marți, 13 ianuarie 2009

Ruga pentru parintele duhovnic

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, care pe desfranata si pe talharul i-ai primit, primeste si rugaciunea mea pentru robul tau, duhovnicul meu (N), ales de Tine sa poarte povara pacatelor mele in fata Ta, asa cum Tu porti povara lumii intregi in fata Tatalui ceresc.
Iarta-i toate greselile lui pentru dragostea si jertfa staruitoare ca sa pun inceput bun de pocainta, eu, oaia ratacita. Cerceteaza-l degraba si vezi nevoile lui. Vindeca-l de toata boala si intinaciunea trupeasca si sufleteasca si de slabiciunea firii cazute. Izbaveste-l de toti vrajmasii vazuti si nevazuti, de tot raul si ispitele ce i-au venit pentru pacatele mele. Sporeste-i intelepciunea, indelunga rabdare, linistea, pacea si multumirea sufleteasca, inmulteste-i puterea, sporeste-i blandetea si purtarea de grija si implineste toate cele de folos lui. Da-i minte luminata si pricepere sfanta care se pogoara de la Tine, imparatul Luminilor.
Bine-sporeste in el, Doamne si daruieste-l sanatos, indelungat in zile, drept invatand cuvantul adevarului Tau. Amin (metanie).
Imparate ceresc, Mangaietorule, deschide slava cerului si ploua peste duhovnicul meu (N) belsug de har si bogata mila. Pogoara-te asupra lui, odihneste in el pururea si revarsa peste el multimea indurarilor Tale. Amin (metanie).
Maica Domnului, acopera cu puternicul tau acoperamant pe robul tau duhovnicul meu (N) si roaga-te bunului Dumnezeu sa-l miluiasca pentru rugaciunile tale. Izbaveste-l de toata ispita trupeasca si sufleteasca ; curata-l, tamaduieste-l, intareste-l si sanatate deplina daruieste-i.Amin (metanie).
Cuvioase parinte Siluane, roaga-te Domnului sa miluiasca si sa mantuiasca pe duhovnicul meu (N) pentru rugaciunile tale.
Cuvioase Arsenie cel Mare, roaga-te Domnului sa miluiasca si sa mantuiasca pe duhovnicul meu (N) pentru rugaciunile tale.
Cele noua puteri ceresti, sfintilor romani, mucenici si mucenite, cuviosi si cuvioase, preacuviosi parinti ai nostri si sfinti a caror pomenire se face astazi, impreuna cu toti sfintii, rugati-va lui Dumnezeu sa miluiasca si sa mantuiasca pe duhovnicul meu (N) pentru rugaciunile voastre. Amin (metanie).

Sursa: Adrian Fageteanu, Mihail Stanciu - De ce cauta omul contemporan semne, minuni si vindecari paranormale? Un raspuns ortodox

2 comentarii:

Anonim spunea...

Frumoasa rugaciune. Multumesc muullt!
Toate cele bune si de folos!
Doamne ajuta!

Dana spunea...

Cu mare drag, Cami. Doamne ajuta!