"...precum pruncii" - punct de vedere medical

Doamne, sa vad!

"Doamne, sa vad" poate insemna, pe langa vointa recastigarii simplei capacitati vizuale (care se confunda cu defaimarea si condamnarea celor din jur) si altceva: putinta de a vedea, observa (mai bine zis) retine, sesiza nu numai defectele, greselile si ticurile (ori trasaturile) specifice altora (cu alte cuvinte nu numai un soi de cumplit si incapatanat antropomorfism), ci si natura cu podoabele ei, produsele artei, insusirile imbietoare si faptele bune ale semenilor nostri, actele lor de sfintenie si eroism (rare, insa nu inexistente, nu excluse), scurt spus splendorile lumii acesteia. "Sa vad" poate semnifica si zdruncinarea fixatiei asupra hidoseniilor (efective ori presupuse, ori transmutate dinlauntrul nostru la ceilalti), largirea campului vizual (care sa nu se margineasca la depistarea intru denuntare a erorilor sau slabiciunilor altora, ci sa imbratiseze si tot ceea ce in aceasta lume inrobita pacatului certifica totusi lucrarea duhului: arta, bunatatea, jertfa, bunavoirea, frumusetea, fidelitatea), trezirea noastra din cosmarul urii si intolerantei.

"Sa vad" poate, asadar, insemna si nadejdea accesului la o cale "stramta" care apropie de Domnul. Exclamatiei "Doamne, sa vad" e plauzibil sa i se atribuie si un al doilea inteles, de taina. Acest inteles ultim si criptic este poate cel adevarat si principal, deoarece nu implica doar o categorie restransa de infirmi, ci intregul neam al oamenilor. In aceasta semantica a vedea vrea sa zica mai presus de orice a ne vedea pe noi. Ce-i daruieste mai de pret Hristos celui care crede in El ? Care anume extraordinara facultate i-o pune la indemana? Aceea de a se vedea pe sine asa cum il vad ceilalti din preajma sa, cum il socotesc si-l califica rauvoitorii sai cei mai indarjiti. Deodata, prin harul lui Hristos, ne vedem in realitatea, nimicnicia, ticalosia si jalnica noastra josnicie. Iesim din noi. Ne parasim. Ne insusim o forta psihica antigravitationala. Hristos ne deschide ochii tuturora, nu numai orbilor: asupra noastra chiar. Si declanseaza in memoria noastra un proces anamnezic de neasemuita intensitate, aducandu-i constiintei aminte de toate, riguros toate relele ce a infaptuit candva. Aceasta-i, probabil, esenta actului de convertire, acesta-i primul, cel mai surprinzator si mai aprig efect al intalnirii cu Mantuitorul, cu Descoperitorul.

Devin, cum graieste Apostolul, o faptura noua. Dar in prealabil ni se releva, ca intr-o strafulgerare, faptura veche, inlantuita in faradelegile ei nenumarate. Si oarecare vreme (trei zile a fost fara vedere) nu vad, adica nu ma vad decat pe mine, fantoma obsesiva si spaimantatoare a fiintei ce am fost pana ce nu m-a fulgerat si invaluit lumina milostivirii imparatesti. Dintr-odata valul cade - si vedem. Ce vedem ? Pe noi, mai intai. Ma vad pe mine, complet, nesulemenit, neamagit, si nu dinlauntru. Intre fiinta si sine e acum o distanta uriasa, o prapastie. Si ma cutremur si ma infior, ca la Judecata de Apoi.

Nu mai am pe ce ma rezema, unde ma adaposti, pe cine chema in ajutor. Se adevereste remarca lui Marcel Jouhandeau: nu de Dumnezeu ma tem, fiindca e atotbun, ci de mine insumi; liber si rau fiind, pot sa nu-I deschid usa. Judecata de Apoi crestinul si-o face el insusi, de vrea si poate, zilnic, mai degraba acuzator decat aparator al sau. Examenul de constiinta, la sfarsitul fiecarei zile, recomandat atat de morala cat si de psihanaliza, ce-i in adevar de nu o Judecata de Apoi efectuata reflexiv si individual de crestini? Psihanalitic si escatologic, crestinul se vede la acest examen si se pretuieste intocmai ca Dreptul Judecator, din afara, neindulgent, ca pe un oarecare strain, ca pe un oarecare altul. Si e in masura - in ciuda legii Michelson - Morley - a se judeca pe sine la fel de rece, de nepartinitor, de absolut ca pe semenul sau. Crestinul, prin aceasta, scapa de sub ingradirile relativitatii generale, dezminte experienta Michelson-Morley si se supune marelui indemn al invatatorului sau; izbuteste a iesi din sine.

Iata darul cel mare al lui Hristos: ne binecuvanteaza cu aceasta minunata, supranaturala putinta de a rasturna principiile termodinamicii, ipseitatea, ecuatia personala; ne vedem asa cum suntem (si fara a fi nevoie sa recurgem la ipoteza unui corp astral), nu cum ne placea a ne socoti (la fereala de orice posibila invinuire); inzestrati numai cu drepturi si calitati, neprihaniti, stapani ai lumii, superiori tuturor imbecililor, raufacatorilor si neintelegatorilor de pe glob si indeosebi celor din campul energetic al imperialei noastre persoane, incantatoarea iluzie inceteaza.

