Ortodoxia intre teorie si traire

Evenimentul va fi prezentat de Ciprian Voicilă şi-i va avea ca invitaţi pe Danion Vasile şi Octavian Anastasescu. Se vor lansa volumele: “ Sfinţii de lângă noi” , “Avva Justin Pârvu- Mărturii. Amintiri. Minuni “ şi “ Lângă Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor”. Despre “ Sfinţii de lângă noi” Laurenţiu Dumitru spune: este o carte ca o şezătoare de suflet, cu întâmplări din vremea de azi, care, oricum ar fi ea, este vremea mântuirii noastre. Scrisă într-un stil cald, familiar, lipsită de metafore fără rost şi zorzoane lingvistice, cartea se aşază într-un firesc al veşniciei de zi cu zi. În deruta generalizată a lumii de astăzi, Ciprian ne împărtăşeşte ce a auzit, a văzut şi a simţit… Cartea aceasta este ca o floare pe caldarâmul unei lumi agitate. Cine se va opri, o va vedea! Miracolele se întâmplă întotdeauna lângă noi. Octavian Anastasescu în “ Lângă Valeriu Gafecu, Sfântul închisorilor” dă mărturie despre virtuţile lui Valeriu Gafencu, despre minunile pe care le-a trăit lângă acesta, fiindu-i, de când s-au întâlnit prima dată la Târgu Ocna şi de-a lungul vieţii sale, tainic ucenic. Un ucenic smerit, care nu s-a lăudat cu lucrurile deosebite trăite lângă povăţuitorul său. Dar despre care a dat mărturie, spre întărirea noastră în credinţă... O. Anastasescu ne-a lasat moştenire cea mai afectuoasă mărturie despre Sfântul Valeriu Gafencu. Scena în care Valeriu Gafencu- ţintuit pe patul spitalului, incapabil să se ridice şi să vadă lumea de afara, de la fereastră - priveşte în ochii prietenului său, Octav, cum coboară credincioşii de pe dealul Măgurei din Târgu Ocna, ducând la casele lor lumina şi bucuria Învierii este un imn închinat prieteniei şi comuniunii dintre suflete. Avva Justin Pârvu- Mărturii. Amintiri. Minuni - După trecerea la Domnul a părintelui Justin Pârvu, părintele Proclu de la Metocu Bălan a spus un cuvânt profetic, care a început să se împlinească: Sfântul Justin Pârvu va face mari minuni, spre întărirea credinţei poporului. O mică parte din aceste minuni sunt cuprinse în acest volum, alături de mărturii (majoritatea inedite) ale celor care l-au cunoscut şi s-au folosit de prezenţa şi sfaturile sale. Vă aşteptăm cu mult drag la acest eveniment care va avea loc la sediul Curţii Brâncoveneşti din Str. Vasile Lupu, Nr. 43-45 (zona Capitol) informaţii la tel : 0241.511.055 / e-mail : fundatia_smb@yahoo.com

Conferinta PS Longhin la Constanta, tatal a 400 copii

Cersetorul copiilor, omul frumos

Când urci dinspre Urlaţi, pe şoseaua şerpuită, până în fostul cartier Mărunţiş, auzi din strada Valea Crângului zvon colorat de glasuri de copii. "Eu, eu vreau în leagăn. Vreau cu fratele meu!", ţipă un micuţ îmbrăcat în pantaloni cu multe buzunare şi o claie blondă, zulufată pe cap. "Ba eu mă dau, tu du-te dincolo, că alea-s pentru băieţi!", îi răspunde o codană brunetă şi prefăcut-supărată. Copiii fac pauze de joacă in timpul lecţiilor La o privire neatentă, locul pare o grădiniţă curată şi cochetă. Doar că, deasupra uşii, scrie mare: "Aşezământul Bucuria Ajutorului". Un fel de "ţară a minunilor" pentru 25 de copii nevoiaşi, de care se îngrijeşte, de câţiva ani, preotul Manuel Radu.

