Rasfat

Prin oameni frumosi am fost rasfatata. Prin oameni frumosi, Domnul mi-a daruit multe in ultima vreme. Uneori e greu sa multumesti. E greu sa vorbesti despre ce daruri minunate ai primit. Poate pentru ca ... uneori e greu sa primesti. Te miri de ce primesti chiar tu atunci cand ti se ofera ceva surprinzator. Alteori, cand primesti de la prieteni foarte buni, foarte apropiati, esti in pericolul de a considera ca ti se cuvine ceea ce ai primit. Ti se pare normal ca prietenul bun sa iti dea totul si sa nu ii raspunzi cu nimic, ci eventual sa ii ceri in continuare inca putin peste acel tot. In vara am fost gazduita in Bucuresti de o draga prietena si am omis sa ii multumesc vreodata pentru asta. Nu realizasem oare efortul facut? Ba da. Nu ma bucurasem oare de o primire minunata? Ba da. Mi s-a parut absolut normal sa primesc ceea ce am primit? DA. Va sa zica suntem (despre mine vorbesc) in pericol de a fi nemultumitori fata de cei apropiati noua. Si sigur, asta inseamna ca suntem nemultumitori fata de Domnul. Suntem copii rasfatati care consideram ca totul ni se cuvine. Si suntem asa desi poate incercam sa fim corecti. Suntem asa pentru ca umblam incaltati in bocanci prin sufletele oamenilor care ne-au aratat ca ne iubesc. Nu suntem asa fata de cei aparent reci, sau aparent distanti. Acelora ne amintim sa le multumim pentru orice mic gest de bunavointa. Asta sa fie oare un semn al fatarniciei? Cu cei care ne iubesc ne permitem orice. Pentru ca avem incredere in iubirea lor. Pentru ca suntem inca, in adancul sufletului, copii raniti, care la randul lor continua sa raneasca, de parca ar avea nevoie de noi si noi dovezi ca sunt iubiti, dincolo de limite. Dar numai Domnul ne iubeste asa. Sa nu uitam insa ca Domnul isi manifesta iubirea fata de noi si prin oamenii pe care ni-i scoate in cale. Fiecare om pe care il intalnim este o sansa pe care o primim de la Domnul. Uneori, este o sansa risipita.