Maica Benedicta, despre Eminescu

"Răsai asupra mea, lumină lină, Ca-n visul meu ceresc de-odinioară; O, Maică Sfântă, pururea fecioară, În noaptea gândurilor mele vină. Speranța mea tu n-o lăsa să moară Deși al meu e un noian de vină. Privirea ta de milă caldă, plină, Îndurătoare – asupra mea coboară. Străin de tot, pierdut în suferința Adâncă a nimicniciei mele, Eu nu mai cred nimic și n-am tărie. Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința Și reapari din cerul tău de stele, Ca să te ador de-acum pe veci, Marie!" "Cu câtă dragoste, cu câtă evlavie se îndreaptă cel ajuns la capătul cunoașterii și al deznădejdii spre Maica Sfântă, spovedindu-se și cerându-i înapoi tinerețea și credința, cu o smerenie într-adevăr mântuitoare. Rugăciunea regăsită îl poate singură reda lui însuși, unificându-și ființa până atunci tragic divizată, reintroducând-o în aura Luminii line, cu a cărei cântare monahii și monahiile încheie slujba la apusul soarelui." Avem adânca încredințare că Sfânta Născătoare de Dumnezeu i-a mijlocit mântuirea. "De altfel, o mărturie mult mai târzie, de prin 1886, din perioada ultimă a bolii, vine să confirme întoarcerea definitivă la credința izbăvitoare. Încurajat de Creangă să încerce și un tratament la bolnița Mănăstirii Neamț, Eminescu acceptă sugestia. Tratamentul nu s-a dovedit eficace, dar aura locului sacru l-a înconjurat pe bolnav cu clipe de liniște binefăcătoare pntru sufletul său. Căci, așa cum a consemnat un duhovnic al mănăstirii pe un Ceaslov, poetul a cerut să fie spovedit și împărtășit (era ziua de 8 noiembrie 1886, ziua Sfinților Voievozi Mihail și Gavriil, ziua lui Mihai). Și, după ce a primit Sfânta Împărtășanie, a sărutat mâna preotului și i-a spus: „Părinte, să mă îngropați la țărmul mării, lângă o mănăstire de maici și să ascult în fiecare seară, ca la Agafton, cum cântă Lumină lină”. Cititi mai mult aici:http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/01/15/15-ianuarie-mihai-eminescu-ortodoxia-uniunea-europeana-zoe-dumitrescu-busulenga-radu-golban/