miercuri, 7 mai 2014
Fericire versus divertisment în epoca mass-media
marți, 6 august 2013
Schimbarea la fata si fericirea
miercuri, 12 septembrie 2012
12 septembrie 1964
duminică, 29 iulie 2012
Paradox

"Ni se cere să avem simţul tragic şi eroic al existenţei. Şi să nu le luăm în tragic.
Să ieşim din noi, să nu ne gîndim la noi.
Şi să fim nepăsători la ale lumii.
Să considerăm fericirea drept prima noastră datorie.
Şi să nu uităm că prima datorie a creştinului este să ştie a suferi.
Să fim curajoşi şi îndrăzneţi.
Şi să fim blînzi şi smeriţi cu inima.
Să nu scoatem sabia.
Şi totuşi să fim ai Unuia care n-a venit să aducă pace pe pămînt ci sabie şi foc; dihonie şi despărţire
între fiu şi tată, între fiică şi mamă, între noră şi soacră.
Să nu ţinem la viaţă, să fim oricînd gata s-o jertfim, defăimînd deşertăciunile.
Şi să avem drept scop suprem dobîndirea vieţii veşnice.
Să nu căutăm mîntuirea în moarte sau neant, ci păstrînd modesta condiţie luptătoare a omului.
Şi să ne purtăm ca prinţii, să fim desăvîrşiţi, să ne îndumnezeim.
Să vedem în creştinism reţeta perfectei fericiri.
Şi totodată doctrina torturării fiinţei de către un Creator hotărît să ne vindece de ale lumii.
Să ne mai mirăm de Kierkegaard şi de Chesterton că din paradox fac temeiul filosofiei lor?"
din Jurnalul Fericirii, Nicolae Steinhardt
duminică, 20 mai 2012
Doamne, sa vad!
"Doamne, sa vad" poate insemna, pe langa vointa recastigarii simplei capacitati vizuale (care se confunda cu defaimarea si condamnarea celor din jur) si altceva: putinta de a vedea, observa (mai bine zis) retine, sesiza nu numai defectele, greselile si ticurile (ori trasaturile) specifice altora (cu alte cuvinte nu numai un soi de cumplit si incapatanat antropomorfism), ci si natura cu podoabele ei, produsele artei, insusirile imbietoare si faptele bune ale semenilor nostri, actele lor de sfintenie si eroism (rare, insa nu inexistente, nu excluse), scurt spus splendorile lumii acesteia. "Sa vad" poate semnifica si zdruncinarea fixatiei asupra hidoseniilor (efective ori presupuse, ori transmutate dinlauntrul nostru la ceilalti), largirea campului vizual (care sa nu se margineasca la depistarea intru denuntare a erorilor sau slabiciunilor altora, ci sa imbratiseze si tot ceea ce in aceasta lume inrobita pacatului certifica totusi lucrarea duhului: arta, bunatatea, jertfa, bunavoirea, frumusetea, fidelitatea), trezirea noastra din cosmarul urii si intolerantei.
"Sa vad" poate, asadar, insemna si nadejdea accesului la o cale "stramta" care apropie de Domnul. Exclamatiei "Doamne, sa vad" e plauzibil sa i se atribuie si un al doilea inteles, de taina. Acest inteles ultim si criptic este poate cel adevarat si principal, deoarece nu implica doar o categorie restransa de infirmi, ci intregul neam al oamenilor. In aceasta semantica a vedea vrea sa zica mai presus de orice a ne vedea pe noi. Ce-i daruieste mai de pret Hristos celui care crede in El ? Care anume extraordinara facultate i-o pune la indemana? Aceea de a se vedea pe sine asa cum il vad ceilalti din preajma sa, cum il socotesc si-l califica rauvoitorii sai cei mai indarjiti. Deodata, prin harul lui Hristos, ne vedem in realitatea, nimicnicia, ticalosia si jalnica noastra josnicie. Iesim din noi. Ne parasim. Ne insusim o forta psihica antigravitationala. Hristos ne deschide ochii tuturora, nu numai orbilor: asupra noastra chiar. Si declanseaza in memoria noastra un proces anamnezic de neasemuita intensitate, aducandu-i constiintei aminte de toate, riguros toate relele ce a infaptuit candva. Aceasta-i, probabil, esenta actului de convertire, acesta-i primul, cel mai surprinzator si mai aprig efect al intalnirii cu Mantuitorul, cu Descoperitorul.
Devin, cum graieste Apostolul, o faptura noua. Dar in prealabil ni se releva, ca intr-o strafulgerare, faptura veche, inlantuita in faradelegile ei nenumarate. Si oarecare vreme (trei zile a fost fara vedere) nu vad, adica nu ma vad decat pe mine, fantoma obsesiva si spaimantatoare a fiintei ce am fost pana ce nu m-a fulgerat si invaluit lumina milostivirii imparatesti. Dintr-odata valul cade - si vedem. Ce vedem ? Pe noi, mai intai. Ma vad pe mine, complet, nesulemenit, neamagit, si nu dinlauntru. Intre fiinta si sine e acum o distanta uriasa, o prapastie. Si ma cutremur si ma infior, ca la Judecata de Apoi.
Nu mai am pe ce ma rezema, unde ma adaposti, pe cine chema in ajutor. Se adevereste remarca lui Marcel Jouhandeau: nu de Dumnezeu ma tem, fiindca e atotbun, ci de mine insumi; liber si rau fiind, pot sa nu-I deschid usa. Judecata de Apoi crestinul si-o face el insusi, de vrea si poate, zilnic, mai degraba acuzator decat aparator al sau. Examenul de constiinta, la sfarsitul fiecarei zile, recomandat atat de morala cat si de psihanaliza, ce-i in adevar de nu o Judecata de Apoi efectuata reflexiv si individual de crestini? Psihanalitic si escatologic, crestinul se vede la acest examen si se pretuieste intocmai ca Dreptul Judecator, din afara, neindulgent, ca pe un oarecare strain, ca pe un oarecare altul. Si e in masura - in ciuda legii Michelson - Morley - a se judeca pe sine la fel de rece, de nepartinitor, de absolut ca pe semenul sau. Crestinul, prin aceasta, scapa de sub ingradirile relativitatii generale, dezminte experienta Michelson-Morley si se supune marelui indemn al invatatorului sau; izbuteste a iesi din sine.
