"...precum pruncii" - punct de vedere medical

Conferinta PS Longhin la Constanta, tatal a 400 copii

Cersetorul copiilor, omul frumos

Când urci dinspre Urlaţi, pe şoseaua şerpuită, până în fostul cartier Mărunţiş, auzi din strada Valea Crângului zvon colorat de glasuri de copii. "Eu, eu vreau în leagăn. Vreau cu fratele meu!", ţipă un micuţ îmbrăcat în pantaloni cu multe buzunare şi o claie blondă, zulufată pe cap. "Ba eu mă dau, tu du-te dincolo, că alea-s pentru băieţi!", îi răspunde o codană brunetă şi prefăcut-supărată. Copiii fac pauze de joacă in timpul lecţiilor La o privire neatentă, locul pare o grădiniţă curată şi cochetă. Doar că, deasupra uşii, scrie mare: "Aşezământul Bucuria Ajutorului". Un fel de "ţară a minunilor" pentru 25 de copii nevoiaşi, de care se îngrijeşte, de câţiva ani, preotul Manuel Radu.

Cerşetorul copiilor Părintele, îmbrăcat "civil", e şi el în curte; descărcă alimente dintr-o dubiţă albă, de firmă - apă şi pâine. E un tânăr sprinten, cu privire deschisă şi zâmbitoare şi crede cu tărie că menirea unui preot cu vocaţie este grija faţă de oamenii din comunitatea sa. În urmă cu zece ani, când a venit în Mărunţiş, s-a supărat tare văzându-i pe copii cerşind. "La început le dădeam mâncare şi ceva bani. Pe urmă mi-am dat seama că nu-i ajuţi cu 10 lei pe zi, pentru că ei tot pe stradă stau. Şi atunci, m-am gândit că e mai bine să "cerşesc" eu pentru ei, la porţi mai înalte. Să mă fac eu cerşetorul copiilor", ne spune preotul zâmbind. Preotul Manuel Radu spune că el este cerşetorul copiilor Zis şi făcut. La puţin timp, părintele a înfiinţat o fundaţie pentru a-i putea ajuta pe toţi copiii cu probleme sociale, săraci şi cu risc de abandon şcolar din oraş. A reamenajat fosta casă parohială, retrocedată bisericii după revoluţie, a renovat-o, a dichisit-o cu tot ce-i trebuie, a modernizat-o. Acum, fostele săli de şedinţă au devenit clase pentru copii.

25 de copii salvaţi 25 de micuţi vin, zilnic, la aşezământ, în două schimburi: fie înainte de ore - cei care învaţă după-amiază, de la 10 la 13 -, fie după - cei mici, care învaţă dimineaţa şi stau la centru de la 13 până la 16. În cele trei ore pe care le petrec la aşezământ, copiii mănâncă, se joacă, îşi fac temele şi învaţă tot felul de lucruri noi. "La început le dădeam o masă caldă, sâmbăta. Cu timpul m-am convins, însă, că necesităţile lor erau mult mai mari. Aşa că am hotărât să dăm zilnic pacheţele cu mâncare, la 50 de copii", povesteşte Manuel. Cu toate astea, nu avea siguranţa că micuţii merg la şcoală ori la grădiniţă. În consecinţă, a înfiinţat fundaţia "Bucuria Ajutorului", prin care îi ajuta să nu abandoneze. "Am selectat câteva cazuri, cu situaţie foarte grea acasă. Ei sunt copiii care vin aici zilnic", spune preotul. Copiilor le place să deseneze în foişorul din curte "Nu sunt vinovaţi, bieţii copii, că s-au născut în sărăcie", mai spune el. Pentru asta s-a hotărât să merge la cei cu bani, la firme, la oameni de afaceri; să le bată la uşă şi să le povestească despre viaţa "copiilor lui" de la fundaţie, să încerce să obţină pentru ei produse, poate donaţii, diverse sponsorizări.

O familie de preoţi Părintele are doar 36 de ani. E născut la Ciorani, o comună apropiată de Urlaţi, în care mai slujeşte, încă, tatăl său. Fiu de preot, ai putea crede că Radu Manuel avea să fie sigur, încă de mic, de intrarea sa în biserică. Nici vorbă. "Când a trebuit să plec la examen, la seminar, m-am urcat pe casă şi am stat acolo până seara. Nu voiam în ruptul capului să mă duc. Eu mă visam aviator dar, în cele din urmă, tot la seminar am ajuns. Aşa a vrut Dumnezeu", îşi aminteşte el. În fiecare zi, Ligia, soţia sa - "doamna preoteasă", cum îi spun prichindeii - e alături de preot şi de copii. Cei doi sunt împreună încă din timpul facultăţii, de peste 12 ani. "Ea era studentă la ASE şi în fiecare duminică venea la biserică. Mie imi plăcea să cânt la slujbă. Acolo ne-am întâlnit, ne-am plăcut şi de atunci suntem împreună", îşi aminteşte preotul. Au copii mari, deja. Ligia Radu, soţia preotului, are grijă de cei 25 de copii

Curtea parohială După ce a făcut rost de ceva bani din donaţii şi sponsorizări, părintele a terminat de renovat casa şi a trecut la nivelul următor: curtea şi grădina. A amenjat un parc de joacă modern, un foişor pentru piesele de teatru destinate copiilor şi chiar o livadă pe care o îngrijeşte împreună cu micuţii. "Fiecare dintre ei este tutorele unui pom fructifer de care "răspunde". Îl udă, îl îngrijeşte. E drept că ne mai dau şi părinţii câte o mână de ajutor", povesteşte Manuel. Copiii au câte un copac în grijă

Lupta cu abandonul şcolar Obişnuit cu satul şi cu nevoile enoriaşilor, părintele s-a gândit să-i ajute măcar pe copii. "Când am venit aici aş fi vrut ca biserica să fie plină de oameni. Enoriaşii mei, mulţi puţini, cum erau ei, să vină la biserică. Dar n-a fost aşa, iar pe adulţi n-ai cum să-i mai schimbi. Aşa că m-am gândit la viitor. Pe copii cu siguranţă îi puteam ajuta să crească mai luminos, să nu abandoneze şcoala. La urma urmei, exact ăsta e rolul fundaţiei - să lupte împotriva abandonului şcolar". Părintele are perfectă dreptate. Ultimul raport privind starea învăţământului preuniversitar din România arată că rata abandonului şcolar pentru învăţământul obligatoriu este de aproximativ 3,7%. Dintre copiii care abandonează şcoala 1,5% provin din ciclul primar şi gimnazial, iar 2,2% de la liceu. Mai exact, 92.000 de elevi dintr-un total de 2,3 milioane, câţi sunt în învăţământul obligatoriu, renunţă la şcoală din cauza sărăciei. Lumea copiilor "Pentru noi e foarte bine aici. Mâncăm, ne jucăm şi ne facem lecţiile", spune Carmen, o fetiţă de 13 ani, decana de vârstă în grupul copiilor de la aşezământ. Cu toţii, sunt şapte fraţi, dintre care cinci vin zilnic la centru. Când nu vin, au grijă de treburile gospodăriei ori ies călare pe câmp. "Au doi cai acasă, iar ea este foarte curajoasă. Are grijă de fraţii ei şi de gospodărie. Pe lângă toate învaţă şi foarte bine.", o laudă doamna Geta. "Pentru cei mai sârguincioşi avem pregătite diverse premii dulci", adaugă Ligia, destul de tare încât să fie auzită de copii, prea absorbiţi de jocul pe calculator. "Trebuie să vă spun că avem profesor de informatică şi de engleză. O dată pe lună vine la noi şi un psiholog" spune ea. Premianta zilei e Ştefania, care tocmai a luat "foarte bine" la română. Deşi învaţă excelent, paradoxal, fetiţa are una dintre cele mai proaste situaţii familiale. Casa de la capătul lumii Casa în care locuieşte Ştefania împreună cu părinţii, sora şi nepoţii ei, e aproape o ruină. Acoperişul are tabla spartă şi ruginită, geamurile într-o rână, uşa ieşită din balamale. Prin găurile acoperişului plouă pe ziduri, coşcovindu-le. În spate, pe un hol, alte două camere. Una singură e locuibilă, iar acolo se înghesuie şase persoane. Înăuntru e cald. Miroase a fum şi a mâncare gătită. "Stăm aici toţi şase: eu, cu fetele, Ştefania şi încă o soră mai mare de-a ei, care a fost căsătorită la Urlaţi, da' s-a despărţit de barbat-su şi a venit aci, la mine, cu doi copii. Şi mai e şi bărbatul meu, pe care nu-l prea vedem". Ca o scuză, Elena, mama Ştefaniei, spune că face tot ce-i stă în putinţă, ca să menţină o viaţă de familie, cât de cât normală. "Ce să fac?! Mă duc cu ziua pe unde găsesc treabă de făcut. Muncesc cât pot pentru 30 de lei pe zi. Da, măcar, să avem cu ce lua de mâncare. Dacă n-ar fi fost părintele, eram nenorocită cu fata. Cum mă descurcam eu, cum se descurca ea? se întreabă, aproape disperată, femeia. Primăria, mulţumită de sine La Primărie e lume puţină. Altfel, mulţumită de "lucrarea" părintelui, la care nu contribuie cu aproape nimic. "Din punct de vedere legislativ nu putem să ajutăm financiar fundaţia; nu sunt prevăzuţi bani la buget pentru asta. Noi facem doar serviciile care ţin de noi: mai punem un stâlp de iluminat, mai aprindem un bec, mai facem o vidanjă la WC. Şi mai punem şi noi câte-o vorbă bună pe la oamenii noştri...", spune Lazăr Stan, viceprimarul din Urlaţi, cu o vagă urmă de mulţumire în glas. Sursa, ziarul Gandul La acest link gasiti si un mic film cu parintele Manuel Radu si micutii sai.

Locul unde renaste speranta

Micuta Leo vrea sa ne vada!

"O întreb: „Ce ai mai făcut tu, Leontina ?“ şi ea începe să povestească cu vocea ei limpede, pipăind obiectele din jur pentru a înţelege şi simţi mai bine locul în care se află. „Păi am mers la şcoală. Am învăţat să citesc. Ştiu alfabetul Braille. Dar ştii, eu citesc altfel, cu mâinile. Ştiu să socotesc. Am şi o prietenă la şcoală, Cătălina. Vezi, şcoala mea este departe şi acolo stau fără mami şi îmi este dor de ea. Acum m-am întors în vacanţă. Vrei să-ţi spun o poezie?...şi fetiţa nu s-ar mai opri, atât de mare este dorinţa ei de comunicare. O struneşte mama, strângând-o uşor de mână. După care o completează. „Am dus-o la o şcoală specială în Buzău. Ne-a fost greu şi ei, şi nouă. La început plângea pentru că îi era dor de acasă. Nu puteam să o las să piardă un an, pentru că este inteligentă şi are o mare dorinţă de cunoaştere. A luat chiar premiu. Mă doare sufletul când o văd aşa. Când mă uit la copiii de vârsta ei şi când mă gândesc ce copil minunat este, câte ar fi putut să facă, dacă vedea“, spune cu regret în voce Mariana Călin, mama Leontinei. Apoi o corectează: „Capul sus, spatele drept“, şi îi ridică bărbia cu mâna, căci privirea copilei este aţintită în pământ. Este atentă la orice zgomot, la vocile celor din jur ca şi cum ochii ei au crescut undeva, înăuntrul mintii."

Povestea intreaga si documente medicale:
http://leontinanicoleta.blogspot.ro/

Parintele Paisie despre educatie

"- Părinte, cum oare mama Sfinţiei Voastre, care a fost atât de sensibilă şi v-a iubit, v-a dat o educaţie aspră încă din primii ani ai copilăriei?- Omul poate fi ajutat de mic ca să prindă sensul adânc al vieţii şi să se bucure cum trebuie. Când eram mic îi întreceam pe copii la alergat. Dar aceia nu mă lăsau să alerg, ci mă alungau. Imi spuneau: “Veneticule”. Mă duceam la mama plângând. “Ce ai de plângi?’, mă întreba ea. “Copiii nu mă lasă să alerg”, îi spuneam. “Vrei să alergi? Iată curtea, aleargă. De ce vrei să alergi acolo? Ca să te vadă ceilalţi şi să-ţi spună bravo? Aceasta este mândrie”. Altă dată am vrut să mă joc cu mingea, dar copiii nu m-au lăsat. M-am dus iarăşi la mama plângând. “Ce s-a întâmplat? De ce plângi iarăşi?“, m-a întrebat. “Copiii nu mă lasă să mă joc cu mingea!”, i-am răspuns. “Curte mare avem, minge ai, joacă-te aici. Ce, vrei să te vadă ceilalţi, ca să te laude? Aceasta este mândrie”. Atunci m-am gândit: “Mama are dreptate”."

