sâmbătă, 17 septembrie 2011

Sfantul Grigorie Decapolitul

O ultima bucurie a miniconcediului din vara aceasta a ramas nepovestita. Oare de ce? Am trecut pe acolo pe fuga, dar timpul s-a oprit o clipa in loc...

Veneam dinspre Polovragi, ne-am oprit putin in Targu-Jiu pentru simti infinitul unei clipe. Era planificat apoi doar un mic popas la Horezu, manastirea fiind aproape de sosea. Aveam o anumita ora la care trebuia sa ajungem in Bucuresti, iar manastirile Bistrita si Arnota stiam ca sunt nu tocmai in drum. Nu mai trecusem prin zona de ani buni iar harta era neclara. Si totusi, mi-am amintit ceva, la momentul potrivit. Intotdeauna m-a uimit modul in care sfintii ne indreapta pasii, de la unul catre celalalt, ca sa intelegem ca una suntem sau vom deveni.

In seara de dinaintea inmormantarii parintelui Arsenie Papacioc, pe drumul de intoarcere de la Techirghiol, o colega mi-a povestit despre un concediu petrecut la manastirea Bistrita. Sfantul Grigorie Decapolitul o trezea mereu inainte de miezonoptica si inainte de liturghie atingand-o delicat cu mana pe umar. Am simtit bucurie auzind povestea, dar si o urma de tristete pentru ca atunci cand vizitasem noi manastirea Bistrita, cu aproximativ 15 ani in urma, moastele Sfantului Grigorie erau in pestera, iar pestera nu era in acel moment vizitabila.




Si pentru ca mi-am amintit de seara aceea frumoasa cand ne intorceam de la priveghiul parintelui Arsenie, am stiut ca e suficient sa imi doresc si sa cer. Am privit cu atentie in jur ca sa nu imi scape vreun indicator si cand l-am zarit l-am rugat pe sotul meu sa ma duca si la manastirea Bistrita. Nu aveam timp sa urcam la pestera, dar din fericire Sfantul Grigorie Decapolitul, vindecator de boli grele,ne astepta in biserica.



Multumesc, Doamne, ca mi-ai ingaduit sa ajung acolo! Multumesc, Sfinte Grigorie! Multumesc, parinte Arsenie! Multumesc Ioana, pentru ce mi-ai povestit. Multumesc si dragului meu sot pentru ca a acceptat un mic ocol desi ne grabeam.

Stiu ca multumirile astea poate suna ciudat. Poate ar trebui sa multumesc in inima mea si asa as fi mai sincera. Dar, iertati-ma, acesta e intr-un fel un blog-jurnal, iar mie imi face bine acest tratament, acest exercitiu al multumirii pe care ma straduiesc sa il deprind.

Niciun comentariu: