Atitudinea in fata mortii

Alexandra a fost. Pe pamant. Acum e la Domnul. De cand a aflat diagnosticul, cancer cu metastaze, in luna iulie a acestui an, a inceput sa tina un jurnal.

Prima fila:

"Azi e o zi nefasta pentru mine. Diagnosticul a venit ca un soc: metastaze la plamani si rinichi. Primul gand care-mi trece prin minte implica moartea. Imi pare imposibil sa mi-o scot din minte. Incerc sa-mi imaginez cum arata NIMICUL! O mare intindere pustie de GOL! Nimeni drag care sa fie pe acel camp pustiu, care sa ma tina de mana. Nu reusesc sa-mi retin lacrimile. Un zid imens imi apare in fata: sfarsitul…cand nici macar nu am inceput. Incerc sa plec de la acest sfarsit si sa imaginez o viata pe care inca nu am trait-o si pe care poate nici nu voi apuca sa o cunosc. Cum ar fi aratat ea oare?

Mi-e teama….foarte teama! Simt cum respiratia mi se ingreuneaza, cum inima incepe sa-mi bata din ce in ce mai tare, de parca ar vrea sa iasa de la locul ei... acel loc bolnav, patat de cancer: pieptul meu! Ma gandesc cum sa le spun celor dragi?! Marian, sotul meu, e langa mine…incearca sa ma incurajeze insa ochii lui sunt atat de tristi si imi pare atat de rau ca nu pot sa-I alin…dragul de el.

Incerc sa ma adun…ma indrept instinctiv spre o biserica…poate Dumnezeu ma va indruma spre o cale…poate imi va da o speranta…poate imi va da o noua sansa la viata…"

Azi a fost postata ultima fila a jurnalului, o fila pregatita din timp. Pentru ca stia. Intelesese.

"Buna dragii mei... daca cititi aceste randuri este pentru ca Dumnezeu a decis ca eu sa-i fiu alaturi...

Am inceput sa scriu pe acest blog din recunostinta pentru cei care, fara sa ma cunoasca, au decis sa fie alaturi de mine, atat moral cat si financiar... si am vrut sa le impartasesc din experienta traita si din lectiile invatate, si prin asta sa le multumesc pentru suportul acordat...

Daca am reusit sa transmit mesajul... acela ca viata e cel mai pretios dar pe care-l primim si ca merita traita intens... si daca in momentele vesele sau triste o sa va amintiti acest mesaj... atunci inseamna ca, desi am pierdut batalia... n-am pierdut si razboiul... inseamna ca voi continua sa traiesc in amintirea voastra...

Imi doresc sa nu umbresc in nici un fel aceste sarbatori... si-mi doresc sa ma conduceti cu zambetul pe buze... pentru ca acest sfarsit nu e o pedeapsa... ci doar rasplata unei vieti traite frumos... pentru ca acest sfarsit e doar un nou inceput...

Va imbratisez cu drag!"

Doamne, odihneste in pace acest suflet frumos!