Braul Maicii Domnului

Era in noaptea de 20 spre 21 mai 2008. Pentru a doua oara Braul Maicii Domnului fusese adus pe meleaguri dobrogene, de la manastirea Cato Xenia din Grecia, intre 15-21 mai. Cata binecuvantare! Braul Maicii a inseninat intreaga zona, picurand in suflete o dulceata de nedescris. Pentru inchinare am preferat noaptea, cand e liniste si mai putin aglomerat (credeam). Eram singura. M-am inarmat cu o carticica de rugaciuni si cu incaltaminte comoda si am identificat cu greu capatul cozii...foarte departe de locul de inchinare. Dar am zarit chipurile celor ce deja se inchinasera si erau atat de luminoase incat statul la coada nu putea fi decat o dulce asteptare. Si culmea, niste fete dragute ofereau la toata lumea cafea fierbinte. Recunosc ca a fost binevenita. Am avut uimirea sa constat ca am vecine de coada niste fete galagioase care fumau si vorbeau turceste. Hmmm. Dar am intrat in vorba si ne-am inteles de minune. Ne-am cucerit reciproc, ne-am imprietenit. Am reusit sa o conving pe una dinre ele sa stinga tigara. Le-am intrebat de ce erau acolo. Aveau si ele vise si dorinte si stiau ca Maica Domnului le va ajuta. Unele isi doreau sa ceara Maicii un prieten pe masura, altele sa se impace cu prietenul actual...La asemenea dorinte, dupa ceva vreme rabdarea lor s-a topit, undeva pe la jumatatea drumului. Din grupul initial de 5 fete a ramas pana la urma doar una. Problema ei am aflat-o mai tarziu. Ea stia ca isi doreste ceva imposibil. Mama ei murise de un an si fetei ii era tare dor de ea. Acest dor o adusese la Maicuta Domnului...Maicuta Domnului, fii si mama ei, fii si mama noastra!

Auzind fara sa vreau o discutie dintre doua "vecine de coada" am realizat ca locuim in acelasi cartier si frecventam aceeasi biserica. Am castigat astfel doua prietene, oferindu-ma sa le duc acasa dupa ce ne vom fi inchinat. Ca tot eram cu masina si ora avea sa fie imposibila.

Pe masura ce distanta dintre noi si Brau era din ce in ce mai mica, atmosfera devenea de poveste. De nedescris simtirea aceea coborata ca din basme, doar ca nu era poveste era adevarat, era Adevar. Priveam in jur si vedeam doar bucurie pe fetele tuturor. N-as mai fi plecat de acolo. Sigur, la locul de inchinare nu puteai zabovi prea mult si odata ce ai trecut nu te puteai intoarce. Dar eu si mica mea prietena turcoaica am zabovit nitel mai mult. M-am oprit apoi sa las un pomelnic si domnul ce le aduna a crezut ca suntem surori sau mama si fiica...eram intr-un fel, ne inrudise Maicuta. Mi-am dat seama ca uitasem sa fac poze si domnul de la pomelnice ne-a lasat sa ne intoarcem...si iar am mai stat, pe indelete, pe langa Brau. Ghiulgen a remarcat ca ne purtam noroc una alteia. Eu nu cred in cuvantul "noroc" dar n-am contrazis-o, ca era atat de fericita...Nici una dintre noi n-ar mai fi plecat de acolo... I-am cerut ID-ul de messenger si mi l-a scris cu mana ei in telefon dar ..n-a mers. Draga mea, daca se intampla o minune si dai peste blogul meu te rog sa-mi scrii! Mi-e dor de tine si as vrea sa ne vedem ca sa povestim despre Maicuta Domnului. Nu cred in coincidente, sunt sigura ca ne vom revedea...Daca ti-am scris numele gresit, te rog sa ma ierti.

Noaptea a zburat. Le-am dus pe vecine acasa si ne-am intins la povesti, despre minunatul nostru parinte duhovnic. Cand sa ajung si eu acasa, vad o cunostinta in statia de autobuz, desi inca nu era ora potrivita, inca nu circulau autobuzele. Mergea desigur sa se inchine la Maica. Am dus-o eu, profitand de ocazie pentru a ma apropia inca o data de oaza aceea de binecuvantare. Cuvintele sunt sarace in a descrie simtirile adanci. Si totusi, Cuvantul este totul.

Maicuta Domnului, multumesc pentru binecuvantare si pentru ocrotirea ta de toata clipa! Maicuta Domnului, acopera-ne pe noi cu preacinstitul si puternicul tau acoperamant!