Marturia parintelui Ciprian Negrean

Omul Lui Dumnezeu - Arsenie Boca

Documentar despre parintele Arsenie Boca

Am vazut prima oara documentarul acasa la o prietena, care si-a dorit sa imparta cu cei dragi comoara pe care o avea, CD-ul cu acest film. A fost o dupa-amiaza extrem de speciala... Multumesc, Otilia. via Ramura Inflorita

O gura de aer la Manastirea Polovragi

Dupa vizita la Manastirea Prislop am cautat o manastire unde se poate ramane peste noapte, fara anuntare prealabila. Am trecut pe la Lainici, unde ne-a intampinat Icoana Maicii Domnului adusa de la Muntele Athos, numita "grabnic ajutatoare", alaturi de moastele Sfantului Irodion. Parintele Staret era plecat si nu am indraznit sa il asteptam, ne era teama ca se intuneca inainte de a gasi cazare pe buzunarul si gustul nostru. Parca simteam ca altul e locul care ne asteapta.

La manastirea Polovragi am ajuns abia pe la ora opt seara. Am intrebat de cazare si maicuta stareta ne-a spus ca obstea e ocupata cu pregatirea pentru hram (Adormirea Maicii Domnului}, dar daca asteptam ne va pregati dansa o camera. Ce binecuvantare! Maicuta Domnului ne-a primit cu bratele deschise.





Icoana Maicii Domnului de pe peretele exterior al bisericii este facatoare de minuni ("ca orice icoana la care te rogi cu credinta", dupa cum atrage atentia maica ghid}. Pe vremea razboiului cu turcii, un ostas roman urmarit de un ostas turc s-a ascuns intre zidurile manastirii, cerand ocrotirea Maicii Domnului. Urmaritorul nu l-a gasit si de suparare a tras cu arma in icoana Maicii Domnului. La iesire pe poarta manastirii, calul s-a impiedicat si urmaritorul a cazut la pamant, murind pe loc.







In camera extrem de primitoare si parca prea confortabila in care am dormit erau multe icoane pe pereti, dar pe aceasta nu am recunoscut-o. Sa fie oare Sf. Iosif cu Pruncul Iisus? Daca stie cineva rog sa imi spuna.


Zilele astea am descoperit pe net o legatura intre parintele Arsenie Boca si Manastirea Polovragi. Si m-am bucurat, gandindu-ma ca parintele ne-a indreptat pasii spre listitea si pacea de la Polovragi.Legatura descoperita: amintirile maicutei Marta:

Arsenie Boca - Pictura de la Draganescu, video

Explicarea, pe indelete, a picturii de la Biserica Sf. Nicolae de la Draganescu de catre parintele care i-a fost alaturi pictorului, timp de 15 ani cat a durat realizarea acesteia. Filmul reprezinta o adevarata lectie de religie.

Prislop, august 2011

Mi-e greu sa vorbesc despre coltisorul de rai de la Prislop. Cuvintele nu pot descrie mare lucru. Impresii despre acest loc de la cei care au putut sa si le exprime pot fi citite aici.



In biserica ne-au intampinat icoane pictate de parintele Arsenie Boca, atat de diferite de alte icoane, speciale si minunate. In biserica fotografierea era interzisa. Sper sa le regasesc pe CD-ul cumparat de la manastire, momentan ratacit.


Desi era o zi obisnuita din dimpul saptamanii, respectiv marti, era foarte multa lume in incinta manastirii, iar la mormantul parintelui se statea la coada.



Linistea locului mi-a ramas oarecum in suflet, adesea simt nevoia sa tac, imi e greu sa mai scriu pe blog. A fost o pauza necesara si binevenita.

O emisiune profesionista despre fericire

Mare bucurie mi-a produs aseara vizionarea emisiunii Profesionistii. Ma grabesc sa o recomand, cu multumiri persoanei care s-a grabit sa o posteze pe youtube. Va marturisesc ca nu stiam nimic despre parintele Moga inainte de aceasta emisiune, din seara zilei de 8 ianuarie 2011. Vizionare cu bucurie!