Crestinului incepe - sub actiunea darului - a-i fi sila si groaza de el. (Asa cum, foarte probabil, le este si altora.) El nu se mai considera drept si indreptatit, avand neincetat dreptate si indurand necazuri si nevoi numai din culpa celorlalti si exclusiv datorita urilor neimpacate, nu mai crede ca-i este ingaduit orice, revenindu-le celorlalti numai sarcina de a-l admira si ridica in slavi.

Sa vad. Sa ma vad, adica. Sa ma pot osandi eu, acum, inainte de obsteasca judecata, la fel de fara partinire ca atunci. De nu si mai sever, pentru ca Dreptul Judecator va fi, oricum, bland si milostiv; asa-i este firea. Judecata de Apoi prealabila si pregatitoare o putem cugeta a fi suprema harisma acordata crestinului, caci este cea mai utila si de priinta prezentarii noastre la Judet in conditii cat mai usuratoare mandatului incredintat ingerilor celor buni.

Sa vad. Sa vad cu ochii trupesti. Mai larg: sa-mi fie intreg trupul sanatos si sa functioneze fara gres, informat de cele cinci simturi nestirbite. Si mai larg: sa vad slobod, neferecat in stransura abjecta a concentrarii privirii mele asupra paielor (ori si barnelor) din ochii vecinilor mei. Sa desprind toate splendorile lumii; sa ma bucur, sa ma delectez, sa ma curatesc, sa ma inalt, sa ma consolez prin ele. Sa-mi fie izvor de exaltare si fericire, de punere sub obroc a ticalosiilor si smintelilor care-mi dau concentric asalt. Sa ma vad pe mine precum sunt: din exterior, cu ochi straini, descotorosit de mila. Sa-mi tin ochii neclintit deschisi (cu pleoapele impiedicate in clipsuri ca eroul Portocalei mecanice atunci cand i se face reeducarea) si indreptati mai vartos asupra-mi. Hristos ne transmite ceva din lumina Lui; s-ar zice ca putem manui o facla, o lanterna, un laser si inca de pe acest taram putem cunoaste neasemuita senzatie a descoperirii noastre totale. Experientele relatate de doctorul Moody crestinul le poate realiza fara a fi nevoie de moarte clinica. El se poate parasi, strabate carapacea oarba a sinei - parca plutind, asijderea pacientilor doctorului Moody, pe deasupra chipului sau trupesc -, se poate invoi unei cercetari de unde sa lipseasca orice complezenta, induiosare sau orice alt subterfugiu al eului vechi, incapabil a vedea clar si la rece.

Fie ca aceasta insusire data de Hristos fiecarui om (Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul care vine in lume) sa ne pricepem a o pune in practica, multumind Celui care ne-a incredintat-o, spre desferecarea noastra din catusele intunecimii.

"Eu sunt Lumina lumii."

Biruitorule al beznei, scoate-ne din ingusta, neagra puscarie unde singuri, de prosti si rai ce suntem, ne-am inzidit!

Parintele Nicolae Steinhardt

via crestinortodox

Pentru normalitate

De foarte multa vreme nu am mai avut cu cine sa votez la alegerile locale. De data aceasta insa, iata ca altfel stau lucrurile. Constanta ar putea sa aiba un primar crestin practicant, un om cult, deosebit, care afirma: "Vom reusi sa trecem prin aceasta furtuna si vom lasa copiilor nostri o lume normala."

Domnul Marcel Bouros are 50 de ani, este casatorit, are 3 copii, este membru fondator al Scolii Brancovenesti (scoala si gradinita crestina), fondator al Fundatiei Sfintii Martiri Brancoveni, fondator Curtea Brâncovenească, aşezământ prin care se promovează o alimentaţie naturală şi un stil de viaţă creştin şi cuprinde: fermă agrozootehnică, magazin , restaurant, plafar, cabinete medicale, librărie, sală conferinţe. Mai multe detalii aici: http://curteabrancoveneasca.ro/

Deviza Curtii Bracovenesti: Fii Boier in tara ta!

L-am intrebat pe dl Bouros ce parere are despre exploatarea gazelor de sist prin fractionare hidraulica. Raspunsul dansului a fost: "Bineînţeles că poziţia noastră este anti Chevron. Am popularizat cazul Chevron prin fluturaşi şi de asemenea la marşul Provita din 24 martie 2012.Trebuie să fim în continuare atenţi, deoarece străinii sunt foarte insistenţi în acţiunile lor."

Despre domnul Marcel Bouros a postat si Liliana, inclusiv cu trimiteri catre textele dansului.

Sinceritatea bucuriei

M-a surprins azi o atitudine cu totul speciala a unei tinere in biserica. Era langa mine, asa ca am observat-o vrand-nevrand. Din cand in cand spunea "La multi ani! Sa traiti!" celor din jurul ei. Adauga, daca i se permitea, o imbratisare si o sarutare. Mamelor cu copii in brate le spunea: "Sa va traiasca! E un inger." Dar cel mai impresionant era sa ii vezi fata continuu zambitoare, sa ii vezi ochii luminosi si umezi ca de caprioara, ce priveau mereu in sus. Intreaga ei fiinta emana bucurie, si era imposibil sa stai langa ea si sa te nu molipsesti. La un moment dat a spus unei doamne triste, preocupate : "Fiti fericita! "Aceasta a ripostat: "Dar de unde stii ca nu sunt? Sunt..." Raspunsul a venit promt, pe ton dulce: "Atunci zambiti, ca sunteti in Casa Domnului."

Un domn din comitet se agita sa regleze instalatia de incalzit si Ana i-a spus, cu voce mangaietoare: "Nu va faceti griji, totul este foarte bine."

Dupa liturghie, cand s-au citit Moliftele Sfantului Vasile, Ana a imbratisat-o duios pe doamna trista si a prins-o de mana, a tinut-o asa pana la finalul rugaciunii.

Desi in timpul slujbei Ana a stat destul de in fata, la miruit s-a dus in spate de tot si pe masura ce mai venea cineva la coada ea trecea din nou in spate ca sa ramana mereu ultima. M-am dus sa vorbesc cu ea, am sarutat-o si am imbratisat-o strans. Urmare unui mic interogatoriu am aflat ca se numeste Ana si ca are 19 ani, ca locuieste intr-o alta zona a orasului si era pentru prima oara in biserica noastra. Multumesc Domnului pentru ca mi-a scos-o in cale pe Ana, un om frumos, la care am vazut si m-a miscat adanc, sinceritatea bucuriei.

Nihil sine Deo: SA FIE UNIRE SI UNITATE!

"Azi este unirea, iar unirea înseamnă îmbinare, împletire, alipire. Pentru a fi desăvârşiţi însă, ne mai trebuie ceva alături de unire. Ne trebuie UNITATE, deoarece unitatea reprezintă unirea omogenă, fraternă şi indivizibilă bazată pe iubire, aşa cum găsim în Sfânta Treime. Dacă unirea românilor s-ar transforma în unitate, am fi indestructibili în gândire şi manifestare. Unitatea ne-ar oferi posibilitatea de a ne apropia unii de alţii, de a ne apropia de Dumnezeu. Unitatea este liantul care ne-a ţinut aproape pe noi românii în timpurile în care nu exista unirea. Unirea a fost un act administrativ, ce a consfinţit dorinţa românilor de a fi în unire, şi obligă moral pe români să tindă spre unitate. Nu trebuie să ne arătăm unitatea doar în vremuri de restrişte şi calamităţi ci continuu, ca o curgere firească a unui râu ancestral.

Sunt mândru că sunt român creştin ortodox, că am primit Evanghelia lui Hristos de la apostolul Andrei. Sunt fericit când văd cum la noi vin oameni de pe meleaguri unde civilizaţia asfaltului şi a artificialului este in floare şi vin să se bucure de naturalul sărbătorilor şi mâncărurilor româneşti, de munţii şi apele acestei ţări, de credinţa şi simplitatea oamenilor încercaţi de soartă de 2000 de ani."

Nihil sine Deo: SA FIE UNIRE SI UNITATE!

Moastele Sf Andrei Criteanul la Constanta

Cu prilejul prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, duminica 27 noiembrie, la ora 22.20, sosesc la Constanţa părticele din moaştele Sfântului Andrei Criteanul. Sfintele moaşte sunt aduse din Grecia de o delegaţie clericală condusă de Înaltpreasfinţitul Iakovos, mitropolit de Mitilyne, şi întâmpinate la Catedrala Arhiepiscopală. „Credincioşii îl vor putea cinsti pe Sfântul Andrei Criteanul prin slujbele neîncetate ce se vor oficia la Catedrala Arhiepiscopală începând din noaptea de 27 spre 28 noiembrie, cu Sfânta Liturghie de la miezul nopţii, continuând până marţi seara, 29 noiembrie, ora 16.00, când sfintele moaşte vor fi duse în procesiune spre Peştera Sfântului Apostol Andrei. Aici vor putea fi cinstite până în seara zilei de 30 noiembrie, când se vor reîntoarce la Catedrala Arhiepiscopală, la ora 17.00, unde vor sta până sâmbătă, 3 decembrie“. Pe 29 noiembrie, la ora 18.30, la mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei se va oficia slujba Privegherii; pe 30 noiembrie, la ora 8.30, va fi sfinţit Agheasmatarul ridicat deasupra izvorului în care boteza Sfântul Apostol Andrei, iar la ora 9.30, va fi săvârşită Sfânta Liturghie Arhierească de către un sobor de arhierei, pe esplanada amenajată în partea de miazăzi a bisericii mari a mănăstirii Peştera Sf. Ap. Andrei.

Sursa informatiei, cautata dupa anuntul de la biserica.