Am citat de aici: http://www.razbointrucuvant.ro/2009/05/25/cuviosul-paisie-aghioritul-despre-sensul-cel-mai-adanc-al-vietii/

Publicitate

Pentru viata

Scopul „Marșului pentru Viață” este afirmarea dreptului la viaţă al copiilor nenăscuţi din momentul concepţiei, respectul faţă de viaţă în toate fazele şi ipostazele ei, nevoia de sprijinire a familiei ca temelie a societăţii.

Scăderea natalităţii, identificată ca factorul principal al crizei demografice, va continua să cauzeze adâncirea dezechilibrului ecomomico-social dacă nu va fi stăvilită, în primul rând prin restricţionarea/ oprirea avorturilor.

În timpul marșului va fi lansat un Manifest adresat societății şi clasei politice. Prin acesta se cere adoptarea unei atitudini şi legislaţii favorabile vieţii şi familiei, în contextul în care România are cea mai ridicată rată a avortului dintre toate ţările Uniunii Europene și suferă o degradare accentuată a importanței familiei în viața socială.

Conform datelor de la ultimul recensământ, în ultimele două decenii, România a pierdut, numeric, patru milioane de locuitori, iar populația a îmbătrânit vizibil. Aproximativ 8 milioane de copii, doar conform statisticilor oficiale, au căzut victime avorturilor din 1990.

Pierderile sunt inestimabile, spun specialiştii, şi ele afectează deja toate aspectele vieții, de la piaţa forţei de muncă şi bugetele de pensii sau asigurări de sănătate și până la puterea creativă a neamului nostru. În viitor, România va depinde în mare parte de imigrație, pentru a putea exista în continuare.

Pentru mai multe informaţii, pentru lista completă a orașelor în care se desfășoară evenimentul, trasee, program și date de contact ale colectivelor locale de organizare, vă rugăm să accesați pagina de internet www.marsulpentruviata.ro

Cartea, cale spre cunoastere

Anca, prietena Ramonei, a avut o idee minunata, care poate aduce roade bogate in sufletelul micilor viitori cititori de la scoala in care preda. Sa o ajutam sa isi puna in practica ideea. O actiune de genul acesta nu ar trebui sa fie imposibila. Intentia ei este nobila, entuziasmul mare si de nedaramat, iar aportul nostru nu ar fi foarte greu de pus in practica, doar sa ne pese si sa vrem.

Sigur, nu ne pricepem la strategii de marketing, dar sa folosim ce avem la indemana, bloguri, mailuri, telefoane, discutii cu prietenii si apoi posta romana. Sau alta cale...

Ne este alaturi si Marcel Iures, chiar daca el vorbeste despre un alt proiect, similar, mai vechi. Ascultati-l, dar nu duceti cartile unde zice el (ca poate proiectul acela e finalizat), ci Ancai, care preda matematica la scoala generala din satul Fericea, comuna Valea Chioarului, judetul Maramures, mail ceterasanca@yahoo.com

Un strop de sfintenie?

Parintele ne-a spus la un moment dat, intr-o predica, pentru incurajare, ca si in ziua de azi mai sunt sfinti. Ei traiesc printre noi, trecem pe langa ei, nu-i stim si nici ei nu stiu ca sunt sfinti (ca daca ar sti, n-ar mai fi). Cand auzi asa ceva e greu sa nu te intrebi totusi, cine ar putea fi ei... Ca doar ai nevoie de modele.