Cerşetorul copiilor Părintele, îmbrăcat "civil", e şi el în curte; descărcă alimente dintr-o dubiţă albă, de firmă - apă şi pâine. E un tânăr sprinten, cu privire deschisă şi zâmbitoare şi crede cu tărie că menirea unui preot cu vocaţie este grija faţă de oamenii din comunitatea sa. În urmă cu zece ani, când a venit în Mărunţiş, s-a supărat tare văzându-i pe copii cerşind. "La început le dădeam mâncare şi ceva bani. Pe urmă mi-am dat seama că nu-i ajuţi cu 10 lei pe zi, pentru că ei tot pe stradă stau. Şi atunci, m-am gândit că e mai bine să "cerşesc" eu pentru ei, la porţi mai înalte. Să mă fac eu cerşetorul copiilor", ne spune preotul zâmbind. Preotul Manuel Radu spune că el este cerşetorul copiilor Zis şi făcut. La puţin timp, părintele a înfiinţat o fundaţie pentru a-i putea ajuta pe toţi copiii cu probleme sociale, săraci şi cu risc de abandon şcolar din oraş. A reamenajat fosta casă parohială, retrocedată bisericii după revoluţie, a renovat-o, a dichisit-o cu tot ce-i trebuie, a modernizat-o. Acum, fostele săli de şedinţă au devenit clase pentru copii.

25 de copii salvaţi 25 de micuţi vin, zilnic, la aşezământ, în două schimburi: fie înainte de ore - cei care învaţă după-amiază, de la 10 la 13 -, fie după - cei mici, care învaţă dimineaţa şi stau la centru de la 13 până la 16. În cele trei ore pe care le petrec la aşezământ, copiii mănâncă, se joacă, îşi fac temele şi învaţă tot felul de lucruri noi. "La început le dădeam o masă caldă, sâmbăta. Cu timpul m-am convins, însă, că necesităţile lor erau mult mai mari. Aşa că am hotărât să dăm zilnic pacheţele cu mâncare, la 50 de copii", povesteşte Manuel. Cu toate astea, nu avea siguranţa că micuţii merg la şcoală ori la grădiniţă. În consecinţă, a înfiinţat fundaţia "Bucuria Ajutorului", prin care îi ajuta să nu abandoneze. "Am selectat câteva cazuri, cu situaţie foarte grea acasă. Ei sunt copiii care vin aici zilnic", spune preotul. Copiilor le place să deseneze în foişorul din curte "Nu sunt vinovaţi, bieţii copii, că s-au născut în sărăcie", mai spune el. Pentru asta s-a hotărât să merge la cei cu bani, la firme, la oameni de afaceri; să le bată la uşă şi să le povestească despre viaţa "copiilor lui" de la fundaţie, să încerce să obţină pentru ei produse, poate donaţii, diverse sponsorizări.

O familie de preoţi Părintele are doar 36 de ani. E născut la Ciorani, o comună apropiată de Urlaţi, în care mai slujeşte, încă, tatăl său. Fiu de preot, ai putea crede că Radu Manuel avea să fie sigur, încă de mic, de intrarea sa în biserică. Nici vorbă. "Când a trebuit să plec la examen, la seminar, m-am urcat pe casă şi am stat acolo până seara. Nu voiam în ruptul capului să mă duc. Eu mă visam aviator dar, în cele din urmă, tot la seminar am ajuns. Aşa a vrut Dumnezeu", îşi aminteşte el. În fiecare zi, Ligia, soţia sa - "doamna preoteasă", cum îi spun prichindeii - e alături de preot şi de copii. Cei doi sunt împreună încă din timpul facultăţii, de peste 12 ani. "Ea era studentă la ASE şi în fiecare duminică venea la biserică. Mie imi plăcea să cânt la slujbă. Acolo ne-am întâlnit, ne-am plăcut şi de atunci suntem împreună", îşi aminteşte preotul. Au copii mari, deja. Ligia Radu, soţia preotului, are grijă de cei 25 de copii

Curtea parohială După ce a făcut rost de ceva bani din donaţii şi sponsorizări, părintele a terminat de renovat casa şi a trecut la nivelul următor: curtea şi grădina. A amenjat un parc de joacă modern, un foişor pentru piesele de teatru destinate copiilor şi chiar o livadă pe care o îngrijeşte împreună cu micuţii. "Fiecare dintre ei este tutorele unui pom fructifer de care "răspunde". Îl udă, îl îngrijeşte. E drept că ne mai dau şi părinţii câte o mână de ajutor", povesteşte Manuel. Copiii au câte un copac în grijă

