Cata dragoste in predica de azi. Despre sfintii din pamantul Dobrogei, despre sfintii din Ardeal, despre Constantin Brancoveanu. Despre sfintii ce inca nu-s canonizati. Despre parintele Arsenie Boca si parintele Ilie Cleopa. Despre sfintii ce inca nu-s gasiti, nu-s stiuti, despre cei ce vor ramane poate nestiuti. Despre marturisitori ai credintei.Despre demnitatea sfintilor. Despre demnitatea poporului roman, popor ce a dat multi sfinti. Despre binecuvantarea de a fi roman. Multumesc, Doamne! Multumesc sfintilor tai!
Bucurie!
Bucuria pe care o simtea Valeriu Gafencu in inchisoare, scriind:
"Lasati-va in voia lui Dumnezeu, caci El ne ingrijeste in modul cel mai bun. Va spun aceste lucruri, pentru ca eu insumi le-am trait si constatat, in viata mea plina de iubire...de zbucium.
Sunt un om fericit, atat de fericit incat as vrea sa strig in gura mare, sa auda toata lumea strigatul meu, sa ajunga fericirea mea pana la cer." (Aiud, 10 februarie 1945)
4 comentarii:
Inteleg fericirea ta.
Asta am simtit si eu, azi, la Sfanta Liturghie. Tot asa, parintele a amintit sfintii romani, din fiecare zona a Tarii noastre dragi.
A fost atat de bine, liniste si pace ca nu mi-a venit sa ies afara din biserica...
Ramona, exact asa cum zici...imi parea rau ca liturghia s-a terminat; as mai fi stat. Cred ca asta inseamna ca dragii nostri sfinti romani ne iubesc si se roaga pentru noi. Si noi gustam din fericirea lor, prin mila Domnului.
Interesanta forma de fericire!
O fericire in afara capitolului codependenta. Posibil sa o fi intrezarit si eu, posibil, poate, dar in raport cu altceva! :)
Doamne, ajuta!
Draga mea umbra draga, in interiorul codependentei noi avem doar intrezariri, asa cum zici...sigur, despre o asemenea intrezarire am vorbit si eu, fericirea adevarata fiind atinsa de cel pe care l-am citat, Valeriu Gafencu. Spre asta tindem si noi, luptand sa iesim din codependenta. Culmea e ca aveam asemenea intrezariri si in copilarie, extrem de neintelese si inexplicabile, dar extrem de curate, le-as numi acum "momente de armonie" si culmea e ca se bazau intotdeauna pe inderdependente, erau momente provocate de armonia creata intr-un anumit context intre doua elemente distincte...Ufff, ce-am mai vorbit... Exrem de clar, nu?
Trimiteți un comentariu