marți, 22 decembrie 2009

Dupa 20 de ani(2), Amintiri - Usile Catedralei din Timisoara au ramas inchise

Plutea agitatia in aer. Fiica mea cea mica, avand patru luni, nu dormea noaptea, parca ar fi simtit si stiut ceva ce noi nu stiam. In seara zilei de 17 decembrie ne-am trezit cu bubuituri la usa. Era un curier militar. Sotul meu a fost chemat la serviciu, pentru ca se declansase alarma. Pe vremea aceea nu erau telefoane mobile, se foloseau curieri. Cand a plecat, credeam ca se va intoarce a doua zi, pentru ca de obicei erau alarme de exercitiu. Dar nu a fost asa. Nu am mai aflat nimic despre el pana dupa Craciun, moment in care a putut sa treaca pe acasa pentru doua ore. S-a intors abia in luna ianuarie, dar s-a intors, Slava Domnului...

In data de 22 socrul meu a venit speriat, sa ne ia la el, pe mine si pe fetita, ca sa fim toti impreuna. Am dat drumul la televizor. Ceausescu fugise. Doamne, ce bucurie am simtit! Nu intelegeam ingrijorarea socrului meu, eu nu puteam decat sa ma bucur. Simteam ca va fi bine.

A fost bine? Este bine? Este ... o noua etapa. Am scapat de unele si am dat se altele. Suntem liberi? Depinde de fiecare, cat de liber poate fi. Libertatea e o optiune personala. Martirii aveau sufletul liber in fundul inchisorilor. Noi?

Am o prietena in Timisoara, Doina. Cu 20 de ani in urma, fiul ei avea 4 ani. Si ea a iesit in strada. A stat zi si noapte pe treptele Catedralei. A fost gata sa-si dea viata pentru ca fiul ei, cu mama sau fara mama, sa aiba o viata mai buna. O are oare?Si nu e singura intrebare care i-a ramas fara raspuns. Se intreaba daca avea dreptul sa-si primejduiasca viata, riscand sa-si lase copilul orfan. Si se mai intreaba de ce nu s-au deschis usile Catedralei in zilele acelea, cand tinerii frumosi care isi riscau viata pentru schimbare, voiau sa intre sa se roage. S-au rugat si au murit pe scarile Catedralei, dar usile au ramas inchise. Oare de ce?

Doamne, pomeneste eroii martiri! Si miluieste poporul roman, pentru jertfa lor!

3 comentarii:

Mariana spunea...

Amin!... Dana, am retrăit momentele acelea...Mă bucuram, dar nu ştiu de ce...Doar că se putea rosti liber numele lui Dumnezeu...În rest, cum spui şi tu: are e mai bine? Eu spun că binele e dat de măsura mulţumirii noastre, cu cât ne mulţumim, ce ne mulţumeşte,...
Binele adevărat e doar în Cer!
Doamne, învredniceşte-ne să ajungem Acolo!
Sărbători binecuvântate, Dana!

Ai un premiu la mine :)

Iuliana spunea...

Avem macar sansa de a stii unde este libertatea si unde sa o cautam. Am scapat de falsii idoli ai societatii atee. Avem Evanghelia. sunt bunuri nepretuite restituite noua prin curajul celor ce au murit un Revolutie. Metanoia - schimbarea mintii si lepadarea de cele desarte pentru cele vesnice, pentru Hristos - depind de vointa si de silinta noastra. Mila lui Dumnezeu s-a pogorat peste noi atunci. sa n-o batjocorim! Doamne ajuta!

Dana spunea...

Dragele mele, aveti mare dreptate. Am scris pe fuga, am scris incomplet... Asta e din lipsa inimii mele inca goala de iubire si de recunostinta. La putina vreme dupa ce am plecat de la PC mi-am dat seama ca am scris incomplet si speram ca pana sa citesca cineva sa apuc sa revin cu un update. Dar Domnul m-a "tras de urechi" delicat, prin voi. Multumesc mult. Doamne ajuta!