UPDATE:
Informatii despre parintele Petru Moga si parohia Sf Nicolae din Campina:
- interviu in ziarul Lumina
- pe site-ul Parohiei Sf Nicolae Campina

Impresiile personale ale presbiterei Natalia despre parintele Petru Moga, pe blogul sau, Daruind vei dobandi

Sfantul Nicolae, prin ochii parintelui Arsenie Boca

Pictura a parintelui Arsenie Boca, la Biserica Draganescu

SFÂNTUL NICOLAE
635. Suferinţa pe care o aduna de la toţi îi făcea iubirea mai strălucitoare – şi acestea laolaltă – ard ca o făclie în viaţa sfântului,care apoi, mai multă suferinţă atrage, sporind focul iubirii sale de oameni. Suferinţa şi iubirea se cresc în progresie una pe alta. Aşa se face că inima lui era mare în care se revărsau toate lacrimile şi durerile pământului îşi găseau alinare.

Cred că aceasta este taina „luminătorilor lumii”. De fapt toate minunile pe care le-a făcut Dumnezeu oamenilor, după mutarea Sfântului nu au altă explicaţie, decât că sunt un răspuns pe care l-a dat Dumnezeu pentru iubirea lor de marele ierarh. Căci Dumnezeu este făcătorul de minuni în Sfinţii Săi, indiferent dacă sunt în lumea aceasta sau nu.

Dar, marea minune şi din ce în ce mai rară între oameni este tocmai această lumină a inimii, căreia Dumnezeu nu-i poate pune hotar mormântul. De aceea, Dumnezeu o laudă cu fapte mai presus de fire, cinstind cu ele pomenirea iubiţilor Săi, iubitori de oameni sfinţi. Dumnezeu o laudă cu fapte mai presus de fire. Să o lăudăm şi noi măcar cu vorba.

Din scrierile parintelui Arsenie Boca, via Calin Dragan

parintele Arsenie Boca, video

Sinceritate, vointa, actiune

"Garantia si criteriul sinceritãtii este actul care taie incertitudinile si manifestãrile cele mai intime, secrete pe care le ignori sau pe care ti le ascunzi tie însuti. Actul este o deosebire a stãrii noastre profunde. Arãtându-ne rãul spre care suntem înclinati, chiar si slãbiciunile pot sã serveascã ca avertisment prevestitor si reconfortant … descoperire cu atât mai importantã cu cât e în contradictie cu ideea falsã ce ne-o facem despre meritul nostru. De aceea mai degrabã prin observarea actelor decât a gândurilor noastre, putem spera sã ne vedem asa cum suntem si sã ne facem asa cum trebuie. Actiunile care rãsar din adâncurile vietii inconstiente trebuie sã ne slujeascã sã studiem curentele care ne duc uneori fãrã stirea noastrã…

Nu numai cã actiunea serveste sã ne descopere ceea ce în noi e mai tare decât noi, ci ea mai constituie adesea, în indiferenta si haosul stãrilor interioare, un centru solid, care devine ca un sâmbure al caracterului. De câte ori nu voim decât dupã ce am actionat si pentru cã am actionat! Copilul are o viatã alternativã de dorinte opuse si de miscãri capricioase; el construieste si distruge, plictisindu-se repede de orice; e o anarhie vie. Pentru ca sã se organizeze în el un sistem si pentru ca fortele lui sã se grupeze într-un mãnunchi în el, trebuie sã învete a urma hotãrât una din tendintele sale, excluzând pe celelalte… Altfel sfârseste prin a nu mai sti ce vrea…

Astfel, reusim, actionând, sã vrem ceea ce ni se pãrea cã nu putem vrea la început, ceea ce nu voiam din lipsã de curaj si de fortã, ceea ce am fi vrut sã vrem…

Dupã îndelungi deliberãri decizia este întotdeauna rezultatul unui moment. Apoi, acest punct critic odatã trecut, actul îsi desfãsoarã consecintele oricare ar fi fost fluctuatiile care le-au fi precedat. Trebuie sã trecem la faptã chiar când o facem cu oarecare silã. Pe urmã vine si plãcerea pentru acel lucru…