Lupta cu abandonul şcolar Obişnuit cu satul şi cu nevoile enoriaşilor, părintele s-a gândit să-i ajute măcar pe copii. "Când am venit aici aş fi vrut ca biserica să fie plină de oameni. Enoriaşii mei, mulţi puţini, cum erau ei, să vină la biserică. Dar n-a fost aşa, iar pe adulţi n-ai cum să-i mai schimbi. Aşa că m-am gândit la viitor. Pe copii cu siguranţă îi puteam ajuta să crească mai luminos, să nu abandoneze şcoala. La urma urmei, exact ăsta e rolul fundaţiei - să lupte împotriva abandonului şcolar". Părintele are perfectă dreptate. Ultimul raport privind starea învăţământului preuniversitar din România arată că rata abandonului şcolar pentru învăţământul obligatoriu este de aproximativ 3,7%. Dintre copiii care abandonează şcoala 1,5% provin din ciclul primar şi gimnazial, iar 2,2% de la liceu. Mai exact, 92.000 de elevi dintr-un total de 2,3 milioane, câţi sunt în învăţământul obligatoriu, renunţă la şcoală din cauza sărăciei. Lumea copiilor "Pentru noi e foarte bine aici. Mâncăm, ne jucăm şi ne facem lecţiile", spune Carmen, o fetiţă de 13 ani, decana de vârstă în grupul copiilor de la aşezământ. Cu toţii, sunt şapte fraţi, dintre care cinci vin zilnic la centru. Când nu vin, au grijă de treburile gospodăriei ori ies călare pe câmp. "Au doi cai acasă, iar ea este foarte curajoasă. Are grijă de fraţii ei şi de gospodărie. Pe lângă toate învaţă şi foarte bine.", o laudă doamna Geta. "Pentru cei mai sârguincioşi avem pregătite diverse premii dulci", adaugă Ligia, destul de tare încât să fie auzită de copii, prea absorbiţi de jocul pe calculator. "Trebuie să vă spun că avem profesor de informatică şi de engleză. O dată pe lună vine la noi şi un psiholog" spune ea. Premianta zilei e Ştefania, care tocmai a luat "foarte bine" la română. Deşi învaţă excelent, paradoxal, fetiţa are una dintre cele mai proaste situaţii familiale. Casa de la capătul lumii Casa în care locuieşte Ştefania împreună cu părinţii, sora şi nepoţii ei, e aproape o ruină. Acoperişul are tabla spartă şi ruginită, geamurile într-o rână, uşa ieşită din balamale. Prin găurile acoperişului plouă pe ziduri, coşcovindu-le. În spate, pe un hol, alte două camere. Una singură e locuibilă, iar acolo se înghesuie şase persoane. Înăuntru e cald. Miroase a fum şi a mâncare gătită. "Stăm aici toţi şase: eu, cu fetele, Ştefania şi încă o soră mai mare de-a ei, care a fost căsătorită la Urlaţi, da' s-a despărţit de barbat-su şi a venit aci, la mine, cu doi copii. Şi mai e şi bărbatul meu, pe care nu-l prea vedem". Ca o scuză, Elena, mama Ştefaniei, spune că face tot ce-i stă în putinţă, ca să menţină o viaţă de familie, cât de cât normală. "Ce să fac?! Mă duc cu ziua pe unde găsesc treabă de făcut. Muncesc cât pot pentru 30 de lei pe zi. Da, măcar, să avem cu ce lua de mâncare. Dacă n-ar fi fost părintele, eram nenorocită cu fata. Cum mă descurcam eu, cum se descurca ea? se întreabă, aproape disperată, femeia. Primăria, mulţumită de sine La Primărie e lume puţină. Altfel, mulţumită de "lucrarea" părintelui, la care nu contribuie cu aproape nimic. "Din punct de vedere legislativ nu putem să ajutăm financiar fundaţia; nu sunt prevăzuţi bani la buget pentru asta. Noi facem doar serviciile care ţin de noi: mai punem un stâlp de iluminat, mai aprindem un bec, mai facem o vidanjă la WC. Şi mai punem şi noi câte-o vorbă bună pe la oamenii noştri...", spune Lazăr Stan, viceprimarul din Urlaţi, cu o vagă urmă de mulţumire în glas. Sursa, ziarul Gandul La acest link gasiti si un mic film cu parintele Manuel Radu si micutii sai.

Locul unde renaste speranta

Un strop de sfintenie?

Parintele ne-a spus la un moment dat, intr-o predica, pentru incurajare, ca si in ziua de azi mai sunt sfinti. Ei traiesc printre noi, trecem pe langa ei, nu-i stim si nici ei nu stiu ca sunt sfinti (ca daca ar sti, n-ar mai fi). Cand auzi asa ceva e greu sa nu te intrebi totusi, cine ar putea fi ei... Ca doar ai nevoie de modele.

