Imaginea ideala - ll

Imaginea ideala se poate caracteriza ca un sine al nostru fals, inchipuit. Adica este ceva care nu exista in realitate, ci l-am construit, l-am plasmuit, l-am inchipuit noi. Raul este ca, deseori, cu aceasta imagine inchipuita si falsa se amesteca si elemente de realitate. Adica, un om crede cu adevarat in Dumnezeu, vrea sa creada in Dumnezeu, crede cu adevarat in Biserica, vrea sa creada in biserica, vrea cu adevarat sa traiasca o viata crestina. Acestea sunt elemente adevarate, sunt nevoi ale sufletului sau, sunt functii ale sufletului sau. pe de alta parte, pentru ca omul fie nu este foarte sincer fata de Dumnezeu, fata de sine insusi si fata de ceilalti oameni, fie pentru ca psihologic este un tip bolnavicios, plasmuieste o imagine ideala de care se leaga, dar, in cele din urma confunda aceasta imagine inchipuita, falsa, cu elementele reale. Se creeaza in felul acesta un labirint, caruia nimeni nu-i mai da de capat.

Cati dintre dumneavoastra nu v-ati intrebat:"Nu cumva am si eu o imagine ideala?" Pe de alta parte, se vede cineva pe sine si are urmatoarea nedumerire:"De vreme ce cred cu adevarat, primesc cu adevarat Evanghelia, ma nevoiesc cu adevarat, vreau cu adevarat sa fiu crestin, unde ar putea fi aceasta imagine ideala?" Atunci lucrurile se incurca si mai rau, pentru ca sunt amestecate elementele false cu cele reale. Cu toate acestea, totdeauna imaginea ideala, sinele nostru fals este foarte puternic si inlocuieste adevaratul nostru sine. Adica, tipul bolnavicios considera imaginea inchipuita ca fiind reala si se identifica cu ea, sinele adevarat fiind umbrit.

Desi se nevoieste cineva si se straduieste sa fie bun crestin, in cele din urma nici crestin nu este, nici credincios nu este, nici virtute nu are, nici viata duhovniceasca nu are. Se inreaba atunci, ce se intampla?

Imaginea ideala asigura in omul care o are un echilibru. Multi oameni ar fi distrusi, ar innebuni, si-ar pierde capul daca nu i-ar salva aceasta imagine ideala. Adica, pana la un anumit punct face ceva, insa este un fals si nu poate ramane pentru totdeauna.

Adeseori, imaginea ideala este inabusita. Acest lucru este si mai rau. Asta inseamna ca omul inceteaza sa mai aiba o parere buna despre sine, inceteaza sa se mai identifice constient cu imaginea sa ideala, sa fie daruit ei si o transfera altei persoane. De cate ori nu admiram anumite persoane! Noi, crestinii, o patim adeseori. De fapt, nu admiram persoana in sine, nici macar nu vedem persoana in sine, ci pur si simplu transferam in ea imaginea ideala pe care o avem inlauntrul nostru. Chiar si cand admiram acea persoana, cand iubim acea persoana,cand facem tot posibilul pentru a o sluji, cand ne supunem acesteia si suntem gata chiar sa ne jertfim pentru ea, nu facem nimic altceva decat sa iubim, sa adoram si sa admiram imaginea noastra ideala pe care nu am avut curajul sa o vedem in noi si am transferat-o altei persoane.
...
In final, pentru ca toate nazuintele sufletului, toate functiile si manifestarile lui se indreapta spre aceasta imagine ideala, personalitatea este indepartata, adevaratul sine este indepartat, marginalizat.Ramane imaginea falsa,inchipuita. Avem doar impresia ca urmarim sfintenia, desavarsirea. In cele din urma, slujim si adoram ceva inchipuit, o himera, un idol.Desigur, toate acestea nu sunt ntamplatoare si nu se fac singure. Ceva este vinovat in radacina omului. Poate ca din anii copilariei, poate ca din anii adolescentei exista conflicte, iar sufletul nu suporta sa traiasca cu aceste conflicte, nu suporta sa traiasca in dezordinea care exista in el. Si de vreme ce nu poate gasi o rezolvare justa se refugiaza in imaginea ideala.
...
Nu trebuie sa ne miram atunci cand vedem ca un om are "ochelari de cal" si nu poate pricepe un lucru. Nu-si poate schimba parerea depre ceva, se lupta, chiar jertfindu-se pe sine, pentru a salva imaginea lui ideala. Chiar si la moarte poate merge cineva, pentru a-si salva imaginea ideala. Cel care este legat in felul acesta de imaginea ideala este ca si cum ar avea o cladire, o saca foarte buna, cu temelii foarte bune, insa plina cu dinamita. De aceea, un om care pare calm, bland, smerit - nu numai in ochii lui, asa fiind vazut si de ceilalti, nu accepta impotriviri, nu accepta observatii, nu accepta sa-si schimbe parerea.
...
Cu orice sacrificiu sa parasim sinele nostru fals, sa scoatem din inima noastra imaginea inchipuita si acolo inlauntrul nostru sa ramana doar Dumnezeu. Daca imaginea ideala din noi nu moare, sa nu vorbim despre Cruce, sa nu vorbim despre Patimile Lui Hristos, fiindca in noi traieste o fiara. Imaginea ideala ajunge sa isi bata joc de noi. De cate ori nu ne miram: De ce n-am priceput? De ce n-am vazut? Cum de am gresit asa? Ai gresit, n-ai priceput, ai avut ochii inchisi fiindca ai transferat imaginea ta ideala.

Va urma

Arhim. Simeon Kraiopoulos, TE CUNOSTI PE TINE INSUTI?, din Omiliile "Imaginea ideala: sinele nostru inchipuit", si "Slujim unui idol?"