Chiar când nu simti tot ce zici sau ce faci, când nu ai decât o dorintã a adevãratelor dorinte, când cuvintele si actele ies mai putin din abundenta inimii si mai mult dintr-o constrângere seacã si dezgustãtoare, aceasta produce o impresie asupra noastrã, care coboarã putin câte putin în realitatea constiintei, devenind viata noastrã… Cine nu face se desface. Nu ajunge deci numai a voi cât poti si cum poti, cãci nu vei voi multã vreme. Pentru cã orice actiune care se executã, se foloseste în chip necesar de constrângere pentru a aduna si disciplina fortele împrãstiate; pentru cã actiunea este semnalul unui rãzboi civil în care sunt morti si rãniti, pentru cã noi nu mãrsãluim decât zdrobind în noi si sub noi legiuni de vieti, lupta e declasatã orice am face; si dacã nu luãm ofensiva contra inamicilor vointei, se coalizeazã ei împotriva vointei. Trebuie sã ne batem; cel ce va fugi de luptã va pierde în chip necesar libertatea împreunã cu viata. Chiar în cei mai buni sunt comori de rãutate, de necurãtie si de pasiuni meschine. "

Arsenie Boca, Cararea Imparatiei

Tentatia iadului

„Sufletul, izgonit din trup de moartea acestuia, are să se chinuiască în felul
fiecărei patimi, care l-a ros în viaţa pământească. Orice întoarcere a voinţei,
deci orice faptă, dincolo e cu neputinţă. Deci uşor putem pricepe că fiecare
patimă pe care a iubit-o sufletul nemaiavând cum să se împlinească,se stârneşte mereu, creşte mereu şi-l chinuieşte pe clipă ce trece cu o tot mai aprinsă văpaie. Sufletul, deşi chinuit de zădărnicia văpăii, nu mai are libertatea voinţei de-a scăpa de muncirea aceasta, cum o avea pe pământ. Dacă n-a vrut să scape de poftă câtă vreme putea s-o facă, acum, trecând vremea, a ajuns să nu mai poată voi una ca aceea, ci culege silit roadele amare ale robiei cu voia. Chinuirea poftelor ce cresc - şi, pe măsură ce cresc, măresc chinuirea – nu are nici o izbăvire, de vreme ce sufletul e nemuritor şi nu se poate ucide pe sine, ca să nu mai simtă văpaia care-l arde cu o iuţime din ce în ce mai mare. Un iubitor de argint, un lacom de avere, un lacom de mâncare, un beţiv, un desfrânat, nu scapă de tirania poftelor sale, ci acestea îl chinuiesc fără de sfârşit şi se măresc pe măsură ce nu pot fi satisfăcute – lipsind trupul, iar conştiinţa îi strigă mereu osânda lui Dumnezeu şi zadarnicia suferinţei sale. Invidiosul, trufaşul, iubitorul de sine, sunt roşi de ură asupra oamenilor,asupra sufletelor pe care nu le cunosc şi asupra lui Dumnezeu. Ura creşte mereu şi le macină mintea, zvârlindu-i într-o mare nebunie furioasă, dar desăvârşit neputincioasă.Iar chinul cel mai mare tocmai acesta este, că răutatea se vede pe sine mărindu-se în deşert şi zvârcolindu-se, în neputinţa de-a mai face ceva. Toată isprava acestor patimi e muncirea neîncetată, până la nebunia absolută a sufletului. Sufletul arde ca într-o mare de foc. Conştiinţa îi vesteşte neîncetat pedeapsa lui Dumnezeu, îi arată sufletele drepţilor în Rai – ceea ce îi măreşte suferinţele – dar nu se vede pe cei ce se muncesc ca şi el în văpaia aceloraşi pofte; vede însă chipurile fioaroase ale demonilor, care înteţesc văpaia care-i arde.

Precum în viaţa pământească, lucra Harul asupra celor ce se sfinţeau şi sporea în ei iubirea, iar la dezlegarea lor din trup, rămânând în Împărăţia Harului,acesta sporeşte, desăvârşind în ei iubirea; aşa prin contrast, în starea de iad a conştiinţei, în împărăţia fără de Har, lucrează demonii asupra sufletelor chinuite şi sporesc în ele ura. Ura aceasta care nu poate face nimic,zvârcolirea neputinţei furioase, ura demonilor care chinuiesc sufletele şi văd că nu isprăvesc nimic, ura aceasta arde, ura aceasta infernală e focul nestins,care nu luminează nimic.Sufletele acelea, care s-au amăgit de poftele lumii, de slava deşartă şi de trufia vieţii (Ioan 2,16), înşelate de iubirea de sine, care le-a povăţuit la toate poftele, iată-le înecându-se în ura care le arde şi care s-a întărit peste ele ca o mare împărăţie a răului. În această împărăţie infernală i-a dus iubirea de sine, primul pui al diavolului şi tată a toată amăgirea.

