Fii fericit, e intaia indatorire!

Cred că toată lumea este convinsă sau o bună parte dintre noi credem că la Parlamentul European de la Bruxelles mai trebuie să se audă și alte voci decât cele predominant actuale. Și una din vocile care va duce un suflu nou și în primul rând un suflu creștin este aceea a lui Iulian Capsali. Care nu numai că este un om cu toate calitățile caracteriale, e un tată de familie cu 9 copii, ceea ce spune suficient, dar este hotărât să ridice problema normalității familiei și a moralității în familie și în viața de toate zilele. Și mi se pare firesc să ieșim din acea idee fixă că un creștin nu se poate murdări bagându-se în politică. Politica, ca și altel domenii ale vieții, ar trebui să fie împănate cu oameni creștini. Ar trebui să facem politicieni creștini, administrație creștină, comerț creștin, miniștri creștini. Faptul că ne dăm la o parte nu face altceva decât să dea posibilitatea ca să se înscăuneze nedreptatea, anormalitatea și fărădelegea. Nu va fi ușor pentru Iulian Capsali, pentru că nu-i doresc să fie conform titlului aceluia – Singurătatea alergătorului de cursă lungă. Să sperăm că nu va fi singur, dar, oricum, îl consider un cruciat. Pornește o cruciadă în care suntem alături de el cu rugăciune și cu prezența nevăzută a Celui care îl va sprijini ca să aducă în sfârșit lumină în acel Parlament. Nu fac parte din categoria euroscepticilor. Dar cred că există o categorie în care mă încadrez, aceea a eurorezervaților. Și această rezervă a mea rezultă din două probleme pe care acest consiliu de la Bruxelles le-a ignorat sau le-a scos de pe listă. Una este scoaterea din Constituția Europeană a rădăcinilor creștine ale Europei. Ceea ce este un neadevăr istoric și o ignorare cu bună știință a ceea ce ar trebui cultivat, nu ignorat. A doua problemă, în care sunt implicată și subiectiv, eu fiind fost deținut politic, este faptul că deși a fost propus, condamndarea comunismului nu a fost acceptată datrită unor țări în care ideea comunistă persistă, în sensul că comunismul este o doctrină foarte bună, numai că a fost prost aplicată. Singura mea dorință era să fi ajuns și în țările lor, și atunci poate că n-ar mai fi gândit în felul ăsta. Iar neacceptarea condamnării unei doctrine care a dus la o sută de milioane de victime în care nu există o zi a comemorării acestor victime, îmi pune iște semne de întrebare. Eu sper că Iulian Capsali va ridica și această problemă și că vor exista niște minți diferite de cele actuale care vor privi lucrurile sub aspectul lor real.