Dor de Ivona

Dacă tot am aflat că azi este azi ziua internațională a dorului (cuvânt de esența românească, oarecum intraductibil), o să îmi exprim aici un dor mare, mare și deja vechi, asimilat ființei mele, dor de prietena mea Ivona. Draga mea, ai dispărut și nu mai știu nimic de tine, nu știu unde să te caut. O vreme am recitit mesajele de pe telefon, dar acel telefon pe care erau salvate nu mai există. Mai am mesajele primite prin e-mail, le recitesc cu drag și încă învăț mult din ele. Mi-ai fost ghid pe cale și prietenă bună, poate singura ce îmi vorbea cu sinceritate de bisturiu, genul de sinceritate care oricât ar durea era și este in continuare vindecătoare. Nu știu dacă am apucat vreodată să îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai dăruit și nici să îți cer iertare pentru suferința provocată prin neputințele mele din care te straduiai să mă ridici. Nădăjduiesc că îți este bine, că vă este bine. Ești parte din sufletul meu, intru Domnul, în măsura în care toți una suntem. Dar îmi e dor de tine așa cum îmi e dor de mine. Dor de bucurie, întru bucurie, dor...