Într-o aşa împărăţie au să sufere toţi cei care n-au scos cu desăvârşire iubirea de sine din lăuntrul lor, ci au mângâiat-o cu toate plăcerile, şi i-a surprins moartea încă neînţelepţiţi la mine şi necurăţiţi la inimă. Au plecat cu nădejde,le rămâne nădejdea. Şi dacă se va afla cineva dintre rudenii sau urmaşi, ca să împlinească pentru ei faptele iubirii, cu acestea acopăr mulţime de păcate şi-i scot din moarte.”

Ieromonah Arsenie Boca,Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006

Sursa:Irina Adriana Coşoveanu, Fundatia Arsenie Boca, http://www.fundatiaarsenieboca.ro/

Pe urmele parintelui ARSENIE BOCA: Adolescentul din gradina cu flori

"Suntem la mijlocul anilor '20 ai secolului trecut. Intr-un sat din Ardeal, romanilor li se pregateste, nestiuta, o minune... Retras intre flori, ascuns sub ramuri de peri si de nuci batrani, un tanar licean gandeste la sfinti si proroci, invatand Biblia pe de rost. Adolescentul are o memorie fenomenala, o memorie a pioseniei si rugaciunii! Culcat toata ziua pe un tol in gradina casei, tanarul citeste fara oprire. Citeste si picteaza cu frenezie si cu indarjire, cu ochii deschisi, un singur vis: sa-L slujeasca pana la capat, cu toata fiinta sa, pe Iisus. Putini au intrezarit atunci in baiatul tacut si sfios, frumos ca un zeu, dar dedicat intru totul credintei, pe cel ce avea sa fie marele Arsenie Boca, unul din cei mai mari duhovnici ai secolului XX...

Nestiute si minunate, din vremurile de-atunci au ramas pana azi putine dovezi. Totusi, poate prin bunavointa cereasca, doua din ele ne-au iesit in cale toamna aceasta, daruindu-ne bucurie adanca: o icoana necunoscuta pictata de parintele Boca in anii adolescentei si o alta "icoana", dar vie, a anilor de atunci - Zoe Daian, o distinsa doamna psiholog din Timisoara, ruda apropiata a parintelui Boca si, mai presus decat toate, martora a adolescentei lui. Icoana se numeste "Iisus in gradina Ghetsimani" si Il infatiseaza pe Mantuitor rugandu-se aprins la Dumnezeu Tatal, putin inainte de Martiriul Sau, caci Iisus stia de Patimile ce urmau sa vie si avea sa le indure pentru oameni. Si poate ca si viitorul Parinte Arsenie va fi intuit patimile si inaltarea ce-l asteptau la randu-i si pe el, pe cand isi picta tabloul acolo, in gradina unei case dintr-un sat transilvanean de demult..."

Articolul intreg, al carui autor este Valentin Iacob, poate fi citit aici: http://www.formula-as.ro/2009/886/spiritualitate-39/pe-urmele-parintelui-arsenie-boca-adolescentul-din-gradina-cu-flori-11617

Profetia pictata a parintelui Arsenie Boca

Biserica din Draganescu
Pe pojghita varului de fresca din pronaosul bisericii din Draganescu, pe care Arsenie Boca a pictat-o incepand cu anul 1968, parintele a strecurat inexplicabil cateva imagini premonitorii, neobisnuite prin actualitatea lor: telefonul mobil, turnurile gemene incendiate pe 11 septembrie la New York sau naveta Discovery. Desi plasate vizibil pe cei doi pereti laterali de la intrare, scenele respective nu sunt usor de observat, parand a se dizolva pana la contopire in multitudinea altor scene biblice importante: Invierea, infatisarea iadului si a Cetei celor Drepti. Oricat te-ai stradui, din intregul picturii nu distingi nimic, in afara unor chipuri biblice, desenate pe cat de canonic, pe atat de aparte si de potrivit lirismului meditativ din arta parintelui. Biserica Draganescu nu e o sala de muzeu renumit, in care intri doar sa-ti domolesti orgoliul sau curiozitatea intelectuala. La Draganescu trebuie sa vii de mai multe ori si sa ai rabdare, cerandu-i parintelui Arsenie sa-ti "arate". Dupa o vreme, cu alti ochi si alta stare sufleteasca, incepi sa vezi. Mesajul si proorocia parintelui se afla chiar in fata ta. Cu litere de un rosu sangeriu, sta scris cuvantul: "Faradelegile atrag pedeapsa pe pamant". Alaturi, intr-o completare tainica si complicat de simpla, apare desenul si toata prefigurarea evenimentelor care vor cutremura iremediabil lumea moderna: de la terorism la modificarea genetica; de la globalizarea mondiala la secularizarea new-age-ista a bisericii lui Hristos.

"Zdreanta rosie, secera si ciocanul, steaua in cinci colturi o sa dispara"
Multe se spun despre minunile si profetiile cuviosului Arsenie Boca. Unii sunt convinsi ca parintele putea intra si iesi prin orice usa zidita, asa cum putea calatori nestingherit prin aer, fiind prezent deopotriva in temnita de la Canal, dar si la inmormantarea mamei sale, din comuna Vata de Sus, aflata in apropiere de Apuseni. Altii se indoiesc, considerand ca toate acestea sunt exagerari venite din idolatrie si nalucire sentimentala; ca sfintenia parintelui nu mai avea nevoie de asemenea efuziuni patetice de admiratie si pietism. Nici acum, dupa 30 de ani de la mutarea sa la cele sfinte, nu stim prea bine daca parintele a prefigurat cu adevarat ororile bolsevismului sau caderea lui Ceausescu, caruia i-a transmis printr-un om al Securitatii ca nu o sa mai apuce anul 1990. Ceea ce stim cu siguranta este ca parintele Arsenie avea darul "inainte-vederii", dar niciodata nu facea din asta prilej de uimire si de spectacol printre credinciosi. Dimpotriva - atatea cate erau, cuvintele lui profetice nu-ti vorbeau in clar, ci te chemau discret la cautarea sensului ratacit printre alte sensuri, asa cum s-a intamplat cand parintele a prezis marile cutremure ale secolului XX, spunand ca Bucurestiul "se va oua de doua ori", iar la a treia ouare, marele oras va fi sters de pe fata pamantului pentru pacatele lui. Tot asa, in ascunzisul tainei, parintele va rosti inca din 1940 o profetie legata de ascensiunea comunismului, dar si de inlocuirea lui cu o ispitire si mai mare: "Zdreanta rosie, secera si ciocanul, steaua cu cinci colturi o sa dispara, dar va veni steaua cu sase colturi, anarhia, si va fi vai si amar de lume (...) Asta va fi peste multi ani, si noua, Dumnezeu nu ne va harazi sa vedem acele vremi (...) Mie nu-mi va fi dat sa vad, dupa sarbatoarea desarta a victoriei, cati dintre cei drepti au mai ramas. Caci dupa aceasta victorie desarta, putini dintre cei drepti vor fi in picioare si la sarbatoare. Peste tot vor fi naimiti (vanduti dusmanului) si abia atunci va incepe o noua lupta, fara jertfa de sange, dar la fel de lunga ca si cea pe care am inceput-o noi acum!". Apocrife greu de datat si, in acelasi timp, ciudat de actuale, cuvintele parintelui par sa ne certe. Degeaba ispitim viitorul in cautarea unor intamplari uimitoare. Degeaba cercetam amintirile fagarasenilor care l-au cunoscut si mergem in pelerinaj la Prislop, pentru a cere raspuns la crucea si tarana mormantului. Adevarul e mult mai aproape de noi. Marele si adancul sau discurs profetic se afla chiar sub ochii nostri, la doi pasi de Bucuresti, intr-o modesta bisericuta de tara. Acolo, in icoanele si chipurile de sfinti de la Draganescu, e raspunsul. Acolo trebuie sa gasim mesajul si cheia de intelegere a spuselor parintelui. Asa cum observa marele profesor de mistica teologica, Nichifor Crainic, parintele Arsenie a asternut pe varul bisericii - nu ipostaze si scene biblice, ci predici fierbinti, cugetari si ganduri mustind de intrebari si intelesuri. Pe zidurile de catedrala taraneasca de la Draganescu, parintele a pictat crezul sau, deopotriva cu taina unui mesaj profetic, pe care nimeni - nici teologi, nici oameni de arta - nu au incercat pana acum sa-l cerceteze si sa-l inteleaga.

