Demonism si secularitate, Nicolae Steinhardt

Din “Daruind vei dobandi”
DEMONISM SI SECULARITATE [la Duminica 5 dupa Rusalii]

Fie că a fost vorba de ţinutul Gadarenilor ori al Gherghesenilor, de unul ori doi demonizaţi, textul evanghelic al zilei (apare în trei variante la Matei 8, 28-34; Marcu 5, l-l9; Luca 8, 26-39) evocă, socotesc, cinci idei fundamentale.

Prima:

Sufletul unui om face mai mult decât o turmă de porci, fie ea de două mii de capete. De nespus mai mare valoare este mântuirea unui om decât orice valoare materială, oricât de însemnată.

Unii şi-au pus întrebarea: de ce oare a îngăduit Hristos demonilor să intre în porci? Oare n-a prevăzut că animalele se vor arunca în apa lacului şi vor pieri? N-a fost Domnul lipsit de prevedere şi nu S-a arătat nepăsător de paguba pricinuită locuitorilor?

Răspunsul nu poate fi decât: Domnul a ştiut prea bine ce se va întâmpla. Dinadins a îngăduit pieirea porcilor pentru ca să se afirme cu străşnicie mai marele preţ al unui suflet omenesc decât acel al unor oricât de numeroase animale.

A doua:

Frica e pricină de alungarea lui Hristos. Când gherghesenii (Luca 8, 37) sunt „cuprinşi de frică mare” ce fac?

„Îl roagă pe Hristos să plece de la ei”. Aşadar, efectul dintâi al fricii este alungarea lui Hristos, lepădarea de El. Domnul întotdeauna şi-a învăţat ucenicii şi adepţii să nu fie fricoşi: nu vă temeţi! le zice, nu fiţi fricoşi! de ce sunteţi fricoşi? nu vă spăimântaţi! îndrăzneşte fiică; îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.

In Apocalipsă (21, 8) fricoşii sunt cei dintâi menţionaţi printre meniţii iezerului de foc şi de pucioasă.

Frica este un păcat, iar curajul este o virtute creştinească. Nici că se putea să fie altminteri într-o religie al cărei întemeietor S-a urcat vitejeşte pe cruce.

A treia:

din textele evanghelice reiese că demonii Îl cunosc pe Hristos, ştiu cum nu se poate mai limpede Cine este: Fiul lui Dumnezeu Cel Preaînalt (Matei 8, 29; Marcu 5, 7; Luca 8, 28). Rezultă de aici că şi demonii sunt creştini de vreme ce-L cunosc pe Hristos şi-L recunosc ca pe Fiul şi Sfântul lui Dumnezeu?

Desigur că nu, deşi s-ar părea că da. Demonii cunosc (altfel spus: cred) şi se tem.

Dar cunoaşterea şi teama nu ajung pentru a conferi calitatea de creştin. Se mai cere neapărat pentru ca să se învrednicească a fi numit cineva creştin încă două însuşiri: iubirea şi ascultarea.

Să-L iubească adică pe Hristos şi să-I facă voia, să-I împlinească poruncile, să se străduiască din răsputeri a le împlini întocmai.

Numai iubirea şi ascultarea alcătuiesc laolaltă dovada creştinităţii.

A patra

este legată de răspunsul dat de către demon întrebării lui Hristos: care-ţi este numele? Răspunsul fiind (Marcu 5, 9) „legiune (ori oştire, ori leghion) este numele meu, căci suntem numeroşi”. (Legiunea, unitate militară romană cuprindea după cum se ştie cca. 5-6 000 de oameni.)

Rezultă de aici că dacă îngăduim unui singur păcat să pună stăpânire pe trupul şi sufletul nostru, altfel spus unui singur de¬mon să pătrundă înlăunlrul fiinţei noastre, suntem pierduţi.

Acel unic demon se va înmulţi, va prolifera (cum se spune în limbaj medical); mulţime mare de draci va veni asupră-ne buluc, grămadă, potop.

Păcatele şi dracii se înmulţesc întocmai ca microbii patogeni care pătrund în corpul nostru, şi ne îmbolnăvesc, sălăşluindu-se într-un teren prielnic.

