vineri, 9 aprilie 2010

Izvorul Tamaduirii la Dervent


Un dar Sfânt al lui Dumnezeu dat oamenilor, ce se află într-o oază de linişte şi binecuvântare din Sud-vestul Dobrogei, la Mănăstirea Dervent.

Pelerinul care vizitează mănăstirea, după ce s-a închinat icoanei Maicii Domnului din biserică şi a sărutat Sfintele Cruci, este îndrumat să meargă şi la izvor. Odată ajuns în mănăstire, va observa cu siguranţă o alee ce porneşte din curte şi se îndreaptă spre răsărit, delimitată de o parte şi de alta de către un rând de nuci bătrâni.

De cum o priveşti, te uimeşti de asemănarea izbitoare între ea şi calea mântuirii, drumul duhovnicesc spre locul împărtăşirii noastre depline cu Hristos. După cum am spus, este orientată spre Răsărit urcând uşor şi drept spre cerul azuriu al Dobrogei şi căutând Ierusalimul Ceresc. Este uşor de parcurs de oricine având doar 250 m, căci, ca şi viaţa omului nu e prea lungă. Iar nucii cei bătrâni ce încadrează drumul ne umbresc la fel cum pronia divină ne umbreşte calea vieţii cu milostivirea Ei. Dar odată ajuns la jumătatea căii, te întâmpină şi cealaltă imagine, a vieţii pământeşti - aleea devine şerpuitoare şi-l lasă pe călător descoperit în faţa căldurii de foc a soarelui ce străluceşte cu putere, rândurile de nuci ne-mai însoţind cărarea; parcă ar fi unul din momentele în care Dumnezeu ne lasă să vedem cât de neputincioşi suntem.

Însă spre bucuria "călătorului ce a parcurs pe Calea vieţii", părăsirea aceasta nu este veşnică, căci în faţa ochilor săi apare o construcţie mică din piatră, acoperită cu olană, în stilul vechi al arhitecturii dobrogene. De departe se vede a fi o mică bisericuţă, implantată mai bine de jumătate în coasta unui deal. Dar de ce se găseşte acest paraclis aici, în mijlocul viilor şi arăturilor, departe de curtea mănăstirii, se va fi întrebând călătorul nostru?
Apropiindu-se de paraclis, va observa că acesta mai are şi două aripi laterale de zidărie din piatră, în care se găseşte încastrată câte o firidă pentru lumânări şi având câte o bancă de piatră ce te îmbie la odihnă. Capătul liber al paraclisului cel dinspre Dunăre este prevăzut cu o fereastră rotunjită în partea superioară, secţionată de o cruce mozaicată, astfel încât apare formată din patru ferestre mai mici. Accesul în interior se realizează prin două deschideri laterale, arcuite. Intrând înăuntru, ochii drumeţului descoperă cu uimire destinaţia enigmaticei clădiri; ea adăposteşte "Izvorul Tămăduirii".

Dar care este povestea izvorului? Nimic mai simplu de aflat. Pereţii şi bolţile paraclisului fiind acoperite de picturi în frescă, ne înfăţişează în registre înşiruite cronologic istoricul acestei mănăstiri. Urmărind această poveste în imagini din dreapta faţă şi ocolind-o spre stânga, descoperim că istoria izvorului se împleteşte cu cea a creştinării noastre acum două milenii, şi mai târziu cu cea a mănăstirii. Parcă vedem trecând prin faţa ochilor cum apostolul neamului nostru, Andrei cel întâi chemat, ajunge şi prin aceste locuri trimis de Hristos Mântuitorul. Găsind poporul strămoşilor noştri însetaţi de cuvântul adevărului va propovădui poporului, iar apoi va da cu băţul în piatră, asemenea lui Moise odinioară, iar cu apa ce a izvorât aici va boteza pe cei ce au crezut. Vedem apoi cum ucenici de-ai Sfântului au primit Cununa lângă cetatea Dervent, cum ciobănaşul surdomut şi-a găsit tămăduirea lângă Sfintele Cruci roase de vreme, iar la sfârşit apare chipul cuviosului părinte Elefterie spre a ne amintii de osteneala ce a depus-o pentru ridicarea acestui Sfânt Locaş.

Fresca de pe peretele interior al zidului de faţă al paraclisului, prezintă icoana hramului celui mai cunoscut între credincioşi al mănăstirii, adică pe cea a Izvorului Tămăduirii.

