Fericire versus divertisment în epoca mass-media

Bioeticianul român Virgiliu Gheorghe susţine joi, 8 mai, la Constanţa, o conferinţă publică. Întâlnirea are loc la Casa de Cultură, de la ora 18, iar intrarea este liberă. Mai jos, Virgiliu Gheorghe la emisiunea Garantat 100%

Despre vocatie, pentru tineri

Via Cadelnita, via Doxologia, o foarte frumoasa si utila conferinta a parintelui Constantin Necula, din care am extras cateva citate.

"Să ştiţi că toţi avem o vocaţie de la Dumnezeu, dar de cele mai multe ori nu o descoperim. Însă, când o descoperim, vocaţia devine har al Duhului Sfânt, pururea lucrător în viaţa noastră. Ne-am obişnuit să credem că cea mai importantă vocaţie, pe care o avem pe pământ, este să avem funcţii (înalte), după ce avem funcţii să facem cariere, facem orice ca să ajungem cât mai sus, iar sus descoperim "marea vocaţie" a însingurării. Acolo eşti singur, răstignit, muşcat din toate părţile de cei care, la rândul lor, cred că vocaţia este să stai deasupra. Vocaţia este să înţelegi că a munci dedesubt nu este nici o ruşine. Între a săpa un şanţ şi a finaliza o licenţă la care nu ţii, este de preferat să sapi şanţul, dacă acesta scoate apa din cort."

"Vocaţia întotdeauna vizează discursul de adâncime. Putem să cosmetizăm unele păreri, însă vreau să vă spun că, Biserica nu este un spaţiu unde să ne putem împlini plăcerile şi dorinţele. Biserica nu este spaţiul împlinirii plăcerilor. Vocaţia nu înseamnă că îţi împlineşti o plăcere în permanenţă. Vocaţia, uneori, este o greutate pe care trebuie să o porţi cu destindere. Vocaţia devine cu adevărat dătătoare de mântuire, pentru că vocaţia noastră finală este să devenim Sfinţi, precum şi Tatăl nostru Cel din ceruri Sfânt este, aşadar să devenim Sfinţi prin împlinirea profesională a micilor noastre vocaţii."

"Primul dar al Mântuitorului Iisus Hristos către mica Lui comunitate apostolică a fost oferirea iertării. Atunci când vorbiţi de vocaţie, gândiţi-vă ce capacitate aveţi de a ierta. Nu să iertaţi cu inima îndoită, căci atunci nu aţi înţeles nimic din această iertare. Iertarea profundă ne face să fim oameni adevăraţi şi ne menţine de fiecare dată în cea mai impresionantă dintre structurile pe care le avem, de oameni integri nu doar fizic, ci şi sufleteşte. Exerciţiul acesta al iertării ne arată ce vocaţie putem să avem."

"Credinţă nu există până la mormânt. Adevărata credinţă se manifestă exact după ce se aşează piatra mormântului. Adevărata iubire se împlineşte în momentul când, celălalt, mort fiind, te aude pe tine de pe lumea aceasta spunându-i: "Tu nu ai să mori niciodată. Tu continui să trăieşti pentru că iubirea mea pentru tine continuă să existe"."

"Senzaţia adulţilor este că vocaţia lor este să dea sfaturi tinerilor. A forma un om înseamnă a-i identifica sursele de informare, nu a-l opri din învăţare prin folosirea tehnicii actuale, în speranţa că profesorul este din ce în ce mai bun, ca profesor şi va induce teamă în elevi, teamă care atinge punctul culminant în momentul în care el este scos la tablă şi probabil va şti foarte multe lucruri, care nu îi vor folosi niciodată în viaţă."

"Observaţi ce distincţie trebuie să-ţi îngăduie Dumnezeu în sufletul tău, ca să înţelegi că vocaţia personală nu este să pierzi timpul, că vocaţia nu înseamnă să râzi de propria persoană doar pentru că cei din jur te ghidează într-o direcţie în care nu crezi (şi de care nu eşti atras). Sunt mii de oameni care puteau să îşi rateze vocaţiile, dacă urmau anumite sfaturi ale părinţilor. Sunt sute de mii de oameni care, în momentul în care nu ar fi fost un singur om, atent în viaţa lor, să-i întâlnească şi să le cultive iertatea aceasta în raport cu sine, fără de care nu ar fi reuşit niciodată, poate, să ducă până la capăt misiunea aceasta pentru care Dumnezeu i-a trimis pe pământ. Sunt foarte multe lucruri pe care, (voi tinerii) trebuie să le învăţaţi aşa cum sunt. Dar sunt şi multe lucruri care trebuie să ne învăţaţi pe noi ceilalţi (adulţii), cum le vedeţi voi."