Cu ceva vreme in urma m-am intalnit din nou cu minunea de fata numita Nicoleta. Am scris putin despre ea aici. Parintii adoptivi ai Nicoletei au aflat inca inainte de a se finaliza adoptia, ca fetita este purtatoare a virusului HIV. Si totusi au continuat procedura de adoptie. Ca doar nu era sa renunte la ea, ca la o masea stricata (citat din spusele mamei). Nicoleta a fost colega de clasa cu Andrada, in scoala generala. Mare scandal mare a fost in clasa si in scoala atunci cand s-a aflat despre boala Nicoletei. Si s-a aflat tocmai datorita altruismului fetitei. La un moment dat, in clasa, in timpul orei, i-a curs sange din nas. Invatatoarea a sarit sa o ajute, dar Nicoleta s-a opus strigand: "Nu ma atingeti! Ma descurc singura, am la mine tot ce-mi trebuie." Apoi a urmat sedinta cu parintii, care s-au revoltat in masa si au cerut ca Nicoleta sa plece. Ce-o fi fost oare atunci in sufletul parintilor ei si in sufletul fetitei? Doar Domnul stie. Mama Nicoletei a rezistat eroic tuturor presiunilor si si-a aparat puiul, care nu gresise cu nimic. Nicoleta a ramas opt ani in aceeasi clasa, sub privirile uneori fals binevoitoare, alteori suspicioase ale tuturor. A fost nelipsita la toate actiunile de socializare ale clasei (programe artistice, spectacole, excursii). Ea se purta frumos si demn, cu toata retinerea pe care parintii copiilor o aveau fata de ea. Nu o deranja ca statea singura in banca. Era mereu vesela si zambitoare, desi uneori ii era rau.

Impotriva oricarei prognoze medicale, Nicoleta traieste si se simte bine. S-a implicat in multe proiecte sociale, a facut voluntariat. Acum are 22 de ani si e studenta la psihologie. Dar nu asta conteaza, sau nu numai asta. Este o fiinta atat de placuta, atat de surazatoare, incat n-ai mai pleca de langa ea. Eu sunt pentru ea doar mama unei foste colege, care a avut fata de ea avut suspiciuni si nelinisti, la fel ca toti ceilalti parinti. Si totusi, de cate ori ne intalnim, este atata bucurie si pace la mijloc incat nu pot sa ma intreb care e taina ascunsa. Si mi-am exprimat mirarea. Iar mama ei, care se oglindeste toata in ochii si sufletul fiicei si care o insoteste ca un inger pazitor mi-a spus ca au si ei probleme dar nu considera ca are rost ca acestea sa fie discutate, sau macar tradate de expresia fetei, pentru ca oricum nu le rezolva altcineva. Din ton am priceput clar ca nu era oarece mandrie ascunsa in aceasta atitudine. Mai degraba acceptare si nadejde. Si un strop de sfintenie???

A plecat la Domnul!

"Dacă te temi de moarte, nu poţi apăra şi nu poţi să dai cuvînt bun. Trebuie să trăim cu conştiinţa morţii; nu putem ocoli moartea şi toată viaţa ne pregătim pentru ea. Dar dincolo de moarte ne aşteaptă fericirea veşnică, dacă îl urmăm pe Hristos. Aşdar, orice preot, ca şi orice creştin, trebuie să mărturisească Adevărul cu orice preţ. Căci, pînă la urmă, nici nu avem ce pierde. În cel mai rău caz ne omoară, dar pentru asta nu trebuie să ne îndulcim poziţia. Sînt duhovnici buni la noi, însă e nevoie de eroism să împlineşti cunoştinţele."

parintele Arsenie Papacioc

Azi, in ziua aflarii mostelor sfantului bucuriei, Serafim de Sarov, s-a mutat la Domnul parintele Arsenie Papacioc. Dar parintele e si cu noi, si pentru noi, nimic nu pierdem. Lacrimile sunt un castig. Sarut-mana, parinte drag!

Maria-Sa, Taranul Roman

Existenţa milenară a ţăranului român este Istoria noastră. Astăzi, din păcate, lumea ţărănească se stinge. Dacă nu vom zădărnici acest proces tragic, considerat de mulţi ireversibil, vom fi răspunzători de suferinţa urmaşilor şi de tot ce se va întâmpla atunci când nu se va mai şti de unde venim şi cine suntem. Pentru că popoarele care îşi neglijează trecutul îşi pierd identitatea şi îşi riscă viitorul.