Impreuna-calatorie spre Betleem

"Principiile impreuna calatoriei:

- să ţinem postul alimentar, care ne uşurează şi ne disciplinează trupul (Pentru cei care au binecuvântare de la duhovnic să nu ţină partea alimentară, puteţi renunţa de exemplu în această perioadă la ceva care vă place foarte mult. Există multe alte feluri de a posti, vorbiţi cu duhovnicul şi stabiliţi împreună un canon.)

- să ne întâlnim cu toţii în rugăciune în fiecare seară, la ora 22

- să reducem navigatul pe internet; Să nu cădem în „ispita lucrului folositor” risipindu-ne pe site-uri care ni se par (şi sunt) folositoare, dar care oferind atât de multă informaţie într-un timp scurt nu prea ne lasă nimic consistent în suflet. Măcar pe perioada postului, să citim mai mult din cărţi, se aşează mai bine în suflet…

- să zâmbim mult, să dăruim bucurie, să iertăm.

- să ne rugăm pentru „tot sufletul necăjit şi întristat” şi să ieşim în întâmpinarea lui cu ce putem. Un lucru, ceva de mâncare, sau măcar un zâmbet, o rugăciune şi o vorbă bună – asta putem face indiferent cât de săraci am fi.

- să nu răspundem la rău cu rău, ci cu tăcere şi binecuvântare a persoanei respective.

- să îi binecuvântăm mai des pe cei pe care îi întâlnim în fiecare zi, să mulţumim Domnului pentru toate lucrurile bune din viaţa noastră.

- Să ne curăţăm sufletul prin Spovedanie şi să îl împodobim cu gânduri bune, pentru a oferi căldură Celui Care va bate la uşa lui, pentru a Se naşte."

Rugaciunea comuna de la ora 22, de pe blogul prezbiterei Natalia, dragul nostru ghid in aceasta calatorie.

Rugăciunea împreună-călătorilor prin Postul Naşterii Domnului

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti; Vistierul bunătăţilor şidătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte miluieşte-ne pe noi (de trei ori) Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duhşi acumşi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime miluieşte-ne pe noi, Doamne, curăţeşte păcatele noastre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre, Sfinte cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău. Doamne miluieşte (de 3 ori), Slavă…Şi acum...

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău;Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer asa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi şi pe toată lumea ta! (de 10 ori)

Adu-Ţi aminte, Doamne, de soborniceascaşi apostolica Ta Biserică, pe care ai agonisit-o cu scump sângele Tău. Înnoieşte-o, întăreşte-o, răspândeşte-o, înmulţeşte-o, împac-o şi opăzeşte nebiruită de porţile iadului în veci, iar dezbinările ei le potoleşte.

Pomeneşte Doamne, pe toţi ierarhii Bisericii Ortodoxe Româneşi de pretutindeni, în pace, întregi, cinstiţi, sănătoşi, îndelungaţi în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noişi pe cei ce se roagă acum împreună cu noi. Pomeneşte Doamne, pe……… (pomelnicul personal al fiecăruia)

Pomeneşte, Doamne,şi pe toţi cei care călătoresc împreună cu noi în acest Post.

Rugăciunea Sfântului Siluan Athonitul pentru lume

Doamne, îndreptează-ne, precum o mamă duioasă îşi îndreptează copiii săi mici.

Dă fiecărui suflet să cunoască bucuria mântuirii Tale şi puterea ajutorului Tău.

Dă uşurare sufletelor chinuite ale poporului Tău şi pe noi, pe toţi, ne învaţă prin Duhul Sfânt, să Te cunoaştem pe Tine. Se chinuieşte sufletul omenesc pe pământ, Doamne, şi nu poate să se întărească cu mintea întru Tine, pentru că nu Te cunoaşte pe Tine, nici bunătatea Ta.

Mintea noastră este întunecată de grijile lumeşti şi nu putem pricepe bunătatea dragostei Tale. Tu ne luminează. Milostivirii Tale toate îi sunt cu putinţă. Tu ai spus în Sfânta Evanghelie, că morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi vor învia. Aşa fă acum: ca sufletele noastre moarte să audă glasul Tău şi să învie, întru bucurie.

Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoi, ci din primejdii ne izbăveşte pe noi, una curată, una binecuvântată.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin

Toamna la munte

La provocarea Adrianei, care isi doreste o colectie de toamna, sub titlul "Doamne, ce zile frumoase de toamna ai facut", postez si eu cu bucurie o picatura din atmosfera de final de toamna de la Sinaia, 8-9 noiembrie 2011.

Imbratisarea delicata a diminetii


Lumina lina a serii
In asteptarea trenului

Din goana trenului

Sfinte Nectarie, multumim pentru vizita!

Am fost plecata trei zile in delegatie si nu stiam noutatile din Constanta, aveam de gand sa ma opresc la intoarcere pe fuga la Radu-Voda in Bucuresti. Azi, neaparat azi. Dar am primit un email de la Cami cu vestea cea buna despre musafirul de seama din Constanta. Multumesc, Cami.

Constantenii care nu au ajuns azi sa se inchine la moastele Sfantului Ierarh Nectarie Taumaturgul, mai au o sansa pana pe data de 13 noiembrie, ora 14, la Biserica Sf Nectarie de langa fostul Meconst (linia 102, statia facultativa de dincolo de podul de la butelii, inspre CET, pe stanga). Sfintele moaste sunt scoase afara spre inchinare, iar biserica este deschisa si noaptea.

Alaturi de moastele Sfantului Nectarie, aduse de la Mitropolia Modovei si Bucovinei, sunt moastele Sf Mucenic Teodor Tiron, ale Sf Trifon Romanul si vesmantul Sf Cuvioase Parascheva.

Bucurie!

Predica la slujba nocturna a Sf. Nectarie, IPS Teodosie.

Din spusele Sf Ierarh Nectarie:
"Cautati dragostea. Cereti in fiecare zi de la Dumnezeu dragostea. Impreuna cu dragostea vine tot binele si vin toate virtutile. Iubiti, ca si voi sa fiti iubiti de ceilalti. Dati-I lui Dumnezeu toata inima voastra, ca sa ramaneti in dragoste. « Cel ce ramane In iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el » ( I Ioan 4.16).
Aveti datoria sa fiti cu multa luare-aminte la relatiile dintre voi, sa va cinstiti unul pe altul ca niste chipuri sfinte, ca icoane ale lui Dumnezeu. Sa nu cautati niciodata la trup si la frumusetea lui, ci la suflet. Luati aminte la simtamantul dragostei, caci atunci cand inima nu este incalzita de rugaciune curata, dragostea este in primejdie de a deveni trupeasca si nefireasca, este in primejdie sa intunece mintea si sa arda inima.
Trebuie sa cercetam in fiecare zi daca nu cumva dragostea noastra nu izvoraste din plinatatea dragostei noastre pentru Hristos. Cel care privegheaza ca sa-si pastreze curata dragostea, va fi pazit de cursele vicleanului, care incearca incet-incet sa prefaca dragostea crestineasca in dragoste lumeasca."


Sursa text si imagine: www.sfantulnectarie.ro

Bucura-te, bucuria noastra!

...
Bucura-te grabnica ajutatoare a celor obositi de mahnire si de intristare;
...
Bucura-te ceea ce in ceasul nedumeririlor ne pui in minte gandul cel bun;
Bucura-te, ceea ce ne opresti de la deprinderile cele vatamatoare si de la faptele cele rele;

Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant!

Am citat din frumosul acatist al Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului.

Despre momentul minunat cand am fost in preajma braului Maicii am scris aici.

Sursa imaginii: http://dositeea.blogspot.com/2011/08/braul-maicii-domnului.html

Rebelul intelept

Am avut aseara bucuria sa vad o emisiune reusita pe TVR1,in reluare, cu un mare roman care tocmai a pasit in lumea cea vesnica. O recomand cu mare drag, alaturi de o ruga pentru sufletul sau frumos.

Johnny Raducanu la emisiunea Nocturne a Marinei Constantinescu

Model de urmat

Via Ramona

O.G. cauta colaboratori

OCTOMBRIE 2011

Căutăm colaboratori pentru promovarea revistei – profesori de religie (clasele VII-XII), dar și preoți inimoși implicați în activități cu tinerii (pentru toate județele).

Pentru aplicare şi detalii scrieţi mail la adresa orthograffiti@yahoo.com sau sunați la numerele de telefon 0748.851.336 sau 0764.665.249

Vă rugăm, daţi mai departe acest anunţ cunoştinţelor Dvs. care ar putea fi interesate de colaborare.

[ Mai multe informații despre revistă găsiți aici: Ce este OrthoGraffiti ]

Doamne, ajută!

Laurenţiu Dumitru
Coordonatorul Proiectului OrthoGraffiti

Beneficiile transportului in comun, sau bucuria unei dimineti

Nu este un titlu ironic. Si nici nu are legatura cu ecologia sau cu reducerea emisiilor din trafic. Este pur si simplu despre o intamplare simpla dar minunata, primita cu bucurie, in dimineata acestei aglomerate zile de luni.

Vrei nu vrei, in autobuz esti foarte aproape de ceilalti calatori si ii observi, vezi ce fac, vezi cum reactioneaza. Azi, la un moment dat o doamna a fost vizibil deranjata de un domn care s-a strecurat cu greu pe langa dansa. Deranjul la care ma refer i s-a citit pe fata, nu s-a exprimat vocal. In momentul imediat urmator, suparata pe sine, a spus in mod firesc, "Doamne, ajuta!", insemnandu-se cu semnul sfintei cruci. Si fata ei s-a inseninat brusc. Cel care o deranjase, a reusit sa se aseze pe un scaun si a scos un metanier, pe care a inceput sa-l invarta cu viteza destul de mare, miscand buzele cu aceeasi viteza. Ambii au actionat absolut firesc, fara sa conteze pentru ei nimic din afara lor. Nimic in afara relatiei lor continue si reale cu Dumnezeu. Domnul cu metanierul mi-a observat privirea si apoi m-a cuprins o stare speciala, ca si cum as fi participat la rugaciunea lui. Parca intreg autobuzul era sub binecuvantare. De fapt, cei care se roaga in mod continuu chiar se roaga pentru noi toti. Rugaciunea inimii, "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!" este in acelasi timp personala si universala, ca efect.

Doamne, ce minunata e faptura Ta, omul care devine OM.

Sfantul Grigorie Decapolitul

O ultima bucurie a miniconcediului din vara aceasta a ramas nepovestita. Oare de ce? Am trecut pe acolo pe fuga, dar timpul s-a oprit o clipa in loc...

Veneam dinspre Polovragi, ne-am oprit putin in Targu-Jiu pentru simti infinitul unei clipe. Era planificat apoi doar un mic popas la Horezu, manastirea fiind aproape de sosea. Aveam o anumita ora la care trebuia sa ajungem in Bucuresti, iar manastirile Bistrita si Arnota stiam ca sunt nu tocmai in drum. Nu mai trecusem prin zona de ani buni iar harta era neclara. Si totusi, mi-am amintit ceva, la momentul potrivit. Intotdeauna m-a uimit modul in care sfintii ne indreapta pasii, de la unul catre celalalt, ca sa intelegem ca una suntem sau vom deveni.

In seara de dinaintea inmormantarii parintelui Arsenie Papacioc, pe drumul de intoarcere de la Techirghiol, o colega mi-a povestit despre un concediu petrecut la manastirea Bistrita. Sfantul Grigorie Decapolitul o trezea mereu inainte de miezonoptica si inainte de liturghie atingand-o delicat cu mana pe umar. Am simtit bucurie auzind povestea, dar si o urma de tristete pentru ca atunci cand vizitasem noi manastirea Bistrita, cu aproximativ 15 ani in urma, moastele Sfantului Grigorie erau in pestera, iar pestera nu era in acel moment vizitabila.




Si pentru ca mi-am amintit de seara aceea frumoasa cand ne intorceam de la priveghiul parintelui Arsenie, am stiut ca e suficient sa imi doresc si sa cer. Am privit cu atentie in jur ca sa nu imi scape vreun indicator si cand l-am zarit l-am rugat pe sotul meu sa ma duca si la manastirea Bistrita. Nu aveam timp sa urcam la pestera, dar din fericire Sfantul Grigorie Decapolitul, vindecator de boli grele,ne astepta in biserica.



Multumesc, Doamne, ca mi-ai ingaduit sa ajung acolo! Multumesc, Sfinte Grigorie! Multumesc, parinte Arsenie! Multumesc Ioana, pentru ce mi-ai povestit. Multumesc si dragului meu sot pentru ca a acceptat un mic ocol desi ne grabeam.

Stiu ca multumirile astea poate suna ciudat. Poate ar trebui sa multumesc in inima mea si asa as fi mai sincera. Dar, iertati-ma, acesta e intr-un fel un blog-jurnal, iar mie imi face bine acest tratament, acest exercitiu al multumirii pe care ma straduiesc sa il deprind.

O gura de aer la Manastirea Polovragi

Dupa vizita la Manastirea Prislop am cautat o manastire unde se poate ramane peste noapte, fara anuntare prealabila. Am trecut pe la Lainici, unde ne-a intampinat Icoana Maicii Domnului adusa de la Muntele Athos, numita "grabnic ajutatoare", alaturi de moastele Sfantului Irodion. Parintele Staret era plecat si nu am indraznit sa il asteptam, ne era teama ca se intuneca inainte de a gasi cazare pe buzunarul si gustul nostru. Parca simteam ca altul e locul care ne asteapta.

La manastirea Polovragi am ajuns abia pe la ora opt seara. Am intrebat de cazare si maicuta stareta ne-a spus ca obstea e ocupata cu pregatirea pentru hram (Adormirea Maicii Domnului}, dar daca asteptam ne va pregati dansa o camera. Ce binecuvantare! Maicuta Domnului ne-a primit cu bratele deschise.





Icoana Maicii Domnului de pe peretele exterior al bisericii este facatoare de minuni ("ca orice icoana la care te rogi cu credinta", dupa cum atrage atentia maica ghid}. Pe vremea razboiului cu turcii, un ostas roman urmarit de un ostas turc s-a ascuns intre zidurile manastirii, cerand ocrotirea Maicii Domnului. Urmaritorul nu l-a gasit si de suparare a tras cu arma in icoana Maicii Domnului. La iesire pe poarta manastirii, calul s-a impiedicat si urmaritorul a cazut la pamant, murind pe loc.







In camera extrem de primitoare si parca prea confortabila in care am dormit erau multe icoane pe pereti, dar pe aceasta nu am recunoscut-o. Sa fie oare Sf. Iosif cu Pruncul Iisus? Daca stie cineva rog sa imi spuna.


