparate cu scump Sangele Sau, pe care iarasi le traim… pentru noi si ca si cum noi am fi stapanii, iar nu Dumnezeu…

Unde e Hristos in toata zarva petrecerilor si a meselor festive de acum? Unde e Hristos in multimea programelor TV murdare, la care toti privesc obligatoriu si “cu religiozitate“, a emisiunilor cu aceleasi muzici lumesti si dracesti, cu aceleasi discutii stupide, cu acelasi strat gros de sclipici al superficialitatii si trivialitatii, cu aceleasi glume proaste si cu aceleasi hahaieli grosolane, cu aceiasi nuri femeiesti expusi nerusinat ca si in toate celelalte zile ale anului, dar… acum si mai dihai, ca deh, “e sarbatoare“…

Dar si pentru noi, multi dintre cei credinciosi, sa recunoastem ca este la fel… Nu stim sa ne bucuram crestineste, nu mai stim sa praznuim duhovniceste, de aceea si noi, dupa ce ne implinim “randuiala” prezentei la Sfanta Liturghie si eventual ne cuminecam… adesea petrecem la fel ca si “lumea”, ne bucuram cu aceeasi bucurie goala, gaunoasa, necurata… ne bucuram fara Hristos! El ne ramane simpla referinta teoretica, conventie. “Stim” ca e Nasterea Lui… Dar traim ca si cum asta n-are nicio legatura cu concretul vietii noastre si nu schimba cu aproape nimic modul in care traim, gandim, ne bucuram…. Hristos nu e nici pentru noi AICI, prezent, viu, in inimile noastre si in constiintele noastre; sau daca L-am simtit cumva, Il facem cat mai repede uitat printre sarmale, cozonaci, flecareli, bancuri, cantece lumesti, filme si show-uri distractive… “DA MUZICA MAI TARE!”…

Hristos Se naste tot singur, umil si nebagat in seama. Prea putini magi si pastori Il mai cauta acum. Si prea multi acoperim, ascundem, facem uitata Nasterea Sa cu multe zgomote, cu multa vorbarie si multe luminite artificiale, cu sclipici, cu beculete si cu fast orbitor. Ca nu cumva sa auzim chemarea Lui… Vrem sa ne bucuram, vrem sa avem neaparat un Craciun fericit, dar… ca sa ne putem bucura, ca sa putem fi “fericiti”… e neaparat nevoie sa ne debarasam de Hristos, ca gandul la El sa nu stea cumva in calea “bucuriei” noastre.

“In lume era si lumea printr-Insul s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut. Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit” (Ioan 1:10).

Si astazi Maica Fecioara cu greu gaseste inima in care sa poata salaslui curatia ei, cum nici atunci nu a aflat unde sa poposeasca spre a naste pe Iisus. Cine oare o mai urmeaza astazi in smerenie, in curatie feciorelnica, in ascultare, in dragoste pe Nascatoarea de Dumnezeu? Ce suflet mai este pregatit si azi sa-L nasca in sine pe Dumnezeu, sa-L primeasca in casa proprie?

“…Pentru ei nu era loc la han” (Luca 2:7) …

Dumnezeul ce ni S-a nascut astazi a venit in lume nu ca sa avem ce sa celebram formal si simbolic, nici ca sa ne dea pretext de euforii consumiste, ci pentru nimic mai putin decat ca sa se faca Fratele nostru! Hristos a venit in lume nu doar ca sa ne mantuiasca, ci ca sa ne faca fratii Lui, ca sa ne altoiasca pe trunchiul Sau si sa ne daruiasca Viata din Viata Tatalui. Viata dumnezeiasca adevarata, nu poezie! Viata dumnezieasca adevarata, nu teorie! Viata dumnezeiasca adevarata, nu logoree! Hristos S-a nascut ca noi sa nu mai traim satanei, lumii si noua insine, sa nu mai slujim Nimicului, ci ca sa ne nastem si noi EFECTIV si SIMTIT, in taina Duhului, ca fii ai Tatalui. Scopul Intruparii Lui suntem noi, este nasterea noastra din nou, pentru Imparatia vesnica, prin baia pocaintei! Aceasta este Taina “cea din veac ascunsa” si aceasta este “vestea minunata” ce ni s-au impartasit acum direct din Cer, de Insusi Fiul! Dar cine le mai stie si le mai crede astazi, cine le doreste, cine le primeste?

