Romania culege roadele Tranzitiei - spicuiri din articolul dlui Ioan Rosca
Cei care ne-au fugarit din Piata Universitatii, cei care i-au determinat pe fraieri sa ne zdrobeasca ca sa nu vindem tara, cei care au asistat pasivi la contrarevolutie, care si-au luat cimpii dupa simulacrul de rezistenta, sau cei care "s-au descurcat" - nu au motive sa scociorasca prin patologia nationala. O analiza riguroasa a problemelor semnalate in continuare ar cere un volum masiv de munca, efectuata de echipe interdisciplinare. Cercetarile intreprinse de mine (in cadrul CIVES) imi permit doar sa atrag atentia asupra citorva aspecte expresive, eludate in "spectacolele analitice" mediatizate corupator in Romania. Ascunderea cauzelor "crizei" se foloseste de complexitatea, relativitatea, ambiguitatea si plasticitatea procesului de fabricare a sensurilor si de strategii de impresionare (intimidare) a publicului (invocarea academismului, profesionalismului, tehnicalitatii, simbolismului criptat) - intru obscurizarea sau escamotarea adevarului. Incerc un gest contra manipularii, invitind la o incursiune prin partea mentinuta in umbra. O provocare care sparge ceata protectoare a fiziologiei incorecte a sistemului isi atinge scopul chiar daca lanseaza si idei discutabile sau detalii care s-ar dovedi gresite, la o analiza suplimentara.Voi parcurge citeva dintre firele pe care se tese manipularea telecetatenilor, pe subiectul "pensii si buget".
A. Pensii sociale CAP
In analizele dedicate situatiei actuale a bugetului, incarcat de obligatia de a completa fondul de pensii secatuit, se vorbeste des, mai aluziv sau mai agresiv, de povara "pensiilor sociale" platite fostilor cooperatori - desi acestia "nu au cotizat". Unii (poate avind vreun bunic de ajutat pe la tara, poate sincer induiosati) admit ca gestul de compasiune a fost necesar, ca act de protectie a unei categorii defavorizate. Altii, explica cit ne costa aceasta generozitate pe care nu ne-o mai putem permite in vremuri de criza: daca nu mai ajunge fondul de pensii nici pentru contributori, de unde sa se faca si cadouri celor nevoiasi?Falsitatea nerusinata a acestor consideratii scapa probabil celor care nu stiu ce a insemnat conditia de cooperator in Romania comunista. Statul totalitar a folosit, pentru hranirea cetatenilor (inclusiv a taranimii proletarizate, impinsa masiv spre oras, la ordinele paturii activiste) munca a trei categorii de lucratori agricoli: salariatii IAS-urilor (intreprinderi agricole de stat) - platiti (cum-necum) ca angajati ai statului, taranii inchisi in CAP-uri (cooperative agricole de productie) si diversele categorii de cetateni-prizonieri, dusi fortat la munca agricola ocazionala (militari, detinuti, elevi, studenti). Teoretic (juridic), CAP-urile erau asociatii libere ale taranilor (saraci si uneori mijlocasi) care-si pusesera pamintul in comun, pentru a-l lucra mai eficace. In realitate, CAP-urile, formate pina in 1962 prin violarea represiva a consimtamintului (teroare care a provocat nenumarate rascoale, a umplut puscariile cu tarani demni si a ingrasat pamintul cu victime) functionau ca lagare de munca, conduse de gardienii pusi de PCR.Ne ocupam aici doar de latura financiara. Ce se intimpla cu cistigul facut in aceste CAP-uri? O parte infima revenea cooperatorilor (indiferent daca erau platiti la norma sau recompensati in acord) - care lucrau ca niste sclavi. Oamenii simpli, mai ales cei mai in virsta, captivi pe propriul pamint, nu mai aveau ce face, muncind pe nimic (sau pentru dreptul de a folosi "lotul de folosinta" -o bucatica din propriul pamint- pentru a supravietui) . Dovada irefutabila a diminuarii fortate a veniturilor taranesti este evolutia valorii medii a zilei de munca (o statistica accesibila oricui) calculata intr-un CAP oarecare: 20 de lei pe zi in 1962, 20 de lei pe zi in 1972, 20 de lei pe zi in 1982, 20 de lei pe zi in 1990. In acest timp, venitul mediu realizat in Romania a evoluat de la 800 lei pe luna in 1962 la peste 3200 lei pe luna in 1990, crescind deci cu 400%, odata cu costul vietii. Este imposibil de sustinut ca rentabilitatea muncii unui taran cooperator a ramas in aceste decenii fixa (de fapt ca a scazut fata de celelalte activitati, de 4 ori) - intr-o agricultura care s-a tehnologizat (tractoare, irigatii, ingrasaminte) si a primit sprijinul muncii voluntare. Concluzia se impune: taranii din CAP au cistigat tot mai putin, pentru ca li s-a luat tot mai mult de catre stat (si partial de catre nomenclatura locala). Pe teren, oamenii au primit chiar mai putin pe zi, gasindu-se justificari toamna pentru reduceri ale salariului sau confiscarea produselor promise primavara. Dar aceste "norme " de 20 de lei, ramase la fel 30 de ani au fost baza de calcul a pensiilor fostilor CAP-isti , dupa 1990.Ca sa se inteleaga ce a insemnat spolierea taranilor si cine a profitat de ea (deci cit e de neobrazata pretentia ca acum sint asistati social) sa amintim criza scumpirii alimentelor care ne asteapta, care va lovi o tara (potential si traditional agrara) depinzind azi 70% de importul de alimente' Acesta e efectul dereglarii sclavajului taranilor - acei "smecheri" care traiesc azi "autonom" pe bucatica de pamint recuperata, evadind din "circuitul comercial" care mareste PIB-ul. Oare de ce nu au crapat acesti primitivi retrasi prin sate, daca recurg la hulita autogestiune? Sa fie vorba numai de naveta multora la Madrid si Milano? Cum de o familie de tarani putea trai din citeva hectare -atitea secole-, iar acum o familie de fermieri americani (si de la o vreme, si europeni) moare de foame pe o suta de hectare? De ce i-a considerat PCR-ul dusmani de clasa pe taranii autonomi si a trebuit sa recurga Stalin la represiune salbatica, pentru a adapa ieftin clasa muncitoare? La aceste intrebari continuu nepuse am putea conexa informatia gasita de mine in arhivele CC -PCR, ca o echipa masiva de experti ai ministerului comunist al agriculturii au facut o lunga vizita in anul 1962 in SUA, unde o multime de oameni de afaceri i-au scolit pe "tovarasi" in agricultura pe scara larga. Revenind la farsa "pensiilor sociale pentru fostii CAP-isti", sa urmarim mecanismul spolierii lor. Cum obtinea statul plus valoarea muncita in CAP si unde se duceau banii ? Prin contractari obligatorii, la preturi extrem de joase, nefiresti economic. Dar CAP-ul, vor spune naivii, de ce-si vindea in fiecare toamna productia, pe nimic? Foarte simplu: era silit sa respecte decretele anuale date de statul roman (pot fi analizate prin internet) care fixau obligatiile de livrare si preturile. Curat acord de consimtamint: prin lege ti se fixeaza obligatia de a vinde statului la pretul dorit de el. In aceste conditii, eforturile colective taranesti nu se traduceau decit rar, accidental (in anumite CAP-uri, alese de partid ca exemplu stimulator) - in venituri distribuite taranilor.Impartind cistigurile anuale ale CAP-urilor, amputate de inevitabilele livrari perdante si de investitii, unui cooperator ii revin eternii 20 de lei pe zi munca. Muncea babuta ramasa la tara pentru un pol, de dimineata pina noaptea, crapind sub soare si sub ploie - ca o vita. Pentru ca am cunoscut bine aceasta lume, turbez cind ii aud perorind despre "povara celor ce nu au contribuit"- pe profitorii muncii sclavilor CAP, care au putut cumpara mincarea ieftin. E o pozitie fireasca pentru cei care alungau taranii inebuniti de contracte, cote si legi discriminatorii si represive - care veneau la oras dupa piine. Acestia isi invata azi copiii ca oraseanul tine in spate taranii. Sa le fie de bine cu mincarea din import.O elocventa dovada a modului in care statul a cules caimacul muncii in CAP poate fi gasita in fiecare lege anuala de contractare. La un anume articol, se preciza ca un procent din volumul livrarii anuale va fi depus de stat in fondul de pensii al cooperatorilor. Era o recunoastere a caracterului spoliator al acestor contracte, care lanseaza azi intrebari imparabile: Unde este acum fondul de pensii al CAP, alimentat si din aceste livrari? Unde este macar contabilitatea respectiva? Cum s-a putut considera dupa 1990 ca venitul pe zi munca a CAP-istului este doar 20 de lei (din 1962 in 1992) din moment ce se stia ca grosul adevaratului venit a trecut la stat prin contractari inechitabile?
Incercind sa raspund la aceste intrebari, am descoperit lucruri pe care oraseanul tipic nu pare interesat sa le afle. Ca a existat o casa de pensii a cooperatorilor, gestionind un fond al lor de pensii, alimentat - pe linga depunerile statului ca procent din livrari - si de contributii personale ale cooperatorilor, care aveau carnet de pensii. Ca infrastructura administrativa a acestei case de pensii, loc caldut pentru parazitii agricoli comunisti, a fost reorganizata dupa 1990 de banda lui Ion Iliescu si Petre Roman - primind sarcina de a calcula pensiile CAP! Cohorte de activisti au lucrat pina prin 1991 la acest proiect. Dupa care fondul de pensii CAP, arhiva, calculele - au disparut in neant ! Arhivele nationale, din nou la datorie - acopera si aceasta "inginerie". Asa ca, in loc sa finalizeze adevarata calculare a pensiilor CAP, s-a recurs la "contopirea" fondului virtualizat dubios cu cel al salariatilor de stat, fara ca nimeni sa mai stie azi care a fost contributia reala CAP si care au fost temeiurile calcularii pensiilor fostilor cooperatori.Documentatia privind contributia taranilor -prin toate formele- "disparind" fara urme, s-a procedat la o estimare arbitrara si incorecta. S-a considerat ca, daca ar fi fost salariat, taranul ar fi cotizat cu un anumit procent x din venitul sau. Deci, contributia teoretica anuala care ar fi putut intra in fondul de pensii era x% din suma totala a normelor. Nici un cuvint despre depunerile statului din contracte - compensatie insuficenta pentru acapararea adevaratului cistig al CAP. Nici un cuvint despre discrepanta inadmisibila intre norma estimata arbitrar si evolutia salariului mediu, care a dus la punctarea unui cooperator (care a produs pentru toata tara mincare, tot anul, toata viata) cu 0,1-0,2 puncte de pensie (adica 10% din munca unui salariat puturos sau necalificat) . Legea pensiilor face apoi "concesia" de a ridica punctajul taranilor pe la 0,25 si apoi pe la 0,5. Asadar un fost CAP-ist e valorat "generos" ca jumatate din persoana care contribuie economic cu minimul absolut ...Cit priveste pontarea (prin numararea zilelor muncite si sumarea valorii lor) - legea 18/1991 a fondului funciar a dedicat-o unor comisii formate din vechea nomenclatura CAP. Asadar, gardienii comunisti ai agriculturii au stabilit in 1991 cit merita fiecare detinut agricol, evaluind venitul fiecaruia prin suma cistigata de el pentru zilele de munca pontate. Dar nimeni nu poate explica de ce s-a facut acest calcul pornind de la coloana beneficiu net al CAP si nu brut (considerindu-se si sumele obtinute, dar folosite in investitii) si nici de ce nu s-a operat corectura impusa de livrarile oneroase din toamna, admisa de stat in propriile legi. Fostii membri ai acestor comisii, pe care i-am intrebat pe ce baza au facut calculele, mi-au spus ca "le-a spus cineva de la judet" - dar nu au avut si nu au instructiuni scrise!Deci in Romania, calculatia pensiilor de exterminare a milioanelor de tarani jefuiti nu s-a facut dupa norme verificabile!Astfel s-a ajuns la revoltatorul discurs despre povara fostilor CAP-isti, cazuta pe capul bietilor pensionari salariati. Sclavii agricoli, furati si ca salariati si ca proprietari (au muncit aproape gratis pe propriul pamint) - apar (unor nesimtiti) ca profitori. Cind e neindoielnic ca fostului cooperator i s-a fixat o pensie mult sub drepturile sale reale, sub suma cu care a cotizat, in formele amintite mai sus. Cu 1-3 milioane pe luna, nimeni nu poate trai. Pentru ca ne-am referit la desfiintarea CAP prin legea 18/1991, sa aruncam o privire si la mecanismul jefuirii taranilor prin instrainarea capitalului CAP. Am semnalat ca, din micul venit care mai raminea dupa punctia statului o parte era investita de CAP in mijloace de productie (tractoare, grajduri, animale, irigatii, livezi, etc). Putem considera (tinind cont ca nu e vorba numai de muncitori neplatiti ci de actionari co-proprietari, care aveau drept si la beneficii) ca taranii aveau in activele CAP o cota de actiuni-pe care trebuiau sa le recupereze dupa desfiintarea CAP-urlor si impartirea activelor. Dar nu s-a intimplat de loc asa, in Romania "post-comunsita" , condusa chiar de agentii cooperativizarii. Tovarasii nu au deturnat revolutia din 1990 ca sa lase prada din gheare, tuturor "mitocanilor" . In intreaga tara, sub protectia articolelor abil concepute din legea 18, nomenclatura agrara comunista (si profitorii care au mirosit ocazia) au pus mina pe tot ce acumulasera CAP-urile (deci si pe pensia implicit capitalizata astfel) - lasind taranii cu buza umflata. Ce nu au putut acapara benzile slujite de "comisiile" de desfiintare, s-a distrus -la adapostul impunitatii de tranzitie. Totul fiind executat sub autoritatea statului roman, care raspunde integral de pierderile cauzate astfel cooperatorilor. De altfel, statul "post-comunist" nu s-a dat inapoi nici de la expropierea directa a unei parti din aceste active taranesti (vezi ca exemplu articolul din legea 18 care ofera statului sediile CAP, si alte "cladiri cu destinatie sociala", construite de cooperatori; sau "constituirea" prin lege a unor drepturi -cadouri facute din pamintul oamenilor- unor indivizi care nu adusesera nimic in asociatie). In plus, bancile statului au fost puse sa sifoneze preferential ce mai ramasese din conturile CAP-urilor (tot ele ramase datoare statului!) - inainte de a se dirja aceste fonduri catre intreprinzatorii financiari privati, care au pus apoi aceste banci pe butuci.Pentru cine are vreo indoiala privind caracterul premeditat al jefuirii instrumentate prin stat a capitalului CAP si privind faptul ca taranii nu s-au putut apara, recomand studierea dosarului Sapinta - 1990. Vor vedea ce a patit Toader Stetca, presedintele anticomunist al CAP-ului maramuresean, pentru ca a incercat sa desfiinteze CAP-ul corect, dupa statut, adica prin decizia adunarii actionarilor. Era un exemplu contagios, periculos pentru "tovarasii" care pindeau "desfiintarea" CAP in toata tara pe baza unei legi criminale. S-a ajuns la Sapinta la un adevarat razboi cu taranii ce-si luau inapoi proprietatile, care au recurs la blocari de sosele si luari de ostateci, pentru a face fata intimidarilor (armata a folosit elicoptere si desanti aerieni in atacarea satului). Stetca a fost rapit de politie si indelung tirit prin tribunale. Astfel a cistigat guvernul Roman "pariul cu agricultura" , pariu pe care taranul jefuit prin stat nu avea cum sa nu-l
piarda.Concluzia? O patura sociala care nu are putere politica e condamnata explotarii si in economii centralizate si "pe piata libera". Se pot lua diverse pozitii fata de conditia umana perdanta. Dar sa-i mai si tratezi de "intretinuti" pe acesti oameni, care au dreptul la despagubiri masive (daca ar functiona justitia in statul roman) - e posibil doar intr-o societate degenerata.