Zilele astea am descoperit pe net o legatura intre parintele Arsenie Boca si Manastirea Polovragi. Si m-am bucurat, gandindu-ma ca parintele ne-a indreptat pasii spre listitea si pacea de la Polovragi.Legatura descoperita: amintirile maicutei Marta:

Amintiri dragi despre parintele Arsenie

Era prin anul 1994. Tatal meu murise iar mama era foarte bolnava si nu puteam sa o vizitez decat de doua ori pe an. Intre noi erau 700 km si aveam 2 fetite mititele. Era o mare dilema in capul meu, mi-as fi dorit mult de tot sa ii stau mamei alaturi mereu, dar nu stiam cum sa fac asta. Ma simteam vinovata pentru multe, pentru faptul ca nu i-am fost alaturi tatalui in perioadele lui de suferinta (avand la vremea aceea o fetita de un an si ceva si inca una in burtica). pentru ca in prezent imi neglijam mama, pentru ca plecasem, prin casatorie, atat de departe de casa parinteasca, parca fugind spre o viata mai usoara. Ai mei parinti mi-au fost alaturi cata vreme am avut nevoie de ei, iar acum, cand eram bine, se prabusisera in boala. Spiritual vorbind eram complet pierduta in spatiu, nu ma mai spovedisem din copilarie iar pe Domnul de-abia ce incepusem sa il descopar.

Acesta a fost contextul in care o buna prietena mi-a oferit un minunat cadou, respectiv o plimbare pana la Techirghiol. (Multumesc din suflet, scumpa mea Eva). Auzisem de parintele Arsenie si voiam sa il intreb despre dilemele si fricile mele.

Am ajuns in curtea manastirii si am intrebat de chilia parintelui. Era un moment de liniste deplina, nimeni la coada, nimeni in curte. Stateam in fata chiliei si nu aveam curaj sa intru. Parintele ne-a simtit, a iesit sa ne intampine si ne-a invitat inauntru. Nu m-am spovedit atunci... n-am cerut asta si nu mi s-a oferit decat ceea ce am cerut: o discutie. Pentru ca imi era teama de blestemele pe care le auzisem rostite asupra familiei mele, parintele mi-a spus: "Dumnezeu nu asculta vorbele dobitocesti ale oamenilor."

Apoi am pus intrebarea care ma framanta adanc: "De ce ma pune Dumnezeu sa aleg intre parinti si copii?". Intrebarea mea l-a suparat pe parintele, sau l-a intristat faptul ca nu stiam nimic despre ordinea fireasca a lucrurilor, despre prioritatile fiecarui om in viata si despre importanta care e necesar a fi acordata celor dragi.Mi-a spus sa am grija de copii, ca asta este treaba mea mea acum, si sa imi vizitez mama cat de des pot. Finalul intalnirii a fost cu totul altfel decat restul discutiei, parintele ne-a facut sa radem, mi-a insuflat incredere si mi-a readus zambetul pe buze.

Urmatoarele intalniri cu parintele au fost pentru spovedanie. Nu mergeam singura, duceam cu mine prietene dragi, asa cum si eu fusesem dusa la randul meu la dansul. Ultima oara cand l-am vazut, dupa o foarte lunga pauza, a fost din nou la initiativa unei dragi si tinere prietene, Adina. Asta s-a intamplat cu doi ani in urma, parintele era bolnav si maicuta care il avea in grija incerca sa mai tempereze multimea vizitatorilor. Am primit atunci din partea parintelui o rugaciune de binecuvantare, toti ce care eram pe acolo. Inca mai simt uneori calda si ocrotitoare a parintelui pe capul meu.


Ultimele zile au fost paradoxale. Durere imbracata in bucurie.Multumesc Domnului ca in seara dinaintea inmormantarii mi-a oferit din nou o plimbare la Techirghiol. Multumesc Domnului ca mi-a dat nelinistea cea buna si m-a impins de la spate sa merg si la slujba de inmormantare. Cum sa renunti la atata binecuvantare?

Cum sa fie mort parintele? E viu, e mai viu decat noi toti, pentru ca avea de mult in sine si are in continuare viata cea adevarata, bucuria, raiul. Cum sa aruncam noi tarana peste sicriul parintelui? Noi, care suntem tarana, sa aruncam tarana peste omul lui Dumnezeu? Noi sa ne rugam sa fie iertat cel ce era deja demult sfant? Am simtit ca parintele ne poarta de grija in continuare, pana la nivel de detaliu, pentru ca sa pricepem ca Domnul are grija de noi in toate ale noastre... Poate ca par lucruri normale sau simple, dar mie mi s-a parut extraordinar sa gust coliva facuta pentru parintele si sa beau apa rece oferita de pomana pentru parintele.

In timp ce se citea din cuvantul patriarhului despre dragostea parintelui pentru Maica Domnului mi-am imaginat cum l-a intampinat Maicuta, acolo sus, pe parintele Arsenie.

Parintele Arsenie a fost un mare dar si o mare binecuvantare de la Domnul pentru poporul roman.

Am incercat sa primesc si sa pastrez in inima mea toata comoara cuvintelor rostite de parintii care au slujit. Parintele Teofan a explicat cum e cu starea de prezenta, ce era ceruta drept canon de catre parintele Arsenie. Stare de prezenta fata de Domnul, fata de aproapele, fata de lume si fata de propria constiinta.


