Beneficiile transportului in comun, sau bucuria unei dimineti

Nu este un titlu ironic. Si nici nu are legatura cu ecologia sau cu reducerea emisiilor din trafic. Este pur si simplu despre o intamplare simpla dar minunata, primita cu bucurie, in dimineata acestei aglomerate zile de luni.

Vrei nu vrei, in autobuz esti foarte aproape de ceilalti calatori si ii observi, vezi ce fac, vezi cum reactioneaza. Azi, la un moment dat o doamna a fost vizibil deranjata de un domn care s-a strecurat cu greu pe langa dansa. Deranjul la care ma refer i s-a citit pe fata, nu s-a exprimat vocal. In momentul imediat urmator, suparata pe sine, a spus in mod firesc, "Doamne, ajuta!", insemnandu-se cu semnul sfintei cruci. Si fata ei s-a inseninat brusc. Cel care o deranjase, a reusit sa se aseze pe un scaun si a scos un metanier, pe care a inceput sa-l invarta cu viteza destul de mare, miscand buzele cu aceeasi viteza. Ambii au actionat absolut firesc, fara sa conteze pentru ei nimic din afara lor. Nimic in afara relatiei lor continue si reale cu Dumnezeu. Domnul cu metanierul mi-a observat privirea si apoi m-a cuprins o stare speciala, ca si cum as fi participat la rugaciunea lui. Parca intreg autobuzul era sub binecuvantare. De fapt, cei care se roaga in mod continuu chiar se roaga pentru noi toti. Rugaciunea inimii, "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!" este in acelasi timp personala si universala, ca efect.

Doamne, ce minunata e faptura Ta, omul care devine OM.