Acest praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii, aminteşte de o minune. Cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare (457-474) se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. La un moment dat a întâlnit un orb rătăcit, care l-a rugat să-i dea apă şi să-l călăuzească pe drumul spre cetate. Leon a pătruns în desişul din apropiere după apă, dar nu a găsit. Când se întorcea, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i:

"Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure şi luând cu mâinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi". Leon a făcut întocmai şi îndată orbul a văzut. După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. La rândul său, împăratul Justinian (527-565) care suferea de o boală grea şi s-a vindecat după ce a băut apă din izvor, a construit o biserică şi mai mare. De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni, molime şi alte suferinţe. La fel ca şi acel loc sfânt, izvorul de la Dervent vindecă şi cheamă pe cei cu credinţă.

În fiecare an dumnezeiescul praznic din vinerea Săptămânii Luminate, sărbătorit ca atare încă de la sfârşitul anilor '20, adună mii de credincioşi. După slujba privegherii de noapte, în jurul orei 000-100, aici, pe un platou amenajat în faţa izvorului se începe slujba sfântului Maslu cu un sobor de preoţi.

Pe peretele opus, aflăm din pisania redactată deasupra Izvorului cine a executat şi prin osteneala cui s-a ridicat această mică bijuterie a arhitecturii dobrogene:

P I S A N I E

"Cu vrerea Tatălui, Cu bunăvoinţa Fiului şi cu împreună lucrarea Duhului Sfânt, în timpul păstoririi Î.P.S. Arhiepiscop Teodosie al Tomisului, stareţ al mănăstirii Dervent fiind P.C. Protosinghel Andrei Tudor, s-a ridicat acest paraclis în cinstea Sfântului Apostol Andrei, care printr-o minune a făcut să izvorască acest izvor tămăduitor. Lucrarea s-a executat după planul arhitecţilor Teodor Ion, ing. George Oprea şi Dan Corneliu din Constanţa, prin osteneala obştii Sf. Mănăstiri, şi s-a pictat de către pictorul Adrian Botea pe cheltuiala D-nei Anicuţa Toader din Bucureşti, sfinţindu-se la data se 14 septembrie 2003. Scrie Doamne în Cartea Vieţii pe ostenitorii mănăstirii şi pe toţi binefăcătorii acestui Sfânt aşezământ."

Ieşind din paraclis, pelerinul va observa apoi foarte aproape, mai pe deal un fel de parapet alb de zid, de formă arcuită. Aici el va găsi la baza acestuia vechea amenajare a izvorului, realizată se pare pe vremea părintelui Elefterie, ctitorul mănăstirii Dervent. Motivaţi de dorinţa de a da acestui izvor şi Sfântului Apostol Andrei cinstirea cuvenită, şi pentru a veni în ajutorul credincioşilor, care la astfel de sărbători mari stăteau la rând chiar multe ore pentru a primi măcar puţin din apa binecuvântată, părinţii mănăstirii au hotărât să ia iniţiativa amenajării unei captări. Cu binecuvântarea ÎPS Teodosie, în anul 2002 au început lucrările de amenajare a unui paraclis şi a unui bazin în spatele lui pentru colectarea apei, cu o capacitate de 10.000 de litri, bazin ce reţine acum apă îndestulătoare pentru mulţimea credincioşilor.

Prof. P. Diaconu spune că odată cu "zăvorârea" mănăstirii în 1960 a secat şi izvorul. După 1990, în urma rugăciunilor preoţilor, firicelul de apă care timp de aproape 2000 ani a sfinţit acest ochi de lumină a renăscut. Izvorul a început să curgă, deşi cu intermitenţe, pentru ca în ultimii, în ciuda verilor secetoase şi călduroase să curgă fără încetare.

Ceea ce este cert este faptul că prin consumarea ei unii bolnavi s-au vindecat ori şi-au ameliorat suferinţa.

La această sursă de binecuvântare vin oameni de pretutindeni pentru a-şi afla sănătatea şi liniştea. Aşa s-a întâmplat cu o familie din Constanţa care după redeschiderea mănăstirii au venit aici cu o fată de 18 ani care îşi pierduse vederea dintr-o dată. A fost spovedită şi împărtăşită, apoi îndemnată să meargă şi la Izvorul Tămăduirii. Acolo, fata s-a spălat pe faţă, şi-a atins ochii şi, spre uimirea părinţilor şi a oamenilor din jur, ea le-a spus: "Mamă, mi s-a luat o perdea de pe ochi, văd perfect!" Aşa se face că tânăra a putut să vadă via plantată de călugări cu un an în urmă. Toţi au revenit în mănăstire plângând de bucurie.

Sursa: Site-ul oficial al Arhiepiscopiei Tomisului, via Manastirea Dervent

Niciun comentariu: