duminică, 20 septembrie 2009

Jocul. De-a viata. De-a moartea

Candva demult, mai exact cu 18 ani in urma, nu mi-a iesit in cale poezia asta, desi poate o stiam... Poate nu eram pregatita sa o simt, sa o inteleg cu inima. Dar ni se da intotdeauna inca o sansa si apoi inca una si inca una si inca... Pana cand invatam sa ne jucam. Si versurile nu erau destul. Pentru a usura priceperea, era nevoie de vocea lui Tudor Gheorghe. Doamne, multumesc pentru pedagogia Ta divina.

Tudor Arghezi, De-a v-ati-ascuns...

Dragii mei, o sa ma joc odata
Cu voi, de-a ceva ciudat.
Nu stiu cand o sa fie asta, tata,
Dar, hotarat, o sa ne jucam odata,
Odata, poate, dupa scapatat.
E un joc viclean de batrani
Cu copii, ca voi, cu fetite ca tine,
Joc de slugi si joc de stapani,
Joc de pasari, de flori, de cani,
Si fiecare il joaca bine.
Ne vom iubi, negresit, mereu
Stransi bucurosi la masa,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Intr-o zi piciorul va ramane greu,
Mana stangace, ochiul sleit, limba scamoasa.
Jocul incepe incet, ca un vant,
Eu o sa rad si o sa tac,
O sa ma culc la pamant.
O sa stau fara cuvant,
De pilda, langa copac.
E jocul sfintelor Scripturi.
Asa s-a jucat si Domnul nostru Iisus Hristos
Si altii, prinsi de friguri si de calduri,
Care din cateva sfinte tremuraturi
Au ispravit jocul, frumos.
Voi sa nu va mahniti tare
Cand ma vor lua si duce departe
Si-mi vor face un fel de inmormantare
In lutul afanat sau tare.
Asa e jocul, incepe cu moarte.
Stiind ca si Lazar a-nviat
Voi sa nu va mahniti, s-asteptati,
Ca si cum nu s-a intamplat
Nimic prea nou si prea ciudat.
Acolo, voi gandi la jocul nostru, printre frati.
Tata s-a ingrijit de voi,
V-a lasat vite, hambare,
Pasune, bordeie si oi,
Pentru tot soiul de nevoi
Si pentru mancare.
Toti vor invia, toti se vor intoarce
Intr-o zi acasa, la copii,
La nevasta, care plange si toarce,
La vacute, la mioare,
Ca oamenii gospodari si vii.
Voi cresteti, dragii mei, sanatosi,
Voinici, zglobii, cu voie buna,
Cum am apucat din mosi-stramosi.
Deocamdata, fetii mei frumosi,
O sa lipseasca tata vreo luna.
Apoi, o sa fie o intarziere,
Si alta, si pe urma alta.
Tata nu o sa mai aiba putere
Sa vie pe jos, in timpul cat se cere,
Din lumea cealalta.
Si, voi ati crescut mari,
V-ati capatuit,
V-ati facut carturari,
Mama-mpleteste ciorapi si pieptari,
Si tata nu a mai venit...
Puii mei, bobocii mei, copiii mei!
Asa este jocul.
Il joci in doi, in trei,
Il joci in cate cati vrei.
Arde-l-ar focul.

2 comentarii:

MONICA DANIELA spunea...

Multumesc pentru urare Dana.
Sa fii fericita !

Anne spunea...

este superba poezioara. O zi frumoasa iti doresc! Doamne ajuta!