Moralitatea si iubirea

Ivona a sintetizat tare frumos aici cateva idei ale parintelui Rafail Noica. "Moralitatea nu e decat primul pas, si cel mai primitiv..." Sigur ca moralitatea este necesara si este importanta, dar e doar PRIMUL pas, si poate pentru unii ultimul. Exista atei morali. Exista musulmani morali...dar crestinismul e religia iubirii, adica VIATA. Si te poti bucura cu adevarat doar daca esti VIU. Esential in ortodoxie este altceva...Domnul Iisus, Mantuitorul a murit pentru noi din iubire, pentru ca noi sa fim VII. El este in primul rand MANTUITOR, chiar daca este si INVATATOR. Sigur, ne-a invatat sa fim blanzi si smeriti (asa cum explica Sorin in comentariul la postarea Ivonei), dar cel mai mare lucru pe care l-a facut este acela ca s-a rastignit si a patimit pentru noi, spalandu-ne pacatele. Si a facut asta din dragoste pentru noi. Dumnezeu este iubire! Multumesc, Doamne, ca ai murit pentru mine!

"Cat timp credinta noastra se manifesta si reduce la moralitate si atat, nu suntem decat pietre de poticnire pentru cei ce vor sa creada si inca nu au inteles ce-ar avea de castigat din asta." Sigur, pe de o parte pentru ca fiind in permanenta morali (si doar atat) putem parea absurzi, irealisti, scortosi, aberanti...Tocmai de aceea, nu e cazul sa-i criticam pe cei ce vor sa creada (dar inca nu cred) ci doar sa-i coplesim cu dragostea noastra, rugandu-ne pentru ei in taina cat putem de des, (ruga aceasta fiind jertfa noastra nesangeroasa). Asa, chiar daca parem irealisti, le dam o sansa celor din jurul nostru sa deschida ochii sufletului. Sa invete sa se bucure, sa devina VII. Iubirea e mai mare decat morala. Am scris aceste randuri oarecum simplist si pe fuga...E greu sa vorbesti despre Domnul pe un blog. E ca o declaratie de dragoste, in public...Te iubesc, Doamne!