Cine Ii deschide si lui Hristos poarta inimii de Craciun? El este Colindatorul Care, precum in cantecul sfasietor al lui Tudor Gheorghe, inlacrimat, plapand si tremurand de frig “sta la poarta si nu zice nimica“, asteptand ca cineva sa-I inteleaga Vestea Sa cea ne-lumeasca… si sa-i deschida spre a cina impreuna cu El, in taina inimii! Vom fi noi aceia?

Ca repere de baza pentru de-banalizarea sarbatorii Craciunului si pentru conectarea duhovniceasca la sensul profund si la implicatiile personale ale acestui urias Praznic, va propunem sa citim mai cu atentie Sfanta Scriptura… in alte pasaje decat cele care se citesc in aceste zile, dar care se refera tocmai la Taina negraita care se petrece acum sub ochii nostri:

Cuvantul era Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul, care vine in lume.In lume era si lumea prin El s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut.Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit.Si celor cati L-au primit, care cred in numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut.Si Cuvantul S-a facut trup si S-a salasluit intre noi si am vazut slava Lui, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar.Ioan marturisea despre El si striga, zicand: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine dupa mine a fost inaintea mea, pentru ca mai inainte de mine era.Si din plinatatea Lui noi toti am luat, si har peste har.Pentru ca Legea prin Moise s-a dat, iar harul si adevarul au venit prin Iisus Hristos.Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut”.

Caci, daca s-a adeverit cuvantul grait prin ingeri si orice calcare de porunca si orice neascultare si-a primit dreapta rasplatire,

Cum vom scapa noi, daca vom fi nepasatori la astfel de mantuire…? …

… Deci, de vreme ce pruncii s-au facut partasi sangelui si trupului, in acelasi fel si El S-a impartasit de acestea, ca sa surpe prin moartea Sa pe cel ce are stapanirea mortii, adica pe diavolul,

Si sa izbaveasca pe acei pe care frica mortii ii tinea in robie toata viata.

Caci, intr-adevar, nu a luat firea ingerilor, ci samanta lui Avraam a luat.

Pentru aceea, dator era intru toate sa Se asemene fratilor, ca sa fie milostiv si credincios arhiereu in cele catre Dumnezeu, pentru curatirea pacatelor poporului.

Caci prin ceea ce a patimit, fiind El insusi ispitit, poate si celor ce se ispitesc sa le ajute.

Pentru aceea, frati sfinti, partasi chemarii ceresti, luati aminte la Apostolul si Arhiereul marturisirii noastre, la Iisus Hristos,

Care credincios a fost Celui ce L-a randuit, precum si Moise in toata casa Lui.

Pentru ca Acesta (Iisus) S-a invrednicit de mai multa slava decat Moise, dupa cum are mai multa cinste decat casa cel ce a zidit-o.

Caci orice casa e zidita de catre cineva, iar Ziditorul a toate este Dumnezeu.

Moise a fost credincios in toata casa Domnului, ca o sluga, spre marturia celor ce erau sa fie descoperite in viitor,

Iar Hristos a fost credincios ca Fiu peste casa Sa.

Si casa Lui suntem noi, numai daca tinem pana la sfarsit cu neclintire, indrazneala marturisirii si lauda nadejdii noastre.

De aceea, precum zice Duhul Sfant: “Daca veti auzi astazi glasul Lui,

Nu va invartosati inimile voastre, ca la razvratire in ziua ispitirii din pustie,

Unde M-au ispitit parintii vostri, M-au incercat, si au vazut faptele Mele, timp de patruzeci de ani.

