"A-i iubi pe cei din jur dorindu-le toata fericirea binecuvantata de Dumnezeu si a se stradui sa le ofere aceasta bucurie – aceasta a fost viata si respiratia sa. Si in acest torent al dragostei, pe care parintele Ambrozie il revarsa asupra fiecaruia dintre cei care veneau la el, se facea simtita o mare putere, dincolo de cuvinte si fapte. Era suficient sa te apropii de parintele Ambrozie pentru a simti cat de mult iubeste el, si in acelasi timp, drept raspuns la simtamantul lui, inima celui venit se deschidea, nascandu-se o incredere deplina si cea mai stransa apropiere. In ce chip aparea o astfel de relatie? Este taina parintelui Ambrozie.
...
La parintele Ambrozie puteai gasi raspuns lamuritor tuturor intrebarilor. Lui ii erau incredintate atat tainele cele mai ascunse ale vietii launtrice, cat si cele privitoare la afaceri financiare, la actiuni comerciale, si in general la orice intentie din viata. Oamenii care nu intelegeau nici staretia, nici pe parintele Ambrozie, nici pe fiii lui duhovnicesti, indrazneau sa-l judece pe staret spunand: „Treaba lui trebuie sa fie sufletul, si nu diverse actiuni. Cel care vorbeste cu el despre astfel de lucruri, nu respecta religia”Insa parintele Ambrozie intelegea foarte bine ca acolo unde se moare de foame, mai inainte de a vorbi de dreptate, trebuie sa oferi paine, daca iti este cu putinta.
...
Oamenii tematori de Dumnezeu si care cautau mantuirea, urmareau cu atentie fiecare gest al parintelui, stiind ca acesta va avea nenumarate consecinte pentru viata lor interioara. Ei cautau ca fiecare pas al lor sa fie binecuvantat de catre duhovnicul caruia isi incredintasera viata lor.
In urma unei astfel de binecuvantari ei aveau constiinta ca aceasta fapta e buna si folositoare, si ca urmare a acestei convingeri faptele lor erau insufletite de curaj, tarie si perseverenta, si in general, se savarseau in linistea sufletului.
Crestinismul are o arie de actiune foarte vasta, cuprinzand toata diversitatea lucrarilor omenesti. Prin aceasta si este mare crestinismul si se demonstreaza poporului lui dumnezeiesc, prin faptul ca e atotcuprinzator. Crestinismul, prin aria sa larga de actiune, binecuvanteaza munca invatatorului, ostasului, medicului, savantului, judecatorului, negustorului, scriitorului, slugii, functionarului, mestesugarului, avocatului, simplului muncitor, pictorului. El proclama drept sfanta orice munca cinstita si invata cum poate fi aceasta implinita mai bine, dupa cuviinta. Acelasi lucru il invata si parintele Ambrozie.
In mijlocul racelii si indiferentei unanime si in general in mijlocul lipsei de interes a oamenilor pentru a vedea si a simti mai departe de propria persoana, viata multora este grea. Simti nevoia de un om caruia ai putea sa-i spui tot ceea ce-ti nelinisteste si-ti impovareaza sufletul, caruia ai putea sa-i descoperi toate gandurile si sperantele, sa-i incredintezi orice taina, pentru ca sa-ti fie mai usor si sa fii mai fericit. Si e de trebuinta ca acest simtamant sa fie impartasit… E nevoie sa ai parte in viata de o privire compatimitoare, de un cuvant bland, e necesar sa constientizezi faptul ca esti iubit si ti se da crezare, simti nevoia de ceea ce se gaseste foarte rar in lume, si anume o inima atenta.
O astfel de inima se zbatea in parintele Ambrozie. El stia ca totul in viata are un pret si urmari. N-a existat nici o intrebare la care el sa nu fi raspuns cu sentimentul neschimbat al binelui si compatimirii.
Textul intreg la Razboi intru Cuvant: Staretul Ambrozie de la Optina, intruparea iubirii desavarsite
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu