În frumosul cadru natural al mănăstirii puteai vedea din când în când nişte pisici mari venind dintr-o pădure cu copaci uriaşi, aflată în vecinătate, îndată ce ne vedeau pe noi, străinii, fugeau ca fulgerul. Păreau foarte sălbatice, deşi nu provocau teamă, fiind plăcute la vedere. Îndată ce-l vedeau pe Părintele, scânceau ca nişte copii mici şi se duceau lângă el. Le mângâia cu bastonul, iar ele făceau tumbe.
Aşezase în diferite părţi ale curţii mici cutii, le umplea cu lapte, iar pisicile ştiau şi se duceau să-l bea. Eu, neştiind cum să privesc viaţa şi comportamentul unui Părinte sfânt, mă întrebam prosteşte: de ce oare un Sfânt trebuie să îngrijească pisicile? Părintele, ca şi cum ar fi auzit gândurile mele, s-a întors în mod firesc spre mine şi deodată, continuând parcă un dialog viu, mi-a răspuns gândului meu într-un mod foarte frumos:
- Le este foame!… şi îşi urmă drumul.
Mi-a fost ruşine pentru inima mea cea împietrită. De multe ori Părintele răspundea cu un cuvânt care te zguduia, şi atunci refăceai multe lucruri din lăuntrul tău, aşezându-le la locul potrivit lor.
Cartea "Amintiri despre staretul Sofronie de la Essex" de Dumitra Daviti, din care am citat, poate fi citita aici.
2 comentarii:
Dana, parcă am văzut la tine o tentativă de postare cu o Albastră de Rusia, ceva...
M-am gândit că dacă eram mai aproape, ar fi avut deja mămică! Am avut o astfel de pisicută, tare sunt tandre şi afectuoase. Şi eu sunt topită după pisici!
Draga Mariana, ma bucur ca si tie iti plac pisicile. In ceea ce il priveste pe motanul "albastru", el si-a gasit imediat o mamica in Bucuresti, asta fiind motivul pentru care am sters postarea. Nu am vrut sa amagesc eventualii doritori. Intre timp, pana vom rezolva cu transportul, motanul albastru ne incanta cu adaptabilitatea si afectiunea lui.
Trimiteți un comentariu