"Mântuitorul Iisus Hristos ne vrea părtaşi la mântuire, nu doar spectatori ai propriei noastre mântuiri, nu comentatori ai mântuirii altora şi nici cârtitori ai propriei noastre mântuiri."

Dincolo de orice fel de vocaţie funcţională pe care noi o avem ca oameni în noi rămâne şi vocaţia ludicului, mai dezvoltată sau mai involuată, în funcţie de capacitatea şi de locul în care ne-a aşezat Dumnezeu. Într-o altă ordine de idei, vocaţia prioritară a unui copil este să înveţe, nu să-şi dovedească învăţătura. În această vocaţie a copilului, acesta uneori mai greşeşte şi nu îi poate proteja de greşeli pe adulţi. Rolul şcolii este acela de a-i răspunde elevului la intrebarea: "Ce vrei să fii în viaţă?". Prioritară este rezolvarea ecuaţiei propriei vieţi, stabilirea rostului în viaţă, şi nu trimiterea într-un liceu unde nu îşi găseşte chemarea, fără să înţeleagă nimic din ceea ce se petrece în viaţa lui."

"Mântuitorul Iisus Hristos spune că "Nu am venit să aduc pace, ci sabie" şi de aceea a fost socotit de majoritatea oamenilor timpului său deranjant. Ori, Mântuitorul Iisus Hristos pentru acest lucru a venit: să atenţioneze de fiecare dată că lumea nu este făcută doar din şefi şi roboţi, ci din oameni care îşi împlinesc propria vocaţie, iertându-se pe sine pentru a putea merge de fiecare dată mai departe cu demnitate."

Conferinta, video si transcrisa integral, poate fi urmarita aici.

Un om frumos

“Prin anii 1946-1947 am fost duşi să muncim la Galda, la o vie, bucurându-ne de un regim de lagăr, deci cu oarecare libertate. Munca era epuizantă, mâncarea insuficientă.

Valeriu muncea şi se ruga. Muncea şi cânta. Muncea şi-L slăvea pe Dumnezeu. Se simţea legat sufleteşte de o fată pe care o iubise şi acum a avut prilejul să-i scrie. Fata era logodită şi urma să se căsătorească. Suferinţa lui a fost adâncă, dar s-a smuls din ea cu hotărârea de a se călugări.

Până atunci se pregătise pentru viaţă, chiar dacă luase învăţătură de la Sfinţii Părinţi. De acum el, feciorelnic, se logodea cu Hristos, spre a sluji desăvârşit lui Dumnezeu. Bucuria aceasta uriaşă a covârşit deplin durerea despărţirii. Iar pe fata aceea o va respecta, înţelegându-o, toată viaţa. Iată deci cât de mic este pragul între un mirean credincios şi un monah.

Il văd pe Valeriu la Galda, seara pe dealuri, cântând, culegand flori, unind albastrul ochilor săi cu albastrul cerurilor. Il vad ziua şi noaptea îngenuncheat în bisericuţă, rugându-se răpit in duh, cu mâinile împreunate precum copiii, cu ochii strălucind de bucurie. Il văd dăruindu-şi bucata de pâine unuia mai slab ca el. Il văd jucându-se cu copiii şi încercând să fie ca ei. Il văd adancit în sine, pregătindu-se de spovedanie. Il văd strălucind de bucurie după ce s-a împărtăşit. Il aud vorbind cu însufleţire tuturor celor care căutau cuvântul lui Dumnezeu. Il văd chinuindu-se să muncească şi să-şi facă norma. Il aud cântând colinde, pricesne ori propriile lui cântece. Era plin de dor sfânt. Purta în el ceva serafic, mai presus de fire şi era cel mai frumos om pe care l-am întâlnit."

din: Ioan Ianolide, Intoarcerea la Hristos

Mai multe despre Sfantul Inchisorilor, aici si aici.

