Se afișează postările cu eticheta Valeriu Gafencu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Valeriu Gafencu. Afișați toate postările

marți, 8 aprilie 2014

Ortodoxia intre teorie si traire

Evenimentul va fi prezentat de Ciprian Voicilă şi-i va avea ca invitaţi pe Danion Vasile şi Octavian Anastasescu. Se vor lansa volumele: “ Sfinţii de lângă noi” , “Avva Justin Pârvu- Mărturii. Amintiri. Minuni “ şi “ Lângă Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor”. Despre “ Sfinţii de lângă noi” Laurenţiu Dumitru spune: este o carte ca o şezătoare de suflet, cu întâmplări din vremea de azi, care, oricum ar fi ea, este vremea mântuirii noastre. Scrisă într-un stil cald, familiar, lipsită de metafore fără rost şi zorzoane lingvistice, cartea se aşază într-un firesc al veşniciei de zi cu zi. În deruta generalizată a lumii de astăzi, Ciprian ne împărtăşeşte ce a auzit, a văzut şi a simţit… Cartea aceasta este ca o floare pe caldarâmul unei lumi agitate. Cine se va opri, o va vedea! Miracolele se întâmplă întotdeauna lângă noi. Octavian Anastasescu în “ Lângă Valeriu Gafecu, Sfântul închisorilor” dă mărturie despre virtuţile lui Valeriu Gafencu, despre minunile pe care le-a trăit lângă acesta, fiindu-i, de când s-au întâlnit prima dată la Târgu Ocna şi de-a lungul vieţii sale, tainic ucenic. Un ucenic smerit, care nu s-a lăudat cu lucrurile deosebite trăite lângă povăţuitorul său. Dar despre care a dat mărturie, spre întărirea noastră în credinţă... O. Anastasescu ne-a lasat moştenire cea mai afectuoasă mărturie despre Sfântul Valeriu Gafencu. Scena în care Valeriu Gafencu- ţintuit pe patul spitalului, incapabil să se ridice şi să vadă lumea de afara, de la fereastră - priveşte în ochii prietenului său, Octav, cum coboară credincioşii de pe dealul Măgurei din Târgu Ocna, ducând la casele lor lumina şi bucuria Învierii este un imn închinat prieteniei şi comuniunii dintre suflete. Avva Justin Pârvu- Mărturii. Amintiri. Minuni - După trecerea la Domnul a părintelui Justin Pârvu, părintele Proclu de la Metocu Bălan a spus un cuvânt profetic, care a început să se împlinească: Sfântul Justin Pârvu va face mari minuni, spre întărirea credinţei poporului. O mică parte din aceste minuni sunt cuprinse în acest volum, alături de mărturii (majoritatea inedite) ale celor care l-au cunoscut şi s-au folosit de prezenţa şi sfaturile sale. Vă aşteptăm cu mult drag la acest eveniment care va avea loc la sediul Curţii Brâncoveneşti din Str. Vasile Lupu, Nr. 43-45 (zona Capitol) informaţii la tel : 0241.511.055 / e-mail : fundatia_smb@yahoo.com

vineri, 18 februarie 2011

Un om frumos


“Prin anii 1946-1947 am fost duşi să muncim la Galda, la o vie, bucurându-ne de un regim de lagăr, deci cu oarecare libertate. Munca era epuizantă, mâncarea insuficientă.

Valeriu muncea şi se ruga. Muncea şi cânta. Muncea şi-L slăvea pe Dumnezeu. Se simţea legat sufleteşte de o fată pe care o iubise şi acum a avut prilejul să-i scrie. Fata era logodită şi urma să se căsătorească. Suferinţa lui a fost adâncă, dar s-a smuls din ea cu hotărârea de a se călugări.

Până atunci se pregătise pentru viaţă, chiar dacă luase învăţătură de la Sfinţii Părinţi. De acum el, feciorelnic, se logodea cu Hristos, spre a sluji desăvârşit lui Dumnezeu. Bucuria aceasta uriaşă a covârşit deplin durerea despărţirii. Iar pe fata aceea o va respecta, înţelegându-o, toată viaţa. Iată deci cât de mic este pragul între un mirean credincios şi un monah.

Il văd pe Valeriu la Galda, seara pe dealuri, cântând, culegand flori, unind albastrul ochilor săi cu albastrul cerurilor. Il vad ziua şi noaptea îngenuncheat în bisericuţă, rugându-se răpit in duh, cu mâinile împreunate precum copiii, cu ochii strălucind de bucurie. Il văd dăruindu-şi bucata de pâine unuia mai slab ca el. Il văd jucându-se cu copiii şi încercând să fie ca ei. Il văd adancit în sine, pregătindu-se de spovedanie. Il văd strălucind de bucurie după ce s-a împărtăşit. Il aud vorbind cu însufleţire tuturor celor care căutau cuvântul lui Dumnezeu. Il văd chinuindu-se să muncească şi să-şi facă norma. Il aud cântând colinde, pricesne ori propriile lui cântece. Era plin de dor sfânt. Purta în el ceva serafic, mai presus de fire şi era cel mai frumos om pe care l-am întâlnit."

din: Ioan Ianolide, Intoarcerea la Hristos

Mai multe despre Sfantul Inchisorilor, aici si aici.

vineri, 5 februarie 2010

Ioan Ianolide, Intoarcerea la Hristos


Pe 5 februarie 1986 trecea cu pace la Domnul Ioan Ianolide, prietenul cel mai apropiat al Sfântului Valeriu Gafencu şi autorul volumelor "Întoarcerea la Hristos" şi "Deţinutul profet".

"Deţinutul simte că într-un viitor previzibil puterea comunistă va fi anihilată. Şi totuşi el e trist şi îngrijorat. Trist este pentru că vede că aceia care au avut puterea comunizării ţării se profilează ca stăpâni şi ai lumii ce va veni.

Este îngrijorat pentru că înţelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale fără oponenţi şi fără precedent. Viţelul de aur, zeul străvechi se arată azi ca o uzină atotputernică în spiritul omenirii. Lumea se închină maşinii. E o pseudo-religie a dogmelor materiale, a sensului material şi a finalităţii neantice. Statul care va avea monopolul armelor sofisticate, al ingineriei genetice şi al tehnicii de determinare a conştiinţelor va fi atotputernic şi va nimici omenirea. Nimeni nu garantează libertatea oamenilor în această civilizaţie, nimeni nu poate guverna forţele tehnologice în această civilizaţie.

De aceea omenirea trăieşte pe culmile disperării. Toate problemele lumii se află în Crucea lui Hristos şi a creştinilor, câte ori vom rătăci drumul, ori vom lenevi pe cale, să ne înapoiem la Evanghelie şi la Duhul Sfânt. Suferinţele ce ni se pricinuiesc au menirea biciuiască lenea noastră şi să ne lumineze minţile
."

Ioan Ianolide, 1985

Cartea "Intoarcerea la Hristos" poate fi citita on-line aici:viatalatara.wordpress.com/2009/02/04/intoarcerea-la-hristos-de-ioan-ianolide/

vineri, 11 decembrie 2009

Valeriu Gafencu, sfant si model

O emisiune despre Valeriu Gafencu la Radio Actualitati,din 10.12.2009 poate fi ascultata aici.

Ascultand-o am aflat ca si Valeriu Gafencu a facut politica, de la 16 ani. E un model demn de urmat, inclusiv pentru politicienii romani.

duminică, 29 noiembrie 2009

Invitatie la teatru pentru bucuresteni - o radiografie a destinelor detinutilor politici


MIERCURI, 2 decembrie 2009

100 CROSSROADS

Calea Mosilor, Nr. 100

Miercuri 2 decembrie de la ora 20: "Intersectia de Teatru" un spectacol eveniment. "Un Altfel de Craciun" este o radiografie emotionanta a destinelor detinutilor politici din Romania comunista. Pe un scenariu cuprinzand texte ale scriitorilor Radu Gyr, Zahu Pana, Dumitru Oniga, Marcel Petrisor, Anatolie Panis etc., cateva din numele celor care au marcat aceasta perioada din spatele gratiilor, Jilava si Aiud, isi deschid portile pentru sinceritate si adevar. Craciunul detinutilor politici este o lectie despre toleranta, iertare, iubire. Intr-o atmosfera de penitenta se vorbeste despre lacrimi, tristete, speranta, intoarcere la valorile umane, la credinta, la oamenii de langa noi. Echipa spectacolului (Mona Gavrilas si Diana Giubernea) incearca o paralela cu Nasterea lui Iisus si invita la evadare in interior prin amintiri, intr-o alta viata - viata de dinainte de a fi inchisi. Din pacate toti avem o inchisoare in noi si doar prin iubire rupem lanturile.
Sa iubim si sa iertam dar sa nu uitam... ca sa nu se mai repete!