B....nu am preluat acest punct, el se refera la pensiile speciale; ideea de baza se reia spre final
C. Pensii deturnate
Sa privim atent motivul invocat des pentru agresarea fondului de pensii: nu mai sint bani la buget pentru a suplimenta acest fond - falimentar. Aflam de la explicatorii de serviciu ca s-au terminat banii depusi de pensionarii romani, ca nu sint suficiente nici contributiile actualilor salariati, incit statul, in marinimia lui - trebuie sa acopere restul. Dar e acum in criza - nu mai poate.Totul e fals in aceasta teza. Sa o luam pe rind.A existat in Romania un fond de pensii bine separat de alte conturi ale statului? A depus si pastrat statul comunist sumele cuvenite in acest fond? Am vazut deja ce soarta au avut cistigurile CAP, sau prelevarile implicite din anumite salarii. Dar macar banii depusi explicit in fondul de pensii, principal sau suplimentar (sume depuse la CEC, conform legii) au fost gestionati prin mijloace firesti? A platit regimul comunist pensiile cuvenite fostilor salariati ai regimului "exploatator" rasturnat in 1944 (majoritatea contributorilor avuti fiind exterminati prin puscarii)? Oare primii beneficiari ai fondului de pensii (atunci cind a intrat in functie sistemul) au fost platiti doar dupa ce au trecut anii necesari acumularii depunerilor, sau statul a creditat sistemul in primele decenii, incit sa aiba acum o creanta - acoperita perpetuu de noii contribuabili? Nimeni nu explica elocvent cum s-a ajuns ca sumele depuse de generatia X sa nu mai fie disponibile,ci sa trebuiasca acoperite de generatia curenta (X+40). De ce ar fi gol fondul nealimentat de salariatii actuali in fiecare luna? Unde sint banii depusi de actualii pensionari? Cum pot fi ei deposedati de proprietatea capitalizata, dincolo de justificarile nepertinente privind discrepantele statistice intre generatii?Aceste intrebari generale privind gestiunea longitudinala a fondurilor de pensii pot fi puse oricarui sistem public. Sa vorbim mai concret de echilibrul fondului de pensii romanesc. Se stie foarte bine (cel putin in cercurile informate) ca statul roman nu s-a multumit sa ciupeasca fondul la sursa (deturnind in alte directii sume ce se cuveneau capitalizate ca pensii) ci si-a bagat trompa si in banii depusi explicit. A sifonat fondul de multe ori si consistent. Nu are acum de platit pensionarilor creanta, cu dobinda? Sau poporul roman este un creditor inferior, fata de bancile straine? (Azi, cind statul taietor de pensii ar putea macar considera reducerea simultana de 25% a salariilor ca bani varsati in contul de pensii, un fel de avans/sporire a cotei, el nu ia in consideratie decit imprumuturi spre banci straine, pilotate de FMI- fapt aprobat fara cricnire de "expertii finaciari" de serviciu).De ce petinde statul, care s-a "imprumutat" de la pensionari, ca face cadouri returnind partial banii, varsind cite ceva intr-un fond devalizat de el de-a lungul anilor? Avem dreptul la o contabilitate globala, publica si lamuritoare a acestui fond? Multi am fi capabili sa urmarim/verificam aceste socoteli - probabil tocmai acesta e pericolul. Am putea masura de exemplu efectul Tranzitiei, care a dus la destramarea economiei nationale, la disparitia intreprinderilor si locurilor de munca, la transformarea romanilor in sclavi ieftini slugarind prin lume. Incit acum, 3 milioane de salariati trebuie sa sustina 5 milioane de pensionari. Dar unde e restul contributorilor potentiali? Cine si cum a umplut SUA, Canada, etc. cu profesionisti formati in Romania, cine a alimentat Spania, Italia, etc. cu mina de lucru ieftina romaneasca- oameni care nu mai contribuie azi la fondul de pensii? Daca acesti pribegi se vor intoarce in final (storsi de munca) - vor avea pensie completa? Cum va functiona exact sistemul de compensare intre tari, avem garantii ca acordurile internationale nu ne dezavantajeaza? Daca in viitor vor exista 6 milioane de lucratori (noua generatie, ramasa in tara), care vor avea de sustinut numai 3 milioane de pensionari (lucratorii contribuabili de azi), nu inseamna ca situatia se va rasturna, deci ca statul roman nu are - in longitudine- criza de care face caz? Daca emigrarea in masa e o problema, de ce este amplificata prin politici economice descurajatoare si incurajata propagandistic? E greu de inteles ca un om care beneficiaza de suport social primii 20 de ani si petrece apoi partea productiva a vietii in strainatate, este o pierdere pentru buget, ca se intoarce sau nu - in final? Ca alungarea inteligentei (demarata in forta in 1990) a condus tara la faliment? E greu de observat ca sistemul educational isi pierde sensul (rentabilitatea) daca nu poate duce - in cazul reusitelor -decit la pregatirea unor specialisti facuti cadou altora? Ca sistemul de sanatate devine rentabil daca ucide?Pentru cine lucreaza parlamentarii si guvernele "romanesti"? Pentru populatia "reprezentata" , sau ca agenti ai unor interese mafiote sau straine? S-a reluat comertul cu sclavi si Romania nu vrea sa piarda cursa? Mai trebuie sa treaca 20 de ani ca intelectualii romani de tranzitie sa capete curajul/interesul denuntarii neocolonialismului? De atita lauda a imperialismului triumfator (realizata cu reflexele vechii laude ale socialismului victorios) "banalistii" romani, cu gura inca plina de fierul vechi al economiei "comuniste" - pe care o doreau rasa din temelii in 1990 - nu reusesc sa observe ca si aservirea tarii dezechilibreaza fondul de pensii. Cit despre victimele de azi, sustinatorii pacaliti ai FSN, care pretindea apararea interselor socio-economice nationale, ei sint pedepsiti pe masura credulitatii si egoismului de Om Nou de care au dat dovada.Dar cu aceasta, trecem la aspectul cel mai important pentru patologia gestiunii pensiilor.Bugetul real nu consta numai in combinatia taxe-cheltuieli anuale ci cuprinde si contabilitatea proprietatilor exploatate de stat, ca proprietati publice sau colective (vezi in acest sens problema CAFR - http://en.wikipedia .org/wiki/ Comprehensive_ annual_financial _report - care a produs in SUA un enorm scandal, cetatenii aflind ca administratii ce se pretindeau falite- suprataxind sau imprumutindu- se scump la banci - dispun in acelasi timp de resurse financiare masive, nepercepute de public, bazate pe activele de stat valorificate - nereflectate in buget ci doar in CAFR).Problema contabilitatii duble este cruciala pentru statele ex-comuniste. Principala metoda de pacalire a contribuabililor romani a constat (vezi si exemplul desfiintarii CAP) in camuflarea capitalului colectivitatii captive, existent in 1989. Nimeni nu a putut urmari riguros diminuarea acestui capital, prin distrugere si instrainare, in timp ce nivelul de trai scadea si tara se imprumuta. Proprietatile statului roman ar fi putut fi asimilate unui fond cumulat de pensii si gestionate ca atare. De la stat, acumularile cuvenite romanilor au ajuns insa in buzunarele imbogatitilor tranzitiei (daca nu au fost distruse negligent sau interesat). Acesta e miezul ascuns al problemei pensiilor in Romania. Banii cuveniti pensionarilor au fost acaparati de baronii tranzitiei, apoi albiti in Romania sau scosi afara prin vinzarea ieftina catre straini a activelor inhatate (si devalorizate) . Eludarea acestei realitati e dovada consensului politicienilor si altor"intreprinzatori" . Nu ne putem astepta ca posturile TV ale unui Voiculescu sau Vintu, sau ca "razboinici ai luminii" de gen Becali sa coreleze criza pensiilor cu analiza capitalului sustras "oamenilor muncii" (doar Vadim face referiri justitiare - ca sa compromita subiectul).Dar "topul 300", chiar extins la toate napircile statului, nu echilibreaza contabilitatea pensiei disparute. Ca sa poata puna mina pe avutia publica, din lipsa de capital, pricepere si scrupule, rapitorii post-decembristi s-au dedat si la distrugerea sistematica a economiei. Putine voci au atras atentia asupra acestui pericol in 1990, cind atentia majoritatii a fost deturnata spre fronturi de diversiune si energiile s-au risipit jalnic in infruntarea cistigata de Contrarevolutie.