Înmulţirea dracilor şi intrarea noastră sub stăpânirea lor se mai aseamănă şi cu înrobirea toxicomanului de către un halucinogen (stupefiant, drog). Fie că drogul se numeşte haşiş, morfină, cocaină ori heroină, rezultatul e acelaşi: dependenţa toxicomanului de acel drog. Medicii zic dependenţă, dar vorbind pe româneşte substantivul trebuie tălmăcit robie. Vor fi oameni care vor grăi: dar dacă încerc de curiozitate, numai o singură pastilă ori îmi torn doar zece picături într-un pabar de apă, ori folosesc doar o singură doză de substanţă injectabilă, o singură seringă ori trag pe nas un pic de praf halucinogen, ce-are să fie?

Nu va fi nimic!

Va fi. Căci de îndată se creează „obişnuinţa, celulele trupului se îmbină cu stupefiantul respectiv şi din ce în ce mai frecvent şi mai poruncitor vor cere cantităţi din ce în ce mai mari dintr-însul. Ajuns în starea aceea, toxicomanul va recurge la orice mijloc pentru a-şi procura substanţa stăpână: va fura, va ucide chiar, va săvârşi orice fărădelege. Iar cura de dezintoxicare este extrem de grea, dureroasă, costisitoare şi aleatorie: ea nu dă în general decât rezultate parţiale şi vremelnice; curând toxicomanul va cădea din nou sub imperiul halucinogenului şi-şi va petrece viaţa între spitalul de dezintoxicare (nespus mai rău şi mai lugubru decât orice închisoare) şi scurte perioade de chinuită hălăduire în lumea celor sănătoşi şi neînlănţuiţi de diavol.

A cincea:

Pericolul demonismului. Dostoievski în Demonii, Thomans Mann în Doktor Faustus şi Heimito von Doderor într-o carte ce poartă acelaşi titlu cu a lui Dostoievski, demonstrează limpede existenţa demonului în care cei mai mulţi oameni ai veacului nostru refuză să creadă şi-şi scutură umerii: în Dumnezeu, da, cred, dar în draci, în demoni, în Scaraoţchi… şi surâd semnificativ.

Se înşeală şi se amăgesc. Demonismul, vai, e o realitate.

Pe planul vieţii publice se manifestă prin două extreme, două hăuri: sau tirania puterii, dictatura, opresiunea, totalitarismul, sau, dimpotrivă, la celălalt capăt, prefacerea libertăţii în nebunie, desfrâu, dezmăţ şi anarhie.

Ambele extreme sunt nefireşti, primejdioase şi demonice. Dreaptă şi izbăvitoare este numai calea de mijloc, a dreptei socotinţe, a echilibrului. Dacă libertatea se preface în anarhie va fi nevoie ca statul să intervină pentru a restabili ordinea şi o va face potrivit cu mijloacele coercitive de care dispune, ceea ce pentru indivizi va însemna a fi cârmuiţi cu biciul şi gârbaciul întocmai ca nişte animale, ca nişte porci ce vor fi devenit de bună voia lor; iar porcii nu cunosc libertatea şi nu au nevoie de ea.

Se verifică mereu, de-a lungul istoriei, câtă dreptate a avut marele jurist francez Maurice Jauriou când a scris: dacă este alungată morala, alungată va fi libertatea.

Cuvintele acestea s-ar cuveni să le fie de învăţătură tinerilor care poate că nu înţeleg de ce desfrâul şi dezordinea sunt potrivnice libertăţii şi de ce morala e o condiţie esenţială a existentei ei.

Porcii! întreg textul evanghelic de astăzi pare a se referi la ei, a se învârti în jurul lor!

Şi într-adevăr, mai există un text evanghelic în care e vorba de porci şi care prezintă pentru noi o deosebită valoare practică. In referatul Sfantului Apostol şi Evanghelist Matei, la capitolul 7, versetul 6 se află o frază bine cunoscută de toată lumea: „Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se să vă sfâşie pe voi”. Atâta doar că mai toţi oamenii o citează trunchiat: nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor. Dar Hristos nu a grăit numai atât ci a completat: ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi.

Aşa, întocmai, fac şi ne-oamenii. Căci lumea se împarte în oameni şi ne-oameni. Aceştia din urmă răsplătesc binele ce li s-a făcut atacându-şi şi sfidându-şi binefăcătorii. Ni se cere de aceea multă atenţie.

