joi, 11 iunie 2009

Viata Mariei, in jumatati de ora!


Maria a fost diagnosticată în aprilie 2008 la Institutul Kremlin Bicetre din Paris cu boala Tirozinemie de tip 1 (o boală foarte rară şi foarte gravă), medicul curant fiind român, dr. Bogdan Hermeziu. Diagnosticarea s-a făcut după un an de zile de investigatii şi în România, în momentul în care copilul ajunsese să nu mai mănânce, să nu mai doarmă şi să nu mai meargă. Este singurul asemnea caz de la noi!
Autorităţile din România ridică din umeri şi plimbă familia dintr-o parte în alta. Nu sunt medicamente compensate, nu sunt şanse de tratament la noi. Singura soluţie vine de la o clinică din Franţa unde Maria este tratată în prezent. Doar că 3.000 de euro lună de lună nu este puţin pentru nimeni.

Practic, fiecare jumătate de oră de viaţă Mariei înseamnă 2 euro. S-a creat o linie specială pentru a o ajuta prin SMS. Este numărul scurt 848, pentru care nu se percepe TVA. Daţi un mesaj gol la acest număr şi donaţi astfel 2 euro. Veti primi un mesaj de raspuns care va confirma faptul ca ati donat 2 euro pentru medicamentele Mariei Chiritescu. Si mesajul va mai spune ceva. Sunteti curiosi? Faceti si voi acest mic efort. Sa nu o lasam să adoarmă definitiv de la vârsta de 5 ani!

Sorin spune ca putem "cumpara" o jumatate de ora de viata pentru Maria renuntand la o sticla de coca-cola (care ne face rau, oricum). Prezentati-o pe Maria copiilor dvs. si ii veti invata bunatatea.

Dacă vreţi să aflaţi amănunte despre ea puteţi intra pe http://www.maria.europafm.ro/
Daţi mesajul mai departe la toţi prietenii şi hai să strângem împreună banii pentru cât mai multe luni de tratament şi pentru a le da medicilor răgazul necesar să găsească soluţia pentru vindecarea ei!

Conturi bancare deschise la BRD, sucursala Eremia Grigorescu din Piteşti, de Simona Chiriţescu, mama fetiţei:

în lei: RO 49 BRDE 030 SV 47505600300
în euro: RO 47 BRDE 030 SV 58243000300
În numele Mariei, vă mulţumesc!