" - Prezenta in fata lui Dumnezeu, caci El te-a creat.
- Prezenta in fata aproapelui, caci esti destinat sa-l iubesti si sa te rogi pentru el.
- Prezenta in fata lumii, caci lumea intreaga esti chemat sa o porti in rugaciunile tale catre Dumnezeu.
- Prezenta in fata propriei tale constiinte, care nu trebuie sa fie niciodata adormita."

"Dumnezeu, spunea Parintele, mantuieste doar pe cei vii, pe cei care pulseaza de viata, pe cei care traiesc cu adevarat in fiecare clipa, pe cei care daruiesc viata celor din jurul lor."

Predica IPS Teofan rostita la slujba de inmormantare, poate fi ascultata sau citita aici.

Staretul Sofronie de la Essex si pisicile

În frumosul cadru natural al mănăstirii puteai vedea din când în când nişte pisici mari venind dintr-o pădure cu copaci uriaşi, aflată în vecină­tate, îndată ce ne vedeau pe noi, străinii, fugeau ca fulgerul. Păreau foarte sălbatice, deşi nu provo­cau teamă, fiind plăcute la vedere. Îndată ce-l vedeau pe Părintele, scânceau ca nişte copii mici şi se duceau lângă el. Le mângâia cu bastonul, iar ele făceau tumbe.

Aşezase în diferite părţi ale curţii mici cutii, le umplea cu lapte, iar pisicile ştiau şi se duceau să-l bea. Eu, neştiind cum să privesc viaţa şi comporta­mentul unui Părinte sfânt, mă întrebam prosteşte: de ce oare un Sfânt trebuie să îngrijească pisicile? Părintele, ca şi cum ar fi auzit gândurile mele, s-a întors în mod firesc spre mine şi deodată, conti­nuând parcă un dialog viu, mi-a răspuns gândului meu într-un mod foarte frumos:
- Le este foame!… şi îşi urmă drumul.

Mi-a fost ruşine pentru inima mea cea împietrită. De multe ori Părintele răspundea cu un cuvânt care te zguduia, şi atunci refăceai multe lucruri din lăuntrul tău, aşezându-le la locul potrivit lor.

Cartea "Amintiri despre staretul Sofronie de la Essex" de Dumitra Daviti, din care am citat, poate fi citita aici.

Sa luam exemplu de la pasari (Bucuria vietii)

...In urma cu vreo zece ani, cand ningea, asa zapada mare era - cand era clar de luna se adunau multi iepuri, cete intregi. Zapada era mare, ei o calcau in picioare, alergau in cerc, aici unde este poiana, unde nu sunt copaci, se alergau, se urmareau unul pe celalalt, cand aici, cand acolo, se dadeau de-a rostogolul prin zapada, se jucau. Se bucurau - bucuria vietii. Animalele au bucuria vietii. La noi, (bucuria aceasta)s-a stricat si s-a intunecat. Ele au bucuria vietii, iar noi avem tot ce vrei si ce nu vrei si niciodata nu suntem multumiti.Ele nu-si fac griji, nu isi umplu hambarele cu grau, nu fac nimic, si totusi Dumnezeu le hraneste. Rontaie acolo o crenguta mica, gasesc pe undeva adapost, dorm. Si multumesc lui Dumneze. Iar noi, nu. Pasarile Il slavesc neincetat pe Dumnezeu. Incep dis-de-dimineata, la ceasul al treilea, si pana la ceasul al noualea nu se mai opresc. La ceasul al noualea se potolesc putin, abia apoi pleaca sa caute mancare, caci trebuie sa-i hraneasca pe cei mici... Apoi iarasi canta. Pe ele nimeni nu le mana sa cante. Doar canta. Daca le asculta cineva sau nu, ele tot canta... Iar noi - incruntati, cu nasul pe sus. Nu avem chef de cantat, nu avem chef de nimic. Trebuie sa luam exemplu de la pasari. Sunt intotdeauna vesele. Iar noi? Noua mereu nu ne convine ceva. Si ce ne deranjeaza, de fapt? La drept vorbind, nimic. Nu-i asa?

Staretul Tadei de la manastirea Vitovnita, Cum iti sunt gandurile asa iti este si viata

Sa ne iubim unii pe altii...

"Sa ne iubim unii pe altii acum cand ura invadeaza pamantul!

Sa spunem «Frate» tuturor celor care ne inconjoara, in aceasta vreme in care fratii se urasc si familiile se destrama !

Sa aducem pacea lui Dumnezeu intre oamenii care se razboiesc intre ei, iar omul este lup pentru om!

Sa respectam viata, acum cand mamele isi ucid pruncii in culcusul cald al pantecului roditor, iar fatul nici macar nu poate striga: «Mama, ma doare»!

Sa aducem dreptate intr’o lume strambata de vicii si cinstea intr’o lume in care a fi cinstit este aproape ceva rusinos!

Aceasta este misiunea si tragicul destin al crestinului in lume: Sa fie urmasul lui Hristos Cel Rastignit si Inviat.

Hristos a inviat, fratii nostri!

Sa rasune strigatul nostru peste lumea intreaga, in cer si pe pamant.

Adevarat a inviat! "

Mesajul intreg al parintelui Gheorghe Calciu, din 25 aprilie 2003, aici.