Bune şi frumoase sunt bunătatea şi mărinimia, dar nu faţă de oricine. Nu-i drept şi cuminte să ne lăsăm înşelaţi, batjocoriţi şi exploataţi de ne-oameni. Bunătatea “şi mărinimia nu se confundă cu orbirea, prostia şi naivitatea. Naivitatea, zicea Leon Daudet, e bună şi frumoasă la prunci, la copii, la tineret. Oamenilor maturi şi bătrânilor le sade bine să fie inteligenţi, înţelepţi, prudenţi, călăuziţi de ceea ce vechile noastre texte bisericeşti numesc atât de pertinent: trezvie.

Niciodată bunătatea şi mărinimia nu trebuie sa se prefacă în acea jalnică şi absurdă slăbiciune care să îngăduie ne-oamenilor să calce în picioare cele sfinte şi mărgăritarele.

Concluziile care se pot deduce clin textul evanghelic al zilei sunt, cred, în număr de patru. Vedem că Domnul ne cere:

1. Să punem cele sufleteşti (spirituale, duhovniceşti) deasupra celor materiale, trupeşti. Hristos nu osâdeşte cele materiale, creştinismul nu-i maniheist, nu consideră materia blestemată. Dar se impune fără doar şi poate o ierarhizare: întâi cele duhovniceşti, apoi cele materiale. Întâi mântuirea demonizatului, apoi grija pentru turma de porci;

2. Să-L iubim şi să-L mărturisim cu glas tare şi înalt, să nu ne lepădăm şi ruşinăm de El, ca nu cumva şi El să fie silit să Se lepede şi ruşineze de noi în ziua Judecăţii. Credinţa lăuntrică, oricât de sinceră şi de fierbinte nu ajunge, trebuie spre a ne mântui să-L mărturisim pe Domnul „cu gura” (Rom. 10, 10);

3. Să fim şi inteligenţi (nu proşti, nu orbi, nu naivi) şi curajoşi (frica fiind nu numai ruşinoasă, ci şi păcătoasă);

4. Să fim conştienţi de oricând posibila demonizare a sufletului nostru.

Dostoievski în Demonii şi Fraţii Karamazov – nu numai prea frumoase romane, dar şi adevărate cărţi de învăţătură creştină (pe care eu unul nu mă sfiesc a le aşeza imediat după Sfintele Evanghelii şi Scrierile Sfinţilor Părinţi) – a descris cu putere şi cum nu se poate mai convingător (şi în mod profetic) trei tipuri de demonizati: Nikolai Vsevolodovici Stavroghin, Piotr Stepanovici Verhovenski şi Ivan Feodorovici Karamazov.

Profetice, întru adevăr, apar aceste portrete făurite acum mai bine de o sută de ani într-o lume ca aceea a sfârşitului nostru de veac în care terorismul, lagărele şi tortura par a prolifera nu mai puţin decât demonii şi microbii de care s-a făcut vorbire mai sus.

Care sunt caracteristicile vizibile ale demonismului?

Două mai ales: sadismul rece şi răutatea gratuită.

Sadicului nu-i trebuie nici bucate alese, nici băutură, nici bani, nici satisfacţii trupeşti. Un singur lucru îl poate mulţumi şi bucura: suferinţa aproapelui său, priveliştea acestuia chinuindu-se, perpelindu-se, zbătându-se de moarte într-o cât mai lungă agonie. Păcătosul comun măcar fură, denunţă, ucide, înşeală cu o oarecare (netrebnică) motivare logică: să-i fie lui mai bine, să mănânce, să bea, să agonisească mai mult ş.a.m.d. Dar sadicul lucrează dezinteresat, el nu caută un profit material, singura voluptate pe care o poate gusta e spectacolul suferinţei celuilalt, spectacol pe care-l priveşte la rece, cu inima îngheţată.

La rece şi îngheţat! Dante în Infernul presupune în iad, dincolo de vipii, flăcări, foc, apă clocotită şi smoală fierbinte, un miez care-i un imens bloc de gheaţă. Acolo, în centrul iadului, sălăşluiesc în veci de veci Brutus şi Cassius, ucigaşii lui Cezar (Dante era ghibelin moderat), precum şi Iuda. Sufletul sadicului, al demonizatului este un asemenea bloc de gheaţă. Răutatea lui este gratuită: nu urmăreşte o satisfacţie personală ci numai obţinerea spectacolului desfătător între toate; suferinţa cât mai completă a semenului.