Dar au existat si oameni care au spus tot ce trebuia. Constantin Cojocaru a fost probabil cel mai consistent/consecvent dintre ei. Rezumata extrem, teoria prezentata de el atunci publicului si autoritatilor (a facut suficiente demersuri oficiale pentru a nu lasa loc unui ulterior "nu am stiut") sunau astfel:
1. Pe linga bogatiile publice ale tarii (resurse naturale, etc.) comunismul a cladit si capitalizat avutie muncita -fortat- de populatie, proprietara in devalmasie
2. Acest bun colectiv (sustras capitalului personal sau fondului normal de pensii) nu poate apartine decit prizonierilor lagarului, care l-au creat
3. El trebuie impartit sub forma de actiuni proprietarilor de drept, conform unei formule distributive echitabile si faste pentru economie
4. Privatizarea rapida, necesara evadarii din comunism nu se poate face altfel, pentru ca nu exista capital lichid autohton suficient
5. Distributia echilibrata de averi care va rezulta de aici este fasta,creind bazele unei societati participative, cu clasa medie puternica (democratie economica)
6. Daca nu se face privatizarea prin improprietarire cu actiuni, economia va fi distrusa, pentru a scade valorile la limita posibilitatilor de cumparare a profitorilor (operatie realizata cu sprijinul unor lideri ai intreprinderilor de stat)
7. Se va provoca si o uriasa inflatie -combinata cu mecanisme de absorbire a banilor populatiei - scoasa astfel din cursa privatizarii
8. Privatizarile prin vinzare vor fi necinstite, la preturi nefiresti, stabilite in cirdasie cu "reprezentantii intereselor statului"
9. Vor profita de ocazie speculatori straini fara scrupule, care vor obtine pe nimic bunurile romanesti supravietuitoare, transformindu- ne intr-o neocolonie.
Toate acestea s-au intimplat intocmai si ne-au adus aici.Dar de alde' Cojocaru nu prea s-a vorbit in Romania, acesti 20 de ani. Iata insa ca incapatinatul economist rebel recidiveaza si, de citeva luni, intretine o campanie (mai ales prin emisiunea lui Barbu de la OTV) in care cere reparatia partiala a nedreptatirii/ jefuirii populatiei. Tot rezumata la extrem, ideea lui de acum e urmatoarea:
1. E imposibil sa se mai repuna in situatia initiala economia destructurata si intreprinderile dezagregate - acest capital e iremediabil risipit
2. Este greu sa fie cercetate si judecate, una cite una, distrugerile si privatizarile incorecte
3. Va fi dificil juridic sa fie penalizate privatizarile aparent legale, facute pe preturi de nimic si sa fie urmarite averile scoase in afara tarii
4. E nevoie de o interventie urgenta in sprijinul populatiei pauperizate, lichidata fizic de saracie
5. In concluzie, se propune o lege in zece puncte(http://www.varianta cojocaru. ro/) care sa opereze imediat si eficace, taxind puternic avutiile facute in acesti 20 de ani (mai apasat - cele nejustificate, ilicite) si impartind partea recuperata contribuabililor jefuiti (sub forma unor fonduri individuale, utilizabile exclusiv in proiecte de intreprinderi - eventual asociative).
