Omul care plasmuieste imaginea ideala (despre sine) face asta numai si numai pentru ca nu se suporta asa cum este. adica nu poate cadea de acord, nu poate discuta cu adevaratul sine. de mic simte lucrul acesta. se vede pe sine asa cum este in realitate si oboseste. Si nu doar ca oboseste, nu se poate suporta...Insa atunci cand cineva isi construieste imaginea ideala si se identifica cu ea, poate ca s-a uitat pe sine, dar sinele sau nu-l paraseste.
Ce inseamna asta? Inseamna ca de acolo de jos, unde era sinele lui, unde vedea realitatea lui, acum se vede foarte sus, unde este imaginea lui ideala. Intelegeti ce se ceeaza? In clipa in care vrea sa isi calce sinele in picioare, il urca pe culmi. Se creeaza o lupa infricosatoare. Este agatat de imaginea ideala, dar isi vede si sinele mizerabil, dupa cum indrazneste sa il caracterizeze. Se lupta cu el, nu-l vrea, nu-l suporta, dar este si acesta acolo.
Acum ce se intampla? Incepe marea tragedie. Pe de o parte se adora pe sine, caci se identifica cu imaginea ideala. Pe de alta parte vede in ce hal este si traieste intr-o continua dispretuire a sinelui, macinandu-se. Unii cred ca dispretuirea de sine, osandirea sinelui este o virtute crestineasca. Vad si la Sfintii Parinti acest lucru si cred ca traiesc precum Sfintii Parinti. Dar Parintii n-au lasat nici o clipa sinele lor sa iasa din realitate. Nu le-a scapat niciodata din ochi adevaratul lor sine... Asadar, alta e gandirea Parintilor, alta este mentalitatea lor, altfel se misca si actioneaza sufletele lor. Noi pur si simplu luam cateva fraze de la ei pentru a ne justifica starea noastra bolnavicioasa.
Arhim. Simeon Kraiopoulos, TE CUNOSTI PE TINE INSUTI?, din Omilia Cand nu ne suportam pe noi asa cum suntem
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu