"Am avut un părinte foarte frumos şi bun, bătrân, simplu la purtare, cu viaţă aşezată, un adevărat patriarh, al doilea Avraam, fiind, nu părând, un om excelent, dar nu în felul de acum; fusese mai înainte prietenul rătăcirii25, dar mai apoi s-a făcut prietenul lui Hristos, după care a ajuns păstor şi tăria păstorilor.
25 Aluzie la faptul că multă vreme Grigorie cel Bătrân a ţinut de erezia ipsistarienilor.
Iar mama, ca să fiu scurt, soaţă pe potrivă a unui asemenea bărbat şi de aceeaşi greutate morală, încă dinainte foarte evlavioasă din părinţi evlavioşi, femeie la trup, dar mai mult decât un bărbat prin purtare; amândoi erau pe buzele tuturor prin viaţa lor deopotrivă. Ce anume este evident prin aceasta? Cum îmi voi demonstra cuvântul? Pe ea, de care am vorbit, o voi chema martoră, pe cea care m-a născut, gură a adevărului, obişnuită mai degrabă să ascundă ceva din cele evidente decât să facă publice cele ascunse de dragul slavei; căci o conducea frica, un mare învăţător. Dorind ea să vadă în casă un prunc de parte bărbătească26, lucru drag multora, s-a adresat lui Dumnezeu şi L-a rugat să-i împlinească dorinţa [cf. 1 Rg 1, 10-11].
26 Grigorie cel Bătrân şi Nonna aveau deja o fiică: pe Gorgonia.
Iar pentru că avea o fire năvalnică, îl face dar pe cel pe care cerea să-l primească dând din râvnă darul însuşi. Prin urmare, nu păcătuieşte prin rugăciunea ei dragă, ci în chip de preludiu propice îi vine o vedenie care purta în ea umbra celor cerute, căci i se arată limpede chipul şi numele meu; iar harul nopţii s-a făcut faptă. Căci m-am născut lor eu. Iar dacă sunt demn de această rugăciune, acesta e darul lui Dumnezeu Care l-a dat, dar dacă sunt detestabil, atunci e păcatul meu. Deci aşa am venit în această viaţă, amestecat cu lutul - vai mie, nenorocitul! - şi în compunerea de care suntem stăpâniţi sau pe care cu anevoie o stăpânim; am primit totuşi această naştere ca pe o arvună a oricărui lucru foarte bun, căci nu este îngăduit să fim nerecunoscători. Dar de cum am venit, îndată am ajuns şi străin cu înstrăinarea cea bună; căci am fost înfăţişat lui Dumnezeu ca un miel sau un viţel drag, jertfă nobilă şi cinstită cu raţiune, pentru că-mi este greu să spun ca un nou Samuel [1 Rg 1, 28], afară numai dacă m-aş uita la dorinţa celor ce m-au dăruit.
Crescut din faşă în toate cele bune - căci avem de-acasă cele mai bune modele - aveam deja sfiala bătrâneţii şi, puţin câte puţin, mi se strângea ca un nor din nor râvna de cele mai bune. Înaintam având drept tovarăşă de alergare raţiunea, mă bucuram de cărţile care pledau pentru Dumnezeu şi-i frecventam pe bărbaţii cu purtarea cea mai bună."
Sursa: Poem autobiografic
Un comentariu:
Ce frumos! Ce frumos! Un poem autobiografic de excepţie cum numai un sfânt putea să scrie...Iar mulţumirea noastră îţi e adresată că ai adus în sufletele noastre această comoară! Mulţumesc!
Trimiteți un comentariu