marți, 14 iunie 2011
Noutati despre manastirea Caraiman
Nu am fost recent pe la manastirea Caraiman, dar am aflat noutatile din ziarul Lumina, din care citez:
"Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vizitat duminică Mănăstirea "Înălţarea Sfintei Cruci" - Caraiman, unde a fost întâmpinat de obştea mănăstirii. Patriarhul României l-a felicitat pe părintele exarh David Petrovici, stareţul mănăstirii, şi pe părintele Gherontie Puiu pentru lucrările desfăşurate la complexul monahal şi în special pentru reînceperea lucrărilor de edificare a noului centru de conferinţe în care se vor desfăşura întrunirile preoţilor şi sinaxele monahale ale stareţilor şi stareţelor din Arhiepiscopia Bucureştilor, dar şi conferinţe ale mirenilor din diverse domenii de activitate profesională.
Patriarhul României a subliniat că acest centru era necesar deoarece Arhiepiscopia Bucureştilor nu are nici un centru de conferinţe, ci doar o sală provizorie de întruniri, amenajată în clădirea fostului seminar teologic de la Mănăstirea Cernica. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dăruit pentru biblioteca Mănăstirii Caraiman cele trei volume dedicate autocefalie Bisericii Ortodoxe Române: "Autocefalia: libertate şi demnitate", "Autocefalie şi responsabilitate", "Autocefalie şi comuniune", felicitând totodată pe reprezentanţii Primăriei Buşteni pentru ajutorul dat mănăstirii prin realizarea drumului asfaltat, care facilitează accesul pelerinilor la complexul monahal."
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu