Ursii, lupii si iarba caprei

Serafim de Sarov trait multi ani in padure, in nesfarsita Siberie, printre brazi grosi de cativa metri si inalti precum catargele celor mai mari corabii. Cum scrie carturarul bisericesc si biograful sau, prof. Serghei Nil, Sfantul Il gasea pe Dumnezeu in simplitatea florilor, in animalele si in pasaretul padurii, cu care stia sa discute in limba lor. Bland si rabdator, imblanzea lupi si ursi, serpi si jivine, iepuri si vulpi, toate adunate in jurul colibei, ca in vremurile cele adamice, dupa cum dau marturie cei care l-au vizitat pe anahoret. “La miezul noptii”, povesteste parintele Iosif, “vedeai la usa lui tot felul de ursi si alte animale. Terminandu-si rugaciunile, nevoitorul iesea din chilie si incepea sa le hraneasca.” Parintele Alexandru, un alt martor ocular, l-a intrebat din curiozitate cum se poate ca acea bucata de paine uscata, ce se afla mereu in traista parintelui Serafim, sa sature atata multime de animale. Zambind, parintele i-a raspuns ca tot ce e de pret e putin si tot ce e putin e mult, moment in care s-a apropiat de el, ca o confirmare, un urs imens care tinea in labe un fagure cu miere. Parintele i-a multumit, dupa care a intins fagurele musafirului, asa cum cere legea ospitalitatii taranesti. Ca Isaac Sirul, Sfantul Serafim credea cu toata forta lui ca dragostea nu poate fi randuita si masurata. “O inima adevarata se aprinde de dragoste pentru toata faptura, pentru oameni, pentru pasari, pentru animale si chiar pentru demoni. Cu alte cuvinte, pentru toate fapturile.” Ca orice sfant, nimic rau nu-l atingea. Nici viperele care dadeau ocol casei, nici coltii salbaticiunilor.

Mare postitor, Sfantul Serafim se hranea doar cu paine uscata. Cu timpul, a renuntat si la ea, cultivand in gradina din spatele chiliei sfecla si cartofi pentru animale, iar pentru sine o iarba numita iarba-caprei. O culeg si o pun intr-o oala mica, zice el zambind, adaug putina apa si o asez pe plita. Dintr-insa se face ciorbita buna. O usuc apoi si iarna ma hranesc cu ea, iar fratii se intreaba ce bunatati mananc. Eu imi bucur trupul cu iarba caprei, dar nu spun nimanui de mancarea mea.

Am preluat un mic fragment de aici.

Si la aceste randuri de mai sus, datatoare de buna dispozitie, merge sa alaturam un citat despre veselie:

‎''Oricine a invins patimile a invins si deprimarea. Veselia nu e pacat. Ea alunga plictiseala; si din plictiseala vine intristarea (acedia) si nimic nu e mai rea ca aceasta. Ea aduce cu sine totul. A spune sau a face raul este pacat. Dar a spune un cuvant bun, prietenos sau plin de veselie asa incat toata lumea sa se simta in buna dispozitie in prezenta lui Dumnezeu si nu intr-o stare de intristare, nu este deloc un pacat.''

Sf. Serafim de Sarov