vineri, 17 decembrie 2010
Actualitatea mesajului Proorocului Daniel
Daniel 7, 7:
In urma am privit in vedeniile mele de noapte si iata o a patra fiara inspaimintatoare si infricosatoare si nespus de puternica. Ea avea dinti mari de fier si gheare de arama; manca si sfarama, iar ramasita o calca in picioare. Ea se deosebea de toate celelalte fiare de mai inainte şi avea zece coarne.
"Se poate ca imparatiile de care Mantuitorul ne vorbeste, prin vedeniile lui Daniel si nu numai, sa fie nu atat, sau nu numai niste regate, state propriu-zise, ci si niste principii de organizare a puterii, principii de organizare a stapanirii. Adica – o lume. Un sistem politic, social.
Stim de la filosofii si istoricii moderni ca principiul puterii functioneaza aproape biologic intr-o societate. Adica, puterea nu este ceva exterior, ce se sustine in mod exterior, ci ea cauta sa faca din subiectii sai particele integrate si integrante din mecanismele sale de perpetuare. Mai cu seama stapanirile moderne, cele de acum. Stapanirile moderne sunt caracterizate de inregimentare, dresare, programare, “educare” prin nivelare, prin aducere la un numitor comun. De contabilizare, fisare, identificare.
De pilda, filosoful modern Michel Foucault vedea ca principiul de functionare al puterii moderne inlocuieste groaznica sabie ca instrument de impunere asupra individului cu ceva mult mai totalitar si mai eficient de „supraveghere” si dominare a individului. Panopticonul, un model de inchisoare imaginat de ultilitaristul J. Bentham (utilitaristii doreau fericirea unui numar cat mai mare de oameni) este luat de Foucault ca inchipuire a puterii moderne. Panopticonul este o inchisoare construita in asa fel incat un singur paznic poate supraveghea toate miscarile tuturor prizonierilor. Vizibilitate maxima, expunere totala a prizonierilor, care nu mai sunt tinuti in frica de o putere ce pedepseste din cand in cand, ci de puterea care te urmareste zi si noapte. Foucault vedea societatea moderna ca o astfel de carcera, in care individul, din pruncie la moarte, este supravegheat, crescut, acomodat, educat, indrumat in cadrul unui sistem programat.
Temnita
Intr-adevar, principiul panopticonului, al supravegherii neincetate si permanente, arata deosebirea fundamentala dintre puterea moderna si cea a vechilor. Puterea, in vechime, se exercita prin sabie si prin culegerea taxelor. Sabia era pentru pastrarea ordinii, pentru pedepsirea care avea un caracter de forta brutala (pedepse prin torturi, prin tot felul de instrumente – crucea, roata, etc.) dar periodica, iar taxele pentru intretinerea aparatului de stat.
Au existat inca si atunci, in vechime, ecrescente, tendinte, manifestari timpurii si anticipatorii ale unei maladii omniprezente azi – autozeificarea, tendinta de a impune, prin sabie, inchinarea la chipul de aur sau la om.
Societatea moderna cunoaste asadar o putere care se perpetueaza intr-un mod cu totul deosebit, dupa cum profeteste proorocul Daniel. Sabia este inlocuita cu inchisoarea, cu sistemul concentrationar deghizat in sistem social si politic. Iar nebunia auto-zeificarii imbraca haina binelui umanist, in care chipul de aur si imparatul roman se regasesc in chipul omului, pentru care se construieste un nou Babilon.
Dar fie si numai numararea poporului, recensamantul sau, este un pacat cumplit pentru care Domnul se manie pe David – vezi 2 Regi 24: Si a dat Ioab regelui cartea cu numaratoarea poporului, din care se vedea că Israelitii erau opt sute de mii de barbati varstnici, buni de razboi, iar cei din Iuda cinci sute de mii. Atunci s-a cutremurat inima lui David dupa ce a numarat poporul. Si a zis David catre Domnul: “Greu am pacatuit eu, facand asa, si acum ma rog inaintea Ta, Doamne, iarta pacatul robului Tau, caci m-am purtat peste masura de nebuneste!”
Si David fusese prevenit prin sfetnici sa nu faca numaratoarea, insa sfatul sau a biruit. Este peste masura de nebuneste sa ai gandul lui Nabucodonosor, si probabil si pe David l-a cutremurat inaltimea ametitoare si nebuneasca a sentimentului puterii vazand cartea cu poporul sau.
Se prea poate, astfel, ca ultima imparatie, ce a de a patra, sa fie gandul acesta nebunesc dus pana la dementa demonica. O societate totalitara si demential de ucigasa. Fatisa, sau/si ascunsa, ceea ce face si mai greu de rezistat impotriva ei. Caracterul ei totalitar este dat de vedenia lui Daniel: mananca si sfarma, iar ramasita o calca in picioare. Nimic omenesc nu ii rezista (si nu o mana omeneasca o va darama, cum va fi in vedenia lui mai incolo).
