marți, 6 august 2013

Schimbarea la fata si fericirea

"Schim­barea la Fata este chezasia si marturia fericirii viitoare din cer, rasfrangerea ei, care scanteiaza ca un fulger indepartat in mijlocul amaraciunii si mahnirii vietii noastre. Ea ne-a ara­tat cum va fi omul renascut, luminat, plin de har, atunci cand va atinge inaltimea desavarsirii si va rasfrange in sine stra­lucirea slavei Tatalui. Fara descoperirea de pe Tabor nu am fi avut niciodata idee despre luminata stare a dreptilor, care poate fi atinsa si se poate manifesta exterior, intr-o anumita masura, inca de pe pamant, dar care in toata deplinatatea sa se va descoperi in viitor, atunci cand dreptii vor straluci ca soarele in imparatia Tatalui lor. Tocmai aceasta imagine a starii viitoare ne-a aratat-o Domnul pe Tabor atunci cand a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina (Mt. 17,2). Aceasta idee despre fericire ca urmare a vietii drepte, care duce la unirea cu Dumnezeu, trebuie sa fie deosebit de dra­ga si pretioasa pentru om. Toti, fara exceptie, nazuiesc catre fericire, chiar daca o inteleg diferit, se agita cu febrilitate in cautari desarte, si in cele din urma se conving cu deznadejde ca alearga dupa naluci si ca nu stiu, totusi, unde e cheia feri­cirii lor. Asa cum statea eroul din poveste la raspantie, omul sta totdeauna nedumerit in fata vesnicei intrebari: unde este drumul spre fericire? Schimbarea la Fata raspunde la aceasta intrebare. Oricate dezbateri s-ar purta cu privire la posibilitatea Schimbarii la Fata si la natura luminii de pe Tabor, un lucru este neindoielnic: o raza a celei mai inalte fericiri a luminat in acele clipe inimile ucenicilor Domnului, si cauza consta in contemplarea luminii dumnezeiesti. Daca a fost de ajuns contemplarea acestei slave pentru a-i umple de fericire pe ucenici, cum trebuie sa fie fericirea omului care a ajuns la unirea indeaproape cu Dumnezeu in asa masura incat Domnul locuieste in el, patrunzandu-i intreaga fiinta cu slava Sa cea neinserata, ce pare a se revarsa din omul sfintit si luminat de prezenta Lui! Tocmai in aceasta consta fericirea suprema: in unirea cu Dumnezeu, care il face pe om partas al slavei dumnezeiesti. In aceasta consta si dezlegarea problemei fericirii genera­le, caci fericirea este simtita de fiecare om in mod personal, in propria sa inima, este intotdeauna individuala. Societatea nu are un organ aparte, o inima colectiva, care sa fie in sta­re sa traiasca o stare obsteasca aparte, specifica, de fericire. Ca atare, problema fericirii obstesti nu poate fi pusa asa cum este pusa adesea in mod gresit: „Faceti fericita societatea, si fiecare membru al ei va fi fericit.” Experientele de realizare a acestui program au fost numeroase, insa toate au esuat. Aici este exact pe dos: daca fiecare membru in parte al societatii e fericit, si viata sociala e fericita. Fericirea obsteasca, la fel ca o insula de corali, creste prin sumarea fericirilor individuale. O societate fericita este o suma de oameni fericiti. In ce consta trairea personala a fericirii stim acum din povestirea evanghelica despre Schimbarea la Fata. Prin ace­easi etapa trece si calea spre fericirea generala, cheia careia este aceeasi: unirea cu Dumnezeu. Aceasta este o concluzie pretioasa pentru noi, mai ales in aceste vremuri intunecate, lipsite de bucurie, cand s-ar parea ca nici o raza de fericire – nici personala, nici obsteasca – nu straluceste prin norii intunecati si desi ai urii si descurajarii. Dar pentru a ajunge la fericirea unirii cu Dumnezeu fie­care dintre noi trebuie neaparat sa renasca duhovniceste, sa se „schimbe la fata”, fiindca Dumnezeu lumina este, si intu­neric nu este intru El, iar lumina nu poate avea impartasire [partasie] cu intunericul, si Dumnezeu nu poate primi sufletul nostru intunecat asa cum este el acum. Asadar, pentru fericirea generala este neaparata nevoie de renasterea personala, de „schimbarea la fata” personala. Pen­tru a ne schimba viata, pentru a o imbunatati, trebuie neapa­rat sa ne „schimbam la fata” noi insine." Citat din cartea Sfantului Vasile al Kismei, Evanghelia-pentru-omul-modern Cititi mai mult aici www.razbointrucuvant.ro/2013/08/06/schimbarea-la-fata

Un comentariu:

Nicol spunea...

Schimbarea incepe din noi!Pentru asta avem insa nevoie de rugaciune, post, vointa si dorinta de a ne schimba, de a fi mai buni si placuti Lui Dumnezeu!Nici nu putem indrazni ca ne vom aprinde de o cat de palida lumina, la cat de pacatosi suntem!Poate cei care traiesc in curatie, in manastiri, ori sihastrii vor ajunge sa straluceasca!Cum multi de altfel, cred ca au reusit...