"Voi ati inceput sfarsitul lumii"
Sa ne imaginam o clipa locul si armonia culorilor. La orice ora din zi si din noapte, pe zidul din stanga bisericii troneaza regala si de nerepetat capodopera parintelui. In irizari unice si translucide, ca o adiere sau un suspin de om indragostit, parintele a pictat chiar fundamentul credintei noastre crestine: Invierea lui Hristos, biruirea mortii si triumful Luminii fara de sfarsit. In contrast, pe zidul opus, sta avertizarea - Scaunul de Judecata si glasul pictat al parintelui, cu gandurile si viziunile sale iluminate. Ascunse discret si cu o cheie mereu schimbata in linii si tonuri de culori, cuvintele parintelui Arsenie te indeamna insistent sa zabovesti asupra lor si sa iei aminte. Intr-un tarziu, intelegi si te cutremuri. Ceea ce in anii '70-'80 parea viziune subiectiv artistica si adaos indraznet la erminia bizantina, astazi, dupa aproape 30 de ani, ni se arata a fi un teribil strigat de trezire - o manie profetica, plina de repros si ingrijorare: imaginea apocaliptica a unor zgarie-nori incendiati, ca o prefigurare a zilei de 11 septembrie; imaginea unei navete cosmice, prefatand parca dezastrul misiunii Apollo 13; imaginea lui Nietzsche si Platon, conversand probabil despre adevar, despre genealogia moralei si "moartea" lui Dumnezeu, in timp ce fata cinic zambitoare a unui diavol sopteste la urechea umanitatii otrava spuselor lui paradoxale: "Eu nu exist", implinind astfel cea mai perfida si mai ucigatoare ispita a lumii moderne: ignorarea celui rau; acceptarea lui prin indiferenta, lene sau toleranta. Ca sa intelegi ceva din mesajul parintelui, trebuie sa te apropii atent si indelung de fiecare trasatura de penel. In parte, orice detaliu te uimeste prin ceva: faptul ca si diavolii au aura (una stricata, serpeasca, desigur); faptul ca in pictura parintelui nu exista nici o tusa pregnanta de negru, iadul fiind desenat doar in palalai incendiare de rosu sau caramiziu murdar; faptul ca, in una din scene, insusi Hristos o tine in brate pe Fecioara Maria ca pe o copila si nu invers, cum o consacra erminia bizantina; faptul ca cele doua mari biserici crestine (Sf. Sofia de la Constantinopol si Sf. Petru de la Roma) stau impreuna intr-un semicerc cu raze, dar intr-un loc nedecis inca - undeva intre Iad si Rai.

"Sfanta Liturghie mai tine lumea"
Dureaza ceva pana sa observi marile scene si dezvoltari ideatice; sa observi tulburatoarea tema a Calugarului rastignit (cu picioarele in iad si mintea in Rai) sau locul central oferit Nuntii din Cana Galileei, uimitoare prin interpretarea parintelui, care aduna la aceeasi masa fara sfarsit - nu numai mirii, dimpreuna cu cei 40 de mucenici de la Sevasta, in floarea varstei, dar si cortegiul menit sa-l petreaca pe staretul Zosima pe ultimul sau drum, sugerandu-ne astfel ca la bucuria nuntii ceresti exista doar trei cai de a ajunge: casatoria crestina, calugaria si mucenicia martirica.

Pe zidurile bisericii din Draganescu, semnificatiile se succed in straturi suprapuse. Nici un chip de sfant nu seamana cu altul. Chiar si in multime, in Ceata celor Drepti, privirile Cuviosilor exprima ganduri si vointa proprie. Pictura nu fixeaza gesturi anume si nu opreste din drum pasii vreunui Apostol, cum se intampla pe zidurile altor biserici. Pictura de la Draganescu se unduieste, tresare, palpaie, respira si se inalta din teluric, spre apoteoza Invierii pe Cruce si intarirea mesajului lasat de parintele, ca o ultima avertizare: "Sa nu credeti ca veti intra dupa moarte in Imparatia in care nu ati trait pe pamant". Sunt multe "indrazneli" si actualizari tulburatoare in pictura bisericii si toate par sa repete acelasi strigat de trambita apocaliptica, adresat omului: "Cu stiinta ati dezlantuit cataclismul stihiilor asupra voastra. Asa va trebuie. Ati inceput sfarsitul lumii!". O spune parintele Arsenie Boca, absolventul de medicina, teologie si bellearte - calugarul simplu si "omul imbracat in haine de in", care citea deopotriva Filocaliile si ultimele carti despre quasari sau unde cuantice, fara sa vada o contradictie intre crestinism si stiinta, intre iutimea cunoasterii intelectuale si miracolul energiilor necreate ale lui Dumnezeu. Cu fiecare cadru pictural inscris pe perete, discursul parintelui pare sa devina tot mai clar si ultimativ - sa fugim de mandrie desarta, de neadevarul si minciuna zilelor noastre, care ne repeta mereu ca omul e stapanul deplin al lumii, care ne indeamna sa ne bucuram de placerile vietii si ne consoleaza perfid: "Fii pe pace. Ai destul timp sa te mantuiesti. La batranete ce ai sa faci?".