Atitudinea in fata mortii

Alexandra a fost. Pe pamant. Acum e la Domnul. De cand a aflat diagnosticul, cancer cu metastaze, in luna iulie a acestui an, a inceput sa tina un jurnal.

Prima fila:

"Azi e o zi nefasta pentru mine. Diagnosticul a venit ca un soc: metastaze la plamani si rinichi. Primul gand care-mi trece prin minte implica moartea. Imi pare imposibil sa mi-o scot din minte. Incerc sa-mi imaginez cum arata NIMICUL! O mare intindere pustie de GOL! Nimeni drag care sa fie pe acel camp pustiu, care sa ma tina de mana. Nu reusesc sa-mi retin lacrimile. Un zid imens imi apare in fata: sfarsitul…cand nici macar nu am inceput. Incerc sa plec de la acest sfarsit si sa imaginez o viata pe care inca nu am trait-o si pe care poate nici nu voi apuca sa o cunosc. Cum ar fi aratat ea oare?

Mi-e teama….foarte teama! Simt cum respiratia mi se ingreuneaza, cum inima incepe sa-mi bata din ce in ce mai tare, de parca ar vrea sa iasa de la locul ei... acel loc bolnav, patat de cancer: pieptul meu! Ma gandesc cum sa le spun celor dragi?! Marian, sotul meu, e langa mine…incearca sa ma incurajeze insa ochii lui sunt atat de tristi si imi pare atat de rau ca nu pot sa-I alin…dragul de el.

Incerc sa ma adun…ma indrept instinctiv spre o biserica…poate Dumnezeu ma va indruma spre o cale…poate imi va da o speranta…poate imi va da o noua sansa la viata…"

Azi a fost postata ultima fila a jurnalului, o fila pregatita din timp. Pentru ca stia. Intelesese.

"Buna dragii mei... daca cititi aceste randuri este pentru ca Dumnezeu a decis ca eu sa-i fiu alaturi...

Am inceput sa scriu pe acest blog din recunostinta pentru cei care, fara sa ma cunoasca, au decis sa fie alaturi de mine, atat moral cat si financiar... si am vrut sa le impartasesc din experienta traita si din lectiile invatate, si prin asta sa le multumesc pentru suportul acordat...

Daca am reusit sa transmit mesajul... acela ca viata e cel mai pretios dar pe care-l primim si ca merita traita intens... si daca in momentele vesele sau triste o sa va amintiti acest mesaj... atunci inseamna ca, desi am pierdut batalia... n-am pierdut si razboiul... inseamna ca voi continua sa traiesc in amintirea voastra...

Imi doresc sa nu umbresc in nici un fel aceste sarbatori... si-mi doresc sa ma conduceti cu zambetul pe buze... pentru ca acest sfarsit nu e o pedeapsa... ci doar rasplata unei vieti traite frumos... pentru ca acest sfarsit e doar un nou inceput...

Va imbratisez cu drag!"

Doamne, odihneste in pace acest suflet frumos!

Vreau, se poate, voi reusi!

Suna ca denumirea unui seminar motivational, nu-i asa? Dar e un titlu de carte. Autorul e foarte tanar si optimist. A studiat, si studiaza inca, printre altele, teologia si a scris deja cateva carti. Si pentru ca vrea sa schimbe ceva din ceea ce este in prezent in jurul nostru, scrie. Pe mine titlul m-a facut curioasa si am comandat cartea pentru Andrada, direct la autorul ei, Ciprian Vestemean. Drept urmare, Andrada a primit cartea cadou, insotita de ultimele trei numere ale revistei MOD. O revista pentru tineri, care se distribuie gratuit, in Blaj. Al carei redactor sef este acelasi Ciprian Vestemean. Iar eu am primit de asemenea o carte cadou, a aceluiasi autor, Cuvantul sculpteaza. Multumesc, Ciprian!Si mult succes in ceea ce vrei sa faci, prin trezirea tinerei generatii la lupta pentru viata adevarata. Voi scrie despre cartile primite, cu ingaduinta ta, la un moment dat. Deocamdata, un mic citat din Vreau, se poate, voi reusi!:

Doamne! M-am indepartat atat de mult de tine incat nu-mi mai simt picioarele de durere..."

Daca aceasta carte va trezeste interesul, o puteti gasi aici.

Elanul si daruirea manifestata in activitatea lui bogata de catre tanarul autor m-a facut sa inteleg optimismul lui Dan Puric in ceea ce priveste capacitatea de a-si reveni, de a-si veni in fire, a poporului roman. Un efect similar l-a avut si o confesiune a Dianei citita azi cu mare bucurie aici: bisericadincasa.blogspot.com

Paradis sau Infern

Am plecat…

Departe de locurile in care am umblat,
Departe de locurile in care am visat,
Departe de gandurile in care am sperat
La implinirea viselor, neincetat.

Am plecat…

Departe de soare, departe de ploi;
Departe de fulgere, departe de noroi;
Departe de zambete false, departe de voi;
Departe de plansete,departe de noi.

Am vrut sa zbor in noapte,
S-ajung in paradis, departe.
Sa uit de tine, sa uit de toate…
De toate amintirile si de privirile aruncate.

Am deschis aripile si-am incercat sa zbor.
Am crezut ca pot s-ajung in Paradisul tuturor.
Si-am apucat spre cer, dar m-am lovit de-un nor.
Si rupandu-mi aripile am crezut ca o sa mor.

Am inchis ochii si am plutit
Si cand i-am deschis am realizat ca n-am murit!
Ajunsesem departe de locul pe care mi l-am dorit.
Infern se cheama, dar totusi m-am oprit.

Am privit in jur si te-am regasit.
Am vrut sa fug,dar tu m-ai oprit.
N’am vrut sa te ascult, dar totusi mi-ai vorbit
Si m-am mirat, caci erai exact cum mi-am dorit.

Totul in jur este asa de fierbinte…
M-am speriat, dar cineva mi-a spus ca focul nu minte.
Atmosfera este calma si parca se simte
Linistea de care abia imi mai aduc aminte.

De ce am crezut ca locul meu e in Paradis?
Cand defapt eu apartin acestui abis.
Realizez ca acesta este locu-ndepartat din vis
Si tu esti ingerul care mi-a fost promis.

“ Ai ajuns acasa! “ tu mi-ai zis.
Eu zambitoare te-am privit si m-am decis
Sa nu mai plec de-aici, chiar dac-ar fi un vis.
Caci acest Infern este adevaratul meu Paradis!

Andrada Serban, 2009

La multi ani, scumpa mea Andrada!

Sursa imagine:Adriana

De-ale BAC-ului

S-a incheiat si anul acesta bacalaureatul. Unii au invatat, altii s-au stresat, altii au copiat... Fiecare dupa puteri si dupa interes, dupa personalitate si caracter. Am aflat cu mare interes despre un tanar absolvent care la al treilea subiect de la proba scrisa la limba romana, respectiv "Eseu despre particularitatile de constructie a unui personaj dintr-un basm cult: Povestea lui Harap Alb de Ion Creanga", a fost cu totul original si profund. A scris eseul facand o paralela intre Harap Alb si Iisus Hristos. Waw. Imi pare rau ca un am avut privilegiul sa citesc acel eseu. Nu sunt profesoara de romana, iar lucrarile de la bac nu sunt publice. Dar speram sa aflu ca originalitatea tanarului, de altfel olimpic la matematica, va fi rasplatita. No way... Acel comentariu a fost punctat probabil cu zero sutimi din trei puncte posibile... adica nimic. De ce? De ce sa gandim toti la fel, exprimandu-ne doar in canoanele impuse? Oricum, chiar daca eseul nu a fost rasplatit de comisia care a corectat lucrarile, cu siguranta ca va fi rasplatit de cineva acolo sus...

Mi-am amintit ca Dan Puric a utilizat frumoase basme romanesti cand a prezentat un concert al maicilor de la Diaconesti. Nu e nimic in neregula in a-l cauta si a-l gasi pe Domnul intr-un basm, fie el si cult.

In ziua afisarii rezultatelor, pe messenger, la statusul lui Andrei se putea citi: "Se pare ca nu este nici o paralela intre Harap Alb si Iisus Hristos" Ba da, Andrei, este mai mult decat o paralela... Este o intersectie.

We'll stand up for you

"We'll Stand Up For You" from Wynn Young on Vimeo.

Filmul a fost inspirat dintr-un caz real.

Abonamente la OrthoGraffiti

[ Ce este OrthoGraffiti ]?