De aceea M-am maniat pe neamul acesta si am zis: Pururea ei ratacesc cu inima si caile Mele nu le-au cunoscut,

Ca M-am jurat in mania Mea: “Nu vor intra intru odihna Mea!”.

Luati seama, fratilor, sa nu fie cumva, in vreunul din voi, o inima vicleana a necredintei, ca sa va departeze de la Dumnezeul cel viu.

Ci indemnati-va unii pe altii, in fiecare zi, pana ce putem sa zicem: astazi! ca nimeni dintre voi sa nu se invartoseze cu inselaciunea pacatului;

Caci ne-am facut partasi ai lui Hristos, numai daca vom pastra temeinic, pana la urma, inceputul starii noastre intru El,

De vreme ce se zice: Daca veti auzi astazi glasul Lui, nu invartosati inimile voastre, ca la razvratire…

… Sa ne silim, deci, ca sa intram in acea odihna, ca nimeni sa nu cada in aceeasi pilda a neascultarii,

Caci cuvantul lui Dumnezeu e viu si lucrator si mai ascutit decat orice sabie cu doua taisuri, si patrunde pana la despartitura sufletului si duhului, dintre incheieturi si maduva, si destoinic este sa judece simtirile si cugetarile inimii,

Si nu este nici o faptura ascunsa inaintea Lui, ci toate sunt goale si descoperite, pentru ochii Celui in fata Caruia noi vom da socoteala.

Drept aceea, avand Arhiereu mare, Care a strabatut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, sa tinem cu tarie marturisirea.

Ca nu avem Arhiereu care sa nu poata suferi cu noi in slabiciunile noastre, ci ispitit intru toate dupa asemanarea noastra, afara de pacat.

Sa ne apropiem, deci, cu incredere de tronul harului, ca sa luam mila si sa aflam har, spre ajutor, la timp potrivit.


(Din Epistola catre Evrei, 1: 1-2; 2: 1-3, 14-18; 3:1-15; 4: 11-16)

Materialul intreg il gasiti aici: http://www.razbointrucuvant.ro/2007/12/22/o-ce-veste-uitata-sau-unde-este-hristos-de-craciun/

3 comentarii:

ivona spunea...

Doamne ajuta, Dana! Frumos, dar mie mi se pare ca nu e chiar asa...Sa fiu iertata, dar vad multi tineri la Biserica si nu mi se pare ca ar fi formali acolo...Ba chiar si cei care nu mai sunt asa tineri vin spre Biserica...Sa avem incredere in Dumnezeu, ca nu ne lasa...Nici mie nu-mi place lumea de azi, dar atat de mult ne iubeste Dumnezeu, ca nu mai pot decat sa fiu linistita in aceste zile, cel putin, ca va gasi El cale sa ne aduca pe toti la El!Sunt vremuri grele (dar cand n-au fost..)si Dumnezeu stie bine asta.Omul e slab, omul nu stie...nu sunt scuze,stiu, insa..Dumnezeu ne iubeste.Asta e tot ce conteaza.Te imbratisez cu drag!

Dana spunea...

Draga mea Ivona, multumesc din suflet pentru vorbele frumoase izvorate din inima ta buna. Iti multumesc pentru ca m-ai facut sa inteleg ca ceea ce mi se pare a fi in neregula la altii, la mine este de fapt in neregula. Eu sunt cea care uit de Hristos, clipa de clipa, uneori si la putina vreme dupa ce mi s-a daruit din Sfatul Potir...Dar El ne iubeste orice am face si asta conteaza in primul rand. Si are rabdare infinita cu fiecare dintre noi.Slava Tie, Doamne! Mila Domnului sa fie cu noi cu toti. Te imbratisez si eu cu mult drag!

O inima... spunea...

M-am rasfatat minute intregi pe aici...e liniste si pace!
Stiu ca suferim ptr slabiciunile noastre, stiu ca daca suferim...cerem explicatii de Sus, insa de cate ori suntem fericiti, nu cerem nimic...insa daca nu ne pierdem credinta si rabdarea, vom depasi totul!!