Hristos ne spune în Apocalipsă (3, 20): „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”. Dar la uşă nu stă numai Domnul Hristos; stau şi diavolii, la pânda, doar-doar să prindă momentul şi să se furişeze în sufletul nostru prin uşa întredeschisă. Dacă se întâmplă să nu păzim uşa, să o lăsăm întredeschisă, ei dau năpristan năvală iar noi trecem sub stăpânirea lor.

Să fim atenţi: să păzim cu trezvie şi prudenţă uşa sufletului Domnului nici măcar foarte puţin (preţ de o pastilă ori de o seringă ori de zece picături), căci şi aceasta le-ar permite să se strecoare şi să prolifereze. Ferească-ne Domnul de una ca asta, mai năprasnică nenorocire nu ni se poate întâmpla!

Controlul nasterilor si emisiile de gaze cu efect de sera

Coaliţia ONG-urilor pentru mediu din România organizează pe 12 decembrie 2009, începând cu ora 18:30, o seară de veghe pentru a transmite mesajul "THE WORLD WANTS A REAL DEAL" către decidenţii şi negociatorii care participă la Conferinţa Părţilor în cadrul Convenţiei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice, la Copenhaga, în perioada 7-18 decembrie. În urma apelului mondial lansat de Comunitatea AVAAZ.org, reprezentanţii Coaliţiei ONG-urilor pentru mediu din România şi susţinătorii lor vor aprinde lumănări în 14 oraşe din ţară, la aceeaşi oră cu alte sute de organizaţii non-guvernamentale şi cetăţeni de pe glob. Scopul acestui eveniment mondial este cel de a sublinia importanţa summit-ului de la Copenhaga cât şi de a-i încuraja pe delegaţi să ajungă la un acord ambiţios şi durabil. "The world wants a real deal!"-http://www.avaaz.org/en/real_deal_hosts/

Dar oare delegatii chiar nu stiu ce vor? Sau oare noi stim ce cerem? Culmea... cu lumanari in mana. Daca e sa comentam in limbajul lor, organizarea evenimentului a produs deja o crestere a emisiilor de gaze cu efect de sera. In ceea ce priveste acordul durabil pe care il cer ONG-urile, tarile bogate intentioneaza sa compenseze emisiile de CO2 prin controlul nasterilor in tarile in curs de dezvoltare.

"Analiza cost-beneficiu realizata pentru reducerea emisiilor sustine ca planificarea familiala este cel mai ieftin mod de a reduce emisiile de carbon. Este pe cale sa li se ofere consumatorilor din tarile dezvoltate, o metoda radicala de a compensa emisiile lor de carbon prin plata pentru masuri de contraceptie in tarile mai sarace pentru a reduce populatia mondiala ce se afla in crestere rapida. Planul – infiintat de catre o organizatie infiintata de Sir David Attenborough, de Sir Crispin Tickell fost diplomat si de niste verzi (ecologisti), cum ar fi Jonathon Porritt si James Lovelock – sustine ca planificarea familiala este cea mai eficienta cale de a reduce riscul incalzirii globale catastrofale. Trustul pentru populatie optimia (Optimum Population Trust – OPT) subliniaza faptul ca controlul nasterilor va fi furnizat numai pentru cei care nu au acces la el, si numai nasterile nedorite vor fi evitate. OPT estimeaza ca in fiecare an 80 milioane de sarcini sunt sarcini nedorite. Prin fiecare 4 £ cheltuite pe contraceptie se economiseste o tona de CO2 care se adauga la incalzirea globala, dar o reducere similara a emisiilor ar necesita o investitie de £ 8 plantarea de copaci, £ 15 in energia eoliana, £ 31 in energie solara si £ 56 in tehnologia vehiculelor hibride. Calculele bazate pe cifrele trustului arata ca 10 tone emise de un zbor de la Londra la Sydney s-ar putea compensa prin evitarea unei nasteri nedorite intr-o tara, cum ar fi Kenya. Se afirma ca astfel de actiuni ar reduce nu numai emisiile, ci si numarul de persoane care vor cadea victime la schimbarile climatice." Am citat de aici: http://www.guardian.co.uk/environment/2009/dec/03/carbon-offset-projects-climate-change

Va sa zica decizia ferma pe care o asteptam zilele acestea de la Copenhaga si pentru care ONG-urile de mediu aprind lumanari ar putea sa fie legata de controlul nasterilor, respectiv promovarea avorturilor, pentru ca este mai usor sa impiedici un copil sa se nasca decat sa plantezi un copac. Este incredibila modalitatea in care avem tupeul sa exprimam in bani negarea dreptului la viata a unui copil.

