Odihneste-te in pace, suflet bun!

Au trecut deja noua zile de cand bunul meu tata socru a adormit. Nu ma simteam inca pregatita sa scriu pe tema asta, dar un comentariu primit azi m-a provocat. Doamna Elena, multumesc pentru provocare.

Socrul meu a fost un om bun, chiar foarte bun. Dar inainte de a se imbolnavi (cancer la plamani, depistat foarte tarziu, in faza la care metastazele se intinsesera si la alte organe), nu obisnuia sa se spovedeasca sau sa se impartaseasca. Nu-l descoperise pe Domnul in toata splendoarea iubirii lui. Dar boala i-a fost leac duhovnicesc desavarsit. In seara zilei de 15 august (Adormirea Maicii Domnului) a facut un accident cerebral datorita metastazelor de pe creier. A venit salvarea, a fost internat, i s-au facut toate investigatiile posibile si a intrat in coma. Verdictul medicilor: mai are de trait o zi sau maxim o saptamana. A doua zi a fost pomenit la Sfanta Liturghie si la Acatistul Sf Pantelimon de dupa liturghie, la biserica din spital. Dupa liturghie a venit preotul sa-l vada. Tocmai isi revenise din coma, avea ochii deschisi si era lucid, dar nu putea vorbi. A fost impartasit cu scump trupul si sangele Domnului. Si treptat, treptat a inceput sa-si revina. Spre seara deja putea vorbi. Dupa o saptamana a reusit sa se spovedeasca. Domnul i-a daruit, dupa impartasanie, inca 40 de zile de viata pe acest pamant, caminul nostru provizoriu. Acest dar a fost valoros atat pentru el cat si pentru cei dragi lui, desi nu au fost numai zile bune, au fost si zile cu durere multa. Durerea era suportata cu stoicism si cand simtea pe cineva langa el, cineva care-l asculta cu sufletul, spunea: "Acum imi e mai bine." In ultimele 3 zile privea din cand in cand in sus, spre coltul din dreapa al incaperii, iar privirea aceea era senina si intrebatoare. A adormit linistit, intru Domnul.

Oare sa nu ma rog pentru el? Sa nu ma rog pentru scumpii mei parinti si pentru dragul meu fiu? Si pentru toate rudele mele dragi?Si pentru primul meu duhovnic? Orice gand, chiar si scurt, orice "Doamne miluieste-l" este ascultat de Domnul. Iar in sfanta liturghie si la slujba parastasului impreuna suntem.

"Sfantul Efrem Sirul explica lamurit, printr-o paralela, posibilitatea si influenta salvatoare a rugaciunilor noastre asupra sufletelor raposatilor. In testamentul sau, el zice, intre altele, ca intre raposati si vii, cand acestia se roaga pentru ei, este aceeasi simpatie ce exista in natura intre fructele pamantului. Astfel, cand timpul infloririi a trecut pentru vie, vinul in pivnita incepe a fierbe; cand unele legume plantate in pamant incep a se desfasura, aceleasi legume in case dau ramuri. A purta sarcina unul altuia inseamna a avea un viu interes pentru soarta aproapelui. Insusi Domnul a luat partea cea mai vie la soarta pacatosilor, impovarandu-Se cu toate pacatele noastre si facandu-Se vinovat de toate greselile noastre inaintea Parintelui Sau ceresc; toate aceste greseli le-a spalat cu sangele Sau si le-a sters prin moartea Sa. Asadar, daca Insusi Dumnezeu ia parte la soarta noastra, putem noi sa nu ne interesam de soarta aproapelui nostru, cerand pentru el mantuirea, putem noi sa nu sacrificam tot ce este in puterea noastra?

Domnul nostru Iisus Hristos ne invata si ne-a aratat ca nu sunt morti propriu-zis, ca oamenii vietuiesc dincolo de mormant. Viata crestina este intemeiata pe iubirea pe care suntem datori a o exprima nu numai prin cuvinte, ci si prin fapte. Apostolii au probat iubirea lor prin fapte: rugandu-se pentru membrii Bisericii lui Hristos si purtand greutatea aproapelui.

Biserica Ortodoxa se roaga pentru tot universul, pentru toti oamenii - vii sau morti - numai daca ei sunt ortodocsi si daca au parasit aceasta viata intru credinta si nadejde. Nu e nevoie decat a crede in Dumnezeu pentru a fi convins de eficacitatea rugaciunilor pentru raposati. De voi uita pe raposatul, de voi uita raporturile mele cu el, prin ce pot arata ca l-am iubit cand era cu mine pe pamant? Daca intr-adevar l-am iubit viu fiind, as putea inceta sa-l mai iubesc cand va fi mort? O astfel de presupunere ar fi contrara bunului simt. La nevoie se cunosc adevaratele prietenii si putem noi sa ne inchipuim o trebuinta mai mare decat aceea a sufletului nedesavarsit, incarcat de pacate?

Astfel se arata inalta indatorire inaintea lui Dumnezeu si inaintea raposatilor a celui ce se roaga pentru morti. A inmormanta trupul raposatilor este un act de milostenie practicat de intreaga omenire. Insa religia crestina pretinde inca sa se ingroape trupul cu toata onoarea ce se cuvine templului Sfantului Duh. Asadar, inmormantarea trupului este un act de caritate propriu intregii omeniri, in vreme ce rugaciunea pentru raposati este rodul acelora ce cunosc pe adevaratul Dumnezeu - izvorul iubirii si al vietii. Nu stim si nu putem sti cine greseste si cine are dreptate inaintea lui Dumnezeu; numai El singur o stie. Noi nu stim decat un singur lucru: ca toti oamenii sunt pacatosi. " Ca nu este drept nici unul ", invata Cuvantul lui Dumnezeu (Rom. 3,10). " Nimeni nu e curat de pacate, macar de-ar fi trait o singura zi pe pamant" (Iov 14, 44). Noi stim bine ca suntem zamisliti in pacat, ne nastem, vietuim in pacat si nu suntem curatiti pe deplin de pacat in clipa in care trecem in lumea de dincolo de mormant. Nimic mai important nu le revine celor vii decat a urma aceasta porunca: " A iubi pe toti si a ne ruga pentru toti ". Acel ce da viata si iarta pacatele a zis: " Cereti si vi se va da, nu voiesc moartea pacatosului! ". El insusi ne-a invatat a ne ruga astfel: " Si ne iarta noua gresalele noastre! ". Rugaciunea data de Domnul slujeste drept fundament la toate rugaciunile noastre, prin urmare, si la rugaciunea pentru morti, unde ne rugam pentru mantuirea raposatului si cerem iertarea pacatelor sale." (Multumesc Ramona, pentru acest text).

Acatistul pentru cei adormiti e plin de dulceata iubirii depline si universale. Cum sa nu-l citesti?

Odihneste-te in pace suflet bun!