sâmbătă, 5 decembrie 2009

Klaus Kenneth, un urmas al Sfantului Nicolae


Am avut azi bucuria sa vad o emisiune cu Klaus Kenneth la TV Trinitas (multumesc, Elena, pentru ca m-ai sunat sa ma anunti). Si am aflat ceva nou... Interlocutorul l-a intrebat pe Klaus daca e casatorit si apoi l-a intrebat cum de nu are copii. La recomandarea duhovnicului, Klaus si sotia lui traiesc ca frate si sora, pentru a putea sa-si foloseasca banii facand daruri celor in nevoie. Klaus a mentionat: "A fost doar o recomandare, nu ne-a obligat nimeni, dar asta ne aduce multa bucurie... Si doar numele meu e Klaus... e normal sa fac daruri."

Si tot astazi, am gasit pe blogul lui Sorin impresiile lui Romeo Petrasciuc, editorul cartii "Doua milioane de km in cautarea adevarului", despre Klaus. Citez:

"Klaus Kenneth a fost, pentru trei săptămâni, în România. L-am însoţit, în mare parte, toată această perioadă, în locurile în care şi-a dus mărturisirea. Un om de-a dreptul fascinant! Ceea ce m-a frapat de-a dreptul, în toată această perioadă, a fost bucuria cu care îşi duce crucea, modul în care şi-a înţeles mărturisirea. O lumină şi seninătate cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Şi, peste toate, o covârşitoare dragoste pentru toţi oamenii. L-am întrebat, la un moment dat, ce fel de oameni nu îi plac. Mi-a răspuns că nu există oameni care să nu îi placă. Diferenţa o face doar gradul de intensitate cu care îi iubeşte. Oricât de decăzută ar fi firea umană, el, Klaus, o ştie poate mai bine decât oricine altcineva, că această stare de decădere i se datorează doar diavolului, adică celui căruia îi slujise vreme de 40 de ani, cu cea mai mare fidelitate.

În toată această vreme, nu de puţine ori l-am surprins răpus de rugăciune, adumbrind a Cer. Şi, totodată, mereu bucuros, vioi, dinamic, de un vitalism exuberant. La cei 65 de ani ai săi, Kenneth e mereu neliniştit. Acea nelinişte ruptă din Dumnezeu, care nu te mai lasă în comoditatea ta, în indiferenţa ta, în conformismul tău.

Un convertit elveţian, plecat iniţial din inima catolicismului, trecut prin vămile groaznice ale hinduismului, islamismului, budhismului, ocultismului, ajuns în ţările ortodoxe pentru a mărturisi Ortodoxia. „Dumnezeul nostru nu e oricine…”, ne repeta adesea Klaus o vorbă de-a Părintelui Rafail Noica, la care zăbovise câteva zile, la venirea în România. Da, Dumnezeul nostru are căi de o gingăşie debordantă pentru a ne reactiva din zacerea noastră într-o Ortodoxie a certificatelor de botez, a inimilor depărtate de Hristos.

Iar astfel de mărturii sunt mai mult decât necesare, în vremuri de restrişte spirituală. Iar roadele unor asemenea lucrări nu încetează niciodată să apară. Şi vremea petrecută cu Klaus, între credincioşi şi necredincioşii acestei ţări, mi-a confirmat foarte bine aceasta…
"

Articolul intreg, aici.

3 comentarii:

Ramona spunea...

Klaus...da, abia aseara am facut si eu legatura:)

Multumesc, draga Dana.

Bogdan spunea...

ma simt mai aproape de recomandarea parintelui Arsenie Boca
care spunea ca femeia trebuie sa faca 3-4 copii ca sa fie sanatoasa
si-l cred
mie-mi plac familiile cu foarte multi copii.
am observat ceva din viata bunicei mele ...ca a avut 2 si i-au murit amandoi
si moasa mea a avut 9 si ia murit decat unu...
deci asta spune multe...
eu nu cred in suprapopularea planetei ....
ci cred in petrecerea in rai cu familia ta....adica eu cred ca dupa moarte tu vei sta cu familia ta in rai si te vei bucura impreuna cu ei
asta cred...ideea asta am inteleso de la Danion Vasile

Dana spunea...

Ramona, cu mare drag!

Bogdan, fiecare are talantii sai si drept urmare drumul care i se potriveste, chiar daca CALEA este aceeasi.