Dor de sufletul profund romanesc

Spunem mereu ca traim in lumea lui Caragiale, referindu-ne doar la grotescul personajelor Scrisorii Pierdute. Si totusi, evreul Nicolae Steinhardt a descifrat secretul Scrisorii Pierdute, a gasit in acest text dovezi ale frumusetii sufletului romanesc. Iata un evreu care i-a iubit pe romani mai mult decat se pot iubi ei. Citez din eseul parintelui Nicolae:

E lumea minunata a echilibrului românesc, iar de arătat se arată în punctul magic in care Caţavencu îşi cere iertare si coana Joiţica îl iartă. Fără de rostirea vorbelor acelora magice – necesare si suficiente ca orice condiţii ale unei teoreme matematice – vorbe care sunt axul si motorul aristotelic imobil al actului al IV-lea, ne alegem cu o oarecare satiră, bine scrisă, vie, nimic de spus, dar fara taină, fara arierplan si fara nimb.

Actul al IV-lea e totul si duce de-a dreptul la izvoarele românismului
(…) de iertarea lui Caţavencu de către Zoe si de pupaturile din Piaţa Independenţei inteleg sa ma folosesc ca de cele mai formidabile argumente pentru a intemeia afirmatia ca lumea lui Caragiale ne descopera sufletul românesc in toata minunata lui dulceata si crestinatate, in faza machiavelismului relativ, cand rautatea nu era inca absoluta, cand oamenii se mai puteau impaca si inca stiau ierta, cand totul inca nu era pierdut.

Probabil ca Steinhardt a realizat ca modul sau de intelegere a iertarii si impacarii caragialesti ne va mira, si ne explica suplimentar viziunea sa, cu argumente, in capitolul ce incheie eseul, Et in Arcadia ego, din care citez:

Cu aceste putine cuvinte se alege scriitorul rindurilor de faţă la sfîrşitul unei vieţi irosite. Atît doar i-a mai rămas: dreptul de a spune ca a fost si el intr-o lume in care doi oameni grabiti (lucru rar) se ciocneau pe strada si duceau instinctiv si simultan mîna la palarie pentru a-si cere scuze, in care negustorului caruia i s-ar fi oferit un cistig de zece ori cit cel realizat pentru un obiect pe care-l vinduse pe cuvint, nici nu i-ar fi trecut prin gînd ca ar putea sa-l dea altcuiva decit cumparatorului dintii la preţul stabilit verbal, in care nici ultimul dintre ticalosi n-ar fi cautat cearta unui vecin sau unui cunoscut,in care mînia, răzbunarea, ba si stricta dreptate se dadeau rusinate inapoi in faţa vorbelor pentru Dumnezeu, unde orice greseala nu avea neaparat consecinte funeste, unde lucrurile se mai aranjau si de la sine (sub ambianţa unui corp social sănătos) si nu era foc, moarte de om si nu se scufunda pamantul pentru orice nimic, in care pina si infinitul cunoştea forma imblinzită a nefinirii iar verbul trebuie era adesea inlocuit cu se cade, se cuvine, porunca oarba exprimandu-se doar prin alocutiunea straina, ironic si dispretuitor folosita, de musai; in care ciine sa fi fost, bou sa fi fost, magar sa fi fost, si tot nu se putea sa nu recunosti un colţ de rai.

O dulceaţă, o binecuvîntare. o ţară frumoasă, oameni nu numai cuminţi, dar şi binevoitori; ale caror insusiri simple pretuiesc la ananghie – si la ananghie se judeca oamenii si lucrurile – mai mult decat inteligenta francezului, initiativa anglo-saxonului sau priceperea la suruburi a neamtului; crestinismul in toate domeniile, la toate colturile, in toate inimile; un rai, am spus-o de o mie de ori.

S-a dus? Tout paradis, zice Jean Cau, est fait pour etre perdu. Dar nu s-a dus de tot. Ce ciudat lucru, si cit is de ocolite caile Domnului. In scoica aceasta a unei comedii aprige si ostile, lumea romaneasca poate strabate veacurile in tot maretul ei farmec, prevestind de aci, de pe pamint, din iuresul unor intimplari mundane, paradisul a carui nostalgie nu ne va cruţa curînd.

Suntem noi in stare sa mai vrem a putea fi?

Am preluat citatele din eseu si intrebarea finala de pe blogul lui Alex Radescu.

Conferinţa-dezbatere cu tema:”Principii de luptă împotriva deconstrucţiei românilor şi a României”

Şcoala şi Grădiniţa Brâncovenească organizează joi, 13 martie 2014, ora 18.00, la sediul Curţii Brâncoveneşti din Str. Vasile.Lupu, Nr. 43-45 (zona Capitol), Conferinţa-dezbatere cu tema :” Principii de luptă împotriva deconstrucţiei românilor şi a României ”. Cui datorăm de fapt această depreciere continuă a calităţii vieţii noastre zilnice? Or mai exista în noi acele resurse pentru a putea stopa acest fenomen? Acestea sunt câteva din întrebările la care va răspunde Dl. Dan Radovici alături de invitaţii săi. “Noi, românii, am început să renunţăm încet încet la demnitate şi la o adevarată ţinută morală. Aceste timpuri vitrege vin ca o consecinţă naturală a atâtor compromisuri acceptate de noi într-un mod mai mult decât tacit. Nu, nu aceasta este firea românului cea normală, cea plămădită din îndelungatele-i rădăcini creştine! Ne-am îndepărtat de la calea dreaptă dându-ne acordul la acest mare compromis. Toţi avem obligaţia, la modul imperativ, de a ne împlica, de a pune umărul pentru a găsi, nu numai o rezolvare, cât o recuperare a ceea ce mai e bun printre noi! Fiecare trebuie să participe cu soluţii în jurul acestei probleme după puterea, talentul şi capacitatea sa de dragoste. Nu avem pretenţia că unul singur s-ar putea lupta cu toate şi nici n-ar fi de imaginat, însă din fiecare dintre noi s-ar putea ridica un luptător, ca un pilon, care să poarte cu vrednicie această grea sarcină! Rezolvarea nu poate veni decât începand cu o iniţiativă ţesută, cum spuneam, bucată cu bucată,de la om la om, reparând şi corectând cu atentţie actualele defecţiuni, însă de acest dar nu vor beneficia decât aceia luminaţi prin forţa credinţei”.- Dan Radovici

Despre neasumarea biruintei si despre oameni mici

Basarabia e Romania

Duminica asta, 21 octombrie, se organizează la București un Marș Unionist pentru unirea cu Republica Moldova. Basarabenii au organizat unul similar pe 16 septembrie în care au spus tare că vor unirea cu România. La ei acest lucru a fost o demonstrație de curaj, au avut de înfruntat obstacole și reacții ostile, deci n-ar trebui să-i dezamăgim.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

La multi ani Romaniei Independente!

Rugaciune pentru Romania

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit in lume sa ne mantuiesti pe toti, cu sufletele pline cu evlavie, Tie astfel ne rugam: “Indura-te, Doamne, de tara noastra si neamul nostru si ajuta sa-si gaseasca, in sfarsit, calea cea dreapta. Coboara Duhul Tau cel Mangaietor sa le curateasca intinaciunea si sa le intoarca blandetea si frica de Tine, Doamne. Lumineaza, Doamne, mintile celor care din pricina amaraciunilor si umilintelor nu vad calea cea dreapta. Incalzeste, Doamne, mintile celor care din pricina amaraciunilor si umilintelor nu vad calea cea dreapta. Incalzeste, Doamne, inimile celor care, invrajbiti de diavol, au uitat sa-si iubeasca aproapele si sa ierte vrajmasilor. Sadeste, Doamne, in sufletele lor mandria muncii cinstite, bucuria de a-si agonisi painea cu sudoarea fruntii. Slobozeste, Doamne, neamul nostru din jugul minciunii, urii, pizmei si egoismului. Invata-i, Doamne, sa se rabde unii pe altii asa cum Tu ne rabzi pe noi toti. Stinge pofta celor care pentru binele lor isi asupresc semenii. Incalzeste-le, Doamne, inimile, tamaduieste-le ranile si imbratiseaza-i in nestramutata Ta dragoste. Odihneste, Dumnezeule, sufletele celor care si-au dat bunul cel mai de prêt pentru credinta si dreptate. Cu capetele plecate, genunchii indoiti si inimile frante, ridicam aceasta rugaciune catre Tine, Doamne, Bunule, si Tie iti strigam: Auzi-ne, Doamne, si trimite Mila Ta pentru neamul nostru romanesc. Ca numai a Ta este puterea si marirea si numai Tu vei intoarce raurile neamului nostru la matca strabuna, ca sa se laude numele Tau in veac, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

(Rugaciune cuprinsa in slujbele duminicale ale Bisericii Ortodoxe Romane “Buna Vestire” din Sydney)

Eminescu, un jurnalist mereu actual

“Peste noapte şi prin surprindere s-au introdus codici, traduşi rău din franţuzeşte, o organizare comunală tradusă, regulamente traduse; toate formele esterioare ale unei civilizaţii străine s-au introdus la noi: scumpe, sterpe, ultraliberale, neavând alt rezultat decât favorizarea străinilor în toate afacerile lor din România. Astfel statul român nu este un produs al geniului rasei române, ei un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege şi nu-l va înţelege niciodată. Unitatea ideală ce exista între români se nimiceşte zi cu zi; în loc de-a sămăna în toate cele, începem a ne deosebi. Nu mai vorbim de nepăsarea noastră naţională, care-a făcut cu putinţă ca o promiscuitate etnică din cele mai curioase să formeze clasele culte şi consumatoare din România. Destul numai că limba e gonită de păsăreasca gazetelor, muzica de-o admirabilă adâncime e gonită de cântece nemţeşti şi franţuzeşti sau trasă pe calapodul celei străine, încât îşi pierde caracterul şi naivitatea; literatura — o reproducere rea a celor străine; legile — o traducere; organizaţia — o maimuţare. (…)

Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc(…)” „Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii”.

Cititi mai mult aici:

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/01/15/la-aniversara-mihai-eminescu-profetic-si-incredibil-de-actual-reformele-ce-se-opereaza-acum-constituie-inceputul-dictaturii-miselia-inlauntru-umilirea-in-afara-%E2%80%93-iata-care-va-fi-caracteru/

Nihil sine Deo: SA FIE UNIRE SI UNITATE!

"Azi este unirea, iar unirea înseamnă îmbinare, împletire, alipire. Pentru a fi desăvârşiţi însă, ne mai trebuie ceva alături de unire. Ne trebuie UNITATE, deoarece unitatea reprezintă unirea omogenă, fraternă şi indivizibilă bazată pe iubire, aşa cum găsim în Sfânta Treime. Dacă unirea românilor s-ar transforma în unitate, am fi indestructibili în gândire şi manifestare. Unitatea ne-ar oferi posibilitatea de a ne apropia unii de alţii, de a ne apropia de Dumnezeu. Unitatea este liantul care ne-a ţinut aproape pe noi românii în timpurile în care nu exista unirea. Unirea a fost un act administrativ, ce a consfinţit dorinţa românilor de a fi în unire, şi obligă moral pe români să tindă spre unitate. Nu trebuie să ne arătăm unitatea doar în vremuri de restrişte şi calamităţi ci continuu, ca o curgere firească a unui râu ancestral.

Sunt mândru că sunt român creştin ortodox, că am primit Evanghelia lui Hristos de la apostolul Andrei. Sunt fericit când văd cum la noi vin oameni de pe meleaguri unde civilizaţia asfaltului şi a artificialului este in floare şi vin să se bucure de naturalul sărbătorilor şi mâncărurilor româneşti, de munţii şi apele acestei ţări, de credinţa şi simplitatea oamenilor încercaţi de soartă de 2000 de ani."

Nihil sine Deo: SA FIE UNIRE SI UNITATE!

O picatura de atitudine si una de adevar

Maestrul filozof a fost intrebat:
"- Credeţi în viitorul acestei ţări?
- CRED. Păi de-aia am şi suferit. Păi acu' dacă mă scoateţi şi mă pune la zid pentru poporul român, strig: EXCELSIOR !"

Recomandare blog http://www.filozofianuantelor.org

In ceea ce priveste pozitia omului in univers, e important sa pricepem si sa retinem ca adevarul nu poate fi cunoscut decat prin revelatie, nu prin ratiune.

Rebelul intelept

Am avut aseara bucuria sa vad o emisiune reusita pe TVR1,in reluare, cu un mare roman care tocmai a pasit in lumea cea vesnica. O recomand cu mare drag, alaturi de o ruga pentru sufletul sau frumos.

Johnny Raducanu la emisiunea Nocturne a Marinei Constantinescu

Model de urmat

Via Ramona

Schitul Strunga

La rugamintea Nicoletei reiau aici un apel al Maicii Filareta, stareta schitului Strunga.Maicile de la Strunga se straduiesc sa faca sfintirea in toamna asta si de aceea acum au nevoie de candele si policandre.

Mai multe informatii, inclusiv numarul de telefon al maicii Filareta, aici.

Un reportaj despre schit aici.

Citeste si da mai departe! Din cate spun cei care au ajuns pe acolo, este un loc cu oameni de o rara bunatate si o deosebita caldura sufleteasca. Cine poate sa ajute, Dumnezeu sa-i rasplateasca.

Amintiri dragi despre parintele Arsenie

Era prin anul 1994. Tatal meu murise iar mama era foarte bolnava si nu puteam sa o vizitez decat de doua ori pe an. Intre noi erau 700 km si aveam 2 fetite mititele. Era o mare dilema in capul meu, mi-as fi dorit mult de tot sa ii stau mamei alaturi mereu, dar nu stiam cum sa fac asta. Ma simteam vinovata pentru multe, pentru faptul ca nu i-am fost alaturi tatalui in perioadele lui de suferinta (avand la vremea aceea o fetita de un an si ceva si inca una in burtica). pentru ca in prezent imi neglijam mama, pentru ca plecasem, prin casatorie, atat de departe de casa parinteasca, parca fugind spre o viata mai usoara. Ai mei parinti mi-au fost alaturi cata vreme am avut nevoie de ei, iar acum, cand eram bine, se prabusisera in boala. Spiritual vorbind eram complet pierduta in spatiu, nu ma mai spovedisem din copilarie iar pe Domnul de-abia ce incepusem sa il descopar.

Acesta a fost contextul in care o buna prietena mi-a oferit un minunat cadou, respectiv o plimbare pana la Techirghiol. (Multumesc din suflet, scumpa mea Eva). Auzisem de parintele Arsenie si voiam sa il intreb despre dilemele si fricile mele.

Am ajuns in curtea manastirii si am intrebat de chilia parintelui. Era un moment de liniste deplina, nimeni la coada, nimeni in curte. Stateam in fata chiliei si nu aveam curaj sa intru. Parintele ne-a simtit, a iesit sa ne intampine si ne-a invitat inauntru. Nu m-am spovedit atunci... n-am cerut asta si nu mi s-a oferit decat ceea ce am cerut: o discutie. Pentru ca imi era teama de blestemele pe care le auzisem rostite asupra familiei mele, parintele mi-a spus: "Dumnezeu nu asculta vorbele dobitocesti ale oamenilor."

Apoi am pus intrebarea care ma framanta adanc: "De ce ma pune Dumnezeu sa aleg intre parinti si copii?". Intrebarea mea l-a suparat pe parintele, sau l-a intristat faptul ca nu stiam nimic despre ordinea fireasca a lucrurilor, despre prioritatile fiecarui om in viata si despre importanta care e necesar a fi acordata celor dragi.Mi-a spus sa am grija de copii, ca asta este treaba mea mea acum, si sa imi vizitez mama cat de des pot. Finalul intalnirii a fost cu totul altfel decat restul discutiei, parintele ne-a facut sa radem, mi-a insuflat incredere si mi-a readus zambetul pe buze.

Urmatoarele intalniri cu parintele au fost pentru spovedanie. Nu mergeam singura, duceam cu mine prietene dragi, asa cum si eu fusesem dusa la randul meu la dansul. Ultima oara cand l-am vazut, dupa o foarte lunga pauza, a fost din nou la initiativa unei dragi si tinere prietene, Adina. Asta s-a intamplat cu doi ani in urma, parintele era bolnav si maicuta care il avea in grija incerca sa mai tempereze multimea vizitatorilor. Am primit atunci din partea parintelui o rugaciune de binecuvantare, toti ce care eram pe acolo. Inca mai simt uneori calda si ocrotitoare a parintelui pe capul meu.


Ultimele zile au fost paradoxale. Durere imbracata in bucurie.Multumesc Domnului ca in seara dinaintea inmormantarii mi-a oferit din nou o plimbare la Techirghiol. Multumesc Domnului ca mi-a dat nelinistea cea buna si m-a impins de la spate sa merg si la slujba de inmormantare. Cum sa renunti la atata binecuvantare?

Cum sa fie mort parintele? E viu, e mai viu decat noi toti, pentru ca avea de mult in sine si are in continuare viata cea adevarata, bucuria, raiul. Cum sa aruncam noi tarana peste sicriul parintelui? Noi, care suntem tarana, sa aruncam tarana peste omul lui Dumnezeu? Noi sa ne rugam sa fie iertat cel ce era deja demult sfant? Am simtit ca parintele ne poarta de grija in continuare, pana la nivel de detaliu, pentru ca sa pricepem ca Domnul are grija de noi in toate ale noastre... Poate ca par lucruri normale sau simple, dar mie mi s-a parut extraordinar sa gust coliva facuta pentru parintele si sa beau apa rece oferita de pomana pentru parintele.

In timp ce se citea din cuvantul patriarhului despre dragostea parintelui pentru Maica Domnului mi-am imaginat cum l-a intampinat Maicuta, acolo sus, pe parintele Arsenie.

Parintele Arsenie a fost un mare dar si o mare binecuvantare de la Domnul pentru poporul roman.

Am incercat sa primesc si sa pastrez in inima mea toata comoara cuvintelor rostite de parintii care au slujit. Parintele Teofan a explicat cum e cu starea de prezenta, ce era ceruta drept canon de catre parintele Arsenie. Stare de prezenta fata de Domnul, fata de aproapele, fata de lume si fata de propria constiinta.


" - Prezenta in fata lui Dumnezeu, caci El te-a creat.
- Prezenta in fata aproapelui, caci esti destinat sa-l iubesti si sa te rogi pentru el.
- Prezenta in fata lumii, caci lumea intreaga esti chemat sa o porti in rugaciunile tale catre Dumnezeu.
- Prezenta in fata propriei tale constiinte, care nu trebuie sa fie niciodata adormita."

"Dumnezeu, spunea Parintele, mantuieste doar pe cei vii, pe cei care pulseaza de viata, pe cei care traiesc cu adevarat in fiecare clipa, pe cei care daruiesc viata celor din jurul lor."

Predica IPS Teofan rostita la slujba de inmormantare, poate fi ascultata sau citita aici.

A plecat la Domnul!

"Dacă te temi de moarte, nu poţi apăra şi nu poţi să dai cuvînt bun. Trebuie să trăim cu conştiinţa morţii; nu putem ocoli moartea şi toată viaţa ne pregătim pentru ea. Dar dincolo de moarte ne aşteaptă fericirea veşnică, dacă îl urmăm pe Hristos. Aşdar, orice preot, ca şi orice creştin, trebuie să mărturisească Adevărul cu orice preţ. Căci, pînă la urmă, nici nu avem ce pierde. În cel mai rău caz ne omoară, dar pentru asta nu trebuie să ne îndulcim poziţia. Sînt duhovnici buni la noi, însă e nevoie de eroism să împlineşti cunoştinţele."

parintele Arsenie Papacioc

Azi, in ziua aflarii mostelor sfantului bucuriei, Serafim de Sarov, s-a mutat la Domnul parintele Arsenie Papacioc. Dar parintele e si cu noi, si pentru noi, nimic nu pierdem. Lacrimile sunt un castig. Sarut-mana, parinte drag!

Sf Ioan Botezatorul si falsul patriotism

“Sfantul Ioan Botezatorul avea destula dragoste si destula sfintenie ca sa-i trateze pe cei din poporul lui ca “pui de naparca”... Eu n-am nici dragostea, nici sfintenia lui si n-as indrazni sa zic asa ceva, dar vreau sa zic ca… gandul meu este, esential, cam pe aceleasi linii… Noi nu trebuie sa ne falim cu ce avem, ci sa ne socotim cu ce nu avem, ca sa nu cadem de la Pronia noastra. Cu ajutorul lui Dumnezeu, daca ne vedem pacatul, intunericul neamului nostru, importanta este nu uraciunea pacatului pe care-o vedem, ci important este ca… o vedem! Si asta vreau sa v-o spun ca sa ajut sa se trezeasca o insuflare in neamul nostru. Imnului acesta, “Desteapta-te, române” as putea sa-i fac o parafraza minunata, duhovniceasca, ca sa iesim din ieftinismul acestei eroistici patriotarde, inspre ceva duhovnicesc… Poate ca a venit vremea ca sa ne desteptam, fie si ca o Cenusareasa, oarecum prea tarziu. Domnul sa miluiasca, asa cum stie El!”.

Parintele Rafail Noica

Romania

Mai are oare valoare patriotismul pentru copiii nostri? Totusi da, chiar daca asta nu ne sare in ochi la tot pasul. Abia azi am descoperit aceasta superba melodie, numita Romania, compusa de Adrian Daminescu si cantata de Iulian Selea la Mamaia Copiilor in 2010. Dar culmea este ca am descoperit-o pe facebook. Asa cum firul de iarba isi face loc prin asfalt, asa ajung si multe lucruri bune si frumoase sa devina cunoscute prin mult blamata retea "facebook". Stiu ca suna patetic, dar m-a impresionat tare melodia asta. Le-o dedic politicienilor romani, poate se va inmuia putin si sufletul lor, ca nu e inca prea tarziu.

Maria-Sa, Taranul Roman

Existenţa milenară a ţăranului român este Istoria noastră. Astăzi, din păcate, lumea ţărănească se stinge. Dacă nu vom zădărnici acest proces tragic, considerat de mulţi ireversibil, vom fi răspunzători de suferinţa urmaşilor şi de tot ce se va întâmpla atunci când nu se va mai şti de unde venim şi cine suntem. Pentru că popoarele care îşi neglijează trecutul îşi pierd identitatea şi îşi riscă viitorul.

Nechibzuinţa omenească a făcut ca în Germania să existe încă din anii ’80 ai secolului trecut „Statuia ultimului lup”. Dacă vom continua să rămânem indiferenţi la drama lumii rurale, într-un timp mai scurt ca o generaţie, vom avea şi noi o statuie tragică - „Statuia ultimului ţăran”.

„Pe vremea lui Pericle, grecii se ocupau de artă chiar când nu ştiau dacă vor avea ce mânca a doua zi." Să fim greci!” Aşa îi scria cândva Gustave Flaubert lui George Sand. Astăzi, în plina criză economică mondială, şi noi vă propunem acelaşi lucru: „Să fim greci!” Oricât ne-ar fi de greu, pentru ca lumea ţărănească autentică să nu devină doar o amintire, ci să dăinuie peste veacuri.

Aşezat sub egida Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală „Nişte Ţărani” – de la care am împrumutat titulatura şi emblema, cu acceptul preşedintelui acesteia, scriitorul Dinu Săraru, care este şi preşedintele de (mare) onoare al festivalului nostru – acest proiect educaţional îşi propune unirea într-o competiţie cultural - artistică a iubitorilor de teatru din şcolile României, care (mai) cred în propăşirea prin spirit şi cultură a neamului românesc, în forţa regeneratoare a culturii şi spiritualităţii româneşti, în necesitatea întoarcerii perpetue la rădăcinile neamului ca la un izvor de apă vie, tămăduitoare.


Am citat dintr-o invitatie la teatru, o invitatie extrem de speciala. In data de 4 iunie 2011 se va desfasura a sasea editie a Festivalului Naţional de Teatru Şcolar „Nişte ţărani”, în sala de spectacole a Căminului Cultural din Văleni - Olt, în organizarea liceului din localitate, cu sprijinul Primăriei, Consiliului Local Văleni şi al altor sponsori. M-am bucurat tare mult sa aflu ca exista un asemenea festival. Oare de ce n-am stiut pana acum? Oare de ce nu este mai mult promovat? Exista la TVR emisiuni pentru copii si tineret, in care ar fi potrivit sa apara si asemenea activitati, care inca mai exista datorita unor oameni minunati, cu suflet mare, care nu tin cont de minusculul lor salariu de cadru didactic si nu muncesc doar atat cat sunt platiti (adica foarte putin) ci vor sa lase ceva in urma.

Organizatorii sunt dornici sa-si gaseasca noi colaboratori, pentru a atrage participanti din cat mai multe zone ale tarii, si chiar si din zone locuite de romani situate in afara granitelor. Invitam pe cei cu idei, pe cei ce iubesc neamul fara sa considere ca patriotismul e demodat si eventual si pe cei care au descifrat noua limba a "scrierii propunerilor de proiecte", sa ni se alature in acest demers.


Scriitorul Dinu Sararu va participa la editia de anul acesta a festivalului. Anul trecut, din juriu a facut parte si Anca Sigartau.


Datele de contact ale organizatorilor:
Liceul Valeni, jud Olt, Tel/fax:0249.487717, 0249.487.361 sau 0747.015.727

Multumesc pentru informatii si pentru poze dlui Ilie Belu, profesor de religie la Liceul Valeni

Pr Nicolae Tanase la Radio Dobrogea

Cuv Dobrogean 15 mar 2011 Pr Nicolae Tanase

Vezi mai multe video din cultura


Sursa:Radio Dobrogea

Un om frumos

“Prin anii 1946-1947 am fost duşi să muncim la Galda, la o vie, bucurându-ne de un regim de lagăr, deci cu oarecare libertate. Munca era epuizantă, mâncarea insuficientă.

Valeriu muncea şi se ruga. Muncea şi cânta. Muncea şi-L slăvea pe Dumnezeu. Se simţea legat sufleteşte de o fată pe care o iubise şi acum a avut prilejul să-i scrie. Fata era logodită şi urma să se căsătorească. Suferinţa lui a fost adâncă, dar s-a smuls din ea cu hotărârea de a se călugări.

Până atunci se pregătise pentru viaţă, chiar dacă luase învăţătură de la Sfinţii Părinţi. De acum el, feciorelnic, se logodea cu Hristos, spre a sluji desăvârşit lui Dumnezeu. Bucuria aceasta uriaşă a covârşit deplin durerea despărţirii. Iar pe fata aceea o va respecta, înţelegându-o, toată viaţa. Iată deci cât de mic este pragul între un mirean credincios şi un monah.

Il văd pe Valeriu la Galda, seara pe dealuri, cântând, culegand flori, unind albastrul ochilor săi cu albastrul cerurilor. Il vad ziua şi noaptea îngenuncheat în bisericuţă, rugându-se răpit in duh, cu mâinile împreunate precum copiii, cu ochii strălucind de bucurie. Il văd dăruindu-şi bucata de pâine unuia mai slab ca el. Il văd jucându-se cu copiii şi încercând să fie ca ei. Il văd adancit în sine, pregătindu-se de spovedanie. Il văd strălucind de bucurie după ce s-a împărtăşit. Il aud vorbind cu însufleţire tuturor celor care căutau cuvântul lui Dumnezeu. Il văd chinuindu-se să muncească şi să-şi facă norma. Il aud cântând colinde, pricesne ori propriile lui cântece. Era plin de dor sfânt. Purta în el ceva serafic, mai presus de fire şi era cel mai frumos om pe care l-am întâlnit."

din: Ioan Ianolide, Intoarcerea la Hristos

Mai multe despre Sfantul Inchisorilor, aici si aici.

Lectia de istorie

Mihai Eminescu "Basarabia - veacul al nouasprezecelea"