Bratele mereu deschise ale iertarii divine

Dumnezeu se bucura enorm sa ne ierte. E unul din modurile în care îsi poate manifesta „iubirea Sa nebuna” pentru noi si cel mai desavârsit dintre toate. Strângându-ne în bratele Sale cu toata puterea Iubirii Lui, cea mai mare bucurie pe care o traieste este atunci când, de acolo, din bratele Sale, ne cerem iertare, chiar daca o facem poate fara lacrimi, poate chiar si fara sa constientizam grozavia pacatului, dar cu sinceritatea, cu deschiderea si cu încrederea unui copil care dupa ce a gresit nu se ascunde de tatal sau, nu încearca sa-si acopere pacatul, ci alearga imediat în bratele lui si cu încredere deplina în puterea dragostei acestuia îi spune un „IARTA-MA” curat si din toata inima. Un „IARTA-MA” care stie ca nu poate sa primeasca decât un raspuns: „Te iert, copilul Meu” si „Îti multumesc ca-Mi dai sansa sa te iert”.

Dumnezeu este iubire si atunci El este iertare. El nu numai ca iarta, El este Însusi Iertarea, o iertare deplina, deschisa permanent spre om si asteptând cu sufletul plin de emotie ca dupa orice greseala acesta sa se întoarca cu încredere deplina înapoi în îmbratisarea Lui cea dulce.

Pentru Dumnezeu cea mai mare bucurie este sa-I dai posibilitatea de a te ierta. El se bucura ca poate în acest fel sa-si manifeste „iubirea Sa nebuna” pentru om, iar omul se bucura ca a primit iertarea, ca a fost reînnoit prin iertare si i se naste în suflet credinta ca nimic n-ar putea sa-l smulga din bratele lui Dumnezeu. Astfel, prin iertare omul si Dumnezeu ramân vesnic împreuna, uniti în desavârsita iubire si bucurie.

Pacatul nu poate sa ne desparta de Dumnezeu decât cu voia noastra, altfel, oricât de întunecat si groaznic ar fi, nu are puterea de a ne smulge de la sânul iubirii si iertarii divine. Nu pacatul ne desparte de Dumnezeu, ci rusinea noastra de a ne recunoaste greseala si neîncrederea în iubirea si puterea de iertare a lui Dumnezeu, precum si neântelegerea nemasuratei Lui dorinte de a ne avea în bratele Sale, oricum am fi, de a ne lasa pur si simplu iubiti... fara ambitii, fara socoteli, fara teama...

Dumnezeu nu ne vrea sa fim „desavârsiti” departe de El, plângându-ne pacatele pe carari straine si alergând în „tara departata” pentru a aduna „aurul virtutilor”, ci ne vrea în bratele Sale, asa pacatosi si nedesavârsiti cum suntem. Când întelegem asta, viata devine un praznic continuu, iar caderile ramân simple accidente care ne fac doar sa ne lipim mai strâns si sa ne odihnim mai cu dor capul pe pieptul lui Dumnezeu si sa traim continuu în marea bucurie de a ne simti iertati. Atunci omul întelege ca desavârsirea lui nu sta de fapt în faptele sale, ci în desavârsita iubire a lui Dumnezeu, care se revarsa în râuri de lumina asupra lui si se reflecta în oglinda sufletului care se încrede deplin în El. Atunci omul întelege ca iubirea sa este o reflexie a Iubirii Lui, ca iertarea sa este o reflexie a Iertarii Lui si întreaga sa viata este o reflexie a Vietii Însasi.

Omul a fost creat „lumina din Lumina” si despartindu-se de flacara-mama încet-încet se acopera cu sine. Ascunzându-se de Dumnezeu, lumina se reflecta totusi în sufletul lui, dar într-un mod insesizabil, fiindca în tandretea Sa Dumnezeu stie ca în întunericul în care zace acel om, lumina Sa l-ar orbi... Si Dumnezeu iarta si iubeste si lucreaza de la distanta, asteptând clipa în care sufletul nu va mai zace sub muntele de pacate si nu-si va mai acoperi ochii ca sa nu-I vada lumina, ci va alerga sa se arunce împreuna cu toata durerea Sa în bratele mereu deschise ale Iertarii divine.

maica D.

Sursa: site-ul Manastirii Sf. Ioan Botezatorul (Lipnita-Constanta), via Ramona

Manipularea prin frica

Ce au SIDA si gripa in comun la nivelul perceptiei umane?

Prin anii 90 au "aparut" multe cazuri de nou-nascuti infectati cu HIV.Copiii acestia, unii dintre ei, traiesc si azi. De exemplu Nicoleta. A fost colega de clasa cu fetita mea. Cand erau ele intr-a doua, Nicoletei a inceput sa-i curga sange din nas la scoala. Invatatoarea s-a repezit sa o ajute, dar Nicoleta i-a spus: "Nu ma atingeti!" si si-a scos din ghiozdan bandaje si manusi de plastic. A urmat apoi o sedinta cu parintii, al carei scop era excluderea Nicoletei din clasa, din scoala... Parintii erau inebuniti de frica (inclusiv eu). Dar la sedinta a venit sa stea de vorba cu noi dna dr. Matusa (Domnul sa-i daruiasca sanatate, pentru devotamentul cu care s-a ocupat si se mai ocupa de cei bolnavi de SIDA). Dupa ce am inghitit informatii pertinente despre boala si despre modul de transmitere, teama si inversunarea au inceput sa se domoleasca. Nicoleta a ramas in scoala, in clasa. Destul ca fusese abandonata de mama ei in spital, mama fiind sanatoasa. Parintii adoptivi au infiat-o cand avea 2 luni. In timpul procedurii de adoptie au aflat despre boala ei si ar fi putut sa renunte, dar nu au facut-o. De-a lungul timpului, pentru a-i putea asigura Nicoletei cea mai buna medicatie s-au mutat dintr-un apartament cu patru camere in unul cu trei camere, apoi in unul cu doua camere si in final in garsoniera. Nicoleta a trecut prin multe perioade critice, dar acum este bine. A implinit 20 de ani, desi nimeni n-ar fi crezut ca asta e posibil. Ne intalnim uneori pe strada si vorbim cu mare bucurie. Este o fata vesela si optimista. Este voluntar, pentru ca simte nevoia sa ii ajute pe altii. Are multe satisfactii in activitatea ei. Fata ei e luminoasa, straluceste. Fata mamei ei de asemenea...Oameni fericiti, care au invins suferinta, transformand-o in binecuvantare.

Apoi a fost gripa aviara. Oamenilor le-a fost frica sa manance carne de pui si oua.

Acum, gripa porcina. Citeam ieri in Adevarul ca un copil sanatos a fost dat afara de la un club de baschet pentru ca in scoala lui se inregistrase un caz de gripa porcina. Oamenilor le este acum frica de o biata gripa. O frica absurda si inutila, produsa prin manipulare. Si aceasta frica, odata ce a fost inoculata i se da drumul la vale asemenea bulgarelui de zapada, care creste, creste, creste si matura totul in cale. Aceasta frica va duce la discriminare, la masuri aberante, va da idei celor care tin mult la siguranta lor personala... Oamenii isi vor pune bete-n roate unii altora. Ar putea sa ceara ei insisi ca vaccinul impotriva gripei porcine sa fie obligatoriu... Sa nu fie asa...Lumineaza-ne, Doamne! Este foarte usor sa te informezi, din alte surse decat de la TV in legatura cu toxicitatea vaccinului(pornind de la continutul declarat). Este posibil sa te prinzi, chiar si de la TV, in legatura cu inutilitatea vaccinului(analizand numarul de cazuri, care nu indica deloc o posibila pandemie). Poti sa afli despre vindecarea produsa de un tratament clasic, banal. Si chiar daca ne oprim la aceste doua aspecte, uitand de reaua intentie, de scopul ascuns de control al numarului populatiei, destul este pentru a nu ne vaccina...