Nechibzuinţa omenească a făcut ca în Germania să existe încă din anii ’80 ai secolului trecut „Statuia ultimului lup”. Dacă vom continua să rămânem indiferenţi la drama lumii rurale, într-un timp mai scurt ca o generaţie, vom avea şi noi o statuie tragică - „Statuia ultimului ţăran”.

„Pe vremea lui Pericle, grecii se ocupau de artă chiar când nu ştiau dacă vor avea ce mânca a doua zi." Să fim greci!” Aşa îi scria cândva Gustave Flaubert lui George Sand. Astăzi, în plina criză economică mondială, şi noi vă propunem acelaşi lucru: „Să fim greci!” Oricât ne-ar fi de greu, pentru ca lumea ţărănească autentică să nu devină doar o amintire, ci să dăinuie peste veacuri.

Aşezat sub egida Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală „Nişte Ţărani” – de la care am împrumutat titulatura şi emblema, cu acceptul preşedintelui acesteia, scriitorul Dinu Săraru, care este şi preşedintele de (mare) onoare al festivalului nostru – acest proiect educaţional îşi propune unirea într-o competiţie cultural - artistică a iubitorilor de teatru din şcolile României, care (mai) cred în propăşirea prin spirit şi cultură a neamului românesc, în forţa regeneratoare a culturii şi spiritualităţii româneşti, în necesitatea întoarcerii perpetue la rădăcinile neamului ca la un izvor de apă vie, tămăduitoare.


Am citat dintr-o invitatie la teatru, o invitatie extrem de speciala. In data de 4 iunie 2011 se va desfasura a sasea editie a Festivalului Naţional de Teatru Şcolar „Nişte ţărani”, în sala de spectacole a Căminului Cultural din Văleni - Olt, în organizarea liceului din localitate, cu sprijinul Primăriei, Consiliului Local Văleni şi al altor sponsori. M-am bucurat tare mult sa aflu ca exista un asemenea festival. Oare de ce n-am stiut pana acum? Oare de ce nu este mai mult promovat? Exista la TVR emisiuni pentru copii si tineret, in care ar fi potrivit sa apara si asemenea activitati, care inca mai exista datorita unor oameni minunati, cu suflet mare, care nu tin cont de minusculul lor salariu de cadru didactic si nu muncesc doar atat cat sunt platiti (adica foarte putin) ci vor sa lase ceva in urma.

Organizatorii sunt dornici sa-si gaseasca noi colaboratori, pentru a atrage participanti din cat mai multe zone ale tarii, si chiar si din zone locuite de romani situate in afara granitelor. Invitam pe cei cu idei, pe cei ce iubesc neamul fara sa considere ca patriotismul e demodat si eventual si pe cei care au descifrat noua limba a "scrierii propunerilor de proiecte", sa ni se alature in acest demers.


Scriitorul Dinu Sararu va participa la editia de anul acesta a festivalului. Anul trecut, din juriu a facut parte si Anca Sigartau.


Datele de contact ale organizatorilor:
Liceul Valeni, jud Olt, Tel/fax:0249.487717, 0249.487.361 sau 0747.015.727

Multumesc pentru informatii si pentru poze dlui Ilie Belu, profesor de religie la Liceul Valeni

De la suflet la zambet

Asociaţia Tinerilor Ortodocşi „Orthograffiti”,
organizează în perioada 1 mai – 1 iunie a.c., campania umanitară:

„De la suflet la zâmbet”

Această campanie umanitară este adresată tuturor oamenilor cu suflet, care nu pot rămâne indiferenți la greutățile și nevoile de zi cu zi ale copiilor Asociației Pro Vita, de la Valea Plopului-Valea Screzii. Putem cu toți să le întindem o mână de ajutor prin donațiile noastre de bani, alimente, produse de igienă și de curățat, hăinuțe și jucării.

Vă invităm să vă alăturați acestei campanii și să oferiți din suflet bucuria unui zâmbet pentru acești copii minunați.Pentru mai multe informații sau donații, ne puteți contacta la nr. de telefon de pe afișul campaniei.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Asociaţia Tinerilor Ortodocşi „Orthograffiti”

Un mic dar temporar

A trecut ceva vreme de la conferinta aceasta. N-am reusit sa postez decat o bucatica din final, cea cu intrebari si raspunsuri. Azi am fost prevenita ca mai poate fi vizionata doar pana pe 29 aprilie...