"Incepe timpul mucenicilor"
Neindoielnic, parintele isi cunostea sfarsitul. Ucenicul sau, Preasfintitul Daniil, episcopul ortodox din Varsetul Voivodinei, isi aminteste ca, in decembrie 1988, la ultima lor intalnire de la Prislop, parintele a plans pentru prima si ultima oara, in fata obstii adunate sa celebreze apropierea sfintelor sarbatori de Craciun. Anul urmator, in prag de iarna, parintele va cadea nemiscat la pat si se va stinge sfielnic si tacut, ca palpairea unei lumanari suflate de boarea unui vant. Nimeni nu poate sti cui anume ii erau adresate lacrimile de la Prislop. Cu siguranta, era un semn de despartire, dar si de intarire a ceea ce se spune ca profetise pentru ultima oara poporului roman, cu putin timp inainte de caderea comunismului: "Imi pare rau pentru voi. Frica e de la diavol... Imi pare rau pentru voi. Vor cadea multi dintre cei alesi. Va vor pune impozite, taxe si alte dari. Nu veti mai putea fi sfinti... Acum nu mai e timpul sfintilor. Acum incepe timpul mucenicilor".

Previziunea viitorului
Parintele Arsenie trebuie sa se fi despartit de noi cu regret si amaraciune. Nu numai ca vedea in duh ce o sa ni se intample, dar ne iubea pe toti atat de mult, incat ar fi vrut sa-i puna pe fagaraseni, dimpreuna cu tot poporul credincios, intr-o icoana a neamului romanesc, intruchipata sub forma unui taran simplu si imbracat in in, ce sta in rugaciune cu bratele spre cer, ca Moise pe munte, avand deasupra culmile carpatine, pe care se ridica crucea de pe Caraiman, cu o ceata de cuviosi dincolo de zare, sub profilul celor trei mari lacasuri ale neamului: Cozia, Voronet, biserica de lemn a lui Horea.In cei aproape 80 de ani ai sai, parintele nu a mai avut timp sa ne lase decat niste insemnari si niste schite, desenate infrigurat in minuscula sa chilie de la Sinaia. Cercetandu-le cu atentie, vom descoperi cu uimire ca, in recluziunea meditativa de la Draganescu, parintele nici nu a profetit si nici nu a transpus dogmatic Scriptura in desene, ci a incercat, dupa cum singur recunoaste, sa picteze ceva mult mai important: zborul si tacerea. E limpede ca nu poti sa-l iubesti pe Dumnezeu si sa I te apropii cu o catime macar, daca nu esti un pic vizionar si poet, daca nu repeti si nu crezi odata cu parintele ca prezentul nici nu ne domina si nici nu ne apartine. Atunci cand ne ocupam prea mult de el, prezentul e o iluzie si o capcana. Sa nu-l preamarim niciodata. "Prezentul", spunea cuviosul Arsenie Boca, "e doar viitorul trecutului".

Sorin Preda

Fotografiile pot fi vazute la sursa articolului, aici: http://www.formula-as.ro/2009/876/spiritualitate-39/profetia-pictata-a-parintelui-arsenie-boca-11332

Pomenirea parintelui Arsenie Boca

Azi mi-as fi dorit sa fiu printre cei ce participa la liturghia oficiata la mormantul parintelui Arsenie Boca.Din pacate nu s-a intamplat asa. (Snejana, multumesc mult pentru poza de la mormantul parintelui, si pentru ca esti acolo azi, rugandu-te si pentru noi cei de departe).Tot ce am putut eu sa fac a fost sa citesc rugaciunea de dimineata a parintelui (postare anterioara) si sa recitesc fragmente din “Fericirea de a cunoaste calea”, de pe Razboi intru cuvant http://www.razbointrucuvant.ro/2007/11/29/cuvinte-spre-trezvie-spre-intarire-si-spre-dreapta-socoteala-de-la-parintele-arsenie-boca/

Redau aici cateva citate, adecvate pentru mine:

Cu trecerea de vreme, satana s-a mai iscusit in rele. Pe cine poate sa-l intoarca impotriva lui Dumnezeu, o face, ranjind bucuros; pe cine iubeste pe Dumnezeu, dar calatoreste fara sfat si intrebare, il invata si el sa iubeasca pe Dumnezeu, si-l lauda ca bine face, fara sa priceapa acestia ca au cazut la lauda straina si ca in credinta lor s-a incalcit un fir subtire de putere vrajmasa.