Iata darul cel mare al lui Hristos: ne binecuvanteaza cu aceasta minunata, supranaturala putinta de a rasturna principiile termodinamicii, ipseitatea, ecuatia personala; ne vedem asa cum suntem (si fara a fi nevoie sa recurgem la ipoteza unui corp astral), nu cum ne placea a ne socoti (la fereala de orice posibila invinuire); inzestrati numai cu drepturi si calitati, neprihaniti, stapani ai lumii, superiori tuturor imbecililor, raufacatorilor si neintelegatorilor de pe glob si indeosebi celor din campul energetic al imperialei noastre persoane, incantatoarea iluzie inceteaza.
Crestinului incepe - sub actiunea darului - a-i fi sila si groaza de el. (Asa cum, foarte probabil, le este si altora.) El nu se mai considera drept si indreptatit, avand neincetat dreptate si indurand necazuri si nevoi numai din culpa celorlalti si exclusiv datorita urilor neimpacate, nu mai crede ca-i este ingaduit orice, revenindu-le celorlalti numai sarcina de a-l admira si ridica in slavi.
Sa vad. Sa ma vad, adica. Sa ma pot osandi eu, acum, inainte de obsteasca judecata, la fel de fara partinire ca atunci. De nu si mai sever, pentru ca Dreptul Judecator va fi, oricum, bland si milostiv; asa-i este firea. Judecata de Apoi prealabila si pregatitoare o putem cugeta a fi suprema harisma acordata crestinului, caci este cea mai utila si de priinta prezentarii noastre la Judet in conditii cat mai usuratoare mandatului incredintat ingerilor celor buni.
Sa vad. Sa vad cu ochii trupesti. Mai larg: sa-mi fie intreg trupul sanatos si sa functioneze fara gres, informat de cele cinci simturi nestirbite. Si mai larg: sa vad slobod, neferecat in stransura abjecta a concentrarii privirii mele asupra paielor (ori si barnelor) din ochii vecinilor mei. Sa desprind toate splendorile lumii; sa ma bucur, sa ma delectez, sa ma curatesc, sa ma inalt, sa ma consolez prin ele. Sa-mi fie izvor de exaltare si fericire, de punere sub obroc a ticalosiilor si smintelilor care-mi dau concentric asalt. Sa ma vad pe mine precum sunt: din exterior, cu ochi straini, descotorosit de mila. Sa-mi tin ochii neclintit deschisi (cu pleoapele impiedicate in clipsuri ca eroul Portocalei mecanice atunci cand i se face reeducarea) si indreptati mai vartos asupra-mi. Hristos ne transmite ceva din lumina Lui; s-ar zice ca putem manui o facla, o lanterna, un laser si inca de pe acest taram putem cunoaste neasemuita senzatie a descoperirii noastre totale. Experientele relatate de doctorul Moody crestinul le poate realiza fara a fi nevoie de moarte clinica. El se poate parasi, strabate carapacea oarba a sinei - parca plutind, asijderea pacientilor doctorului Moody, pe deasupra chipului sau trupesc -, se poate invoi unei cercetari de unde sa lipseasca orice complezenta, induiosare sau orice alt subterfugiu al eului vechi, incapabil a vedea clar si la rece.
Fie ca aceasta insusire data de Hristos fiecarui om (Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul care vine in lume) sa ne pricepem a o pune in practica, multumind Celui care ne-a incredintat-o, spre desferecarea noastra din catusele intunecimii.
"Eu sunt Lumina lumii."
Biruitorule al beznei, scoate-ne din ingusta, neagra puscarie unde singuri, de prosti si rai ce suntem, ne-am inzidit!
Parintele Nicolae Steinhardt
via crestinortodox
marți, 11 octombrie 2011
Staretul Ambrozie de la Optina, model de iubire desavarsita
...
La parintele Ambrozie puteai gasi raspuns lamuritor tuturor intrebarilor. Lui ii erau incredintate atat tainele cele mai ascunse ale vietii launtrice, cat si cele privitoare la afaceri financiare, la actiuni comerciale, si in general la orice intentie din viata. Oamenii care nu intelegeau nici staretia, nici pe parintele Ambrozie, nici pe fiii lui duhovnicesti, indrazneau sa-l judece pe staret spunand: „Treaba lui trebuie sa fie sufletul, si nu diverse actiuni. Cel care vorbeste cu el despre astfel de lucruri, nu respecta religia”Insa parintele Ambrozie intelegea foarte bine ca acolo unde se moare de foame, mai inainte de a vorbi de dreptate, trebuie sa oferi paine, daca iti este cu putinta.
...
Oamenii tematori de Dumnezeu si care cautau mantuirea, urmareau cu atentie fiecare gest al parintelui, stiind ca acesta va avea nenumarate consecinte pentru viata lor interioara. Ei cautau ca fiecare pas al lor sa fie binecuvantat de catre duhovnicul caruia isi incredintasera viata lor.
In urma unei astfel de binecuvantari ei aveau constiinta ca aceasta fapta e buna si folositoare, si ca urmare a acestei convingeri faptele lor erau insufletite de curaj, tarie si perseverenta, si in general, se savarseau in linistea sufletului.