Oricum, este un fragment plin de paradoxuri. Auditie cu bucurie!

Datoria mea fata de tanara generatie

Pr Nicolae Tănase - Datoria mea faţă de tânăra generaţie 1

Vezi mai multe video din cultura


Pr Nicolae Tănase - Datoria mea faţă de tânăra generaţie 2

Vezi mai multe video din cultura

Multumiri Radio Dobrogea pentru inregistrarea si postarea conferintei. Si multumiri Curtii Brancovenesti pentru organizarea acesteia. Parintele Nicolae Tanase este un OM NORMAL, asa cum noi nu suntem (iertati generalizarea, de mine vorbeam).

Pr Nicolae Tanase la Radio Dobrogea

Cuv Dobrogean 15 mar 2011 Pr Nicolae Tanase

Vezi mai multe video din cultura


Sursa:Radio Dobrogea

Sinceritatea unui OM universal

Niciodata, in lumea asta, pentru nimic nu e prea tarziu!



UPDATE: Din pacate aceste inregistrari din emisiunea Profesionistii cu parintele Bartolomeu Anania nu mai pot fi vizionate pe youtube. Am incercat sa regasesc inregistrarea emisiunii in arhiva TVR, dar nu am reusit. Mare pacat. Voi posta in schimb o inregistrare a unei emisiuni din aceasta dimineata de la Radio Dobrogea.

Singura certitudine

Rapsodia, 16 decembrie 2010, audio

De ascultat, cu mare atentie.



Via Alex Radescu

Biblioteca Judeteana Constanta are nevoie de ajutor

"În anul 2000, Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” Constanţa primea din partea Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România premiul pentru cea mai bună bibliotecă publică din ţară. Astăzi, la doar un deceniu, este în pragul unei catastrofe. Iată câțiva dintre indicatorii dezastrului:
a.) În urma concedierilor din vara acestui an, instituția, care avea 104 angajaţi, a rămas cu doar 50. Dintre aceștia numai 39 sunt bibliotecari, în condiţiile în care, conform legii, la o populaţie a judeţului Constanţa de 722.360 locuitori, grupul personalului de specialitate ar trebui să fie calibrat între 103 şi 144 de bibliotecari.b.) Timp de o lună şi jumătate (15 iunie-1 august 2010) biblioteca a fost închisă, colecţiile ei fiind complet inaccesibile publicului, iar alte trei luni (1 mai-15 iunie şi 1 august-15 septembrie) numai jumătate din serviciile pentru utilizatori au putut fi accesate. Cauza? Toți angajații au fost, pe rând, în şomaj tehnic timp de trei luni.c.) Practic nu există achiziţii de carte în 2010. De-a lungul anului a fost facturat un singur stoc de carte, în valoare de 2.379 lei, care nu a fost însă achitat. Zero în dreptul bugetului pentru cheltuielile de capital.d.) De la 15 septembrie a.c. programul cu publicul al bibliotecii s-a redus la doar 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână.e.) De la 1 octombrie a.c. personalul bibliotecii nu a mai fost plătit, deşi activitatea în bibliotecă s-a desfăşurat normal. Speranțe de plată? Nule. Bugetul alocat pentru salarii a fost cheltuit, iar rectificări pentru salarii sunt excluse.
În opinia specialiștilor din Ministerul Culturii cauza este ”interesul scăzut al ordonatorului principal de credite – Consiliul Judeţean Constanţa – faţă de cultura locală”. Noi, cei care respirăm zilnic aerul viciat de acest “interes scăzut”, avem un alt termen pentru a descrie situația: sentință de condamnare la subdezvoltare culturală și alterare a civilității Constanței, la disoluție a spiritului bibliotecii publice, la sărăcire atroce și nimicire a demnității bibliotecarilor.Mâhnirea mea profundă şi acest apel deznădăjduit la sprijin adresat dumneavoastră vin din faptul că, în faţa brutalului act de forță impus de Consiliul Județean, conducerea bibliotecii a ales smerenia. Situația noastră reală nu e cunoscută nici în colectivitatea locală și nici la nivelul asociațiilor de bibliotecari, pentru că teama de represalii a fost și este imensă. Rugămințile mele și ale altor colegi adresate direcțiunii bibliotecii pentru diseminarea de informații oficiale în mass-media locală și centrală și pentru solicitarea de susținere ANBPR și ABR s-au lovit de o argumentare construită în jurul neîncrederii în capacitățile acestor instanțe de a ajuta. Conștientizată sau nu, adevărata motivație este însă alta: frica. Iar această frică a generat confuzie, amânări, suspiciune și, ca într-un cerc vicios, mai multă frică.Tuturor ne e teamă pentru posturile noastre, pentru relația cu profesiunea pe care o iubim și în care am investit nu puțin, pentru bunăstarea familiilor noastre. Și toți știm că ceea ce se așteaptă de la noi este să cedăm spaimei. Eu aleg însă să nu încuviințez la propria frică. Aleg să rostesc franc adevărul: situația Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanţa este critică, viitorul ei e în cumpănă, chiar desființarea este o ipoteză plauzibilă, angajații ei sunt disperați, comunităţii locale i se îngrădeşte dreptul la informare.Ajutați-ne! Comunitatea constănțeană are mare nevoie de o bibliotecă publică modernă, iar Biblioteca Județeană Constanţa a dovedit cu asupra de măsură că e dedicată publicului său. Cu ajutorul dumneavoastră de astăzi, într-o bună zi biblioteca noastră va oferi, sunt convins, motive solide pentru un nou premiu de excelență.
Vă mulțumesc!Ionel Alexe, bibliograf, Biblioteca Județeană ”Ioan N. Roman” Constanța"