Abonează-te la revista OrthoGraffiti până la 20 martie şi poţi câştiga un pelerinaj în Ukraina sau la Sf. Munte Athos!

Pana acum revista OrthoGraffiti se distribuia aproape exclusiv prin licee, foarte putin pe la pangare si librarii ortodoxe. La solicitarea multor cititori din spatiul online dar nu numai, va oferim acum posibilitatea de a face ABONAMENT.

Costul unui abonament:

Pentru Romania
40 RON – pentru 10 numere consecutive
20 RON – pentru 5 numere consecutive

Pentru strainatate
15 EURO – pentru 10 numere consecutive
8 EURO – pentru 5 numere consecutive

Banii se depun in contul S.C. Pridvor Media Press AG S.R.L.

In RON
RO32BRDE030SV86254530300

In Euro (pentru strainatate)
RO32BRDE030SV86254700300

COD SWIFT: BRDEROBU

Conturile sunt deschise la BRD, sucursala Pitesti

IMPORTANT: Dupa plata, trimiteti numele, prenumele si adresa completa la care doriti sa va fie trimise revistele, pe adresa de mail: og.abonamente@yahoo.com sau prin sms sau apel la numerele de telefon: 0764.665.249 sau 0770.947.524

Pentru detalii, ne puteţi contacta la adresa de mail sau numerele de telefon de mai sus.

PRECIZARI: Taxele de expeditie sunt incluse in pretul abonamentului. Ele vor fi onorate incepand cu luna efectuarii platii, daca banii s-a depus pana la data de 20. Nu dispunem de colectia completa a revistei. Pentru cateva numere mai vechi disponibile, anterioare abonarii, veti discuta separat, via email sau telefon, cu responsabilul nostru. Revista OrthoGraffiti apare deocamdata doar pe perioada anului scolar, de aceea am precizat „numere consecutive”. Puteti face mai multe abonamente pe un singur nume (parohii, fundatii etc.). Puteti face abonament/e si pentru alte persoane (cadou), dandu-ne adresa/adresele unde revista trebuie sa fie expediata.

Va rugam, dati acest link si altor persoane ce ar putea fi interesate de revista noastra: http://www.orthograffiti.ro/abonare/

Laurentiu Dumitru
Editor Coordonator OrthoGraffiti

Conferinta "Eminescu te invata sa gandesti romaneste"

Il mai accepta azi tinerii pe Eminescu? Citez mai jos din cuvintele tinerei Miruna Lepus autoarea cartii "Despre Eminescu si ce am invatat descoperindu-l"

"Aş fi vrut să-mi fi spus mai devreme cineva că Eminescu nu este doar "cel mai mare poet", ci şi "cel mai mare naţionalist" (şi asta nu în înţelesul depreciativ de azi), "cel mai mare jurnalist", un jurnalist care nu a făcut compromisuri şi care a ţinut la unitatea şi independenţa reală a României.

Cineva nu vrea să ştim unele lucruri din istoria noastră, nu vrea să învăţăm despre trecut ca să nu pricepem prezentul şi să nu avem păreri despre ce ar trebui să facem în viitor. Aşa că la şcoală suntem consideraţi destul de inteligenţi şi culţi ca să pricepem Sărmanul Dionis, dar nu destul de maturi să înţelegem măcar un articol din opera politică a lui Eminescu. Totuşi, mi se pare mult mai uşor să tragi nişte concluzii sau măcar să rămâi cu o idee dintr-un articol clar, scris direct, decât dintr-o nuvelă fantastică. În plus, din multe articole ale lui Eminescu am aflat lucruri care nu sunt scrise în cărţile de istorie. Cu toate astea, numai poezii, poveşti şi nuvele citim în liceu.

Într-un articol în care arăta actele de corupţie ale unor oportunişti, Eminescu se întreabă retoric: "Dar cei care tolerează asemenea lucruri? Ce anume merită? Ce cauze-i îndeamnă? Slăbiciune? Incapacitate? Egoism, complicitate?" [19] La fel mă întreb şi eu ce îi determină pe cei care concep programele şi sistemele de învăţământ să nu includă un mic paragraf dedicat lui Eminescu ca jurnalist, economist, analist politic. Sau ce face ca la comemorările Eminescu să auzim doar poezii neutre şi nici un articol politic. Ne e oare frică să ne afişăm în Europa cu un poet naţional considerat antisemit, când de fapt el e un gânditor economic şi politic corect? Cum putem judeca un om şi nişte evenimente din trecut cu ajutorul şabloanelor de astăzi? Eminescu era o personalitate enormă a epocii sale, activitatea sa influenţa politica vremii şi un articol putea duce la căderea guvernului.