Aceasta este finalitatea totalitarismelor agresive si fatise de tip comunist, descrisa atat de bine de Hannah Arendt – care, pentru a reusi, vizeaza distrugerea oricarei legaturi reale intre oameni, legaturi de comunitate, orice fel de scut care sa te protejeze de invazia puterii – economia libera, Biserica, organismele comunitare, traditiile, familia.
Pentru H. Arendt, dar si pentru alti filosofi (A. Besancon, de pilda) totalitarismul vizeaza, astfel, pur si simplu distrugere, inainte de toate – o distrugere si o negare a realitatii, a societatii si chiar si a statului, care devine un simplu instrument in mana unui conducator. Organizarea totalitara a puterii nu isi propune sa stabileasca ierarhii, sa creeze ceva, o oranduire, ea are unic scop si unic mijloc dominarea totala, prin teroare, prin „revolutie permanenta”, prin dinamitarea constanta si perpetua a tuturor cadrelor normale ale societatii.
Asta este Teroarea prin care comunismul a tinut lumea in frau si supunere dementa. Insa acest tip de totalitarism a trait deja o etapa si si-a facut deja lucrarile, cum aminteste Cuv. Serafim Rose. Comunismul, asa cum a prevazut Cuv. Serafim, inainte cu multi ani, spre rusinea savantilor care admirau puterea sovietica, a cazut, dar a si savarsit o lucrare pregatitoare pentru antihrist – lasand in urma sa societati in care cadrele realitatii si ale normalului sunt zguduite din temelii, prabusite, in care legaturile dintre indivizi sunt viciate, in care individul se gaseste singur in fata atotprezentei lumi totalitare prin vocatie, chiar daca acum intr-un mod in care, pentru moment, lipseste violenta totala.
Totalitarismul lumii de acum de acum este unul ascuns, dar cu acelasi caracter, aceleasi consecinte – te distruge, distruge legaturile reale dintre oameni, daca te expui lui, daca nu te refugiezi in pustia ta alaturi de cei aproape inimii tale, daca nu te straduiesti, prin Domnul, sa ai legaturile dragostei in ciuda faradelegilor. Mai stim insa ca piatra de poticnire a multora este aceasta: neputinta de a vedea continuitatea si inrudirea de familie intre societatea actuala, a totalitarismelor ascunse, si cea a celor fatise, de tipul comunist si nazist. Intr-un mod similiar omului care nu are sinceritatea de a isi recunoaste adevarata sa fata, asa si lumea de astazi refuza cu obstinatie sa isi recunoasca cumplita sa infatisare, a nedreptatii si a faradelegii."
Mai departe, aici
Frumosul acatist al Sfantului Prooroc Daniel
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii:
Multumesc pentru articol mi-ai retrezit dorul de citi din Sfanta Scriptura.
Cine este semnatarul acestui articol?
Sper ca realizezi ca mesajul acesta la prima vedere poate inspira teama si poate la alte suflete mai slabe deznadejde. Sa presupunem ca un suflet ce abia a ajuns la credinta cauta cuvant de folos si da peste acest mesaj, ce s-ar intampla ar cadea iar in nceredinta . Daca esti crestina cu adevarat de ce nu pui mesaje de credinta, de iubire de nadejde in Dumnezeu? Despre dragostea. mila si grija lui Dumnezeu pentru toate sufletele! De ce preferi mesaje care inspira teama? Indignata din Brasov
La multi ani binecuvantati de Domnul, draga Daniela.
Ramona, multumesc! Asemenea si tie!
Liliana, multumesc si eu. Am vazut ca ai identificat semnatarul, in commentul de la alta postare, Gouvalis.
Draga mea anonima indignata din Brasov,
Te rog sa ma ierti daca postarea aceasta ti-a produs teama.Nu imi plac nici mie deloc mesajele alarmiste. Dar oare un mesaj alarmist am publicat? Stii, cine crede in Domnul si are toata nadejdea pusa doar in El nu are de ce sa se teama de nimic. Credinta, iubirea si nadrejdea la care te referi sunt intr-adevar cele mai de seama virtuti crestine. Ce bine ar fi daca crestinii ar avea doar virtuti! Dar viata este o lupta in care avem nevoie si de realism, avem nevoie sa intelegem ce se intampla in jurul nostru si sa cerem ajutorul Domnului la tot pasul. Nu putem trai doar in pietism. Inca o data iarta-ma!
Draga anonima,
Lumea in care traim trece printr-o situatia fara precedent, lucrurile e clar ca nu merg intr-o directie buna. Asadar, mesajul Apocalipsei nu infricoseaza este cat se poate de actual, te tine in trezvie, ne ajuta sa canatarim vremile, care sunt atat de tulburi. Si daca Insusi Dumnezeu a ingaduit ca Apocalipsa sa faca parte din Sfanta Scriptura, inseamna ca ne este de folos.
Doamne, ajuta!
Trimiteți un comentariu