Sursa, via Gingasia

In completarea acestui apel pot sa va povestesc ca fara sa cunosc personalul bibliotecii altfel decat imprumutand carti, am reusit sa imi fac o parere extrem de pozitiva despre toti cei care mi-au iesit in cale in aceasta institutie. Liniste, calm, amabilitate, solicitudine, profesionalism. In plus, in perioada disponibilizarilor, cei care erau deja pe lista si erau pana una alta in concediu fara plata continuau sa vina la serviciu. Persoane calme, optimiste, care nu vedeau nici o solutie pentru rezolvarea problemei lor, dar continuau sa aiba nadejde.

Doamne, intr-o lume a inculturii, manelizata, nu ne lua biblioteca si deschide-ne ochii, invata-ne ce avem de facut ca sa nu o pierdem.

UPDATE
V-as propune un brainstorming. Poate vine cineva cu o idee salvatoare. De exemplu, cineva din anturajul presedintelui CJC ar putea sa ii povesteasca acestuia despre avantajele personale pe care le-ar avea sustinand biblioteca. Se ofera cineva?

Rugaciunea Presfintitului Eremei schimnicul catre Sfantul Mare Mucenic Pantelimon

Fiind saptamana trecuta in Bucuresti, in zona Foisorului de foc, mi-a scos Domnul in cale biserica inchinata Sfantului Pantelimon si Sfintei Parascheva. Parea a fi o oarecare agitatie la fata locului. Dar asta pentru ca o tanara imbracata in uniforma unei firme de paza cerea cu nesat sfatuire de la doamna de la pangar. Si dansa o sfatuia cu rabdare si ingaduinta. Iar eleva era atat de dornica sa invete cat mai mult incat cu greu a suportat intervalul de timp in care doamna de la pangar a vorbit cu mine. M-a induisat teribil entuziasmul si setea de Domnul a tinerei.



Doamna de la pangar mi-a oferit carticele cu acatiste. Gratis. Desi nu-i cerusem decat o xerocopie a rugaciunii afisate langa icoana Sfantului Pantelimon, rugaciune pe care nu mai vazusem in alta parte. Mi s-a spus ca rugaciunea a fost adusa recent de la muntele Athos si pentru ca am primit copia ceruta o ofer si eu celor ce-l indragesc pe Sfantul Pantelimon.



Rugaciunea Presfintitului Eremei schimnicul catre Sfantul Mare Mucenic Pantelimon

O Mare Mucenice si Tamaduitorule Pantelimon! Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi si nu lasa sa ramana in noi bolile trupesti si sufletesti de care suferim. Vindeca bolile pricinuite de patimile si pacatele noastre.

