Postarea anterioara a fost scrisa pe fuga, incomplet. Lipsea esentialul. Lipsea mirarea de a descoperi ca imposibilul e devenit posibil si pentru omul cuminte si banal, pentru omul simplu.
Comentariile primite mi-au confirmat ca m-am grabit sa trag concluzii. Si in afara de comentarii, culmea e ca s-a stricat CET-ul si mi-am amintit "cu nostalgie" si de frigul indurat in anii aceia.
Datorita scolii, fiind o eleva ascultatoare, devenisem atee convinsa. Am scris despre asta aici. Asa ca, in decembrie 1989 nu puteam sa pricep instantaneu nepretuitul dar al Domnului. Puteam doar sa ma bucur pentru ca adulmecam un nou inceput. Recunosc ca am fost socata sa vad la TV oameni care au ingenunchiat pe strada spunand crezul. M-am mirat sa aud vorbindu-se la TV despre Dumnezeu... nu puteam pricepe cum se poate asa ceva. Pentru mine idealul de libertate nu era legat de nimic altceva decat de ideea de individ. Habar nu aveam de temnitele comuniste, desi ma nascusem in Gherla, in anul in care Nicolae Steinhardt iesea din inchisoare. Si totusi, in zilele acelea, la TV si in ziare, principalul titlu devenise: "Sarbatorim Craciunul!"
A mai trecut ceva vreme pana sa incep sa pricep existenta Domnului in inima mea nedumerita si indurerata. El fusese acolo intotdeauna, doar ca eu nu stiam. Oare daca nu ar fi fost revolutia, m-as fi putut dumiri vreodata? Poate ca nu... Dar bine ca a fost. Nu am contestat in postarea anterioara inutilitatea schimbarii. Nu regret ca s-a schimbat ceva, ci regret ca anumite lucruri nu s-au schimbat. Si mai ramane intrebarea necesitatii macelului. Acesta putea fi evitat. Dar fara jertfa nu se poate ... Eroilor martiri, sa le cinstim memoria cu drag si cu recunostinta, mereu.
2 comentarii:
A venit îngeraşul aici! Luaţi linkul şi oferiţi-l prietenilor! Fie ca Steaua să ne lumineze drumul către Cer şi să umple inimile de lumina Iubirii sfinte, Lumina Lui Hristos
Multumesc Mariana! Esti si tu, asemenea unui ingeras.
Trimiteți un comentariu