Cu ceva vreme in urma m-am intalnit din nou cu minunea de fata numita Nicoleta. Am scris putin despre ea aici. Parintii adoptivi ai Nicoletei au aflat inca inainte de a se finaliza adoptia, ca fetita este purtatoare a virusului HIV. Si totusi au continuat procedura de adoptie. Ca doar nu era sa renunte la ea, ca la o masea stricata (citat din spusele mamei). Nicoleta a fost colega de clasa cu Andrada, in scoala generala. Mare scandal mare a fost in clasa si in scoala atunci cand s-a aflat despre boala Nicoletei. Si s-a aflat tocmai datorita altruismului fetitei. La un moment dat, in clasa, in timpul orei, i-a curs sange din nas. Invatatoarea a sarit sa o ajute, dar Nicoleta s-a opus strigand: "Nu ma atingeti! Ma descurc singura, am la mine tot ce-mi trebuie." Apoi a urmat sedinta cu parintii, care s-au revoltat in masa si au cerut ca Nicoleta sa plece. Ce-o fi fost oare atunci in sufletul parintilor ei si in sufletul fetitei? Doar Domnul stie. Mama Nicoletei a rezistat eroic tuturor presiunilor si si-a aparat puiul, care nu gresise cu nimic. Nicoleta a ramas opt ani in aceeasi clasa, sub privirile uneori fals binevoitoare, alteori suspicioase ale tuturor. A fost nelipsita la toate actiunile de socializare ale clasei (programe artistice, spectacole, excursii). Ea se purta frumos si demn, cu toata retinerea pe care parintii copiilor o aveau fata de ea. Nu o deranja ca statea singura in banca. Era mereu vesela si zambitoare, desi uneori ii era rau.

Impotriva oricarei prognoze medicale, Nicoleta traieste si se simte bine. S-a implicat in multe proiecte sociale, a facut voluntariat. Acum are 22 de ani si e studenta la psihologie. Dar nu asta conteaza, sau nu numai asta. Este o fiinta atat de placuta, atat de surazatoare, incat n-ai mai pleca de langa ea. Eu sunt pentru ea doar mama unei foste colege, care a avut fata de ea avut suspiciuni si nelinisti, la fel ca toti ceilalti parinti. Si totusi, de cate ori ne intalnim, este atata bucurie si pace la mijloc incat nu pot sa ma intreb care e taina ascunsa. Si mi-am exprimat mirarea. Iar mama ei, care se oglindeste toata in ochii si sufletul fiicei si care o insoteste ca un inger pazitor mi-a spus ca au si ei probleme dar nu considera ca are rost ca acestea sa fie discutate, sau macar tradate de expresia fetei, pentru ca oricum nu le rezolva altcineva. Din ton am priceput clar ca nu era oarece mandrie ascunsa in aceasta atitudine. Mai degraba acceptare si nadejde. Si un strop de sfintenie???

Model de urmat

Via Ramona

O minunata pilda despre iubire si nejudecare

Pana nu vom fi asemenea copiilor, nimic nu vom pricepe. Desi ravna nu ramane nerasplatita, daca nu iubim neconditionat nu vom avea mila fata de aproapele si vom ramane orbi.

Campania UN PAHAR DE APA se prelungeste

Mulţumim din inimă tuturor celor care au contribuit până acum la strângerea sumei de 1500 de euro. Este dovada ca povestea celor 40 de copii din Comuna Glodeanu nu a trecut pe lângă noi, am reuşit împreună să ne mobilizăm şi să strângem o parte din suma necesară forarii pentru fântâna de care nu vor beneficia doar copiii ci şi oamenii din sat şi împrejurimi.
Campania "Un pahar de apă pentru Adrian" se prelungeşte până la data de 1 noiembrie 2011 pentru a reuşi să strângem toate fondurile necesare punerii în practică a acestui proiect.
Bogăţia darului se vede în timp, prin donaţiile voastre veţi îmbunătăţi viaţa cotidiană a oamenilor din zonă pentru multe generaţii de acum înainte.
Vă reamintim faptul că în comuna Glodeanu este necesară forarea unui puţ de adâncime deoarece pânza freatică de suprafaţă este afectată, apa nefiind potabilă. Această situaţie există atât în comuna Glodeanu cât şi în satele din împrejurimi iar în prezent se încearcă acoperirea necesarului de apă cu ajutorul unei cisterne care vine la câteva zile.Oamenii işi drămuiesc apa astfel încât să le ajungă până cand cisterna soseşte iarăşi.
Donaţiile se pot face în contul: RO35CECEBZ0130RON0786067 deschis la CEC Buzău, cod SWIFT: CECEROBU, Titular Cont: Parohia Glodeanu Cârlig cu menţiunea “sponsorizare fântână”.