Bolnavi suntem noi de lene, de slabiciune trupeasca si sufleteasca - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon...Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mantuirii, pentru pacatele, neputintele si pentru datoriile noastre - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de tinerea in mintea noastra a raului, de manie, de ura, de tulburare - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Tamaduitorule a Sfantului Athos si a intregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mandrie, ingamfare, preamarire, de rand cu nemernicia si netrebnicia noastra - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de multele si feluritele caderi in poftele trupului: in desfranare, in mancarea cea fara de sat, in neretinere, in desfatare - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multa vorbire, de vorbire desarta si de cea savarsita cu judecata - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochii nostri de privirile pacatoase... Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor desarte, a cuvintelor rele, defaimatoare. Ne dor mainile noastre neintinse spre savarsirea rugaciunii si spre fapta cea de milostenie - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care usor se indreapta spre cai ratacite si spre locuintele acestei lumi - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Dar cel mai mult ne dor limba si buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, desarte, urate, de nerostirea cuvintelor de rugaciune, de lauda sau de rostirea acestora cu nepasare, cu neluare aminte si fara de pricepere - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Tot trupul nostru este bolnav. Bolnava este mintea noastra si lipsita de intelegere, intelepciune si de cugetare. Bolnava este vointa noastra care se intoarce de la lucrurile sfinte si se indreapta spre lucruri pacatoase, daunatoare noua si neplacute lui Dumnezeu. Bolnava este inchipuirea noastra, care nu doreste si nu este in masura sa constientizeze atat moartea si suferinta vesnica a pacatosilor cat si Fericirile Imparatiei Ceresti, mania Domnului, patimile lui Hristos pe cruce, rastignirea Lui.O Sfinte Pantelimon, tamaduieste-ne.

Ne doare totul in noi. In neputinta este sufletul nostru cu toate puterile si priceperile lui. In neputinta este trupul nostru cu toate madularele lui. Tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tamaduitorul cel fara de arginti, Doctorul cel mult iubitor si sluga Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. nu ne lasa pe noi in urgia bolilor si neputintelor, ci tamaduieste-ne cu puterea harului tau si vom lauda Preasfanta Treime: pre Tatal, pre Fiul si pre Sfantul Duh, pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor si vom multumi harului tau purtator de vindecari in veci. Amin

Doctor fara arginti

Medic în România: După 40 de ani de chirurgie locuieşte în podul spitalului

Nu-i poţi cumpăra mâinile vindecătoare şi nici măcar nu-l poţi plăti după ce bisturiul mânuit de el a salvat o viaţă. Doctorul Mircea Bârsan operează pe cord deschis de mai bine de 40 de ani. În tot acest timp n-a luat niciodată şpagă. Deşi salariul său este după norme româneşti, adică strâmbe. Dar nici nu a vrut să plece din România. Nu şi-a permis să-şi cumpere o casă, aşa că locuieşte într-o fostă cămară din podul spitalului. Străinii i-ar construi vile numai să meargă la ei. Doctorul Bârsan a ales România nerecunoscătoare.

După 40 de ani de chirurgie, medicul Mircea Bârsan nu a reuşit să îşi cumpere o casă

Medicul Mircea Bârsan a reparat inimile a mii de pacienţi în ultimii 40 de ani. Un specialist cum e el şi-ar dori orice secţie de cardiologie. În Occident ar câştiga într-o lună cât câştigă acum într-un an. Medicul n-a reuşit să-şi cumpere o casă aşa că locuieşte într-o cameră amenajată în podul spitalului.

''Trebuie să fiu cât mai mult în reanimare, că acolo e bătaia mare. Nu am posibilitatea financiară să îmi iau o casă în Cluj. Nu am cabinet particular, nu am activităţi private, stau aici şi muncesc aici obişnuit ca orice bugetar'', spune prof.dr. Mircea Bârsan, şef secţie Chirurgie cardiovasculară Institutul Inimii.
Însă medicul nu este orice bugetar. Nu a luat şpagă niciodată şi nici nu o va face vreodată.
''Eu poate sunt o excepţie, nu e treaba asta, fiindcă nu-mi place să fiu cumpărat. Asta e o treabă personală, a mea, de educaţie. Dacă primeşti ceva de la un bolnav el are impresia că te cumpără şi bolnavul român sau bolnavul din zona asta din sud-est a Europei are impresia ca dacă îţi dă ceva te-a cumpărat şi ai mai multă grijă de el'', spune medicul clujean.

Acum, mai are puţin şi va ieşi la pensie. După o viaţă dedicată chirurgiei medicul va părăsi meseria la fel de sărac ca atunci când a pus prima dată mâna pe bisturiu.

Sursa, aici.