Crestinismul are o arie de actiune foarte vasta, cuprinzand toata diversitatea lucrarilor omenesti. Prin aceasta si este mare crestinismul si se demonstreaza poporului lui dumnezeiesc, prin faptul ca e atotcuprinzator. Crestinismul, prin aria sa larga de actiune, binecuvanteaza munca invatatorului, ostasului, medicului, savantului, judecatorului, negustorului, scriitorului, slugii, functionarului, mestesugarului, avocatului, simplului muncitor, pictorului. El proclama drept sfanta orice munca cinstita si invata cum poate fi aceasta implinita mai bine, dupa cuviinta. Acelasi lucru il invata si parintele Ambrozie.
In mijlocul racelii si indiferentei unanime si in general in mijlocul lipsei de interes a oamenilor pentru a vedea si a simti mai departe de propria persoana, viata multora este grea. Simti nevoia de un om caruia ai putea sa-i spui tot ceea ce-ti nelinisteste si-ti impovareaza sufletul, caruia ai putea sa-i descoperi toate gandurile si sperantele, sa-i incredintezi orice taina, pentru ca sa-ti fie mai usor si sa fii mai fericit. Si e de trebuinta ca acest simtamant sa fie impartasit… E nevoie sa ai parte in viata de o privire compatimitoare, de un cuvant bland, e necesar sa constientizezi faptul ca esti iubit si ti se da crezare, simti nevoia de ceea ce se gaseste foarte rar in lume, si anume o inima atenta.
O astfel de inima se zbatea in parintele Ambrozie. El stia ca totul in viata are un pret si urmari. N-a existat nici o intrebare la care el sa nu fi raspuns cu sentimentul neschimbat al binelui si compatimirii.
Textul intreg la Razboi intru Cuvant: Staretul Ambrozie de la Optina, intruparea iubirii desavarsite
sâmbătă, 30 iulie 2011
Credinta ca panaceu totalitar

"Varatec, 1970
Există o ciudată ispită – de dreapta, conform Părintelui Cleopa – aş numi-o ispita credinţei considerată ca panaceu totalitar al grijilor şi înlocuitor general al virtuţilor omeneşti, care-i o împătrită ipostază a trufiei combinată cu naivitatea:
a) convingerea că prin credinţă scăpăm de boli, că nu se poate să mai fim bolnavi; sau, dacă ne îmbolnăvim, că nu avem nevoie de medici şi medicamente, de vreme ce ne putem oricînd tămădui prin rugăciuni.
Convingerea aceasta care aduce întrucîtva cu observaţia făcută de Gide lui Maritain (Il chemi pe Hristos la telefon), e tot una cu ispitirea lui Dumnezeu prin exigenţa unei minuni. Cel care o încearcă se pune în situaţia reclamantului care în loc de a se adresa tribunalului competent de gradul întîi ar trece de-a dreptul la calea extraordinară a recursului.
E totodată lipsă de modestie; medicii şi medicamentele sunt şi ele de la Dumnezeu, iar credinciosul care se îmbolnăveşte întocmai ca toată lumea se vindecă întocmai ca toată lumea, nu altfel – cu ajutorul medicilor şi al medicamentelor (fireşte, dacă îi este dat să se tămăduiască).
Dumnezeu desigur face minuni, dar cînd binevoieşte – şi istoria bisericii ne arată că nu sunt nici foarte dese şi nici obţinute prin somaţii. (Este drept că Sadhu Sundar Singh l-a somat pe Domnul să i se arate şi a fost ascultat, dar el n-a cerut o vindecare trupească, ci a mers pe calea evanghelică a violenţei – în sensul de la Matei 11, 12 – către credinţă.)
Sfîntul apostol Pavel a rămas cu vechea lui boală (de ochi?) şi după dobîndirea harului: „Datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz“.(Ce face, atunci, credinciosul? Se roagă pentru ca Dumnezeu să-l ajute şi să binecuvînteze tratamentul.)
b) Convingerea că prin credinţă scăpăm de viforul ispitelor. Nu. Oarecum dimpotrivă.Patericul: la intrarea unui sat de ticăloşi stau doi draci. în jurul mînăstirii de cuvioşi călugări nevoitori întru desăvîrşire stau două mii.
c) Convingerea că nu mai este trebuinţă de virtuţile obişnuite ale omului de rînd: înţelepciunea, judecata sănătoasă, iscusinţa, strădania… Credinciosul are nevoie de ele întocmai ca toţi semenii săi.
Credinţa ne ajută, ne întăreşte, ne înalţă, ne bucură, dar nu ţine locul însuşirilor şi calităţilor omeneşti. (Ea, în general, – şi asta-i regula – nu conferă un statut excepţional. Ne dă fericirea, dar în raport cu lumea şi cu oamenii nu numai că nu ne acordă privilegii, ci ne creează îndatoriri în plus.)
Dacă credinciosul comite o greşeală, o imprudenţă, o nesăbuinţă, el va trage toate consecinţele normale – şi nu se poate plînge sau mira. Nu beneficiază de extrateritorialitate.
d) Convingerea că putem oricînd obţine orice fără nici un efort; nu, putem obţine prin rugăciune darurile duhovniceşti cele suprafireşti. Pe ale firii, şi care ţin de slabele noastre puteri, trebuie să le dobîndim prin mijloacele comune. Acesta e şi tîlcul proverbului: Dumnezeu te ajută, dar nu-ţi bagă în traistă, care nu este decît conspectul metaforic al unui pasaj din Fapte (12, 7). Ingerul îi deschide lui Petru porţile temniţei şi îl descătuşează pentru că acestea nu le-ar fi putut face singur. Dar îi porunceşte: încinge-te… încalţă-te cu sandalele… pune haina pe tine, fiindcă stă în puterea lui s-o facă şi se cuvine, aşadar, să o şi facă numai cu mîinile sale.
Poate că şi nenorocitul de Cromwell a înţeles cum devine cazul cînd a spus: încrede-te în Dumnezeu şi ţine-ţi praful de puşcă la adăpost de umezeală (Put your failh in God and keep your powder dry)”."
Jurnalul Fericirii, Nicolae Steinhardt
vineri, 18 februarie 2011
Un om frumos

“Prin anii 1946-1947 am fost duşi să muncim la Galda, la o vie, bucurându-ne de un regim de lagăr, deci cu oarecare libertate. Munca era epuizantă, mâncarea insuficientă.
Valeriu muncea şi se ruga. Muncea şi cânta. Muncea şi-L slăvea pe Dumnezeu. Se simţea legat sufleteşte de o fată pe care o iubise şi acum a avut prilejul să-i scrie. Fata era logodită şi urma să se căsătorească. Suferinţa lui a fost adâncă, dar s-a smuls din ea cu hotărârea de a se călugări.
Până atunci se pregătise pentru viaţă, chiar dacă luase învăţătură de la Sfinţii Părinţi. De acum el, feciorelnic, se logodea cu Hristos, spre a sluji desăvârşit lui Dumnezeu. Bucuria aceasta uriaşă a covârşit deplin durerea despărţirii. Iar pe fata aceea o va respecta, înţelegându-o, toată viaţa. Iată deci cât de mic este pragul între un mirean credincios şi un monah.
Il văd pe Valeriu la Galda, seara pe dealuri, cântând, culegand flori, unind albastrul ochilor săi cu albastrul cerurilor. Il vad ziua şi noaptea îngenuncheat în bisericuţă, rugându-se răpit in duh, cu mâinile împreunate precum copiii, cu ochii strălucind de bucurie. Il văd dăruindu-şi bucata de pâine unuia mai slab ca el. Il văd jucându-se cu copiii şi încercând să fie ca ei. Il văd adancit în sine, pregătindu-se de spovedanie. Il văd strălucind de bucurie după ce s-a împărtăşit. Il aud vorbind cu însufleţire tuturor celor care căutau cuvântul lui Dumnezeu. Il văd chinuindu-se să muncească şi să-şi facă norma. Il aud cântând colinde, pricesne ori propriile lui cântece. Era plin de dor sfânt. Purta în el ceva serafic, mai presus de fire şi era cel mai frumos om pe care l-am întâlnit."
din: Ioan Ianolide, Intoarcerea la Hristos
Mai multe despre Sfantul Inchisorilor, aici si aici.
luni, 10 ianuarie 2011
Sf Grigorie al Nyssei

"Daca voim deci sa-I aducem lui Dumnezeu cererea pentru mila si iertarea Lui, sa înzestram constiinta noastra cu îndrazneala, facând din viata noastra o sustinatoare a acestor cuvinte si sa spunem cu adevarat: „Si noi am iertat datornicilor nostri".
Sf. Grigorie al Nyssei - Despre Rugaciunea Domneasca
"Dar mie mi se pare ca e bine sa cercetam si nebunia patimii mândriei, pentru ca aceasta fericire sa ne fie usor de dobândit, întrucât si smerita cugetare se dobândeste cu multa usurinta si fara oboseala. Caci, precum cei mai priceputi dintre doctori, scotând la iveala pricina bolii, biruiesc apoi usor boala, asa si noi dând pe fata gaunosia celor ce se falesc, ne facem usor de strabatut calea smeritei cugetari.
....................................................................................
Voiesti sa stii cine e sarac cu duhul? Cel ce a dat bogatia trupeasca în schimbul bogatiei sufletului, cel ce s-a saracit pentru duh, cel ce s-a scuturat ca de o povara de bogatia pamânteasca, încât ajuns usor si aerian, e rapit de cele de sus, cum zice Apostolul, „calatorind împreuna cu Domnul, în nor"(1 Tes. 4, 16).
....................................................................................
Deci fericit cu adevarat este cel ce se foloseste de vrajmas ca de un ajutor în înaintarea spre bine."
Sf. Grigorie al Nyssei - Despre Fericiri
Sigur, citatele sunt usor de rasfoit, dar tare frumos scrie Sfantul filosof Grigorie si gustul acestei frumuseti nu poate fi simtit doar din citate. Bucuria unei asemenea lecturi am descoperit-o aici:
Sf Grigorie de Nyssa, Scrieri I
duminică, 9 ianuarie 2011
O emisiune profesionista despre fericire
UPDATE:
Informatii despre parintele Petru Moga si parohia Sf Nicolae din Campina:
- interviu in ziarul Lumina
- pe site-ul Parohiei Sf Nicolae Campina
Impresiile personale ale presbiterei Natalia despre parintele Petru Moga, pe blogul sau, Daruind vei dobandi
joi, 11 noiembrie 2010
Primii pasi catre fericire
Citez:
"Am invatat sa privesc totul cu alti ochi, sa fiu fericita atunci cand pot sa mananc sau pot sa respir, sau sa merg pe picioarele mele. Am invatat ca viata e facuta din lucruri marunte. Ele aduc cu adevarat fericirea, insa din exterior fiecare om nu isi poate imagina cat este de privilegiat, se lasa coplesit de rutina si de problemele lipsite de importanta. De multe ori privesc pe geam (afara nu prea am voie sa ies datorita imunitatii scazute) si ma uit la trecatori cum merg in fiecare dimineata la slujba sau pur si simplu se plimba. Daca ar stii cat de multa suferinta se ascunde inauntrul unei cladiri, pe langa care probabil trec zilnic. Ceea ce vreau sa spun este ca eu nu sunt deloc dezamagita pt ca m-am imbolnavit si chiar ii multumesc Domnului pentru ca mi-a dat-o. A reusit sa imi schimbe radical tot cursul vietii."
Andrada se lupta de cativa ani cu cancerul. Cu mult curaj. Zilele acestea trece printr-un autotransplant la spitalul din Timisoara. Ne cere sa ne rugam pentru ea, fiind constienta de efectele rugaciunii in comun. De asemenea, orice mic ajutor financiar este binevenit. De la cei ce au... zice ea. Postarile Andradei sunt de o frumusete rara. Ea este impacata cu ceea ce i se intampla, multumeste Domnului pentru toate si apreciaza orice gest de bunavointa si dragoste pe care il primeste. Mai mult decat atat, este gata sa ofere sprijin celor care trec prin situatii similare.
Sa fim alaturi de ea. Sfinte Nectarie, vindec-o si pe Andrada!
luni, 8 noiembrie 2010
Din invataturile Sfantului Nectarie (I)

Calea fericirii
Nimic nu este mai de pret decat o inima curata, pentru ca o astfel de inima devine tron al lui Dumnezeu. Si ce este mai plin de slava decat tronul lui Dumnezeu? Cu siguranta ca nimic. Dumnezeu spune despre cei cu inima curata : "Voi locui in ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu " (II Corinteni 6,16.).
Asadar, cine este mai fericit decat acesti oameni ? Si de ce bunuri pot sa ramana lipsiti ? Nu se gasesc toate darurile si harismele Sfantului Duh in fericitele lor suflete? De ce mai au nevoie? De nimic, cu adevarat, de nimic! Pentru ca Il au in inima lor pe Insusi Dumnezeu !
Cat se inseala oamenii care cauta fericirea departe de ei insisi, in tari straine si in calatorii, in bogatie si slava, in averi mari si placeri, in desfatari trupesti, in lux si in tot felul de desartaciuni, care se sfarsesc in amaraciune! Ridicarea turnului fericirii in afara inimii noastre seamana cu zidirea unei cladiri pe un teren zguduit continuu de cutremure. Curand o astfel de constructie se va prabusi la pamant.
Fratii mei! Fericirea se afla inlauntrul vostru si fericit este omul care intelege aceasta. Cercetati-va inima si vedeti in ce stare duhovniceasca va aflati! Nu cumva inima voastra si-a pierdut indrazneala inaintea lui Dumnezeu? Nu cumva constiinta va mustra pentru calcarea poruncilor Lui? Nu cumva va invinuieste pentru nedreptati, minciuni si neglijarea indatoririlor fata de Dumnezeu si fata de aproapele? Cercetati si vedeti daca nu cumva inima voastra a fost umpluta de rautati si patimi, daca nu cumva s-a abatut pe cai nedrepte !
Din nefericire, cel care nu are grija de inima sa, se lipseste de tot lucrul bun si cade intr-o multime de rautati. Alunga bucuria si se umple de amaraciune si de frica. Alunga dragostea si primeste ura. Alunga toate harismele si roadele Sfantului Duh pe care le-a primit la Botez si se face salasul tuturor acelor rele care il fac pe om vrednic de plans si de trei ori ticalos.
Fratii mei! Preamilostivul Dumnezeu vrea ca noi toti sa fim fericiti, atat in viata aceasta, cat si in cealalta. Pentru aceasta a intemeiat Sfanta Sa Biserica, ca sa ne curateasca de pacat, sa ne sfinteasca, sa ne faca prieteni ai Sai, sa ne daruiasca binecuvantarile Cerului.
Biserica sta mereu cu bratele deschise, ca sa ne primeasca. Sa alergam repede toti cei care avem constiinta impovarata. Sa alergam la Biserica, caci ea este gata sa ridice povara noastra cea grea, sa ne daruiasca indrazneala catre Dumnezeu, sa ne umple inima de bucurie si de fericire.
Sursa imagine si sursa text: Blogul dedicat Sfantului Nectarie
marți, 7 septembrie 2010
Credinta si familia
Vezi mai multe video din Film
Emisiunea Dileme ale mileniului 3, Radio Dobrogea, 6 septembrie 2010 - realizator Pr. Valentin Berechet, invitat Enache Tusa, asistent universitar la Facultatea de Istorie si Stiinte Politice a Universitatii Ovidius.
Recomand cu mare drag ascultarea acestei emisiuni.
duminică, 22 august 2010
Bucuriile Bucurestiului

N-am mai prins mare lucru din slujba, de fapt am ajuns doar cu putin inainte de predica, dar am avut bucurie multa acolo, inchinandu-ne la icoana facatoare de minuni. Predica a fost o adevarata cateheza, iar parintele a vorbit in final cu mult realism despre problemele actuale.Dupa slujba ne-am plimbat prin Cismigiu.
In ziua examenului Cezarei am reusit sa ajung undeva unde imi doream demult sa merg, si anume la Manastirea Radu-Voda.

Era o zi de vineri de data asta. Am ajuns tocmai la inceputul acatistului Sfantului Nectarie. M-a intamplinat o atmosfera cu totul speciala inca de la intrarea in curte. M-am apropiat de moastele dragulului meu Sfant Nectarie abia dupa ce am lasat pomelnicul la usa altarului. Si cand m-am apropiat m-am simtit binevenita si salutata. M-a podidit plansul. A fost un plans coplesitor, pornind de la iubirea de nedescris pe care simteam ca Sf Nectarie o are pentru noi toti. E minunat sa poti simti iubirea unui sfant. Am stat ceva vreme "de vorba" cu Sfantul Nectarie si stiu ca ma astepta si ca imi va fi alaturi mereu, doar sa imi amintesc sa il chem. Toti sfintii fac asta de fapt. Dar despre Sfantul Nectarie voi mai scrie, inclusiv despre ziua examenului, intr-o postare ulterioara.

A mai ramas o zi. Cea de dupa afisarea rezultatelor, cand cei declarati admisi au dat examenul de limba franceza, pentru a se putea insrie suplimentar la sectia din Bucuresti a Facultatii de Drept din Sorbona. De data asta am mers mai aproape, la biserica de vis-a-vis de Facultatea de Drept, Sfantul Elefterie. Mare bucurie mare... inca in prag fiind m-am simit privita de ochii Maicii Domnului de pe bolta altarului. Stiusem, dar uitasem, ca bolta altarului a fost pictata de parintele Arsenie Boca. Maica Domnului cu Iisus in uniforma de detinut. Amandoi, zambind. Greu de povestit bucuria. N-as mai fi plecat de acolo. A urmat o noua intalnire cu Ivona, si o plimbare prin Cismigiu inspre biserica Popa Tatu.
Si nu ultima dintre bucurii: Cezara a intrat la facultate cu o medie foarte buna si a luat si examenul de limba franceza. Multumesc Domnului, Maicutei Domnului si Sfantului Nectarie. A trecut deja o luna de cand aveam de gand sa scriu aceste randuri... Nu stiu de ce am intarziat, poate din cauza moliciunii care te cuprinde cand iesi din priza, sau din cauza caniculei. Astept cu drag urmatorul drum la Bucuresti.
sâmbătă, 12 iunie 2010
Ceva ce nu este de vanzare
Nu reușeau să se hotărască. Atunci se apropie de ei o vânzătoare tare amabilă.
- Știți, începu femeia, avem o fetiță mică, dar noi suntem mai toată ziua plecați de acasă, uneori chiar și seara.
- Fetița noastră nu prea este veselă, continuă bărbatul.
- Am dori să-i cumpărăm ceva care să o facă fericită, reluă femeia, și atunci când noi nu suntem acasă... Ceva care să o bucure când este singură.
- Îmi pare rău, zise zâmbind vânzătoarea. Noi aici nu vindem părinți.

Faptul de a hotărî să avem un copil însemnă a contracta față de el cea mai înaltă datorie din câte pot exista pe lume. Toți micuții vin la noi cu un bilet de chemare la viață și ne spun: „M-ați chemat și iată-mă! Ce îmi dați acum?”.
Astfel începe îndatorirea educativă.
Un băiat de 15 ani vede cam așa acest lucru:
Voiam lapte
Și am primit biberonul,
Îmi doream aproape părinții
Și am căpătat o jucărioară,
Voiam să le vorbesc
Și mi-au dat un televizor,
Doream să învăț
Și mi-au cumpărat caiete,
Voiam să gândesc
Și am primit cunoștințe,
Doream o perspectivă globală asupra lucrurilor
Și am dobândit câte o biată idee,
Voiam să fiu liber
Și m-au învățat disciplina,
Îmi doream iubire
Și mi-au făcut morală,
Voiam o profesie
Și am dobândit un loc de muncă,
Doream fericire
Și am primit bani,
Voiam libertate
Și am căpătat o mașină,
Doream să aflu sensul lucrurilor
Și am intrat pe făgașul carierei,
Voiam speranță
Și mi s-a dat doar milă,
Voiam să trăiesc...
BRUNO FERRERO
Articol preluat de la Maica Siluana. Poza am rapit-o de la Izabelle, de care mi-e dor, nu stiu de ce nu a mai scris de multa vreme.
duminică, 16 mai 2010
"...bucuria Mea să o aibă deplin în ei”
Din acest motiv trebuie să ne pregătim într-un mod special pentru praznicul de duminica viitoare, trebuie să îl întâminăm cu întreaga noastră slăbiciune, dar cu deplină deschidere, cu tot dorul nostru de Dumnezeu, cu foame şi sete de venirea Domnului pentru ca sufletele noastre să aibă viaţă, iar vieţile noastre să se schimbe, ca să se închidă prăpastia care desparte ce este dumnezeiesc în fiecare dintre noi de ceea ce este încă stricat, aparţinând corupţiei, păcatului şi morţii.
Să petrecem această săptămână în reculegere ; să petrecem această săptămână în aşteptare şi rugăciune, astfel încât, cântând împreună rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt : « Vino şi te sălăşluieşte întru noi », să nu fie doar o rugăciune de rutină, ci încununarea dorului nostru de Dumnezeu, a dragostei noastre de Dumnezeu, astfel încât slăbiciunea noastră să stea înaintea Lui, pe când sufletul se va deschide dragostei şi bucuriei. Şi atunci, oricât de slabi am fi, vom fi capabili să primim încă o dată o nouă măsură a harului care ne apropie de Dumnezeu şi ne face mai dragi Lui, Care a intrat în salvă cu trupul purtând rănile încă neînchise ale păcatelor noastre, fiindcă păcatele noastre persistă. Ce minunat este Dumnezeul nostru ! Cu ce fel de recunoştinţă putem să-L privim noi, care nu suntem decât pe jumătate credincioşi ; noi care trăim aşa de rău suntem iubiţi de El, Care crede în noi şi Care, prin puterea Sa , ne dă toate, doar dacă îi dăm Lui dreptul asupra noastră , puterea şi ocazia să lucreze liber în noi. Haideţi să ne pregătim cu smerenie pentru venirea Duhului Sfânt peste noi !
Mitropolitul Antonie de Suroj
Predica intreaga, tradusa de Iuliana, aici: http://iuliana-koinonia.blogspot.com/2010/05/predica-la-duminica-dintre-inaltarea.html
marți, 11 mai 2010
Curaj? Fericire? Voia Domnului!
"Nu este o poveste, nu scriu pentru a demonstra ceva anume si nici pentru a dojeni pe cineva, scriu luand scrisul ca pe o eliberare, dar si ca pe o marturie.
Poate ajuta cuiva sau la ceva. Si mai este ceva: aceasta experienta mi-a aratat cat de multe piedici ne punem singuri si cat de mult Il limitam pe Dumnezeu dupa propriile noastre neputinte.
Sunt un om liber, extraordinar de liber, de impacat cu sine, fericit. Si toate astea sunt un dar pentru care nu am facut nimic ca sa il merit.
Sunt casatorita de sapte ani si am decis sa facem un copil.Nu am facut avorturi, nu am avut alte sarcini. Am tot asteptat verdictul medicilor, ingaduinta lor de a face un copil, din cauza afectiunilor pe care le am.
Intre timp am trait tot felul de experiente: o moarte clinica, vizite tot mai dese in departamentul de desocare. Am inteles: nu am voie sa iau niciun medicament, sa mananc 70% din alimente, sa citesc toate etichetele produselor alimentare, sa Il rog pe Dumnezeu ca toti copacii sa infloreasca o singura zi si atat. Alergiile de toate felurile, modurile, durerile date de celalate afectiuni cam de aceasi natura imi limitau drastic cam toate optiunile de viata normala. Operatiile facute pe viu, imposibilitatea administrarii oricarui calmant, antivomitiv, toate pareau sa ma condamne la o viata de om bolnav.
Nicidecum.
Parintele Steinhardt spune ca in crestinism curajul este esential. Sa nu va ganditi ca s-a petrecut peste noapte.
Nu. Cand am aflat toate diagnosticele, cea mai buna prietena a mea, Tatiana, bolnava fiind de cancer, m-a ajutat sa vad altfel lucrurile si sa realizez ca Dumnezeu vede lucrurile diferit de noi oamenii.
Sotul meu isi dorea foarte mult un copil, asa ca am am redus orice tratament antihistaminic, de la 16 pastile pe zi, la una singura. Bebele trebuia sa vina in conditii sigure.
Pe 6 decembrie am stiu ca bebele meu a luat viata.
Am asteptat 2 saptamani si mi-am facut teste, dar au iesit negative. Doctorii au spus ca nu sunt. Eu stiam ca sunt. Simteam.
Am racit intre timp si a trebuit sa fac radiografie, desi stiam ca am bebe,dar testele..........Asa ca m-am supus, am facut radiografia, dar nu am luat antibiotic.
Am mai facut un test si a iesit pozitiv.
Am fost foarte fericiti.
Am reusit sa gasesc un doctor extraordinar, deosebit, care a inteles dorinta noastra de a avea un copil. Mi-a spus insa calm:” Stiti ca s-ar putea sa fie ultimul lucru pe care il faceti in viata dumneavoastra”.
Am spus ca da, dar merg inainte. Dumnezeu cu mila.
Cum nu puteam rata nimic, am si sarcina toxica, vomit in fiecare zi, de mai multe ori. Apa si painea prajita sunt cele mai bune alimente. Sper sa nu slabesc sub 40 de kg.
Am facut prima ecografie si i-am vazut inimioara. Am inceput sa plang. Era cel mai frumos copil din lume, desi era doar o inimioara, nici manutele si nici piciorusele nu erau complet formate.
Plina de entuziasm mi-am facut toate analizele, insa cele care se refereau la afectiunile mele erau mult mai rele ca inainte.
Nu renunt.
Cu greu am gasit un notar in fata caruia sa dau declaratia notariala prin care mi-am asumat riscul de deces in timpul sarcinii si la nastere.
Le spunem celor din familie despre copil. Soacra mea a uitat numarul avorturilor facute si altceva decat urari sa ma duc pe lumea cealalta, nu primesc. Asa e ea, nu o bagam in seama.
Tata ma intreaba daca vom mai avea bani sa ii intretinem si pe ei, iar mama imi spune sa avortez.
Surorile mele si prietenii se bucura foarte mult si ma sprijina.
Pe 1 martie primim “martisorul”: sotul meu este somer.
Mama isi reinnoieste propunerea de a face avort.
Ii spun sa plece, pentru ca nu raspund de reactiile mele.
Am refuzat sa fac testul pentru sindromul Down, dar daca asa trebuie, asa trebuie, asa ca l-am facut si pe acela. Dumnezeu mi-a dat un copil sanatos.
La ecografia morfofetala il iau si pe sotul meu.
Ne uitam amandoi si vedem pe cel mai frumos copil din lume, cu un teribil chef de joaca, inotand si miscandu-se de colo colo.
Speram sa fie fetita, dar... Dumnezeu a vrut sa fie un baietel sanatos si neastamparat.
Suntem foarte fericiti, chiar daca nu pot manca pentru ca vomit de la sarcina toxica, iar la ce poftesc, poftesc degeaba, pentru ca are histamina si sunt alergica.
In urma cu doi ani am facut o operatie de apendicita, am facut moarte clinica din cauza anesteziei. La firele care se resorb, am facut reactie de respingere, iar ele s-au cantonat undeva sub piele, pe traiectul unui nerv. Acum uterul a crescut si preseaza zilnic pe acele fire, si implicit pe nerv.
In noaptea de Inviere stateam ghemuita de durere si ametita de nemancare, sub icoanele Mantuitorului si ale Fecioarei Maria. O femeie m-a rugat sa trec pe bancuta, dar nu am vrut... in acel moment am simtit ca un fluturas. Am zis ca e de la nemancare, dar aripioarele fluturasului meu bateau tot mai des in burtica. Pentru prima data puiul meu isi facea simtita prezenta. De fericire imi venea sa rad si sa plang. I-am luat mana sotului meu si am asezat-o pe burtica. Era fericit.
Ne-am impartasit plini de bucurie si multumindu-I lui Dumnezeu pentru puiutul pe care ni l-a daruit.
Continui lupta, ii multumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi la capatul careia ajung, pentru puterea pe care mi-o da si ignor “sansele sigure” de a muri.
Stiu ca e o lupta grea, ca s-ar putea sa nu castig, dar e frumos, e o stare de fericire, o stare binecuvantata, un dar de la Dumnezeu, pe care nu il merit.