Celor mirati de asemenea idei "utopice", Cojocaru le prezinta situatia macroeconomica, balanta cistigurilor realizate in Romania atirnind (mult mai mult decit in alte tari europene) in favoarea patronilor (in comparatie cu salariatii si pensionarii). Efectul capitalismului rosu post-decembrist este transformarea romanilor in sclavii intreprinzatorilor de afara, arendasii celor imbogatiti peste noapte punindu-se la adapostul aparentelor legaliste, integrarii in Europa si imparabilei globalizari. Evident ca fiecare poate avea parerea sa despre propunerile vechi si noi ale dlui Cojocaru - si le poate comenta oricum, dupa ce le studiaza cu atentie. Unii vor sustine ca sint aberante, neavenite, retrograde, comuniste, anarhiste, periculoase, populiste, etc. Dar nimeni nu poate pretinde ca nu ar fi interesante, provocatoare la discutii, mai ales in situatia actuala. Te-ai astepta deci ca, dupa ce in fiecare zi, dl Barbu dialogheaza direct (prin telefon) ore intregi cu telespectorii despre legea Cojocaru, ca de o cale de iesire din criza creata de pauperizarea delictuala a romanilor, aceasta masiva aderare a publicului sa fie pe larg reflectata si comentata in politica si in media. Ei bine, nu se poate! Conspiratia asurzitoare a tacerii e atit de sfruntata, incit, desi nu se discuta pe toate posturile decit despre iesirea din criza pensiilor, despre milionul de semnaturi strins de OTV in sprijinul legii Cojocaru, sau macar despre perspectiva sa privind cauza disparitiei pensiilor, nu amintesc nimic nici analistii civici, nici jurnalistii, nici politicienii - care au umplut ecranele. Ceea ce anuleaza orice iluzie privind misiunile aservitei medii romanesti, un instrument propagandistic ramas in mina uzurpatorilor colorati politic variat, ca niste oua de pasti acoperind cu spoi acelasi galbenus.Cu oricita frenezie cauta mercenarii ideologici, intelectualitatea bancara si "vectorii de opinie" bine platiti cai de alimentare a bugetului si de reparare a devalizatului fond de pensii, ei nu vad ca marile averi facute fulgerator in Romania contin o parte din ce s-a jefuit cetatenilor pensionati si deci ca singura cale justa de cirpire a bugetului ar fi confiscarea (impozitarea puternica) a marilor averi (prezumabil ilicite). Birfa economica cu pretentii de tehnicitate inunda constiintele, in timp ce nimeni nu analizeaza matematic evolutia avutiei gestionate de stat. Se vorbeste de coruptie, de risipa dirijata catre clientela politica, de administrare defectuoasa, de conflict de interese in contracte cu statul, de marile salarii platite functionarilor din intreprinderile/ agentiile "autonome" (vezi exemplul modului cum e tocat fondul "proprietatea" de administratorii sai) - dar amestecul de ura si admiratie fata de "baietii destepti" care "se descurca" - nu deviaza spre critica si contestarea frontala a intregului sistem. Sintem doar indemnati sa urcam la putere PSD in locul PD, care a inlocuit PD-PSD, care a dat jos PNL-PSD, care a urmat PSD care a urmat ETC-urile create de FSN... Nu exista alternativa.Nici un partid nu-si propune cercetarea/combaterea jefuirii populatiei prin stat, devalizarea genocidara a fondului de pensii. Nici unul nu doreste apararea intereselor romanesti fata de aservirea economica externa prin mijloace imperialist- comerciale si speculativ-financiare, nici unul nu vizeaza cercetarea/combaterea cotropirii bancare a Romaniei. Toti arata mare incredere/respect in expertii bancii nationale (giranti ai distrugerii financiare a Romaniei), dirza hotarire de a nu speria camatarii si speculatorii straini, de a vinde ieftin ce se mai poate vinde (de la aurul lasat de romani la forta de munca ramasa in români), de a indatora in veac pe urmasii urmasilor nostri, de a lichida rapid clasa stinjenitoare a pensionarilor, de a elimina orice urma de socialitate, dezvoltind impetuos conditia umana agresiv-competitiva.Un partid al celor de jos, care sa faca fata pluri-partidului celor de sus (distribuit stinga-centru- dreapta) nu poate apare, intr-o societate captiva politic.
D. De la echitate actuariala la politica anti-sociala
In ciuda agitatiei propagandistice, spolierea e perceputa dureros de perdantul de rind (cel care nu a apucat o halca suficienta din lesul national). Oricit ar incerca sa-l educe civic 'telectualii la moda, el stie cam cum merg lucrurile - oscilind intre furie neputincioasa, resemnare pasiva, vorbarie - supapa si hotie de legitima aparare.Mecanismele mai fine de spoliere ale "prostimii", tehnicile de defavorizare sistemica, difuzate discret in reguli strimbe si acoperite cu rafinamente ideologice/dogmatice, nu sint cunoscute. Captivul cognitiv percepe doar atacul tilharului asupra buzunarului, sau gestul spargatorului de banca, simte mituirea sau inselaciunea, vede ca unii se imbogatesc legal-miraculos. Nu si tainele jocurilor economice cu suma nenula, cele in care avantajul anumitor jucatori e acoperit, cu discretie si abilitate. Nu are instrumentele cu care sa poata vizualiza atacul bancii spargatoare. Sau verifica legitimitatea masurilor pauperizante "de austeritate" . Sau urmari corectitudinea calculului pensiilor.Una e sa te prinzi ca fondurile de pensii din Romania au fost devalizate de mafii operind prin stat, ca pensiile speciale sint un transfer catre privilegiati - si alta e sa poti analiza daca principiile matematice de calculare a pensiilor sint corecte. Aici intervine "calculul actuarial" si este acut semnificativ ca despre el nu sufla o vorba "tehnicienii" care explica doct saracitului, de ce trebuie sa-si stringa cureaua in jurul viitorului cadavru.Cum se calculeaza pensiile individuale, presupunind ca sint colectate si administrate corect? Doua principii sint considerate in sistemele publice din intreaga lume: al contributivitatii (fiecare sa primeasca proportional cu ce a depus) si al solidaritatii sociale (ajutorul dat celor in situatie critica, de catre cei cu pensii mari). Avind in vedere mizeria extrema in care traiesc dezmostenitii nostri, modul incorect in care au fost ei jefuiti de stat si faptul ca salarizarea in regimul comunist nu a reflectat meritele (ci deseori obedienta - poate chiar criminala - fata de partid) te-ai fi asteptat ca la noi, principiul solidaritatii sa fie puternic accentuat. Dar nu este asa. Nu intru solidarism s-au zbatut parazitii Romaniei, cei care uzurpind neintrerupt puterea in stat, au putut fixa reguli in favoarea contribuabililor ce se infruptasera si pe alte cai din averea deturnata din salarii si pensii. Stapinii au impus victimelor un sistem bazat pe contributivitate (cu exceptia judecatorilor,parlamentarilor,etc - carora li s-a cumparat complicitatea - prin pensii speciale).