Vă rugăm, ajutaţi-ne cu promovarea acestei campanii pentru ca informaţia să ajungă la cât mai mulţi oameni.

Domnul să vă răsplătească efortul şi generozitate!

Echipa Asociaţiei Orthograffiti

Parinti si copii - II - responsabilizarea

Resposabilitatea este un element esential al unui om sanatos din punct de vedere emotional. Dar cand devenim responsabili? Dintr-odata la implinirea unei anumite varste? Nici vorba. Parintele Filothei Faros subliniaza in cartea "Mitul bolii psihice" faptul ca de multe ori ceea ce consideram a fi afectiune psihica grava se poate trata nu prin incursiuni in trecut pentru intelegerea acestuia ci prin terapie de responsabilizare. Cu alte cuvinte, daca un copil nu a avut alaturi de el un parinte responsabil de la care sa se "molipseasca", acesta poate fi ajutat sa invete sa devina responsabil de catre un terapeut, consilier sau preot, cu conditia ca indrumatorul sa fie intr-adevar un model de resoponsabilitate.

Cum ne responsabilizam copiii? Gasim informatii teoretice si sfaturi practice in Revista Meki, in zona dedicata parintilor, mai exact aici.

Citez:
"PONT: Copiii, cu cat sunt mai mici, cu atat doresc mai mult sa va intre in gratii, sa va impresioneze, sa va ajute. Putini adulti isi dau seama de efectul miraculos pe care il au, pentru copil, cuvintele: Tu ai putea sa ma ajuti! sau Am nevoie de ajutorul tau! Profitand de acest lucru, este foarte usor pentru parinte sa stabileasca, mai intai cu titlu de ajutor, sarcinile zilnice sau saptamanale al copiilor.

Indicatii utile
- Sarcinile trebuie sa fie rostite ca negocieri, nu ca ordine. In caz contrar copilul se va simti constrans, sau pur si simplu nu va realiza sarcina.
- Evitati sa implorati sau sa va recompensati material copilul pentru aceste sarcini.
- Puteti conditiona unele dintre avantajele pe care le primeste, sau utiliza consecintele logice: (Daca nu vii la masa acum, vei manca mancarea rece sau vei lua numai masa urmatoare! Daca nu iti aduni hainele / jucariile, le vom da altcuiva sa aiba grija de ele.)
- Totodata, il puteti recompensa, utilizand pentru asta varianta "Dupa ce vei face..., vei avea voie sa..." (Dupa ce iti faci temele, vom juca impreuna jocul tau preferat).
- Evitati sa faceti abateri de la ceea ce ati stabilit initial!"

Vrei sa afli mai multe? Afla unde gasesti revista sau Aboneaza-te la Revista Meki.

Un pahar de apa

Adrian este unul dintre cei 40 de copii din Comuna Glodeanu. El așteaptă la fiecare câteva zile cisterna care îi aduce apă de baut. Și asta pentru că satul său nu are apă potabilă pe care noi o obținem cu o simplă deschidere a robinetului. Costurile necesare pentru forarea unui puț de adâncime nu pot fi suportate de oamenii comunei, deja greu încercați de sărăcie, suma necesară ridicându-se la peste 10.000 de euro. Unindu-ne însă forțele și oferind fiecare dintre noi câte puțin, îl putem ajuta pe Adrian să aibă zilnic apă proaspătă.

Via asociatiaorthograffiti

Sfantul Spiridon si benzile desenate

Sfantul Spiridon este unul din sfintii mei favoriti pentru ca este plimbaret si are chiar si in prezent obiceiul sa plece sa-i ajute pe cei ce-l cheama. Astfel isi uzeaza incaltamintea, aceasta fiind schimbata periodic. Incaltamintea uzata a sfantului este donata la solicitare bisericilor care au hramul Sfantul Spiridon. Nadajduiesc ca si biserica din Constanta cu acest hram, situata in cartierul Inel II va primi in curand un papuc de-al sfantului Spiridon. Despre minunile sfantului calator am postat aici.

Leon Magdan a scris o foarte frumoasa poveste despre o minune facuta de Domnul prin Sfantul Spiridon, iar povestea a fost transpusa in formatul benzilor desenate de catre cei de la revista Meki .

"Cu sute de ani in urma in insula Cipru era foamete mare si toti, tineri si copii erau in pericol. Tocmai atunci un negustor bogat a venit cu o corabie plina de grau. Insa, vazand marea disperare ce curpinsese pe locuitori, se lacomeste si vrea sa vanda sacul de grau mult prea scump. Sfantul Spiridon, episcopul Ciprului, le intareste oamenilor credinta in Dumnezeu, aratandu-le ca El nu ramane indiferent in fata nedreptatii, ci vegheaza mereu asupra noastra."

Daca as preda religia la clasele mici as folosi cu mare drag benzile desenate dedicate religiei. Povestea, in benzi desenate, este accesibila integral cu un clik dat pe imaginea mare din dreapta de la linkul http://www.meki.ro/Benzi-desenate/Religie.html. Paginile pot fi vizualizate FULL SCREEN si apoi marite cu suplimentar cu lupa. Lectura placuta celor mici, si nu numai lor. Invatamintele povestii sunt actuale datorita crizei si sunt utile si celor mari (ca varsta dar si ca functie si responsabilitate).

Apel la rugaciune pentru micutul Emanuel

"Baietelul nostru s-a nascut sambata, 2 iulie, cu probleme la picioruse, ceva asemanator sindromului bart… (adica de la glezne in jos sunt mai putin dezvoltate, sunt fara tesutul exterior si din aceasta cauza ii apar si anumite basici atat pe corp cat si in interior…) Doctorii ne-au dat niste diagnosticuri nu prea pozitive, dar stim ca Domnul este mare si la El nimic nu este imposibil. Avem nevoie de rugaciunile voastre. Fiti binecuvantati! ”
Multumesc mult si Domnul sa va binecuvanteze!"

Gabriel şi Elisa Bontaş – Bucuresti

Sursa: email-Provita

De ce postez apeluri la rugaciune? Nu prea stiam nici eu de ce, o fac oarecum instinctiv, oarecum din autoconservare, pentru ca una suntem cu totii ca madulare ale bisericii. De ce este indicat sa ne rugam unii pentru altii ne spune parintele Daniel Ivan aici.

Parinti si copii (I)

Din pacate meseria de parinte nu se invata la scoala. Poate ca unele lucruri nu ar fi cazul sa le invatam ci doar sa le simtim (sa le primim de la Domnul) atunci cand avem nevoie de ele. Dar asta se poate intampla doar daca avem inima curata si putem primi (intelege) ceea ce ni se da.

Imi amintesc ca mi-am crescut fetele dupa moda vremii. Totul a inceput cu alimentatia la cerere, nu la ore fixe, pe care mi-am insusit-o inca din spital, la indicatiile pretioase ale cadrelor de specialitate. Apoi, tot ce a urmat a fost la cerere... pentru a nu afecta personalitatea copiilor. Mult mai tarziu am aflat ca e utila impunerea unor limite, de care copilul are nevoie pentru a se simti in siguranta. Am aflat abia cand "moda" din domeniul psihologiei copilului s-a schimbat.(e drept ca la noi informatiile au ajuns cu mare intarziere in acest domeniu).

Acum exista carti bune pe aceasta tema, totul e sa avem timp si sa vrem sa invatam sa fim parinti buni. De mare ajutor si la indemana este revista Meki, prin pagina dedicata parintilor. Gasim aici multe informatii concrete si usor de pus in practica, filme inspirationale despre educatie si idei de activitati care se pot derula impreuna cu copii.

Stiati ca jocul e pe cale de disparitie? Sigur, nu ma refer la jocul pe calculator sau la jocul cu diverse obiecte electronice, ci la jocul acela clasic, de care ar fi bine sa ne amintim din copilaria noastra. De ce au nevoie copii sa se joace? Pentru ca jocul dezvolta:
- Capacitatea de intelegere a realitatii
- Capacitatea de rationare logica
- Capacitatea de socializare si inteligenta emotionala
- Capacitatea de comunicare si dezvoltarea limbajului
- Capacitatile motrice si de manipulare a obiectelor
- Capacitatea de creatie si imaginatie
Am extras doar cateva idei de baza din articolul pe care il gasiti detaliat dar usor de citit aici: http://www.meki.ro/articole/jocul-e-totul-in-lumea-copiilor.php.

Pentru mi-a placut tare mult pagina parintilor o voi studia in continuare mai pe indelete si voi reveni cu impresii pe acest subiect. Deocamdata am acces doar la anumite informatii (nu putine), dar dupa ce le termin de studiat ar fi o idee buna sa ma abonez, pentru a afla mai multe. Cu doar 1 euro pe luna, este asigurat accesul integral la continutul site-ului www.meki.ro (echivalentul interactiv a peste 120 de pagini tiparite).

O revista care starneste amintiri

Cu mare drag imi amintesc despre obiceiul complet nesanatos pe care il aveam in copilarie de a citi cu lanterna sub plapuma sau uneori chiar la lumina lunii pline, vara, in curte. Poate de aceea, sau poate din cu totul alte cauze, la un moment dat am avut nevoie de ochelari pentru miopie. Nu imi pare rau, farmecul cititului pe ascuns s-a pastrat in sufletul meu. De ce pe ascuns? Citeam si ziua, fara sa ma ascund, dar seara eram copil aparent cuminte si stingeam lumina la ora la care mi se cerea sa fac asta. Ideea e ca nu ma puteam opri din citit, asa ca ma prefaceam ca dorm si continuam sa citesc pe ascuns. Citeam orice cu mare drag, chiar si revistele Arici-Pogonici, Luminita, Cutezatorii. Se impletea armonios farmecul copilariei fara griji cu acela al imaginatiei starnite de benzile desenate.

Cand fiicele mele aveau varsta potrivita pentru asemenea reviste, nu tin minte sa le fi gasit la chioscurile de ziare sau in librarii. Am gasit carticele frumoase cu animale, dar nu reviste. In ziua de azi, oare mai citeste cineva? Ce sa le oferim copiilor spre lectura, pentru a fi atractiv si instructiv in acelasi timp? Fara capcane ale pseudo-educatiei moderne? Fara sa ne fie teama ca le sar in ochi, printre altele, aspecte indecente sau imorale. Cum sa facem sa nu ii atraga "eroii" negativi prezentati sub aura unor personaje simpatice?

Dar iata ca am primit o veste buna. Am aflat ca a aparut revista Meki . Daca aruncati o privire pe site, sigur va starneste interesul. In functie de varsta copiilor sau de interesul pe care il aveti, puteti opta pentru "Meki benzi desenate" sau pentru "Meki junior povesti ilustrate", accesibila chiar si copiilor sub 8 ani. Si stiti care este culmea? Nici parintii nu sunt lasati mai prejos. Dar despre parinti si despre posibilitatile ne a ne imbunatati relatiile cu proprii nostri copii va voi povesti in curand.

Deocamdata va mai spun de ce recomand cu mare drag revista Meki. Pentru ca am aflat pe pagina de prezentare www.meki.ro cam care sunt scopurile si valorile celor care editeaza si vand revista. Citez:" Suntem crestini ortodocsi. Suntem deschisi spre comunicare. Ne motiveaza proiectele mari si avem convingerea ca lucrurile cu adevarat importante se fac in echipa. Credem ca e mult mai usor sa previi greselile decat sa le indrepti. De aceea, mesajele transmise copiilor merita o atentie deosebita."

Cum puteti sa va bucurati online de toate facilitatile oferite de revista Meki? Sper sa va spun maine despre asta. Daca v-am starnit curiozitatea, mai treceti pe aici.

Romania

Mai are oare valoare patriotismul pentru copiii nostri? Totusi da, chiar daca asta nu ne sare in ochi la tot pasul. Abia azi am descoperit aceasta superba melodie, numita Romania, compusa de Adrian Daminescu si cantata de Iulian Selea la Mamaia Copiilor in 2010. Dar culmea este ca am descoperit-o pe facebook. Asa cum firul de iarba isi face loc prin asfalt, asa ajung si multe lucruri bune si frumoase sa devina cunoscute prin mult blamata retea "facebook". Stiu ca suna patetic, dar m-a impresionat tare melodia asta. Le-o dedic politicienilor romani, poate se va inmuia putin si sufletul lor, ca nu e inca prea tarziu.