Se afișează postările cu eticheta Ortodoxia in lume. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ortodoxia in lume. Afișați toate postările

duminică, 1 mai 2011

Staretul Sofronie de la Essex si pisicile


În frumosul cadru natural al mănăstirii puteai vedea din când în când nişte pisici mari venind dintr-o pădure cu copaci uriaşi, aflată în vecină­tate, îndată ce ne vedeau pe noi, străinii, fugeau ca fulgerul. Păreau foarte sălbatice, deşi nu provo­cau teamă, fiind plăcute la vedere. Îndată ce-l vedeau pe Părintele, scânceau ca nişte copii mici şi se duceau lângă el. Le mângâia cu bastonul, iar ele făceau tumbe.

Aşezase în diferite părţi ale curţii mici cutii, le umplea cu lapte, iar pisicile ştiau şi se duceau să-l bea. Eu, neştiind cum să privesc viaţa şi comporta­mentul unui Părinte sfânt, mă întrebam prosteşte: de ce oare un Sfânt trebuie să îngrijească pisicile? Părintele, ca şi cum ar fi auzit gândurile mele, s-a întors în mod firesc spre mine şi deodată, conti­nuând parcă un dialog viu, mi-a răspuns gândului meu într-un mod foarte frumos:
- Le este foame!… şi îşi urmă drumul.

Mi-a fost ruşine pentru inima mea cea împietrită. De multe ori Părintele răspundea cu un cuvânt care te zguduia, şi atunci refăceai multe lucruri din lăuntrul tău, aşezându-le la locul potrivit lor.


Cartea "Amintiri despre staretul Sofronie de la Essex" de Dumitra Daviti, din care am citat, poate fi citita aici.

vineri, 28 mai 2010

Conferinta prof GHEORGHIOS METALLINOS

Marti, 1 iunie, de la ora 18, va avea loc la Casa de Cultura din Constanta conferinta teologica "Mesajul Sf Grigorie Palama si actualitatea lui".
Vor conferentia prof. dr Dimitrios Tseleggidis de la Tesalonic si pr prof dr. Gheorghios Metalinos de la Atena - doi dintre cei mai mari aparatori si propovaduitori contemporani ai Ortodoxiei.
Doamne ajuta!

UPDATE - Conferinta poate fi ascultata aici:http://www.radiodobrogea.ro/2898-pr-prof-gheorghios-metallinos-si-prof-dimitrios-tselenghidisla-constanta

joi, 27 mai 2010

Manastire ortodoxa in Guatemala



N-am gandit sa incep o categorie noua, Ortodoxia in lume. Cu mare bucurie am vazut filmulete cu botezul in ortodoxie al unor copii africani. Am vazut de asemenea copii din America de Sud cantand colinde. Din mila Domnului, multa lume se intoarce la credinta cea adevarata. Sa ne bucuram!

Fiica unuia dintre cei mai bogaţi locuitori din Guatemala şi fostă călugăriţă catolică, a întemeiat o mănăstire ortodoxă într-un munte din regiunea lacului Amatitlan, lângă unul dintre cei mai activi vulcani din regiunea Pacaya.

Până la vârsta de 36 de ani, stareţa Mănăstirii Sfintei Treimi, sora Iness (Ayau Garcia) a fost călugăriţă într-o mănăstire catolică. Cu toate acestea, după ce a citit din viaţa Sfântului Serafim de Sarov, viaţa i s-a schimbat, a început să citească din Sfinţii Părinţi şi ulterior s-a întors la Ortodoxie.

"Simt siguranţă în Ortodoxie, mă simt liniştită şi simt ... un fel de stabilitate. Sufletul meu este liniştit în Ortodoxie", a spus sora Iness.

Marea Biserică Ortodoxă a Sfintei Treimi din Guatemala este protejată de un gard înalt şi este monitorizată de către Serviciile de Securitate înarmate cu puşti şi pistoale automate. Localnicii din regiune spun că Serviciile de Securitate sunt constituite din foşti infractori.

La un moment dat, diverse grupuri de infractori din Guatemala au solicitat plată de la sora Iness „pentru a oferi protecţie" mănăstirii ei; dar în cele din urmă s-au oferit voluntar să protejeze biserica şi zona înconjurătoare.

Tatăl lui Iness, mare proprietar de terenuri în acele părţi şi renumit economist în Guatemala, suportă cea mai mare parte a costurilor financiare asociate de construcţia de biserici.

Iniţial, a fost împotriva hotărârii fiicei lui de a pleca din catolicism, dar mai apoi, la vârsta de 84 de ani a devenit şi el însuşi ortodox.

În America ultimilor ani, mulţi oameni se apropie de Ortodoxie şi printre ei sunt mulţi băştinaşi indieni. Cu precădere în Guatemala, cei credincioşi Ortodoxiei cresc continuu.

Ca urmare, în Biserica Ortodoxă din America, care reuneşte mai mult de 700 de parohii în Mexic, SUA şi Canada, au fost primiţi peste 5000 de indieni botezaţi. În curând, Bisericii i se vor adăuga multe alte mii de cetăţeni ai Guatemalei, care vor să primească Ortodoxia, subliniază într-un interviu acordat Pravoslavie.ru, Mitropolitul Iona al Americii şi Canadei, (OCA).

Mitropolitul Iona a subliniat în mod deosebit: „Cei mai mulţi cetăţeni ai Guatemalei care vor să devină ortodocşi aparţin tribului Maya".

"Dacă îi avem în vedere pe aceşti cetăţeni ai Guatemalei, precum şi pe reprezentanţii populaţiilor indigene din alte ţări ale Americii Latine, atunci indienii ar putea deveni principalul grup etnic din Biserica Ortodoxă Americană. Personal, eu m-aş bucura de asta", a menţionat Mitropolitul Iona.


Sursa: O viata frumoasa