Amintiri dragi despre parintele Arsenie

Era prin anul 1994. Tatal meu murise iar mama era foarte bolnava si nu puteam sa o vizitez decat de doua ori pe an. Intre noi erau 700 km si aveam 2 fetite mititele. Era o mare dilema in capul meu, mi-as fi dorit mult de tot sa ii stau mamei alaturi mereu, dar nu stiam cum sa fac asta. Ma simteam vinovata pentru multe, pentru faptul ca nu i-am fost alaturi tatalui in perioadele lui de suferinta (avand la vremea aceea o fetita de un an si ceva si inca una in burtica). pentru ca in prezent imi neglijam mama, pentru ca plecasem, prin casatorie, atat de departe de casa parinteasca, parca fugind spre o viata mai usoara. Ai mei parinti mi-au fost alaturi cata vreme am avut nevoie de ei, iar acum, cand eram bine, se prabusisera in boala. Spiritual vorbind eram complet pierduta in spatiu, nu ma mai spovedisem din copilarie iar pe Domnul de-abia ce incepusem sa il descopar.

Acesta a fost contextul in care o buna prietena mi-a oferit un minunat cadou, respectiv o plimbare pana la Techirghiol. (Multumesc din suflet, scumpa mea Eva). Auzisem de parintele Arsenie si voiam sa il intreb despre dilemele si fricile mele.

Am ajuns in curtea manastirii si am intrebat de chilia parintelui. Era un moment de liniste deplina, nimeni la coada, nimeni in curte. Stateam in fata chiliei si nu aveam curaj sa intru. Parintele ne-a simtit, a iesit sa ne intampine si ne-a invitat inauntru. Nu m-am spovedit atunci... n-am cerut asta si nu mi s-a oferit decat ceea ce am cerut: o discutie. Pentru ca imi era teama de blestemele pe care le auzisem rostite asupra familiei mele, parintele mi-a spus: "Dumnezeu nu asculta vorbele dobitocesti ale oamenilor."

Apoi am pus intrebarea care ma framanta adanc: "De ce ma pune Dumnezeu sa aleg intre parinti si copii?". Intrebarea mea l-a suparat pe parintele, sau l-a intristat faptul ca nu stiam nimic despre ordinea fireasca a lucrurilor, despre prioritatile fiecarui om in viata si despre importanta care e necesar a fi acordata celor dragi.Mi-a spus sa am grija de copii, ca asta este treaba mea mea acum, si sa imi vizitez mama cat de des pot. Finalul intalnirii a fost cu totul altfel decat restul discutiei, parintele ne-a facut sa radem, mi-a insuflat incredere si mi-a readus zambetul pe buze.

Urmatoarele intalniri cu parintele au fost pentru spovedanie. Nu mergeam singura, duceam cu mine prietene dragi, asa cum si eu fusesem dusa la randul meu la dansul. Ultima oara cand l-am vazut, dupa o foarte lunga pauza, a fost din nou la initiativa unei dragi si tinere prietene, Adina. Asta s-a intamplat cu doi ani in urma, parintele era bolnav si maicuta care il avea in grija incerca sa mai tempereze multimea vizitatorilor. Am primit atunci din partea parintelui o rugaciune de binecuvantare, toti ce care eram pe acolo. Inca mai simt uneori calda si ocrotitoare a parintelui pe capul meu.


Ultimele zile au fost paradoxale. Durere imbracata in bucurie.Multumesc Domnului ca in seara dinaintea inmormantarii mi-a oferit din nou o plimbare la Techirghiol. Multumesc Domnului ca mi-a dat nelinistea cea buna si m-a impins de la spate sa merg si la slujba de inmormantare. Cum sa renunti la atata binecuvantare?

Cum sa fie mort parintele? E viu, e mai viu decat noi toti, pentru ca avea de mult in sine si are in continuare viata cea adevarata, bucuria, raiul. Cum sa aruncam noi tarana peste sicriul parintelui? Noi, care suntem tarana, sa aruncam tarana peste omul lui Dumnezeu? Noi sa ne rugam sa fie iertat cel ce era deja demult sfant? Am simtit ca parintele ne poarta de grija in continuare, pana la nivel de detaliu, pentru ca sa pricepem ca Domnul are grija de noi in toate ale noastre... Poate ca par lucruri normale sau simple, dar mie mi s-a parut extraordinar sa gust coliva facuta pentru parintele si sa beau apa rece oferita de pomana pentru parintele.

In timp ce se citea din cuvantul patriarhului despre dragostea parintelui pentru Maica Domnului mi-am imaginat cum l-a intampinat Maicuta, acolo sus, pe parintele Arsenie.

Parintele Arsenie a fost un mare dar si o mare binecuvantare de la Domnul pentru poporul roman.

Am incercat sa primesc si sa pastrez in inima mea toata comoara cuvintelor rostite de parintii care au slujit. Parintele Teofan a explicat cum e cu starea de prezenta, ce era ceruta drept canon de catre parintele Arsenie. Stare de prezenta fata de Domnul, fata de aproapele, fata de lume si fata de propria constiinta.


" - Prezenta in fata lui Dumnezeu, caci El te-a creat.
- Prezenta in fata aproapelui, caci esti destinat sa-l iubesti si sa te rogi pentru el.
- Prezenta in fata lumii, caci lumea intreaga esti chemat sa o porti in rugaciunile tale catre Dumnezeu.
- Prezenta in fata propriei tale constiinte, care nu trebuie sa fie niciodata adormita."

"Dumnezeu, spunea Parintele, mantuieste doar pe cei vii, pe cei care pulseaza de viata, pe cei care traiesc cu adevarat in fiecare clipa, pe cei care daruiesc viata celor din jurul lor."

Predica IPS Teofan rostita la slujba de inmormantare, poate fi ascultata sau citita aici.