Uitind cine sint "merituosii" pensionari cu punctaj ridicat, sa admitem principiul proportionalitatii stricte, fara pic de solidarism. Comunistii care agitau marota redistribuirii avutiei spre saraci, opereaza in sens invers, adoptind teoria ca singura sansa a saracului e mai rapida imbogatire a stapinilor sai. Dar nu e numai asta. Pentru a arata cit de departe este publicul de intelegerea ingineriei financiare, voi semnala secretul matematic al masinariei care foloseste contributiile saracilor pentru plata pensiilor celor bogati.Pentru intelegerea schemei, trebuie cunoscut temeiul - de tip asigurare - al calcularii pensiilor. Sa presupunem ca X contibuie 40 de ani cu cite o suma anuala A, reprezentind 10% din salar. Iesind la pensie la 65 de ani, el va primi - sa zicem, pentru simplitatea calculelor - o cota anuala de 50% din salar, adica anual totalul a 5 ani de contributie (tot pentru simplitate, nu vom tine cont de inflatie). Daca X mai traieste 8 ani (deci pina la 73) el isi primeste inapoi suma depusa. Dupa care, daca are norocul sa treaca de "durata medie de viata", el primeste in continuare banii depusi de un alt contribuabil, care a decedat mai devreme de 73 de ani (poate chiar si de 65). Deci, desi, dupa citiva ani de la pensionare, beneficiarul nu mai primeste banii depusi de el, plata este corecta, echitabila si sustenabila, pentru ca sistemul de pensie e o forma de asigurare colectiva si exista o distrubutie statistica a duratei vietii (care tine de norocul/conditia fiecaruia). Atita timp cit diferenta medie intre virsta decesului si cea a pensionarii ramine 8 ani - jocul global e echilibrat si sistemul trebuie sa functioneze.Daca insa durata de plata medie se lungeste (creste longevitatea sau scade virsta de pensionare) apare un dezechilibru - chiar daca fondul e rezervat doar unei anume generatii (fenomenul platii de catre o generatie, a creditului facut statului de alta - poate introduce noi probleme, daca se modifica natalitatea si indicele de ocupare a fortei de munca). Evident ca, daca oamenii traiesc mai mult si vor aceeasi pensie, trebuie sa se pensioneze mai tirziu sau sa creasca cota de contributie anuala. Dar expertii romani care reduc astazi salariile si pensiile pentru ca statul sa nu se mai imprumute inrobitor (cum a facut-o insa fara rezerve, ca sa alimenteze cu proiecte firmele capusa) se fac nu vad nici macar solutia folosirii celor 25% din salarii ca credit pentru fondul de pensii, returnabil mai tirziu deponentilor, de catre un stat multumit ca nu a mai fost silit sa se mai imprumute la banci). Sa observam in trecere si faptul, mai mult decit suspect, ca "analistii" crizei pensiilor din Romania, care ne tot trimit la situatia grea din intrega Europa, nu compara duratele medii de viata din cele doua medii !!! Dar una e sa platesti pensii de la 65 la 85 de ani (ca in tarile occidentale) si alta e sa o faci de la 65 la 70, ca la noi nu-i asa??? Cum e posibil sa stam mai rau, intr-o tara in care omul muncii de-abia trece de virsta de pensionare?Dar sa mai facem un pas. Asigurarile de viata si de sanatate nu cer cotizatii egale, ci stabilesc cota fiecaruia in funcie de indicii de risc personal, facind calcule actuariale. Categoriile umane cu riscuri mai mari, platesc cotizatii mai mari - pentru aceeasi suma asigurata. Exact la fel se procedeaza si in sistemele private de pensii. De aceea pensiile femeilor si barbatilor - chiar daca au contribuit la fel anual (cu suma A), nu sint identice. Femeile se pensioneaza cu citiva ani mai devreme (deci cotizeaza mai putin) si traiesc in medie cu citiva ani in plus. Rezulta o diferenta de peste zece ani intre cele doua categorii, ca durata medie de incasare a pensiei. Una e sa platesti 40(ani)*A(cota anuala) pina la 70 de ani si cu totul alta 35*A- pina la 80ani. Pentru a face "echitate actuariala" pensiile lunare ale femeilor in sistemul de pensii private sint mai mici ca ale barbatilor (incit in medie si in total - sa ridice fiecare, dupa cit a depus).
In sistemul de pensionare public, aceasta discriminare pozitiva a femeilor a stirnit ample discutii si comunitatea europeana a trebuit, in 2009, sa dea o decizie de justificare (prin rolul femeilor in reproducerea noilor generatii de contributori) a acestei incontestabile discriminari. In unele tari se opereaza reglaje de echitate actuariala, atunci cind cineva vrea sa iasa la pensie anticipat.Justificarea discriminarii pozitive a femeilor pensionare poate fi legitimata. Dar cum putem sustine discriminarea pozitiva in favoarea pensionarilor instariti? De la respingerea solidarismului ca principiu de distributie a pensiei la acceptarea contra-solidarismului (cei saraci sa ii intretina pe cei bogati) e un salt cam mare. Si totusi exact asta se intimpla in sistemul actual, secret pe care cei interesati in perpetuarea schemei il ascund cu discretie. Mecanismul e urmatorul: durata medie de viata a categoriei "saraci" e mai mica decit media generala, iar a celor bogati mai mare (cine nu simte validitea acestei afirmatii, tinind cont de costul intretinerii sanatatii batrinilor si de modul ne-stresant in care s-au cistigat salariile mari in Romania,poate face studii statistice. Il previn ca statul roman nu a strins date despre corelarea intre virsta decesului si avutie. Dar aceste date pot fi extrase usor din gestiunea caselor de pensii: e suficient un tabel cu virsta si valoarea la care inceteaza pensiile, prin deces). Apare probabil o diferenta semnificativa intre duratele de viata - ca in cazul femeilor. Categoriile cele mai defavorizate, nici nu prea mai apuca pensia in Romania, crapa mai devreme de foame, lipsa de ingrijire si stres. Cu totul altfel traiesc