Bilet de intrare 10 lei.

duminică, 13 septembrie 2009

Aiud, asumarea suferintei









Imi doream si eu sa ajung la Aiud. Si pentru ca tot am fost intr-o delegatie la Satu-Mare, iata ca s-a ivit prilejul, la drumul de intoarcere. Am ajuns in Strada Eroilor nr 3, adresa indicata pentru Biserica "Inaltarea Sfintei Cruci". Slava Tie, Doamne! Ne-au intampinat niste porti metalice, negre, si o curte mare si frumoasa in care cativa oameni faceau curatenie. Am intrat in capela mortuara. Trei sicrie luxoase si foarte multe coroane...hmmm, nu era ceea ce cautam. Am intrebat oamenii care faceau curatenie si am primit indicatii valoroase intr-un limbaj minunat. Mergeti prin cimitir, tot inainte, nu va abateti nici la stanga nici la dreapta si veti ajunge. Intr-adevar, asa a fost...Prin cimitir, tot inainte. Culmea e ca mi-au placut intotdeauna cimitirele...atata liniste si pace (la faza asta sa nu va imaginati ca n-am pierdut pe nimeni drag vreodata).

M-am invartit ceva vreme pana am descoperit pe unde sa intru. M-a intampinat un calugar batran. Despre cele traite inauntru, langa sfintele moaste ale mucenicilor omorati in inchisorile comuniste, dati-mi voie sa pastrez tacerea. Este taina inimii mele. Este evlavie fata de jertfa lor mult pretuita de Domnul. Este binecuvantarea Maicii Domnului din minunata si imensa icoana, in care ei, mucenicii stiuti si nestiuti,cu chip si fara chip, in uniforma dungata a supliciului, sunt impreuna in suferinta, peste ani. Inauntru, in osuar, nu am indraznit sa fac poze. Am simtit ca nu pot risipi nici o secunda din timpul ce mi-a fost daruit sa il petrec acolo. Daca vreti sa stiti cum e acolo va invit la drum. Cred ca e nevoie sa trecem cu totii pe acolo pentru a le multumi.

De ce am vrut sa merg la Aiud? Gasiti detalii aici

http://www.calvarulaiudului.ro/imagini.php
http://www.sfintii-inchisorilor.ro/
http://preugen.wordpress.com/2009/06/24/mari-minuni-ale-sfintilor-mucenici-de-la-aiud/
http://ramurainflorita.blogspot.com/2009/08/laudati-pe-dumnezeu-intru-sfintii-sai.html

Si va recomand de asemenea sa cititi cartea "Din temnite spre sinaxare", pentru a intelege cat de cat ce au trait acesti oameni. Cartea e disponibila si pe net, la primul link indicat mai sus.

Slava Tie Doamne, ca mare esti intru sfintii Tai, care pentru tine si-au luat crucea lor si au purtat-o pana la capat cu dragoste si recunostinta!

duminică, 5 iulie 2009

Nu va faceti iluzii despre om! Iubiti-l!


"Ce este omul? O fiinta creata din iubirea lui Dumnezeu, nemarginita, caruia i-a fost pusa in fata fericirea si moartea, lasat fiind liber sa aleaga. Dumnezeu il indeamna mereu sa aleaga fericirea prin smulgerea din pacat."



"In viata sociala oamenii se privesc si se judeca nu dupa ce sunt ei in fond, ci dupa ce par ei in forma. Nu va faceti iluzii despre om. Iubiti-l. Da! Iubiti-l!Dar nu va faceti iluzii despre el, caci cine isi face iluzii despre om sufera amar. Unul singur este desavarsit! Unul singur este Bun! Unul singur este curat! Hristos-Dumnezeu. Oamenii, toti sunt pacatosi. Ne-a fost dat un dar sfant, margaritar nepretuit: Iubirea. traiti iubirea."

Valeriu Gafencu

duminică, 21 iunie 2009

Sunt un om fericit



Cata dragoste in predica de azi. Despre sfintii din pamantul Dobrogei, despre sfintii din Ardeal, despre Constantin Brancoveanu. Despre sfintii ce inca nu-s canonizati. Despre parintele Arsenie Boca si parintele Ilie Cleopa. Despre sfintii ce inca nu-s gasiti, nu-s stiuti, despre cei ce vor ramane poate nestiuti. Despre marturisitori ai credintei.Despre demnitatea sfintilor. Despre demnitatea poporului roman, popor ce a dat multi sfinti. Despre binecuvantarea de a fi roman. Multumesc, Doamne! Multumesc sfintilor tai!

Bucurie!
Bucuria pe care o simtea Valeriu Gafencu in inchisoare, scriind:

"Lasati-va in voia lui Dumnezeu, caci El ne ingrijeste in modul cel mai bun. Va spun aceste lucruri, pentru ca eu insumi le-am trait si constatat, in viata mea plina de iubire...de zbucium.

Sunt un om fericit, atat de fericit incat as vrea sa strig in gura mare, sa auda toata lumea strigatul meu, sa ajunga fericirea mea pana la cer."
(Aiud, 10 februarie 1945)