Şi mai intervine o problemă, una şi mai gravă, chiar dacă poate suna a teorie a conspiraţiei: dacă şi în cazul lui Eminescu există multe semne de întrebare vizavi de promovarea unei părţi a operei lui în detrimentul alteia, câte astfel de cazuri există în cărţile de istorie pe care le credem obiective şi pe care le citim la o vârstă la care tot ce e scris în manuale e în mod necesar adevărat, de netăgăduit? Un exemplu ar fi glorificarea Partidului Liberal în cărţile de istorie, acelaşi Partid Liberal pe care îl critică Eminescu de-a lungul întregii sale cariere. Dacă ce am învăţat despre implicarea noastră în războaie, despre alianţele semnate de România, despre partide politice ca Mişcarea Legionară, despre regimul antonescian şi multe altele nu sunt decât o viziune ce trebuie să ne fie inoculată de mici, pentru a gândi tot restul vieţii într-un anume fel? Naţionalism nu înseamnă antisemitism, legionarii nu înseamnă criminali, însă lucrurile aşa sunt percepute de un public care numai asta a auzit."

Mai mult cititi aici si aici.

Rugaciunea unei adolescente

"Mi se pleacă genunchii la rugă...cu sfiala dar şi râvnă de ceresc. Parcă actul în sine mă copleşeşte. Azi...azi nu mă rog pentru mine. Azi Domnul mi-a cuprins inima în palmele sale de crin şi ţi-o dăruieşte ţie. Azi mă rog pentru tine. Şi parcă e un vis tainic şi smerit...şi cuvintele din rugă parcă nu sunt ale mele. Îmi vorbeşte inima. Murmurul ei se îmbie cu tremurul milenar al lumânării şi cuvinte neştiute până acum se desprind uşor...În liniştea asta covârşitoare Îi povestesc despre tine. Îi vorbesc Veşniciei, mă împrietenesc cu Ea, iar cuvintele se scrijelesc în eternitate.
Domnul îmi atinge ochii şi face să picure pe obraji rouă şi focul inimii se înteţeşte....Când zic iartă- mă, Domnul te iartă şi pe tine, când zic vindecă-mă, El te vindecă şi pe tine...pentru ca eu sunt de o fiinţă cu tine...pentru ca eşti aproapele meu...pentru că îmi eşti drag. Stau în faţa Lui şi plâng şi pentru tine, zâmbesc şi pentru tine...trăiesc şi pentru tine...dar toate astea numai prin El."

Pentru ca mi-a atins sufletul si pentru ca imi sunt tare dragi adolescentii, am preluat aceasta ruga minunata de aici:

http://firescdisparut.blogspot.com/2009/06/ruga.html

Snejana, multumesc pentru ca mi-ai aratat acest blog. Sufletul tau este asemenea celei care a scris aici.

Pentru tineri

"O, daca as putea sa patrund in inima unui tanar, de as putea sa ii patrund in intimitate si sa il trezesc, sa il fac sa constientizeze efemeritatea lucrurilor. De as indrazni sa il fac sa inteleaga atatea aspecte… atatea idei… O, daca as putea intra in inima unui tanar si sa strig: Nu te lasa inselat si ucis de lume! Nu incerca sa te lasi condus de ea, de atractiile ei, de logica ei. Lumea nu e ceea ce pare! Lumea e o iluzie, lumea nu poate oferi, nu poate crea. Binele ei este o mare minciuna! Iti va devora sufletul prin placeri si distractii in inceput, insa, apoi, dupa ce ti-a luat toata vlaga, toata puterea, toata capacitatea creatoare te abandoneaza deznadejdii, te uita, te inunda cu complexitatea nepasarii si iti raneste asteptarile prin indiferenta!

Lumea este puterea ce isi urmareste doar propriul scop. Iti foloseste expresia vitala si apoi te abandoneaza, te abandoneaza minciunii si nonsensului. Lumea e cuprinsa de tristete, plafonare si mediocritate. Ea nu te implineste, nu se ridica la masura nazuintelor tale. Ea percepteaza defectuos, nu reprezinta etalonul credintelor tale. Ofera prost gust, ura, mizerie, suferinta… Si chiar daca nu esti cu ea, nu inseamna ca esti singur.

Tanarul ortodox iti este sprijinul, el iti ofera prietenia adevarata. Cauta-l… el este langa tine.

Tanarul ortodox nu este parte neglijata a societatii, el nu este un intrus, un neadecvat, un evadat al societatii. Tanarul ortodox e la fel ca ceilalti tineri ai lumii, tanarul ortdox e integrat si oscileaza si el ca toti intre bine si rau, insa discernamantul lui ii este marea putere.

Tanarul ortodox este minunea societatii, el are tot ce societatea are nevoie. Tanarul ortodox nu este un habotnic, o persoana exagerata si inchisa in dogma. Este la fel ca ceilalti, tanarul ortodox mananca, doarme, calatoreste, invata, iubeste, canta, rade, plange, se bucura de tot, se bucura de viata, suspina, cade, invinge… Dar toate acestea, prin HRISTOS, odihnesc, limpezesc si inalta sufletul lui plin de visuri, de nazuinte si ganduri frumoase.

Tanarul ortodox isi cunoaste scopul, planul, tinta. El stie care ii sunt armele si isi cunoaste adversarul. El se mobilizeaza si actioneaza inteligent. El nu se lasa prada entuziasmului precar si nici nu ramane usor impresionat, e prevazator si anticipeaza pericolul. Tanarul ortodox lupta, se straduieste, rabda si isi cauta fericirea alaturi de Hristos.

Calea acestei vieti incepe cu Spovedania: taina cea mai benefica, cea mai simpla si cea care deschide sufletul in Hristos, marturisindu-i ca pe o povara toate cate s-au adunat acolo. Aici se produce misterul, taina tanarului, aici isi recapata puterile, aici isi alimenteaza pofta de viata, aici isi remediaza neputintele, aici isi curateste sufletul. Tanarul ortodox e inteligent. El constientizeaza caderea si o evita. Iar daca inevitabilul se produce isi cauta scaparea tot prin Spovedanie. Tanarul ortodox a inteles ca mantuirea e paradoxala, pe cat de usoara, pe atat de dificila. El spera, lupta, nu abandoneaza.

Tanarul ortodox e lumina, e bucurie. Tanarul ordotox e alternativa, el e model, raportarea celorlalti la frumoasa vietuire crestineasca. Tanarul ortodox e etalon pentru tinerimea pierduta in nonsensul societatii moderne. El te ajuta pentru ca stie, el te lumineaza pentru e in Lumina, el te odihneste pentru ca e invadat de pacea lui Hristos.

Orice suflet care se spovedese sincer primeste Lumina; dar, trebuie sa ramana in Biserica, in modul ei de viata, pentru a o pastra si spori…

Tinere drag nu trebuie sa uiti ca lumea, care este un sistem de existenta conventional, artificial, nu le cunoaste, nu le are si nu poate oferi aceste bucurii, aceste percepte… Si de aceea produce, inevitabil, tipul acesta de tanar cinic, dispretuitor si plictisit, gol pe dinauntru, trist pe dinafara, ce traieste conectat, ce isi capteaza vitalitatea doar prin device-uri, prin aparatura si aparate . Acest tip de tanar este cel bolnav, este tipul e handicapat ce nu realizeaza alternativa. Este acel tip de imbolnavire adusa pana la stadiul de coma. Nu mai percepi realitatea, sensul si bucuria vietii.

Asa cum spune Bernea :”Plinatatea bucuriei si caracterul ei major, puritatea ei, fac ca omul sa cunoasca o stare de superioara satisfactie si spiritualizare; ea vine ca o lumina binefacatoare, ca o incantare a fapturii si a existentei atat de incercate a omului. Cine a trait adevaratele si marile bucurii marturiseste aceasta abundenta de lumina si cantec.” De aceea prin bucurie tanarul se poate lupta, se poate ridica, se poate ruga, poate trai…

Bucura-te tinere in Hristos si sensibilizeaza-ti viata, incarca-te de visuri si nazuieste dupa mantuire."

Ionut Trandafirescu

Sursa: http://trandafirescu.wordpress.com/2009/05/30/mici-ganduri-catre-tineri/