profitorii sistemului. Batrinul securist/activist/judecator, etc. isi primeste frumoasa pensie timp de decenii, se poate ingriji bine si nu e tratat in spital mai rau ca un ciine. Lesne deci de aratat ca in aceste conditii o parte din banii depusi de lucratorii saraci alimenteaza pensiile celor bogati!Lucrurile pot fi prezentate si altfel. Daca s-ar face o segmentare a sistemului de pensii (solutie foarte legitima) pe categorii de venit, fondul de la /pentru saraci ar fi alimentat 40 de ani cu cote de 10% si ar putea plati - la echilibru- saracilor pensionari 50% timp mediu de - sa zicem 8 ani. In schimb, fondul celor bogati, desi alimentat 40 de ani cu cote 10% (mult mai mari) nu ar putea plati decit tot 8 ani, cei 50%, dupa care trebuie alimentat din alta parte. Daca intre salariatii saraci si bogati exista diferente a duratei medii de viata (accentuata de o politica "anti-populista" ), sistemul bogatilor longevivi se va dezechilibra - ceea ce va forta: prelevarea banilor ramasi in fondul saracilor (ne-epuizat, daca acestia sint exterminati rapid) sau de la stat. Solutia corecta fiind cresterea cotei de pensie platite de categoria longeviva, daca vrea sa foloseasca un fond echilibrat.Oricit ar fi de completate/rafinate aceste calcule, ele vor duce la aceeasi concluzie: sistemul de pensii fara echitate actuariala practicat acum este o forma de jefuire a contribuabililor pe care saracia ii trimite mai devreme spre moarte. Daca nu sint schimbate regulile strimbe ale acestui joc, el incita la genocid. De la eludare la premeditare e o cale mai scurta decit am vrea sa credem. Dar cine sa se impotriveasca, intr-o lume in care raul difuz nu mai este discernabil?Am dat mai sus un exemplu privind modul in care pseudo-simplismul, combinat cu complexitatea amplificata premeditat, ascunde publicului fiziologia reala a jocurilor economice, sociale, politice, conceptuale. Putem aborda multe teme in acest registru al capturarii in paienjenisul regulilor de joc inechitabile - pentru a se vedea ce se ascunde indaratul pretentiilor de tehnicitate si profesionalism, cu care este contracarat ideologic "sentimentalismul" solidaritatii sociale. Sintem formolizati in propaganda formalista, noi telecetatenii post-modernisti, inchisi in labirinturi conceptuale, rataciti in virtualitati ambigui, infundati in nisipul miscator al relativismului, indobitociti de ritmul cresterii (dezvoltarii distructive, cancerigene. Voi exemplifica orbirea sistematica/sistemica cu un ultim exemplu, care ilustreaza bizara incapacitate a expertilor de a ataca problemele la radacina. Nu am auzit, in aceasta luna de delir analitic pe problema pensiilor, nici un cuvint despre industria famaceutica - ca posibila pista de actiune reparatorie. Si totusi e evident ca principala problema a pensionarilor - carora astazi li se taie din pensia de mizerie ramasa dupa devalizarea fondului de catre uzurpatorii statului roman - este costul ingrijirilor medicale. Reducerea lor prin optimizarea politicii medicale si farmaceutice se impune oricarei analize cinstite. Pina in 1989, Romania a avut un sistem medical functional si o industrie farmaceutica de stat in crestere. Evident ca nevoia de medicamente a omului batrin/bolnav poate fi speculata copios, folosita ca o uriasa sursa de venit, ca o ocazie de "bisnitz". Un stat democratic apara interesele masei cetatenilor bolnavi si nu ale unui grup deintreprinzatori farmaceutici, care vor ataca piata pentru a impune politica preturilor si a se imbogati fabulos. Cu atit mai mult se impune orietarea pro-bolnavi, daca ei sint romani iar afaceristii farmaceutici duc cistigurile afara. Dar statul roman "eliberat" de comunism nu a consolidat ci a destramat industria famaceutica publica, obiectiv strategic pentru usurarea cea mai eficace a situatiei pensionarilor. Nu a facut nimic pentru a apara sanatatea oamenilor de asaltul ingineriei de "patente farmaceutice" (in acest domeniu, cheltuielile materiale sint mici, preturile piparate practicate de rechinii sanatatii fiind un tribut platit pentru un know-how obtinut si aparat cu mijloace dubioase). Pina si Institutul Babes urma sa-si inchida productia de vaccinuri, facind loc marilor achizitii de afara. Se creeaza toate conditiile pentru "privatizarea" economiei medicamentelor. Se pledeaza pentru declansarea competitiei medicale, a cursei inavutirii prin explotarea bolii si batrinetii. Se face totul ca doctorii din Romania sa ia calea informaticienilor, revenind in tara doar ca salariati de mutinationala.Ca sa intelegi de ce nu se combat tendintele evidente ale politicii antisociale, trebuie sa-ti amintesti un proverb chinez: e usor sa trezesti pe cineva, in afara de cazul cind se face ca doarme. Stiu bine gestionarii explotarii natiunii ce efecte ar avea intarirea medicinii si farmaciei publice. Stiu bine ca bogatia unora nu se poate valorifica deplin si ca dominatia nu se poate mentine usor fara intretinerea unei saracii materiale si mintale suficiente.Ei cunosc probabil si articolul de cod penal care defineste fara echivoc genocidul: "Savirsirea in scopul de a distruge, in intregime sau in parte o colectivitate sau un grup national, etnic, rasial sau religios, a unuia dintre urmatoarele fapte[..] c) supunerea colectivitatii ori grupului la conditii de existenta sau tratament de natura sa duca la distrugere fizica[..]". Dar inainteaza intr-un genocid economic, necombatut de nimeni. Aceasta e limita Mioritei sau efectul unui complot? Sau mai curind realizam ca intr-o societate captiva, domesticirea constiintelor e tot mai usoara pe masura ce reuseste. Restul vine de la sine.
10 iunie 2010
Ioan Rosca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu