Demnitate si respect (despre acceptare)

A fost o altfel de duminica. A fost tare frumoasa liturghia, nu ca n-ar fi intotdeauna asa. Intotdeauna este slujire cu bucurie si cu pace. Dar astazi parca am fost cu totii una, cu adevarat impreuna, cu adevarat in comuniune. Asta se intampla mai rar, este un dar de la Domnul, se simte din plin la sarbatorile mari sau alte momente mai speciale. Iar predica, o sublima incursiune in intreaga istorie a omenirii si o explicare extrem de clara si utila a conditiei umane, rostita cu responsabilitate, cu luare-aminte dar si cu bucurie. Celor ce au fost lasati admistratori ai viei li s-a cerut la vremea cuvenita sa dea din rodul viei (nu tot rodul ci doar partea cuvenita Stapanului), dar ei au preferat sa ucida decat sa dea, considerind ca totul li se cuvine. E atat de simplu sa cazi, daca crezi ca totul ti se cuvine... Si plecand de la aceasta idee, parintele a vorbit despre oamenii de ne-inlocuit care umplu cimitirul, despre faptul ca atunci cand pleci dintr-o functie este important ce lasi in urma si felul in care pleci. Credeam ca se refera la oamenii politici, asa cum o face uneori... Dar de data asta ne astepta o pe toti o surpriza neplacuta, pentru care dragul nostru parinte paroh a avut grija sa ne pregateasca cu foarte mare delicatete. Ne-a spus ca vor fi schimbari in biserica, parintele X se va transfera la biserica Y, iar in locul dansului va veni un parinte foarte bun, pe care ne roaga sa il primim cum se cuvine. Vorbe bune, vorbe demne spuse cu zambetul pe buze, cu pace si bucurie despre cel care va veni si va prelua si functia de paroh. Toata lumea a inlemnit, nimeni nu mai putea rosti o vorba... Insa intrebarea "De ce?" plutea in aer. Nu ne este dat sa stim, desi am intrebat, adunandu-ne in jurul dansului. Ce s-a intamplat, cine cu ce a gresit, ce va fi de acum incolo? Rapsunsul a fost simplu, cald si senin: Voia Domnului este in toate, de acum va fi cel putin tot asa dar si mai probabil va fi mai bine.

Daca aceasta ar fi atitudinea oricarui sef in momentul cand isi pierde sefia, lucrurile ar sta altfel, ar fi mai normale. Vremelnica si fragila putere ce este data oricarui om care ocupa o functie publica cel mai adesea intuneca ochii mintii astfel incat cel ce o detine nu mai vrea sa o paraseasca, acesta considerand ca i se cuvine. Toate ne sunt date spre buna administrare si pentru a ni se cere rodul cuvenit. Iar daca aparent ni se face un rau lunandu-ni-se fara cauza ceea ce ni se daduse, cu siguranta ca Domnul stie de ce ingaduie asta si folosul nostru va fi vazut la vremea cuvenita.