Nicoleta"
Nicoletei i s-a facut si control psihiatric. Acesta mentioneaza:trasaturi de personalitate armonios structurate, echilibrata afectiv-emotional, capacitate de orientare in viata, autoacceptare, asumarea responsabilitatii, comportament cooperant, autonom, adaptat si expresiv, discurs logic si coerent.
Sa ne rugam pentru Nicoleta, sa duca sarcina cu bine si sa-si creasca baietelul intru bucuria Domnului!
Sursa: Provita Bucuresti
vineri, 23 aprilie 2010
Yuppy! Klaus Kenneth revine!

In curând, la Editura Agnos va apărea un nou volum purtând semnătura lui Klaus Kenneth. Călător pe pământ românesc. Convorbiri. File de jurnal reprezintă o carte-dar a autorului pentru cititorul român, oferită în preajma noului său turneu în România.
„Cunosc destul de bine lumea - spune Klaus în finalul acestei lucrări - şi cred, acum, că românii sunt cel mai evlavios popor de pe pământ, care nu vede nicio diferenţă între bisericesc şi lumesc.
Fie ca Dumnezeu să apere această credinţă şi să o întărească. Fie ca El să preschimbe superstiţiile în credinţă ortodoxă. Fie ca El să îi scoată, în timpul Liturghiei, pe oameni din timp şi din spaţiu. Aici, la Liturghie, mă simt bine şi liber, mă simt acasă, iar inima mea tânjeşte plină de bucurie spre momentul împărtăşirii. Fără aceasta, restul nu ar fi decât „spectacol mort”! Dar nu, aşa ceva nu s-ar potrivi României! Credinţa moartă nu e credinţă ortodoxă! Simt adânc în mine că aparţin şi eu acestui loc, că, într-un anumit fel, sunt şi eu român, că sunt una cu ei şi că fac parte din poporul lor. E un lucru pe care nu mi-l poate lua nimeni. Aceasta este Ortodoxia!
Dumnezeul meu, cât sunt de fericit pentru întreaga călătorie! Aici nu rămâne decât o singură posibilitate: reîntoarcerea!
Dumnezeu să binecuvânteze România!”
Cartea e tradusă din limba germană de Raluca Toderel (traducătoarea volumului Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului) şi va fi prezentă, în curând, în librării.
Alte detalii, aici.
UPDATE:Klaus Kenneth va fi in Romania intre 1-31 mai, la invitatia editurii Agnos. Va participa la lansarea cartii Călător pe pământ românesc la libraria Sophia in Bucuresti. Va conferentia in Ploieşti, Sibiu, Deva, Hunedoara, Petroşani, Iaşi, Botoşani, Suceava, Neamţ, Buzău etc. Blogul editurii Agnos ne va tine la curent cu detaliile turneului.
miercuri, 14 aprilie 2010
Cadou din partea unei minunate doamne

Povestea acestui cadou a inceput pe blogul Loredanei. Acolo am avut bucuria sa citesc despre scriitoarea Iulia Branza Mihaileanu. Si pentru ca aceasta minunata doamna mi-a atins sufletul, am lasat un comentariu la postarea Loredanei despre dansa. Doamna Iulia l-a citit si mi-a cerut adresa pentru a-mi darui carti. I-am dat-o intr-un tarziu, explicandu-i de ce nu merit cadoul dansei... dar se pare ca n-am fost destul de convingatoare.
Alaturi de patru din cartile dansei, pe care abia astept sa le citesc, am primit o scrisoare adevarata, scrisa de mana. Doamne, in epoca asta grabita a internetului si a postei electronice, uitasem ce minune poate fi o scrisoare adevarata, asezata in pagina cu respect, dupa regulile clasice. O scrisoare calda, asemenea painii proaspat iesite din cuptor...
N-am cuvinte sa va multumesc, doamna Iulia!
Imi permit sa preiau aici cateva randuri din volumul Profetiile Corbului, randuri care indeamna la bucurie in conditiile unei vieti grele. Savurati:
"Instinctul ancestral al lupului domesticit cconducea cateaua inspre oameni. Fiecare din puii adusi pe lume avea nevoie de un stapan. Ii ducea la intalnire cu destinul lor. Ea nu stia ce-i asteapta. Viata de caine vagabond era grea. Era asa de scurta, incat reuseai doar sa te nasti si sa vezi soarele, sa te bucuri de laptele mamei si sa te joci cu fratii, apoi sa suferi si sa mori, fara sa intelegi mare lucru din lumea in care ai fost aruncat. Dar si in acest rastimp o catelusa reusea sa fie mama buna, sa-si alapteze puii cu sanul ei chinuit, sa-i iubeasca si sa le doreasca binele. Intr-o zi, ii trezea mai devreme, ii impingea cu botul in cosite, zicandu-le in laconicul grai cainesc: Acum e timpul sa vedeti lumea. Viata voastra e scurta. De aceea trebuie sa va bucurati de orice lucru intalnit in cale. Iata, acesta e soarele. Bucurati-va ca-l vedeti. Aceasta e iarba. Rostogoliti-va pe ea si va bucurati. Acestia sunt copiii. Ei sunt cei mai minunat lucru din lumea in care v-ati nascut. Apropiati-va de ei si le mirositi piciorusele, apoi asezati-va pe labutele dinapoi si uitati-va in ochii lor. Cand veti vedea stralucind in ei o luminita, sa dati voios din coada. Luminita aceea inseamna noroc pentru voi. Dupa luminita aceea, o manuta se va intinde sa va mangaie pe crestet. Apoi manuta va cauta in buzunar si va scoate un biscuit dulce. Luati-l cu delicatete, roadeti-l incetisor si nu uitati sa va simtiti fericiti."