Cate unii mai aprinsi la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavand cercarea dreptei socoteli, scancesc in inima lor dupa daruri mai presus de fire, imbulziti de iubirea de sine. Avand iubirea fara minte, pe care ar vrea sa o cinsteasca cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu ingaduie duhului rau sa-i amageasca desavarsit (II Tesaloniceni 2, 11), ca pe unii ce indraznesc sa se apropie de Dumnezeu, necurati la inima.Cand stai de vorba cu cate unii din acestia, te uimeste convingerea si siguranta lui, uneori si legatura cu judecata a cuvintelor lui, si nu poti prinde repede ca stai de vorba cu un inselat si sarit din minte. Asta, pana nu-i afli prima spartura a mintii, de la care apoi toate mestesugirile vicleanului sa-si de-a arama pe fata. Trebuie sa-i prinzi momeala pe care a inghitit-o si care, de cele mai multe ori, e caderea la lauda, cu care tatal minciunii si-a mangaiat pruncul iubirii de sine, pe care l-a clocit cu atat osardie cel amagit de minte.

Si nu e mare mirarea, caci zice un filosof: e destul sa primesti in minte o singura prejudecata, ca apoi sa nu fie prapastenie la care sa nu ajungi in chipul cel mai logic posibil cu putinta. De aceea Biserica insira printre pacatele mintii si prejudecatile.

Cu ingaduirea lui Dumnezeu, satana ii cerne si ii culege pe toti cei ce umbla in lumea aceasta dupa placeri, chiar duhovnicesti, daca ii prinde ca inca nu s-au lepadat desavarsit de iubirea de sine si de orice spurcaciune a vietii, dupa atata si atata propovaduire a Bisericii. Ca patimile acestea ii fac pe oameni sa cada loviti de sagetile laudei si sa se trezeasca cu mintea inselata si sarita de la locul ei (din socoteala smereniei).

Rugaciune de dimineata scrisa de Parintele Arsenie Boca

Rugaciune de dimineata scrisa de Parintele Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel, tinand la mine, sa Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca rugaciunea Preasfantului Tau nume sa-mi lucreze in minte mai mult decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, caci iata pacatuiesc in tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric. Patimile au pus tina pe ochii mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind in noi inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, asa risipind in desert zilele noastre, umbriti si dosaditi pana la pamant.

Doamne, Cel ce vii intre oameni in taina, ai mila de noi si pune foc temnitei, aprinde dragostea in inimile noastre, arde spinii patimilor noastre si fa lumina sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si cu Duhul Tau cel Sfant. Caci Duhul Sfant se roaga pentru noi cu suspine negraite, cand graiul si mintea raman neputincioase.

Doamne, Cel ce vii in taina, ai mila de noi, caci nu ne dam seama cat suntem de nedesavarsiti si cat esti de aproape de sufletele noastre si cat ne departam noi prin pacatele noastre.

Ci lumineaza lumina Ta peste noi, ca sa vedem lumina prin ochii Tai, sa traim in veci prin viata Ta. Lumina si Bucuria noastra, slava Tie! Amin.

Minunea de la mormântul Părintelui Arsenie Boca - Mărturia Părintelui Ciprian Negreanu

Un prieten din Constanta mi-a povestit despre parintele Ciprian Negreanu din Cluj. Oarecum in acelasi timp, o prietena tare draga din Sibiu mi-a spus ca vrea neaparat sa ma duca la Prislop, la mormantul parintelui Arsenie Boca. In sfarsit, din blogul acesta, am inteles de ce. Parinte Arsenie, ajuta-ma sa ajung la mormantul tau!

Vestitorul Ortodox: Minunea de la mormântul Părintelui Arsenie Boca - Mărturia Părintelui Ciprian Negreanu